Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1740/54/2013 pe rolul Curţii de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 12 noiembrie 2013, precizata la data de 15.04.2014, reclamanta A a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 258668/09.05.2013 emisa in soluţionarea contestaţie formulate si anularea deciziei nr. 256778/27.03.2013 privind atragerea răspunderii solidare pentru obligaţiile fiscale de plata restante ale debitorului SC LCD „B” SRL.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 224/2014 din 17 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A, împotriva pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; respingând acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă A, împotriva pârâtei AJFP Dolj, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut de prima instanţă că, în ceea ce priveşte calitatea procesual pasiva, raportat la actele in litigiu, au fost emise de AFP Craiova, care, urmare ca reorganizării ANAF începând cu 01.08.2013, a deveniţi AJFP Dolj, astfel încât in speţă calitate procesual pasiva are AJFP Dolj, in calitate de emitent al actelor si nu DGRFP Craiova.
În consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a DGRFP Craiova este întemeiata si urmează a fi admisa, iar acţiunea formulata de reclamanta împotriva acestei parate urmează a fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Pe fond, instanţa de fond a reţinut că art. 27 alin 2 lit. c si d din OG nr.92/2003 prevede condiţiile în care se poate antrena răspunderea solidară a administratorului cu debitorul declarat insolvabil, pentru obligaţiile de plată ale acestuia din urma.
Astfel, potrivit art. 27 alin 2 lit. c si d din OG nr.92/2003, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;
Instanţa de fond a constatat că reclamanta a avut calitatea de administrator al SC LCD „B” SRL iar prin procura autentificata sub nr. 83/20.01.2010, reclamanta a împuternicit pe numita Ristea Niculina ca in numele si pentru reclamantă să conducă, să administreze şi să gestioneze SC LCD „B” SRL.
Această împuternicire nu a fost înregistrată în Registrul Comerţului, aşa cum impun dispoziţiile art.21 lit.a si b şi art.22 din Legea nr. 26/1990, astfel încât nu este opozabilă organului fiscal conform art.5 din aceeaşi lege.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art.72 şi 73 din Legea nr.31/1990, şi a regulilor aplicabile mandatului, reclamanta, în calitate de mandatar al societăţii, răspunde solidar cu persoana pe care şi-a substituit-o, faţă de societate, de actele şi faptele încheiate de aceasta din urma în numele sau, iar societatea răspunde faţă de terţi.
În consecinţă, faţă de organele fiscale, reclamanta, în calitate de administrator, răspunde alături de societate de modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile legale în materie fiscală şi pe cele ce ţin de procedura insolventei.
În speţă, în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii în baza art. art. 27 alin 2 lit. d din OG nr.92/2003, a constatat prima instanţă că, potrivit art.22 din OG nr.92/2003, contribuabilul are obligaţia de a declara, calcula şi înregistra în evidenţele contabile şi fiscale şi de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
De asemenea, conform art.82 alin.3 din OG nr.92/2003, contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
Conform constatărilor organului fiscal, constatări necontestate de reclamanta, SC LCD „B” SRL nu a depus declaraţiile privind obligaţiile de plata la bugetul statului conform vectorului fiscal pentru anul 2008 si anume a depus lunar si nu trimestrial , nu a depus declaraţiile pentru trimestrele III si IV ale anului 2011, trimestrele I, II, III ale anului 2012 pentru impozitul pe profit, nu a depus declaraţiile pentru trimestrele II, III, IV ale anului 2007 lunile iulie, octombrie 2010, iunie-septembrie 2011 pentru obligaţiile de plata la bugetul asigurărilor sociale de stat si nu a achitat obligaţiile de plata aferente declaraţiilor depuse.
De asemenea, s-a constatat că societatea a declarat fictiv achiziţii de mărfuri prin deconturile de TVA prin care si-a exercitat dreptul de deducere TVA in scopul majorării artificiale a TVA deductibil, pentru care s-a stabilit TVA de plata in suma de 50488 lei si majorări de întârziere de 55541 lei prin Decizia de impunere nr. 659/20.062011 necontestata.
Rezultă astfel, ca în ceea ce priveşte fapta ilicită, reclamanta, în calitate de administrator al SC LCD „B” SRL, a încălcat dispozitiile legale sus arătate, în modalităţile descrise mai sus.
În ceea ce priveşte antrenarea răspunderii în baza art. art. 27 alin 2 lit. c din OG nr.92/2003, instanţa de fond a constatat că, potrivit disp. art. 27 din Legea nr.85/2006, debitorul aflat în stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
În speţă, starea de insolvenţă a SC LCD „B” SRL apărut la data de 25.07.2009, când s-au născut datoriile către bugetul consolidat al statului, aşa cum rezultă din fişa sintetică pe plătitor, însă societatea nu a solicitat instanţei deschiderea procedurii insolventei.
Rezultă astfel că, in ceea ce priveşte fapta ilicita, reclamanta, în calitate de administrator al SC LCD „B” SRL, a încălcat dispozitiile legale sus arătate prin aceea că nu a solicitat deschiderea procedurii insolventei în termen de 30 de zile de la data apariţiei stării de insolventa.
În privinţa vinovăţiei, instanţa de fond a constatat că administratorul societăţii trebuie sa manifeste o conduita ,, bonus vir" in îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv să îndeplinească aceste obligaţii cu buna credinţă şi diligenţa unui bun proprietar.
În speţă, reclamanta nu a manifestat o astfel de conduita, nu a precizat care sunt motivele ce au determinat-o sa nu îşi îndeplinească obligaţiile legale, nu a prezentat documentele solicitate de organul fiscal, deşi prin Nota explicativa din 28.01.2011 s-a angajat in acest sens, a realizat operaţiuni nereale efectuând achiziţii de la societăţi neplătitoare de TVA la momentul declarării achiziţiilor exercitând nereal dreptul de deducere a TVA, aşa cum rezulta din Decizia de impunere nr. 659/20.062011 necontestata.
A apreciat prima instanţă că, invocarea de către reclamantă a puterii de lucru judecat a sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Dolj in dosarul nr.17772/63/2011 este nefondata, dosarul având ca obiect plângerea formulata de DGRFP Dolj, actual DGRFP Craiova, împotriva rezoluției nr.498/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de reclamanta pentru săvârşirea infracțiunii prev. de art.9 lit.f din Lg nr. 241/2005 prin aceea ca ar fi declarat fictiv sediul SC LCD „B” SRL, deci pentru alte fapte decât cele reţinute in decizia de antrenare a răspunderii solidare.
In consecinţă, instanţa de fond a constatat ca in speţă reclamanta a actionat cu rea credinţă, fiind îndeplinită si cea de a doua condiţie cumulativa ceruta pentru antrenarea răspunderii solidare.
În privinţa prejudiciului, starea de insolvabilitate este dovedită şi, de altfel, necontestată, fiind îndeplinită această condiţie a răspunderii civile delictuale.
In ceea ce priveşte legătură de cauzalitate dintre faptele ilicite si prejudiciu, s-a constatat că obligaţiile fiscale restante si starea de insolvabilitate sunt consecinţă directa a faptelor săvârșite de reclamanta in modalităţile descrise mai sus, fiind îndeplinita şi această condiție cumulativa.
Fata de cele relevate mai sus, Curtea a constatat că actele în litigiu sunt temeinice si legale, criticile formulate de reclamanta fiind nefondate, motiv pentru care acţiunea formulata de reclamanta împotriva paratei AJFP Dolj a fost respinsa în consecinţă.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte fondul cauzei şi rejudecând cauza în fond, solicită admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În susţinerea recursului, recurenta a arătat că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alineat 1 pct. 8 C.pr.civ.; hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 27 alin. (2) din OG 92/2003 raportate la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 26/1990.
Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al României. Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel.
În consecinţă, susţine recurenta – reclamantă, legiuitorul nu prevede ineficacitatea actului juridic încheiat si nepublicat in Registrul Comerţului ci doar inopozabilitatea sa fata de către terţi, efectele acesteia producându-se atât în planul raporturilor comerciale ale societăţii, cât şi în planul răspunderii personale, iar retragerea din funcţia de administrator sau exercitarea acestei funcţii produce efecte de la data manifestării de voinţă unilaterală şi nu de la data înscrierii acestei menţiuni la Registrul Comerţului, întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 "persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor faptele ori actele neînregistrate. în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia".
Aşadar, înregistrarea menţiunilor în Registrul Comerţului nu poate fi percepută ca o condiţie necesară producerii efectelor mandatului în planul răspunderii personale a titularului ei sau în planul raporturilor comerciale ale societăţii comerciale, ci doar în ceea ce priveşte opozabilitatea acestui act unilateral de voinţă faţă de terţi, astfel că mandatul acordat de către reclamant în ceea ce priveşte funcţia de administrator al SC LCD „B” SRL a devenit efectivă de la data de 20.01.2010 când a intervenit procura speciala autentificat sub nr. 83, aşa cum în mod corect a constatat şi atât judecătorul sindic, cat si lichidatorul judiciar al SC LCD „B” SRL. precum si organele de cercetare penala.
În acest context, apreciază recurenta - reclamantă că, în mod eronat instanţa de fond a apreciat ca procura speciala isi produce efecte doar in cazul in care este făcuta publica.
-Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 27 din OG 92/2003 instanţa de fond nu a analizat dispoziţiile altenative ale acestui text de lege, legiuitorul stabilind că răspunderea solidară cu debitorul insolvabil aparţine administratorilor sau oricăror alte persoane, în ceea ce priveşte incidenţa literei d).
Ori, atât timp cât starea de insolvabilitate s-a constat în anul 2011 prin emiterea procesului - verbal de insolvabilitate nr. 101005/27.12.2011, deci după producerea efectelor procurii speciale nr. 83/20.01.2010, apreciază recurenta că nu se află în culpă pentru nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, prin urmare nu sunt îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii delictuale.
Mai mult decât atât, susţine în continuare recurenta – reclamantă, instanţa de fond, în mod eronat apreciază ca exista rea-credinţă, forma de vinovăţie cerută în mod expres de legiuitor în vederea atragerii răspunderii solidare, atât timp cât nu este cea care nu a îndeplinit obligaţiile legale, ci persoana împuternicită în mod expres în acest sens.
-De altfel, în acest sens, apreciază că, interpretând eronat dispoziţiile legale în materie, instanţa de fond, în mod greşit a respins cererea de suspendare a soluţionării prezentei cauze pana la soluţionarea dosarului penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sub nr. 570/P/2011 dosar unde are calitatea de suspect privind infracțiunile de evaziune fiscala prevăzute si pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Susţine în continuare recurenta – reclamantă că, analizând infracţiunea prevăzuta de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv "constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
a) evidenţierea, in actele cantabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive", rezulta că subiectul activ al infracţiunii este necircumstanţiat, deci acesta poate fi orice persoana, textul de lege neimpunând ca subiectul activ sa fie contribuabilul; acţiunea putând fi săvârşită atât in folos propriu, cat si in folosul altei persoane.
In ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective acesta se poate realiza doar printr-o acţiune,
In ceea ce priveşte latura subiectiva a infracţiunii, aceasta este intenţia directa, caracterizata prin scopul urmărit de făptuitor, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în speţa fiind reprezentat de decizia contribuabilului de a diminua sursa impozabila - acţiunea ce poate fi inclusiv, nedeclararea obligaţiilor fiscale.
Ori, neanalizând niciunul din aceste elemente, instanţa de fond nu poate aprecia ca faptele penale pentru care s-a început urmărirea penala in cauza nu influenţează deciziile fiscale in ceea ce priveşte faptele, vinovăția persoanelor care le-au săvârşit si prejudiciul cauzat astfel.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alineat 1 pct. 8 C.pr.civ.
Apărările intimaţilor
Intimatele – pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj nu au formulat întâmpinări, în combaterea susţinerilor recurentei – reclamante, din cuprinsul cererii de recurs.
Procedura în fața instanței de recurs
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin.(2) și (3) din Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art.493 alin.(4) din Codul de procedură civilă, republicat.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2016 s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta A împotriva Sentinţei nr. 224 /2014 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine:
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a prevederilor art. 27 din O.G. nr. 92/2003, art. 5 din Legea nr. 26/1996.
Nu se poate reţine că reclamanta avea doar calitatea formală de administrator fără a realiza în fapt acte de administrare.
Pentru a interveni răspunderea solidară cu caracter special, este necesar a fi îndeplinite condiţiile cumulative generale ale răspunderii civile, privind existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi existenţa formei de vinovăţie.
În ceea ce priveşte prejudiciul, este evident că acesta există şi a fost cauzat ca urmare a neachitării creanţelor fiscale de către debitoare.
Fapta ilicită este reglementată de norma specială sub forma celor două modalităţi, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor, atât timp cât acestea conduc la insolvabilitatea persoanei juridice.
Totodată, fapta ilicită este condiţionată de existenţa calităţii de asociat, funcţionar, administrator sau orice altă persoană fizică ce desfăşoară o activitate în interesul persoanei juridice, iar această activitate are ca rezultat starea de insolvabilitate.
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este reglementat de dispoziţiile art.27 Cod procedură fiscală în sensul că înstrăinarea bunurilor a provocat starea de insolvabilitate a persoanei juridice.
Hotărârea de predare a mandatului de către administratorul A nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, în consecinţă nu s-a făcut publicitatea necesară pentru a crea opozabilitate fata de terţi respectiv creditorul AFPM Craiova
Conform art.131 alin 4 din Legea nr.31/1990: „Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Conform art. 143(2) alin.5 din Legea nr. 31/1990 "Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură" .
Conform art. 144(2) alin 2 din Legea 1/1990 "Administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
-Cu privire la cel de-al doilea motiv al antrenării răspunderii solidare şi anume că aceasta deşi cunoscând starea de insolvabilitate a societăţii, nu a sesizat instanţa în vederea numirii unui lichidator judiciar în temeiul Legii nr. 85/2006, starea de insolvenţă a societăţii apărând la o dată anterioară pronunţării dizolvării şi anume 25.07.2009, perioadă în care petenta avea competenţă în materia demarării insolventei.
În ceea ce priveşte reaua credinţă a administratorului aceasta deşi a fost invitată cu documentele contabile ale societăţii şi i s-a adus la cunoştinţă acest lucru prin confirmarea invitaţiei de către aceasta, fapt consemnat şi în Nota explicativă din data de 28.01.2011 dată de către A în calitate de administrator şi în care precizează că „se angajează să depună toate diligentele pentru a pune la dispoziţie documentele solicitate în termenul prevăzut de lege „acesta nu a dat curs invitaţiei la termenul comunicat şi nu a prezentat documentele solicitate. De asemenea reaua credinţă este dovedită şi din faptul că aşa cum rezultă din decizia de impunere, societatea a realizat operaţiuni nereale efectuând achiziţii de la societăţi neplătitoare de TVA la momentul declarării achiziţiilor de către aceasta exercitându-şi nelegal dreptul de deducere a TVA, prejudiciind astfel bugetul statului.
Având în vedere că potrivit datelor înregistrate la Oficiul Comerţului şi în actele constitutive ale societăţii rezultă că unic administrator cu putere deplină al S.C. LCD „B” SRL este reclamanta A, sunt incidente prevederile art. 27 din O.G. nr. 92/2003 pentru că în calitate de administrator a împuternicit pe Ristea Niculina să o reprezinte în ce priveşte administrarea societăţii fără să o supravegheze, deci cu încălcarea şi a prevederilor art. 72, art. 144 din Legea nr. 31/1990.
În temeiul art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 administratorul societăţii rămâne în continuare obligat la stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun.
-În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a impactului soluţionării laturii penale, respectiv, sentinţa penală pronunţată în dosarul nr. 17772/63/2011
Se constată că plângerea penală a fost soluţionată având în vedere fapta de declarare fictivă a sediului S.C. LCD „B” SRL, administrată de reclamantă (art. 9 lit. f din Legea nr. 241/2005). Soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu are deci legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală (art. 9 lit. c) invocată în recurs pentru că reclamanta să se poată prevala de prevederile art. 22 Cod procedură penală (fila 14 – 17 dosar fond).
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 496 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanta A împotriva Sentinţei nr. 224 /2014 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2016.