Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Delapidare

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

 

C. pen., art. 295

                       C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

 

Însuşirea, folosirea sau traficarea de către persoana care are calitatea de contabil-şef în cadrul sucursalei unei societăţi cu capital integral ori majoritar de stat, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracţiunea de delapidare prevăzută în art. 295 C. pen.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 295 C. pen. pentru existenţa subiectului activ al infracţiunii - calitatea de funcţionar public şi de administrator sau de gestionar - poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, în baza dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.  

        

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 138/RC din 28 martie 2017

 

Prin sentinţa penală nr. 1397 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Dolj, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât, în esenţă, următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248-2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi din infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută în art. 17 lit. g) şi art. 18 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea (2 ani şi 8 luni), la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 ani (8 luni), deci pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

Prin decizia nr. 1350 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul A.

A desfiinţat sentinţa apelată şi rejudecând, cu privire la inculpatul A.:

I) În temeiul art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248-2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi infracţiunea prevăzută în art. 17 lit. g) şi art. 18 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior într-o singură infracţiune prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

II) În temeiul art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (de a exercita funcţia de contabil) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (de a exercita funcţia de contabil), pe toată durata executării pedepsei principale.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 2005-2008 inculpatul A., în calitate de contabil-şef la Sucursala B. Craiova, cu ştiinţă, în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a folosit fonduri băneşti aparţinând societăţii B. pentru plata unor bunuri şi servicii pe care şi le-a însuşit împreună cu inculpata C. şi alte persoane, achiziţii ce au fost înregistrate în mod nelegal în contabilitatea acestei societăţi, cauzând prin aceasta un prejudiciu societăţii B. în cuantum de 2.058.640,45 lei.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În concret, a susţinut că, raportat la atribuţiile sale de serviciu, stabilite prin fişa postului şi decizia din 9 decembrie 2004 privind organizarea controlului financiar preventiv, nu avea calitatea de gestionar, în sensul legii, cu atât mai mult cu cât este imperios ca această activitate de gestiune să aibă caracter de regularitate, stabilită ca sarcină de serviciu, în drept sau în fapt.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1350 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie), atâta timp cât inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-au putut susţine apărările. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant; ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul A. a fost condamnat în apel pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., constând în folosirea, însuşirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, în perioada 2005-2008, inculpatul A., în calitate de contabil-şef la Sucursala B. Craiova, cu ştiinţă, în mod repetat, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a folosit fonduri băneşti aparţinând societăţii B. pentru plata unor bunuri şi servicii pe care şi le-a însuşit împreună cu inculpata C. şi alte persoane, achiziţii ce au fost înregistrate în mod nelegal în contabilitatea acestei societăţi, cauzând prin aceasta un prejudiciu societăţii B. în cuantum de 2.058.640,45 lei.

Inculpatul A. a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C. pen., în sensul că nu are calitatea de gestionar sau administrator pe care trebuie să o deţină subiectul activ al acestei infracţiuni.

Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute în art. 295 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că autor al infracţiunii de delapidare poate fi numai un funcţionar public care gestionează sau administrează bunurile unei persoane juridice; prin urmare, subiectul activ este calificat prin dubla calitate de funcţionar public şi de gestionar sau administrator al unor bunuri aparţinând unei persoane juridice.

Conform art. 175 alin. (1) şi (2) C. pen., funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia sau exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Cum instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a săvârşit fapta în calitatea sa de contabil-şef al Sucursalei B. Craiova a societăţii B., persoană juridică cu capital integral sau majoritar de stat, acesta are calitatea de funcţionar public cerută de textul de incriminare pe care, de altfel, nici nu a contestat-o.

Este gestionar, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, acel angajat al unei persoane juridice care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia.

Sunt considerate bunuri, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, bunurile materiale, mijloacele băneşti sau orice alte valori.

Însă, poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare şi un gestionar de fapt, respectiv persoana care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept.

În sensul legii penale, este administrator funcţionarul care are ca atribuţii de serviciu încheierea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile persoanei juridice sau de a administra aceste bunuri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, sub un prim aspect, că instanţa de apel a constatat că inculpatul A. avea atribuţii de administrare a bunurilor Sucursalei B. a societăţii B., respectiv acesta deţinea calitatea de administrator, împrejurare faţă de care îndeplineşte condiţiile cerute de lege (dubla calitate de funcţionar public şi administrator) subiectului activ al infracţiunii de delapidare. Totodată, subliniază că o analiză a probelor care au condus la această concluzie nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât ar avea drept consecinţă modificarea situaţiei de fapt reţinută în apel. De altfel, este de necontestat faptul că, în calitate de contabil-şef, inculpatul avea şi atribuţii de administrare generală a întregului patrimoniu al sucursalei, fiind cel care, alături de şeful de sucursală, angaja Sucursala B. Craiova în raporturi juridice şi semna ordinele de plată.

În subsidiar, observă că inculpatul A. avea şi atribuţii de gestionar, chiar dacă acest aspect nu este menţionat expres în actele care îi reglementează activitatea, din moment ce din funcţia de contabil-şef pe care o deţinea era abilitat să folosească mijloacele băneşti ale societăţii pentru a efectua plăţi, semnătura sa fiind înregistrată la unitatea bancară, ţinea evidenţa fondurilor băneşti ale Sucursalei B. Craiova şi aproba efectuarea plăţilor, conform facturilor, elemente care caracterizează gestiunea de fapt. De altfel, în lipsa atribuţiilor de administrare şi gestiune, inculpatul nici nu ar fi putut angaja societatea în raporturile fictive ce îi sunt imputate şi nici nu ar fi putut plăti bunurile achiziţionate, pentru folosul său sau al altcuiva, aşa cum s-a stabilit de către instanţa de apel.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul şi-a însuşit fondurile băneşti ale societăţii la care era angajat atât din calitatea de funcţionar public, cât şi din aceea de gestionar şi administrator de fapt, îndeplinind condiţiile cerute de lege subiectului activ al infracţiunii de delapidare.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1350 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.