Decizia nr. 444/2017
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul secției a ll-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, la data de 10 iunie 2016, sub nr. x/3/2016, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei nr. 107785 din 5 ianuarie 2016 emisă de intimată, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației prevăzută de Legea nr. 8/2006, repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei, cu obligarea pârâtei ia plata cheltuielilor de judecată.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 3928 din 14 iunie 2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
Prin considerentele sentinței civile pronunțate, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a apreciat că aparține secției a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București competența funcțională de soluționare a cauzei, instanța apreciind că, potrivit art. 156 din Legea nr. 263/2010, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
În sinteză, instanța a reținut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Acest text stabilește un fine de neprimire la instanțele de contencios administrativ a acțiunilor împotriva actelor administrative pentru care se prevede o altă procedură decât procedura de contencios administrativ.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 8/2006, este reglementat dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Potrivit art. 9 din aceeași lege, prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.
Totodată, instanța a reținut că, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cadrul Tribunalului București au fost înființate secții specializate, între acestea secția a VIII-a specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale, căreia îi revine competența de soluționare a cauzei, dat fiind caracterul de litigiu de asigurări sociale al cauzei de față.
La rândul său, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a admis, prin sentința civilă nr. 3928 din 14 iunie 2016, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VlII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Instanța a reținut, în sinteză, că decizia atacată de reclamant, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, a fost dată în baza prevederilor art. 109 alin. (1) și art. 110 alin. (1), coroborate cu art. 123 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, iar în baza art. 101 din Legea nr. 223/2015 revine Tribunalului București, secția a VllI-a specializată în soluționarea conflictelor de munca și asigurări sociale competența soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr. 123 din 12 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a Vlll-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea secției a Vlll-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București competența de soluționare a cauzei, fiind înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Instanța a reținut că art. 5 din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionării sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică prevede că punerea în plată pentru indemnizația lunară prevăzută de lege se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente și că decizia poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Cum legea specială face trimitere la legea contenciosului administrativ, ca temei pentru soluționarea contestației împotriva deciziei prin care s-a soluționat cererea de acordare a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, rezultă că același temei este aplicabil și în situația încetării plății indemnizației, impunându-se înaintarea dosarului unui complet specializat în soluționarea cauzelor de contencios administrativ.
Instanța a aprecit că art. 9 din Legea nr. 8/2006 nu se aplică în cauză deoarece trimiterea la jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale nu afectează natura dreptului la indemnizație, care nu constituie un drept de asigurare socială, de vreme ce legea prevede contestarea deciziilor emise în soluționarea cererilor având ca obiect indemnizația în fața instanței de contencios administrativ, ci reglementează numai aplicarea regulilor de drept material în situația soluționării acestor cereri, care trebuie să fie cele care reglementează pensiile din sistemul public de pensii.
Analizând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În cauză, conflictul negativ de competență privește declinarea reciprocă de competență funcțională intervenită între secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și secția a Vlll-a de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalul București cu privire la judecarea litigiului având ca obiect anularea deciziei nr. 107785 din 5 ianuarie 2016, emisă de intimată, prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației prevăzută de Legea nr. 8/2006 și repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei.
Se constată astfel că, deși prin sentința civilă nr. 3928 din 14 iunie 2016, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 1 martie 2016, în realitate, prin considerentele sentinței civile pronunțate, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a argumentat că aparține secției a VlIl-a de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București competența funcțională de soluționare a cauzei, având în vedere natura litigiului dedus judecății.
Înalta Curte reține că, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, se instituie o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membrii ai uniunilor de creatori constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, stabilită, potrivit alin. (2) al art. 1 la un cuantum de 50% din pensia cuvenită titularului, dar nu mai mult de două salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 8/2006, stabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază teritorială solicitantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit art. 5 alin. (3), punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.
Art. 5 alin. (4) prevede că decizia de punere în plată poate fi contestată de solicitant în condițiile Legii nr. 554/2004.
Totodată, potrivit art. 9 din Legea nr. 8/2006 „prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția în domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi”.
Din examinarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus-menționate, se reține că aspectele litigioase privind indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006 intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art. 9.
Sensul care trebuie dat art. 5 alin. (4) din lege, potrivit căruia decizia de punere în plată poate fi contestată de solicitant în condițiile Legii nr. 554/2004 este aceea că sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de legea contenciosului administrativ precum necesitatea parcurgerii procedurii prealabile ori termenele de contestare, dar nu și în privința instanței competente.
O atare interpretare rezultă și din redactarea diferită a textului art. 5 alin. (4) față de cel al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/2006, care prevăd că dovada de membru al uniunii de creatori, eliberată în condițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, poate fi atacată „potrivit Legii contenciosului administrativ”.
Astfel, atunci când a dorit să confere instanței de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor privind dovada de membru în uniunile de creatori, legiuitorul a folosit expresia „poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”. Dimpotrivă, când reglementează contestarea deciziei de punere în plată, legiuitorul utilizează formularea „poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr, 554/2004”, înțelegând așadar să facă trimitere doar la condițiile de contestare prevăzute de Legea nr. 554/2004.
De altfel, chiar și în situația în care nu ar fi reținută o atare interpretare, ci s-ar aprecia că decizia de punere în plată prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 8/2006 este de competența instanței contencios administrativ, o atare componență nu s-ar extinde și asupra deciziilor ulterioare, privitoare la recalcularea cuantumului indemnizației sau la încetarea plății indemnizației, o interpretare în sens contrar lipsind practic de conținut dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/2006 potrivit cărora indemnizației stabilite în condițiile legii speciale i se aplică prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția în domeniul pensiilor din sistemul public de pensii.
În consecință, cum decizia contestată este una de încetare a plății, nu poate fi reținută aplicarea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006. Acest articol se referă expres și limitativ la decizia de punere în plată, motiv pentru care, față de prevederile cu caracter general ale art. 9 în materie de competență, textul art. 5 alin. (4) poate fi considerat ca fiind o excepție ce nu poate primi decât o strictă interpretare,
Se reține și că, în temeiul art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 „Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind (...) modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale”.
Pentru toate aceste considerente, raportat la obiectul acțiunii de față și la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/2006, Înalta Curte reține că revine Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, competența funcțională de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțâtă în ședință publică astăzi, 14 martie 2017.