Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2081/2016

Şedinţa publică de la 22 iunie 2016

Decizia nr. 2081/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 03 aprilie 2014 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea raportului de evaluare din 20 martie 2014 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „raportul de evaluare”), cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 208 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus anularea Raportului de evaluare.

3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea instanței de fond este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 21-22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, ale art. 131 pct. 4 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 și ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-pârâtă arată că, în urma activității de evaluare, s-a constatat că persoana evaluată, în perioada 17 iunie 2008-iunie 2012, a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin deținerea simultană atât a funcției de primar al comunei B., județul Timiș, cât și a funcției de administrator al SC C. SRL.

Din interpretarea dispozițiilor art. 21-22 din Legea nr. 26/1990 rezultă că mențiunile existente în registrul comerțului sunt publice și constituie oglinda evoluției societății comerciale, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților. Per a contrario, orice act sau faptă înregistrată, beneficiază de o prezumție de veritate, opozabilă erga omnes. În vederea respectării acestor dispoziții, comercianții au obligația de a solicita înscrierea la registrul comerțului a oricăror modificări, într-un termen de 15 zile, fapt concretizat prin depunerea unei cereri însoțită de o serie de documente obligatorii.

În considerarea prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990, recurenta-pârâtă arată că, pe site-ul oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului, sunt publicate documentele necesare comercianților în legătură cu obligațiile ce le revin pentru îndeplinirea formalităților legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerțului, a mențiunilor privind schimbarea membrilor organelor de administrare. Aceste documente sunt: cerere de înregistrare; actul modificator al actului constitutive (hotărârea AGA, după caz); actul constitutiv actualizat; declarațiile date pe propria răspundere de către noii administratori, din care să rezulte că acceptă numirea și că îndeplinesc condițiile legale pentru deținerea acestor calități; actele de identitate ale noilor membri ai organelor de conducere sau al noului reprezentant al persoanei juridice care îndeplinește această calitate; certificatele de cazier fiscal pentru reprezentanții legali ai acesteia care au domiciliul/reședința în România, din care să rezulte că nu au datorii fiscale; dacă este cazul, specimenele de semnătură ale administratorilor; dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale.

În speță, pentru modificarea datelor referitoare la administrator era obligatorie depunerea de către reclamant a declarației pe propria răspundere a noului administrator, a specimenului de semnătură, a actului de identitate, precum și a cazierului fiscal. Or, documentația provenită de la Oficiul Național al Registrului Comerțului nu menționează existența unui alt administrator în afara contestatorului.

Practic, prin interpretarea pe care o dă, prima instanță susține că datele menționate în registrul comerțului pot fi interpretate pe baza unor deducții ori pe baza coroborării cu alte date și că, astfel, ar fi posibilă stabilirea unei alte realități decât cea care este expres menționată în registrul comerțului.

În consecință, interpretarea primei instanțe nesocotește însăși rațiunea de a fi a registrului comerțului, care este conceput tocmai pentru informarea terților cu privire la datele menționate în cuprinsul acestuia și pentru ca aceste date să fie opozabile erga omnes până în momentul modificării lor exprese.

Susține recurenta-pârâtă că interpretarea dată de Agenția Națională de Integritate prevederilor menționate anterior corespunde și practicii judecătorești în această materie a Înaltei Curți, invocând în acest sens decizia nr. 553/2013, prin care s-a reținut că, „în ceea ce privește SC V. SRL prima instanță a apreciat corect că hotărârea nr. 1/2008, privind revocarea recurentului din funcția de administrator deși a primit dată certă nu a fost publicată în registrul comerțului și nu a devenit opozabilă terților conform art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990, în cauză recurentul având obligația de a solicita înregistrarea modificărilor actului constitutiv pentru a fi înlăturată situația de incompatibilitate chiar dacă societatea a mandatat o altă persoană”.

În continuare, recurenta-pârâtă arată că, atât timp cât scopul instituirii regimului incompatibilităților este acela de a se evita orice suspiciune referitoare la integritatea etico-profesională, rezultă că mențiunile din registrul comerțului sunt esențiale pentru informarea cetățenilor cu privire la calitățile deținute în cadrul societăților comerciale de către persoanele ce ocupă funcții publice ori funcții de demnitate publică.

Or, atât timp cât cetățenii sunt informați de către Oficiul Național al Registrului Comerțului - singura sursă oficială, detaliată, complexă, completă și credibilă în această materie - că o persoană care deține calitatea de primar, ocupă, simultan, și funcția de administrator la o societate comercială, respectiva informație este de natură a crea, în mod rezonabil, o suspiciune referitoare la integritatea etico-profesională și de a genera o situație de neîncredere cu privire la îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a funcției de primar.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 30 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În cauză, prin raportul de evaluare contestat, Agenția Națională de Integritate a concluzionat că, în perioada 17 iunie 2008 – iunie 2012, A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan atât funcția de primar al comunei B., județul Timiș, cât și funcția de administrator al SC C. SRL, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, text de lege conform căruia „Art. 87 - (1) Funcția de primar (…) este incompatibilă cu: (…) d) funcția de (…) administrator (…) la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (…)”.

Prima instanță a dispus anularea raportului de evaluare, reținând, în esență, că potrivit mențiunilor din adresa din 31 martie 2011 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului și avută în vedere de pârâtă la întocmirea raportului de evaluare contestat, reclamantul A. a avut calitatea de administrator la SC C. SRL, în perioada 02 martie 2000-02 martie 2004, ca urmare a expirării mandatului de 4 ani pentru care a fost numit în funcția respectivă, conform actului adițional la statutul societății autentificat din 22 decembrie 1999 la B.N.P. D. În raport cu aceste constatări, curtea de apel a reținut că, la data de 17 iunie 2008, când a fost validat mandatul de primar al reclamantului, acesta nu mai avea calitatea de administrator, astfel că nu se poate reține incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece A. nu a deținut simultan funcția de primar și funcția de administrator la o societate comercială în perioada evaluată 17 iunie 2008-iunie 2012.

Se constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă argumentează prezumția că lipsa mențiunilor referitoare la numirea unui nou administrator al societății, ca urmare a expirării la data de 2 martie 2004 a mandatului anterior, conform mențiunilor din Registrul Comerțului, atestă faptul că reclamantul ar fi deținut funcția respectivă și ulterior acestei date, inclusiv în perioada evaluată 17 iunie 2008-iunie 2012 în care A. a deținut funcția de primar.

Dispozițiile pe baza cărora recurenta-pârâtă își întemeiază prezumția sunt următoarele:

- art. 21-22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

„Art. 21 - În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la:

a) donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț;

b) numele și prenumele, cetățenia, codul numeric personal, pentru cetățenii români, seria și numărul pașaportului, pentru cetățenii străini, data și locul nașterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala, semnătura împuternicitului/reprezentantului fiscal va fi dată în forma prevăzută la art. 18 alin. (2) și (3);

c) brevetele de invenții, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societatea reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, regia autonomă, organizația cooperatistă sau comerciantul persoană fizică sau asociație familială are un drept;

d) convenția matrimonială, încheiată înaintea sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea judiciară a regimului matrimonial, acțiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulității căsătoriei, acțiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a nulității convenției matrimoniale, precum și acțiunea sau hotărârea de divorț pronunțate în cursul exercitării activității economice;

e) hotărârea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;

f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare;

g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;

h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.

Art. 22 - (1) Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.

(2) Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.

(3) Mențiunile se înregistrează din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii definitive referitoare la faptele și actele prevăzute la art. 21 lit. e), f) și g), cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(4) Faptul că mențiunile pot fi înregistrate și la cererea altor persoane sau din oficiu nu scutește pe comerciant de obligația de a cere efectuarea lor”.

- art. 131 pct. 4 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora:

„Art. 131 - (1) Un proces-verbal, semnat de președinte și secretar, va constata îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, acționarii prezenți, numărul acțiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședință.

(2) La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum și listele de prezență a acționarilor.

(3) Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.

(4) Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a”.

Conform dispozițiilor Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actele și faptele care formează obiectul înregistrării în registrul comerțului sunt opozabile terților de la data efectuării mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

În cauză, în sensul celor expuse anterior, mențiunile din registrul comerțului care atestă faptul că mandatul de administrator al societății deținut de reclamant a expirat la data de 2 martie 2004, iar recurenta-pârâtă tinde să combată veridicitatea acestor mențiuni prin prezumția întemeiată pe argumentul că, pe de o parte, pentru modificarea datelor referitoare la administrator, era obligatorie depunerea declarației pe propria răspundere a noului administrator, a specimenului de semnătură, a actului de identitate, precum și a cazierului fiscal, iar, pe de altă parte, că, la data întocmirii raportului de evaluare, documentația provenită de la O.N.R.C. nu menționează un administrator al societății, altul decât persoana evaluată.

Înalta Curte reține că realitatea datelor înscrise în registrul comerțului cu privire la data expirării mandatului de administrator al reclamantului, date care sunt opozabile terților în virtutea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi combătută pe baza simplei supoziții că mandatul de administrator a fost prelungit în mod tacit, atâta timp cât o asemenea supoziție nu se întemeiază pe o dispoziție expresă a legii și nu rezultă din acte care emană de la societate, iar în registrul comerțului nu a fost efectuată nicio mențiune în sensul susținerilor recurentei.

Cu alte cuvinte, prezumției de legalitate și veridicitate a mențiunilor în discuție din registrul comerțului nu îi poate fi opusă supoziția simplă, nesusținută de probe, a recurentei-pârâte în sensul că prelungirea mandatului este justificată de neefectuarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la administratorul societății după expirarea mandatului fostului administrator.

Totodată, susținerile recurentei-pârâte în sensul că A. a figurat în registrul comerțului, în perioada evaluată, ca administrator al societății nu pot fi primite, întrucât acestea sunt extrase din contextul celorlalte mențiuni din registrul comerțului, care atestă fără echivoc faptul că mandatul de administrator este limitat la perioada cuprinsă între data numirii (02 martie 2000) și data expirării mandatului (02 martie 2004), mențiuni care sunt reale și produc efecte juridice până la momentul efectuării în registrul comerțului, în conformitate cu dispozițiile legale, a modificărilor corespunzătoare cu privire la funcția de administrator al societății, modificări care sunt publice și opozabile terților de la momentul efectuării mențiunilor în registrul comerțului.

În contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse, care conferă consistență concluziei că, în perioada în care a deținut funcția de primar, reclamantul nu a deținut simultan și funcția de administrator la SC C. SRL, Înalta Curte apreciază, în deplin acord cu judecătorul fondului, că nu se poate reține existența situației de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță, realizând o justă apreciere a probatoriului administrat și o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor incidente cauzei, în mod temeinic și legal a dispus anularea Raportului de evaluare, iar criticile recurentei-pârâte nu demonstrează temeinicia motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru a fi apte să prefigureze, în recurs, o soluție de reformare a hotărârii pronunțate de curtea de apel.

3. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 208 din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.