Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 468/2017

Ședința publică din 16 martie 2017

Decizia nr. 468/2017

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând ca prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata pentru perioada 20.10.2011 - 01.05.2014 a diferențelor de natură salarială ce i se cuvin pentru orele lucrate suplimentar peste normativul lunar de 40 ore pe săptămână, suma urmând să fie actualizată cu indicele de inflație de la data de la care i se cuveneau respectivele drepturi și până la plata efectivă a acestora pentru repararea prejudiciului. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 5 ianuarie 2015, reclamantul A. a modificat acțiunea, solicitând obligarea SC B. SA la plata sumei reprezentând drepturi de natură salariată pentru orele lucrate suplimentar peste normativul de 40 ore pe săptămână, pentru perioada 20.10.2011 - 03.01.2013, 08.05.2013 - 30.10.2013, 14.04.2014 - 01.05.2014, cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute în C. muncii și în contractul colectiv de muncă pentru calculul acelor ore suplimentare ce au fost efectuate noaptea, sâmbăta, duminica, în zilele libere plătite conform contractului colectiv de muncă sau în zilele de sărbători legale, din care se va scădea suma primită pentru consemnul în stație corespunzător acestor ore, în intervalul de timp indicat, sumă actualizată, de la data de la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare și până la plata efectivă a acestora. Pentru perioada 04.01.2013 - 07.05.2013 și 31.10.2013 - 13.04.2014 a solicitat obligarea SC B. SA la plata sumei reprezentând despăgubiri egale cu drepturile de natură salariată pentru orele pe care le-ar fi lucrat suplimentar peste normativul de 40 ore pe săptămână, raportat la numărul de ture pe care le-ar fi prestat dacă nu ar fi fost concediat nelegal, din care se va scădea suma pe care a primit-o pentru consemnul în stație corespunzător acestor ore, în intervalul de timp indicat, sumă actualizată, de la data de la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare și până la plata efectivă a acestora, drept conferit de art. 80 C. muncii, cu cheltuieli de judecată, reiterând motivele din cererea de chemare în judecată și cererea de modificare a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 5122 din 22.12,2015, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamant, a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 72.021 lei brut reprezentând drepturi salariale restante, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă la data de 31.08.2015, ce urmează a fi actualizată la data plății efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2356 din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 5122 din 22 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/95/2014, în contradictoriu cu intimatul reclamant A., a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele considerente:

Prima instanță a fost investită cu o cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând drepturi de natură salarială pentru orele lucrate suplimentar peste normativul de 40 de ore pe săptămână, pentru perioada 20.10.2011 - 01.05.2014, sumă actualizată cu indicele de inflație, de la data la care i se cuveneau respectivele drepturi și până la plata efectivă a acestora pentru repararea prejudiciului, cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute în C. muncii și CCM.

Curtea a reținut că apărarea intimatului din întâmpinare, referitoare la neinvocarea excepției autorității de lucru judecat, la respingerea unei excepții care nu a fost invocată, la nepronunțarea asupra efectului pozitiv al lucrului judecat anterior prin această hotărâre, la reiterarea excepției autorității de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 2294 din 09 septembrie 2014, echivalează practic cu o critică, ce vizează modul în care prima instanță a soluționat excepția invocată, ce nu poate fi analizată de instanța de control judiciar, în condițiile în care reclamantul nu a exercitat calea de atac împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii sau a considerentelor acesteia, posibilitate conferită de art. 461 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A.

În motivarea cererii sale, revizuentul a susținut următoarele:

Între revizuent și intimată a existat un litigiu care a făcut obiectul Dosarului nr. x/95/2010, ulterior nr. x/95/2010*. Cererea formulată de acesta a fost admisă în mod irevocabil, prin respingerea recursului declarat de SC B. SA de către Curtea de Apel Craiova. Obiectul acelui dosar l-a constituit fost obligarea intimatei la plata drepturilor salariale restante pentru perioada 04.10.2007 - 04.10.2010.

Ulterior, reclamantul a introdus o cerere nouă, ce a format obiectul Dosarului nr. x/95/2014 la Tribunalul Gorj, între aceleași părți și având același obiect, dar pentru o perioadă diferită, respectiv 20.10.2011 - 01.05.2014. Această din urmă cerere a fost admisă inițial de Tribunalul Gorj, și ulterior respinsă de Curtea de Apel Craiova, cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat al primei hotărâri.

Consideră că sunt întrunite cumulativ condițiile cerute pentru a putea solicita admiterea revizuirii și anularea ultimei hotărâri, astfel:

Instanțele de judecată au fost învestite cu soluționarea a două cereri succesive în timp. În ambele dosare s-au pronunțat hotărâri definitive. În Dosarul nr. x/95/2010*, prin sentința civilă nr. 2294 din 09 septembrie 2014, menținută prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 67 din 04 februarie 2015, s-a admis cererea, iar în Dosarul nr. x/95/2014 cererea a fost admisă de Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 5122/2015 și respinsă prin decizia nr. 2356/2016 a Curții de Apel Craiova.

Ambele hotărâri au fost pronunțate între aceleași părți, respectiv A., în calitate de reclamant, și SC B. SA, în calitate de pârâtă, având același obiect, respectiv drepturi salariale rezultate din specificul activității desfășurate, și aceeași cauză - prestarea muncii peste programul legal, fundamentate pe același temei respectiv C. muncii și Directiva nr. 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, vizând însă perioade diferite; hotărârile potrivnice s-au pronunțat în dosare diferite, respectiv Dosarul nr. x/95/2010* și Dosarul nr. x/95/2014; excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă la instanța de fond, iar Curtea de Apel Craiova a omis să se pronunțe asupra ei.

Prin sentința civilă nr. 3642 din 30 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

În considerentele hotărârii pronunțate, curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume: să fie vorba de hotărâri potrivnice, chiar daca prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei față de reglementarea înscrisa și art. 509 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile să fie pronunțate în aceiași pricina, deci să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat excepția; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În situația în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat în cadrul celui de al doilea proces, excepția puterii lucrului judecat.

Or, în speță, la instanța de fond, s-a analizat excepția autorității de lucru judecat invocată în cauză.

Reclamantul A. s-a mai judecat cu pârâta SC B. SA, în Dosarul nr. x/95/2010* al Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 2294 din 09 septembrie 2014, fiind admisă acțiunea ulterior precizată și obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 71.866 lei brut, reprezentând drepturi salariale restante, suma care va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective .

În considerentele sentinței, instanța a acordat aceste drepturi pe perioada 4 octombrie 2007 - 4 octombrie 2010, în cauza dedusă judecății drepturile fiind solicitate pentru perioadele 20.10.2011 - 03.01.2013, 08.05.2013 - 30.10.2013, 14.04.2014 - 01.05.2014.

Sentința nr. 1756 din 03 iulie 2014 este irevocabilă prin decizia nr. 67 din 04.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Așadar, între cele două dosare există identitate de părți și cauză, dar nu de obiect nefiind incidentă excepția autorității de lucru judecat.

Prin urmare, în cauză a fost invocată excepția autorității de lucru judecat ce a fost tranșată în cadrul procesului la instanța de fond și chiar dacă aceasta nu a mai fost reluată în apel, soluția în această privință nefiind atacată, nu înseamnă că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției, așa cum susține revizuentul.

Așadar, nu sunt întrunite în mod cumulativ, în raport de cele expuse cerințele art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în cel de-al doilea proces invocându-se și analizându-se această excepție a autorității de lucru judecat, neputând fi primite criticile din cererea de revizuire circumscrise excepției autorității de lucru judecat.

Împotriva deciziei nr. 3462 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs revizuentul A.

Decizia recurată este nelegală pentru următoarele considerente:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de recurs, invocând dispozițiile art. 20 din Constituție și art. 6 C.E.D.O., recurentul susține că hotărârea nu este motivată.

Astfel, recurentul susține că, în raport de dispozițiile art. 425 alin (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cuprinsul acestei hotărâri, se regăsește o motivare doar generică, cu o înșiruire de texte de lege, fără să se arate pentru care motive de fapt și de drept nu există identitate de obiect și de ce în considerente sau dispozitivul deciziei nr. 2356/2016 a Curții de Apel Craiova nu se specifică dacă a fost pusă în dezbatere autoritatea de lucru judecat și pentru care motive a fost înlăturată.

Din această perspectivă, hotărârea pronunțată este nulă, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, întrucât fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecății.

Raportat la aceste principii, recurentul susține că instanța nu a examinat sub nici un aspect cererile și înscrisurile doveditoare depuse la dosar, nu a analizat practica juridică comunitară, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.

O analiză riguroasă și în spiritul legii demonstrează că, în speța dedusă judecății există hotărâri definitive potrivnice, pronunțate de instanțe de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cererea de revizuire pentru contrarietate este admisibilă, deoarece a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, iar instanța de judecată în apel a omis a se pronunța asupra acesteia.

Deși Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, a observat existența unor hotărâri potrivnice pronunțate de instanțe, în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, pentru a justifica o astfel de soluție, s-a abătut de la elementele esențiale ale speței și a nesocotit autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, ceea ce este contrar finalității urmărite de lege.

Din considerentele instanței investită cu cererea de revizuire rezultă că aceasta nu a făcut distincție între cauză și obiect deși ele sunt elemente distincte. Pentru determinarea obiectului instanța trebuia să analizeze ce anume s-a cerut, iar pentru determinarea cauzei trebuia să analizeze pe ce a fost întemeiată pretenția.

Mai susține recurentul că prin hotărârea recurată au fost încălcate normele de drept material, instanța făcând aplicarea unui text de lege străin situației de fapt.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ. coroborate cu art. 513 alin. (6) C. proc. civ., art. 488 pct. 6 C. proc. civ., art. 488 pct. 7 C. proc. civ., art. 431, 432 C. proc. civ., art. 509 pct. 8 C. proc. civ., art. 453 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 7 septembrie 2016.

Prin rezoluția din 14 septembrie 2016 s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei.

Intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 12 octombrie 2016, iar la data de 21 octombrie 2016, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 6 decembrie 2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

La aceeași dată, completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Atât recurentul, cât și intimata au formulat puncte de vedere la raport.

În raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin epuizarea termenului pentru depunerea punctelor de vedere la raport, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

Prin încheierea din 17 februarie 2017, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul filtru a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3462 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și a fixat termen de judecată a recursului la 16 martie 2017, cu citarea părților, în ședință publică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs, încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.

Contrar susținerilor recurentului, în cauză nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de acest text legal, motivat de împrejurarea că instanța a argumentat care sunt considerentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, respectiv care sunt argumentele pentru care cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât hotărârile invocate ca pretins potrivnice nu întrunesc cerințele acestor dispoziții legale.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este lipsită de o susținere pertinentă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, astfel că urmează să fie respins.

Criticile încadrate de recurent în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate, pentru considerentele care succed.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive, care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabila, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat.

În speța dedusă judecății, recurentul-revizuent invocă o pretinsă contrarietate între decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova și sentința civile nr. 2294 din 09 septembrie 2014 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr. 67 din 04 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova.

Este nefondată critica recurentului-revizuent în sensul că, în mod greșit a reținut instanța care a soluționat cererea de revizuire că, în al doilea litigiu, instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, instanța, respectiv Tribunalul Gorj, s-a pronunțat cu privire la această excepție chiar în dispozitivul sentinței civile nr. 5122 din 22.12,2015, în sensul respingerii acesteia, argumentele acestei soluții fiind menționate în considerentele hotărârii, în care s-a reținut că, în primul litigiu, instanța a acordat drepturile solicitate de reclamant pe perioada 4 octombrie 2007 - 4 octombrie 2010, în timp ce, în al doilea litigiu, aceste drepturi au fost solicitate pentru perioadele 20.10.2011 - 03.01.2013, 08.05.2013 - 30.10.2013, 14.04.2014 - 01.05.2014, astfel că, între cele două dosare există identitate de părți și cauză, dar nu de obiect, nefiind incidentă autoritatea de lucru judecat.

Ca atare, se constată că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect, întrucât în cel de-al doilea proces s-a invocat și analizat excepția autorității de lucru judecat, astfel că susținerea recurentului este nefondată.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire, reiterate prin cererea de recurs, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

În raport de aceste împrejurări, reținând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3462 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.