Decizia nr. 53/2017
Asupra cauzei penale de față,
În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 4/F/MEA din data de 10 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 103 alin. (11), raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013, văzând dispozițiile mandatului european de arestare nr. 20 St 175/16p emis la data de 9 decembrie 2016 de procurorul din cadrul Tribunalului Regional Innsbruck, Austria, emis în baza Ordinului de arestare din 7 decembrie 2016, confirmat de către Tribunalul Innsbruck, Austria, la data de 14 decembrie 2016, a luat față de persoana solicitată A. - de cetățenie austriacă, măsura provizorie a arestării în vederea predării pe o durată de 19 zile, începând cu data de 10 ianuarie 2017 și până la data de 28 ianuarie 2017, inclusiv.
A dispus executarea mandatului european de arestare nr. 20 St 175/16p și predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, respectiv Parchetului Regional Innsbruck, Austria.
A constatat că persoana solicitată A. a renunțat la drepturile conferite de regula specialității și nu a consimțit la predare.
Predarea persoane solicitate se va efectua cu respectarea art. 111 din Legea nr. 302/2004 republicată.
A dispus emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea predării persoanei solicitate.
În baza art. 242 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura provizorie a arestului la domiciliu dispusă prin încheierea din data de 30 decembrie 2016 a Curții de Apel Brașov.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:
Semnalarea în sistemul informatic SIRENE este întemeiată pe un mandat european de arestare emis pe numele persoanei solicitate pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, incriminată de către legislația germană în art. 297 alin. (1) C. pen. austriac, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de maxim 5 ani, însă în ceea ce privește legislația română Curtea a considerat că fapta sus-numitului ar întruni elementele constitutive atât ale infracțiunii prevăzute de art. 38 din Legea nr. 535/2004 sancționată de lege cu închisoarea de maxim 2 ani, cât și cea de inducere în eroare a organelor judiciare reglementată de art. 268 alin. (1) C. pen., sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de maxim 3 ani având în vedere înscrisurile depuse la dosar ulterior datei de 30 decembrie 2016.
Cu ocazia derulării procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată, persoana solicitată A. s-a opus executării, renunțând totodată la beneficiile oferite de regula specialității.
În susținerea opoziției la executare, persoana solicitată a menționat, în esență, că se teme pentru viața sa și a copiilor săi care s-ar afla în Italia la studii, susținând că nu are cunoștință de e-mail-ul indicat în mandatul european de arestare, cine l-a trimis și de unde anume, în condițiile în care începând cu data de 16 noiembrie 2016 s-ar fi aflat pentru o perioadă de timp în Italia la fiica sa, nu a fost audiat de către autoritățile din Austria anterior emiterii ordinului de arestare și nici nu a avut cunoștință de acesta.
Totodată, sus-numitul a menționat că nu cunoaște nicio persoană pe numele de B., el indicând că cercetările efectuate ar fi vizat pe sus-numit în timp ce în e-mail era indicat C.
De asemenea, opoziția la executare s-a întemeiat și pe faptul că nu ar fi îndeplinită condiția dublei incriminări, nefiind incidente nici prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, infracțiunea de calomnie nefiind reglementată în legislația penală din România.
În ceea ce privește condiția dublei incriminări, Curtea a considerat că aceasta este îndeplinită, raportat la dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind necesar, în mod obligatoriu ca fapta să aibă aceeași denumire marginală în ambele legislații. Chiar dacă în legislația austriacă fapta ar constitui infracțiunea de calomnie, Curtea a constatat că nu este necesar ca aceeași încadrare să existe și în legislația română, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, conținând doar obligația ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
În consecință, Curtea a constatat că fapta menționată în mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare austriece ar avea echivalent în legislația română, pe de-o parte, în dispozițiile art. 38 din Legea nr. 535/2004, în condițiile în care prin transmiterea e-mail-ului s-a realizat o alarmare, fără motiv întemeiat, a autorităților competente din Austria, privitor la eventuala comitere a unor acțiuni teroriste de către B., iar pe de altă parte, Curtea a constatat, luând în considerare cuprinsul Ordinului național de arestare emis la data de 7 decembrie 2016 depus la data de 5 ianuarie 2017, că fapta ar avea echivalent în dispozițiile art. 268 alin. (1) C. pen. român, în condițiile în care în documentul menționat este descrisă mult mai amănunțit starea de fapt și rezultatul investigațiilor întreprinse de către autoritățile competente din Austria.
Chiar dacă anterior, în încheierea din data de 30 decembrie 2016, Curtea a observat că nu ar putea fi reținute prevederile art. 268 alin. (1) C. pen. român, în considerarea actelor depuse la dosar ulterior datei menționate, a stării de fapt indicate în Ordinul de arestare și a rezultatului investigațiilor întreprinse, în actualul moment instanța a considerat că acțiunile presupus a fi fost comise de către persoana solicitată ar fi incriminate atât în dispozițiile art. 268 alin. (1) C. pen. român, cât și în art. 38 din Legea nr. 535/2004, republicată, în condițiile în care se pot reține elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Astfel, pe de-o parte, prin transmiterea email-ului au fost alarmate în mod neîntemeiat de către autorul comunicării electronice organele abilitate ale Austriei în combaterea faptelor de terorism, iar pe de altă parte, prin același email, a fost denunțată o persoană în legătură cu săvârșirea unei fapte penale, cunoscând că aceasta este nereală.
În raport de cele menționate, Curtea a considerat neîntemeiată opoziția la executare motivată de lipsa dublei incriminări, astfel după cum aceasta a fost susținută de către persoana solicitată.
Relativ la celelalte motive invocate de către A. în opoziția la executare, Curtea a constatat că acestea nu se încadrează în niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz de executare, conform art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Curtea nu are căderea de a verifica temeinicia acuzației adusă persoanei solicitate și nici nu poate supune cenzurii sale ordinul de arestare național și mandatul european, în condițiile în care acestea au fost emise de un magistrat, ordinul național fiind supus și verificării judecătorului din cadrul Tribunalului Innsbruck.
Chiar dacă A. a făcut dovada contestării celor două acte în fața autorităților judiciare din Austria, din datele comunicate la data de 10 ianuarie 2017 de către procurorul din cadrul Parchetului Innsbruck, s-a constatat că în conformitate cu legislația austriacă aceasta nu are efect suspensiv cu privire la măsura arestării, iar Legea nr. 302/2004, republicată, nu conține vreo dispoziție care să aibă înrâurire asupra posibilității continuării procedurii.
Totodată, față de faptul emiterii de către procuror a mandatului european de arestare, astfel după cum rezultă din înscrisul tradus depus la data de 3 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prin Hotărârea din data de 10 noiembrie 2016 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Ozcelik (C 453/16 PPU) s-a interpretat art. 8 alin. (1) lit. (c) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, în sensul că o validare, precum cea în discuție în litigiul principal, de către Ministerul Public a unui mandat de arestare național emis în prealabil, în scopul urmăririi penale, de către un serviciu de poliție constituie o "decizie judiciară" în sensul acestei dispoziții. În considerentele aceleiași hotărâri, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că "Ministerul Public este o autoritate chemată să participe la administrarea justiției penale a unui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2016, Kossowski, C 486/14, EU:2016:483, punctul 39), decizia unei astfel de autorități trebuie să fie considerată o "decizie judiciară", în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) din decizia cadru."
Pe de altă parte, referitor la aspectul neaudierii persoanei solicitate de către autoritățile din Austria anterior emiterii Ordinului de arestare, Curtea a constatat că acest lucru nu poate împiedica punerea în executare a mandatului european de arestare, sub acest aspect pronunțându-se la data de 29 ianuarie 2013 Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Radu (cauza C 396/11). Conform celor statuate de către Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene, "Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că autoritățile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis în scopul efectuării urmăririi penale pentru motivul că persoana căutată nu a fost audiată în statul membru emitent anterior emiterii acestui mandat de arestare."
Referitor la temerea persoanei solicitate privind siguranța vieții sale și a copiilor săi, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, neexistând indicii în prezenta cauză relativ la punerea în primejdie a vieții sus-numitului sau a membrilor familiei sale.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana solicită A., solicitând în esență, admiterea contestației și desființarea sentinței penale atacate.
A arătat că mandatul de arestare a fost emis pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. austriac, însă această infracțiune nu își mai găsește corespondent în legislația română, fapta fiind dezincriminată.
Totodată, a mai precizat că, în mod greșit Curtea de Apel Brașov a apreciat că, raportat la elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie prevăzută de Codul Penal austriac, aceasta ar avea corespondent în Codul Penal Român în dispozițiile art. 268 - inducerea în eroare a organelor judiciare sau art. 38 din Legea nr. 535/2004 - alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecințe deosebit de grave.
De asemenea, a susținut că prin emiterea mandatului de arestare i s-a încălcat dreptul la libertate și la apărare.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, următoarele infracțiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislația statului emitent, dacă sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorismul;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
5. traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive;
7. corupția;
8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;
9. spălarea produselor infracțiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;
11. fapte legate de criminalitatea informatică;
12. infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariție și de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;
13. facilitarea intrării și șederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici;
17. rasismul și xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;
20. înșelăciunea;
21. racketul și extorcarea de fonduri;
22. contrafacerea și pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale și uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenție;
30. crime aflate în jurisdicția Curții Penale Internaționale;
31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;
32. sabotajul.
(2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de Parchetul Innsbruck, Austria la data de 07 decembrie 2016 în Dosarul nr. 20 St 175/16p, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. austriac, constând în aceea că persoana solicitată, la data de 25 noiembrie 2016 în Innsbruck l-ar fi expus pe B. pericolului unei urmăriri penale pentru o faptă urmărită din oficiu și care se sancționează cu închisoare de peste un an, și anume l-ar fi suspectat pe B. de săvârșirea infracțiunii de asociație teroristă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 278b alin. (2) C. pen., suspiciune despre care persoana solicitată cunoștea că nu este reală. În acest sens, a trimis un e-mail la Ministerul Federal de Interne în care ar fi anunțat că B. ar fi membru "IS" (Stat Islamic) și ar fi plănuit un atentat în Innsbruck la data de 26 noiembrie 2016.
Din verificarea mandatului european de arestare depus la dosarul cauzei, aflat la dosarul Curții de Apel Brașov, se constată că persoana solicitată este urmărită penal în Austria pentru săvârșirea faptei de calomnie prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. austriac, infracțiune ce nu are corespondent în legislația română, fiind astfel incident unul dintre motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) Legea nr. 302/2004.
Analizând elementul material al infracțiunii de calomnie, astfel cum acesta a fost reținut în sarcina persoanei solicitate de către autoritățile austriece, rezultă fără dubiu că acestea au avut în vedere o infracțiune care lezează demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, iar prin incriminarea sa se urmărește atât ocrotirea unui interes personal, respectiv personalitatea morală a individului, cât și un interes social, asigurând o relație socială bazată pe respect reciproc.
Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că a raporta sub aspectul dublei incriminări, condiție necesar a fi analizată pentru această situație juridică, infracțiunea de calomnie unei infracțiuni privitoare la terorism prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004 sau unei infracțiuni de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268 alin. (1) C. pen. român, reprezintă o soluție ce excede limitelor stabilite de lege, având în vedere că nu există identitate între elementele constitutive ale infracțiunilor reținute: infracțiunea de calomnie este o infracțiune contra onoarei, demnității sau reputației unei persoane, or infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare este una contra înfăptuirii justiției, iar infracțiunea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004 este una contra securității naționale.
Prin săvârșirea pretinsei fapte de calomnie, astfel cum a fost reținută de autoritățile austriece, persoana solicitată a adus atingere onoarei și reputației unui cetățean sirian, prin susținerea unor fapte nereale în scopul tragerii acestuia la răspundere penală, fără a urmări inducerea în eroare a organelor judiciare sau alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice.
Totodată, Înalta Curte constată că infracțiunea de calomnie nu se regăsește printre infracțiunile expres prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări; per a contrario, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 96 alin. (2) din același act normativ, "pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia."
Mai mult, nu numai că infracțiunea de calomnie nu se regăsește printre infracțiunile pentru care nu este necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, dar această infracțiune a fost dezincriminată prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal.
Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind incident unul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate.
Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 4/F/MEA din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală.
Va desființa, în parte, încheierea penală atacată și rejudecând:
Va respinge solicitarea de predare în vederea executării mandatului european de arestare nr. 20 St 175/16p emis de autoritățile judiciare austriece, respectiv Parchetul Regional Innsbruck Austria.
Va revoca măsura provizorie a arestării persoanei solicitate A. în vederea predării luată de Curtea de Apel Brașov prin Sentința penală nr. 4/F/MEA din 10 ianuarie 2017 și va dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare nr. 1 din 10 ianuarie 2017 emis de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/64/2016 dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 4/F/MEA din 10 ianuarie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală.
Desființează, în parte, încheierea penală atacată și rejudecând:
Respinge solicitarea de predare în vederea executării mandatului european de arestare nr. 20 St 175/16p emis de autoritățile judiciare austriece, respectiv Parchetul Regional Innsbruck Austria.
Revocă măsura provizorie a arestării persoanei solicitate A. în vederea predării luată de Curtea de Apel Brașov prin Sentința penală nr. 4/F/MEA din 10 ianuarie 2017 și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare nr. 1 din 10 ianuarie 2017 emis de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/64/2016 dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - GV