Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3034/2016

Şedinţa de la 04 noiembrie 2016

 

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, la data de 26.11.2016, sub nr. 114145/299/2015, reclamanţii A, B şi C în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să stabilească dobânda legală calculată de la data de 01.01.2003 la 23.12.2014 pentru tranşa a II-a în cuantum de 13302 lei din compensaţiile acordate prin Hotărârea nr. 366/19.12.2000, validată prin Ordinul nr. 162/13.01.2005, precum şi să emită decizia cuprinzând suma rezultată şi ordinul de plată.

 În drept, au fost invocate prevederile art. 7 şi 8 din Legea nr. 9/1998, art. 30 O.G. nr. 94/2004, art. 5 din H.G. 286/2004, toate celelalte dispoziţii aplicabile, Normele metodologice de aplicare, Decizia I.C.C.J. nr. XXI/19.03.2007 pronunţată în recursul în interesul legii, art. 6 CEDO, art. 1489 C.civ., art. 1497 C.civ., art. 1516 C.civ., art. 1531 C.civ., art. 1535 C.civ., Legea 164/2014.

La termenul de judecată din data de 31.03.2016, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr.5994 din 07.04.2016, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect obligaţie de a face, formulata de reclamanţii A, B şi C, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă obligaţia de a face, şi anume cea de obligarea a pârâtei la emiterea unui titlu de plată prin care să se stabilească cuantumul actualizării debitului, astfel încât reclamanţii să poată obţine plata acestor sume de bani de la Ministerul Finanţelor Publice.

 Potrivit art. 2 lit. f din legea nr. 554/2004 contencios administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Conform art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Raportând aceste prevederi legale la cererea introductivă ce face obiectul prezentului dosar şi la procedura prevăzută de art. 10 din Legea nr. 164/2014, instanţa a reţinut că pentru naşterea dreptului la acordarea sumelor de bani solicitate în cauză, legea prevede două etape: stabilirea acestora de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin emiterea unui titlu de plată, urmând ca, în baza acestui titlu de plată ministerul Finanţelor Publice să efectueze plata sumelor astfel stabilite.

De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că procedura prevăzută de Legea nr. 9/1998 şi Legea nr.164/2014 este prin esenţa sa o procedură administrativă.

S-au mai reţinut şi prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a concluzionat că prezentul litigiu se încadrează în noţiunea de contencios administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, respectiv activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Astfel, pârâta este autoritate publică, iar drepturile pretinse de reclamant decurg din refuzul pârâtei de emitere a unui titlu de plată cu privire la sumele solicitate de reclamanţi.

Conform art.1 alin.1 din H.G. nr.572/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor:’’ (1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denumită în continuare Autoritatea, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru.’’

Conform art.96 pct.1 NCPC: „Curţile de apel judecă: 1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;’”, iar potrivit art.10 alin.1 teza a doua din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ: „....litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

În fine, conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:” (3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.”

Pe cale de consecinţă, având în vedere că în speţă acţiunea este îndreptată împotriva unei autorităţi aparţinând administraţiei publice centrale, în cauză sunt aplicabile în ceea ce priveşte competenţa materială, dispoziţiile art. 96 pct. 1 NCPC, coroborate cu cele ale art.10 alin.1 teza a doua şi art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competentă fiind Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

 Pentru aceste considerente, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

2.După declinare,la data de 25.04.2016, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr.2210 din 24.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale în cauza formulată de reclamanţii A, B, C, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, în speță, reclamanta a obținut în anul 2014 plata tranșei a doua din compensațiile ce i se datorau din anul 2002, conform Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și solicită plata dobânzilor legale pentru perioada 2002-2014.

Curtea de Apel a considerat că procedura acordării de dobânzi legale la o sumă certă de bani este de competența instanțelor de drept comun. În plus, acordarea dobânzii legale nu este prevăzută în Legea nr.9/1998. Toate procedurile administrative prevăzute în Legea nr. 9/1998 au fost epuizate, iar în cauză litigiul nu este de natură administrativă, ci de drept comun, asupra dobânzii legale.

Conform art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Văzând disp. art. 94 lit.k) Noul Cod de procedură civilă în sensul că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, conform art. 135 Noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va trimite cauza la ICCJ pentru soluționare conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art.135 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art.135 alin.1 Cod procedură civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că reclamanţii A, B şi C au chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să stabilească dobânda legală calculată de la data de 01.01.2003 la 23.12.2014 pentru tranşa a II-a în cuantum de 13302 lei din compensaţiile acordate prin Hotărârea nr. 366/19.12.2000 validată prin Ordinul nr. 162/13.01.2005, precum şi să emită decizia cuprinzând suma rezultată şi ordinul de plată.

Concret, reclamanţii au obținut în anul 2014 plata tranșei a doua din compensațiile ce li se datorau din anul 2002, conform Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și solicită plata dobânzilor legale pentru perioada 2002-2014.

Potrivit art. 1 alin.(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ,    orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Contenciosul administrativ este definit prin  art. 2 alin. (1) lit. f) din  Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind  activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea dispoziţiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanţa de contencios administrativ este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

În raport de această situaţie se constată că, obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă obligaţia de a face, iar procedura acordării de dobânzi legale la o sumă certă de bani este de competența instanțelor de drept comun.

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că, toate procedurile administrative prevăzute în Legea nr. 9/1998 au fost epuizate, acordarea dobânzii legale nefiind prevăzută de acest act normativ, situaţie în raport de care se constată că litigiul asupra dobânzii legale nu este de natură administrativă, ci de drept comun.

Conform art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

În ceea ce priveşte dreptul comun, se vor avea în vedere şi dispoziţiile art. 94 lit.k) Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin.1 şi 4 Cod procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe   reclamanţii A, Mihaila Constantin şi C şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi  04 noiembrie 2016.