Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Abuz în serviciu. Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

 

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016

Recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare, cu respectarea condiţiilor privind termenul de exercitare a recursului în casaţie. În consecinţă, incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 - în sensul verificării existenţei ori a inexistenţei încălcării unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă - poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, în baza dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu respectarea condiţiilor privind termenul de exercitare a căii extraordinare de atac.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 179/RC din 26 aprilie 2017

I. Prin sentinţa nr. 156 din 25 noiembrie 2015, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Secţia penală, a dispus:

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012), uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 1 august 2011).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., art. 77 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4.000 lei amendă penală, stabilind numărul zilelor-amendă la 200 şi cuantumul unei zile amendă la 20 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de angajare de cheltuieli din bugetul comunei peste limita creditelor bugetare aprobate.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012).

II. Prin decizia nr. 1174/A din 12 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori a dispus:

A admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 156 din 25 noiembrie 2015 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pe care a desfiinţat-o în parte şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

a) A condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012), la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 1 august 2011), la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- angajarea de cheltuieli din bugetul comunei peste limita creditelor bugetare aprobate prevăzută şi pedepsită de art. 77 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani. A făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior.

A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

b) A condamnat pe inculpata B. pentru comiterea infracţiunilor de:

- fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpata B. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani. A făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior.

A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

c) A condamnat pe inculpatul C. pentru comiterea infracţiunilor de:

- uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani. A făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior.

A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

d) A condamnat pe inculpatul D. pentru comiterea infracţiunilor de:

- uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea
art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (contract din 2 mai 2012), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani. A făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior.

A aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

A respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 156 din 25 noiembrie 2015 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

Împotriva deciziei nr. 1174/A din 12 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori au formulat recurs în casaţie inculpaţii A., B., C. şi D.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie inculpaţii au invocat, în esenţă, faptul că prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”, iar ca urmare a acestei decizii, văzând faptul că nu au fost identificate normele cu putere de lege ce au fost încălcate, se impune admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpaţilor.

Prin încheierea din 15 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 1174/A din 12 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori şi a trimis cauza la complet în vederea soluţionării.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că aspectele antamate de inculpaţi în susţinerea cererilor de recurs în casaţie pot fi valorificate pe calea recursului în casaţie în temeiul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi faptul că, pentru situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare.

Examinând pe fond recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C. şi D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate în art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalităţii, respectiv al concordanţei cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Instanţa reaminteşte că prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii.”

Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă). Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

În hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că efectele unei decizii a Curţii Constituţionale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării. Totodată, decizia menţionată arată că atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei (în acelaşi sens este şi decizia nr. 18/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, precizează decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare” (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).

Raportat la considerentele reţinute de instanţa de control constituţional prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că neîndeplinirea acestei exigenţe a conduitei inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal. Ca urmare, pentru situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare.

Consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută prin raportare la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esenţă, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin decizia Curţii Constituţionale anterior evocată s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în  serviciu sub aspectul elementului material, sfera de incidenţă fiind restrânsă, sens în care consideră că această decizie constituie o veritabilă lege de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 C. pen.

Acest aspect a fost reliefat şi în practica judiciară recentă, ulterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale instanţele reţinând dezincriminarea parţială a infracţiunii de abuz în serviciu (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală; decizia nr. 197/A din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori; decizia nr. 20/A din 9 februarie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală; sentinţa nr. 134 din 23 martie 2017, Tribunalul Arad, Secţia penală; sentinţa nr. 904 din 23 noiembrie 2016, Tribunalul Dâmboviţa, Secţia penală).

În ceea ce priveşte mijlocul procesual ales pentru invocarea dezincriminării, este în prezenta cauză recursul în casaţie.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie, pe de o parte, există condiţionarea termenului în care acesta se formulează, iar pe de altă parte, prin comparaţie cu prevederile art. 595 C. proc. pen., apare că momentul la care intervine legea de dezincriminare este situat fie înainte de pronunţarea hotărârii definitive, fie cel târziu până la expirarea termenului de declarare a acestei căi de atac.

În consecinţă, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis mutandis şi cazul unei decizii a Curţii Constituţionale prin care norma de incriminare este declarată neconstituţională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casaţie (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).

Incidenţa art. 4 C. pen. referitor la aplicarea legii penale de dezincriminare a fost invocată pe cale recursului în casaţie şi poate fi evaluată în acest stadiu procesual.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpaţii fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare. În cauză, atât actul de sesizare, cât şi hotărârile de condamnare enumeră dispoziţiile încălcate de inculpaţi, respectiv art. 14 alin. (2) şi (4), art. 77 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 1, art. 7, art. 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dar şi art. 22 lit. b) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. În cauza concretă dedusă judecăţii, prevederile legale reţinute ca nefiind respectate de inculpaţi aparţin legislaţiei primare.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B, C. şi D împotriva deciziei nr. 1174/A din 12 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.