Decizia nr. 473/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 17.02.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G. și H. solicitând obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 1.03.2011, s-a prezentat la Spitalul Drăgășani, la camera de gardă, pentru constatarea unor leziuni urmare a unui traumatism suferit în aceeași zi prin lovirea cu pumnul, unde a găsit pe dr. C. (chirurg). Acesta, prin încălcarea gravă a atribuțiilor de serviciu, i-a scris pe un bilet traumatism facial, agresiune individuală/afirmativ lovit cu pumnul, fără să descrie în nici un fel traumatismul, leziuni, echimoze, forma acestora etc., eventuale dimensiuni. În luna aprilie 2012, a mers cu acest bilet și cu procesul verbal încheiat de Poliția Drăgășani în Dosarul nr. x/P/2011 la Spitalul Județean Vâlcea, serviciul medicină legală, la dr. B., pentru eliberarea unui certificat medico-legal și pentru a menționa nr. de zile de îngrijiri medicale de care avusese nevoie. În raportul medico-legal întocmit de acesta se menționează că, întrucât traumatismul nu a fost descris și nu au fost menționate leziuni etc., după mai mult de un an nu poate să constate că a avut nevoie de îngrijiri medicale. Față de cele arătate, rezultă că ambii medici și-au încălcat atribuțiile de serviciu. A mai arătat reclamantul că, la data de 30.05.2012, a depus la Poliția Drăgășani o contestație la raportul medico-legal, în Dosarul nr. x/P/2011. În loc să înregistreze contestația în acest dosar, pentru a dispune refacerea acestuia, eventual de către I.N.M.L., fostul comandant al Poliției Drăgășani și procuror E. au înregistrat contestația ca plângere penală. În vara anului 2012, pârâții F. și G. s-au prezentat la reclamant, solicitându-i să dea declarație în acel dosar, astfel aflând pentru prima dată de plângere, vinovați pentru neînregistrarea plângerii fiind numiții H. și E.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357, 1370, 1381, 1382, 1385 și 1386 C. civ.
Prin întâmpinarea formulată la 12.10.2015 pârâtul C. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr. 1811 din 04 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgășani.
În motivarea soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., ce reglementează o competență teritorială alternativă, în afara instanței în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, respectiv instanța în a cărei circumscripție s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Instanța a constatat că nu există nicio normă legală care să stabilească în competența sa teritorială soluționarea prezentei cauze, întrucât, pe de o parte, niciunul dintre pârâți nu domiciliază în circumscripția Judecătoriei sectorului 1 București, iar pe de altă parte, nici fapta ilicită și nici prejudiciul nu au avut loc in circumscripția sa.
Învestită prin declinare, Judecătoria Drăgășani, prin sentința civilă nr. 142 din 07 februarie 2017, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente:
În capitolul III din Titlul III „Dispoziții speciale”, art. 127 C. proc. civ. prevede o competență alternativă, ce are în vedere situația în care reclamantul este judecător la instanța competentă să judece cererea în care este și reclamant. În acest caz, el va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea.
În mod corespondent, dacă judecătorul are calitate de pârât, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea pârâtul.
Instanța a reținut că în cazul în care un procuror este chemat în judecată ca pârât, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie instanța competentă potrivit legii în raza căreia își desfășoară activitatea acesta, fie poate sesiza una dintre instanțele indicate de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
În cauza de față se regăsește situația în care calitatea de pârât aparține unui procuror care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, respectiv pârâta E.
Cu toate acestea, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului potrivit art. 116 C. proc. civ. După ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai are posibilitatea de a reveni asupra ei, deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze cauza. În aceste condiții, este evident că nici pârâtul nu are posibilitatea de a solicita declinarea competenței, după cum nici instanța de judecată nu o poate invoca din oficiu, fiind incidente norme relative de competență.
În condițiile menționate de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 116 C. proc. civ., reclamantul a sesizat o instanță egală în grad cu instanța competentă să soluționeze prezenta cauza, respectiv Judecătoria sector 1 București, aflată în raza Curții de Apel București, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Pitești, în raza căreia se află Judecătoria Drăgășani.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.
Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.
Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.
În acțiunea dedusă judecății, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care solicită acordarea de daune, urmare prejudiciului pe care pretinde că l-a suferit.
În materia răspunderii civile delictuale, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială alternativă în favoarea instanței în a cărei circumscripție s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. prevăd: „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”, iar alin. (3) prevăd că „dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.
Această prevedere instituie o prorogare legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, în situația în care pârâtul are calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul, sau cea de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.
În cauză, pârâta E. este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.
În raport de aceste dispoziții legale, în soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită, Înalta Curte va reține prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”, ceea ce presupune că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.
În cauză, prin depunerea acțiunii la Judecătoria sectorului 1 București, reclamantul a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței aflate în circumscripția curții de apel învecinate celei în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii, conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
În consecință, având în vedere faptul că reclamantul a sesizat mai întâi Judecătoria sectorului 1 București, instanța competentă în raport de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., acestei instanțe îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.