Decizia nr. 95/RC/2017
Deliberând asupra cererii de recurs în casație;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 155 din data de 25 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A., prin apărător.
În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și i), art. 176 alin. (1) lit. c) din V.C.P. și art. 279 alin. (3) lit. a) din V.C.P., cu aplicarea art. 33 lit. a) din V.C.P. în infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. c) din V.C.P. și art. 279 alin. (3) lit. a) din V.C.P., cu aplicarea art. art. 33 lit. a) din V.C.P. și a dispozițiilor art. 5 N.C.P.
În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. c) din V.C.P. cu aplic. art. 5 N.C.P., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav.
În baza art. 71 din V.C.P., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din V.C.P.
În baza art. 65 din V.C.P., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din V.C.P., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 279 alin. (3) lit. a) din V.C.P. cu aplicarea art. 5 N.C.P., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
În baza art. 71 din V.C.P., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din V.C.P.
În baza art. 65 din V.C.P., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din V.C.P., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) V.C.P., au fost contopite pedepsele aplicate pentru infracțiunile menționate mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, inculpatul A., având, în final, de executat pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 din V.C.P., a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din V.C.P.
În baza art. 35 alin. (3) V.C.P., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din V.C.P., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art. 88 V.C.P. și art. 15 din Legea nr. 302/2004, s-au scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului următoarele perioade:
- 06 februarie 2013 - 17 noiembrie 2013 perioadă în care a fost încarcerat în Rusia în baza mandatului de urmărire internațională nr. 3/UI din 18 ianuarie 2013 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza Mandatului de Aplicare a Pedepsei nr. 6/UP din data de 18 ianuarie 2013 al Tribunalului București, secția a II-a penală, perioadă în care a fost arestat preventiv în vederea extrădării și;
- de la data de 18 noiembrie 2013 (data extrădării în România) la zi, perioadă de arest preventiv în cauza de față.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 111 V.C.P. și art. 117 alin. (1) și (3) V.C.P., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României, după executarea pedepsei aplicate.
Împotriva sentinței penale nr. 155 din data de 25 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin Decizia penală nr. 1109 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis, în parte, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 155 din data de 25 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2014*.
A desființat, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând:
În baza art. 32 și 33 alin. (2), teza finală C. pen., rap. la art. 188-189 lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 20 ani.
A interzis inculpatului, pentru o durată de 5 ani, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), c), h) C. pen.
A făcut aplicarea art. 65-66 lit. a), b), h) C. pen.
În baza art. 342 alin. (1) și 5 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A interzis inculpatului, pentru o durată de 5 ani, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), c), h) C. pen.
A făcut aplicarea art. 65-66 lit. a), b), h) C. pen.
În baza art. 38 rap. la art. 39 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 20 ani, la care adaugă un spor de 1 an și 8 luni, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 21 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen., a interzis inculpatului, pentru o durată de 5 ani, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), c), h) C. pen.
A făcut aplicarea art. 65-66 lit. a), b), h) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, la data de 13 iulie 2016 și la data de 08 noiembrie 2016.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de la data de 29 decembrie 2016, când s-a stabilit termen la data de 03 februarie 2017, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
În susținerea cererii de recurs în casație inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1)2 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
În esență, a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că N.C.P. este legea penală mai favorabilă și a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru tentativă de omor calificat în baza art. 32 și 33 alin. (2) teza finală raportat la art. 188-189 lit. a) și e) C. pen. cu aplicarea art. 5 și la o pedeapsă de 5 ani pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor, în baza art. 342 alin. (1) și (2) C. pen.
În opinia inculpatului, în temeiul art. 32 și 33 N.C.P. limitele pedepselor trebuiau reduse la jumătate, pedeapsa maximă ce putea fi aplicată fiind de 12 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de omor calificat.
Un alt aspect invocat în susținerea cererii de recurs în casație se referă la împrejurarea că decizia recurată nu este motivată în raport de motivele de apel ale inculpatului, iar aplicarea pedepsei nu a fost rezultatul unei analize aprofundate a dosarului și a unei judecăți echitabile.
Totodată, inculpatul a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la schimbarea de încadrare juridică a faptei din tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și i) și art. 176 alin. (1) lit. c) V.C.P. în tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. a) și i) din V.C.P., ci doar a menținut încadrarea faptei reținută de instanța de fond.
A mai susținut că instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că o infracțiune săvârșită în timpul minorității nu este în măsură să constituie o agravantă atât timp cât, potrivit dispozițiilor art. 38 C. pen., condamnările pentru astfel de fapte nu atrag starea de recidivă.
Prin încheierea pronunțată la data de 03 februarie 2017 în Dosarul nr. x/3/2014*, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1109 din 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.
În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație”, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.
Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul N.C.P.P., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.
Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează așadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive.
Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.
Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Analizând motivele recursului în casație invocate de către inculpatul A., Înalta Curte constată că acestea se circumscriu formal cazului de casare indicat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat, circumscris pct. 12 art. 438 C. proc. pen. și care vizează împrejurarea că în mod greșit instanța de apel a apreciat că N.C.P. este legea penală mai favorabilă și a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru tentativă de omor calificat în baza art. 32 și 33 alin. (2) teza finală raportat la art. 188-189 lit. a) și e) C. pen. cu aplicarea art. 5 și la o pedeapsă de 5 ani pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor, în baza art. 342 alin. (1) și (2) C. pen., deși, în opinia inculpatului, în temeiul art. 32 și 33 N.C.P. limitele pedepselor trebuiau reduse la jumătate, pedeapsa maximă ce putea fi aplicată fiind de 12 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, Înalta Curte constată că legea nouă este legea penală mai favorabilă având în vedere că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de apel s-a orientat spre pedeapsa detențiunii pe viață, situație în raport de care pedeapsa maximă prevăzută pentru tentativă este de 25 de ani, conform art. 21 alin. (2), teza finală, C. pen. anterior, însă potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) N.C.P. pedeapsa maximă pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat este de 20 de ani „când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.”
Mai mult, legea nouă este legea penală mai favorabilă atât sub aspectul pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 342 C. pen., cât și sub aspectul tratamentului sancționator aplicabil concursului de infracțiuni. În mod judicios, instanța de apel a apreciat că, în cauză, s-ar fi impus un spor în cuantum maxim, prin adiționarea integral a celor două pedepse, aspect în raport de care s-ar fi ajuns la maximul general de 30 ani.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare invocat, respectiv că instanțele ierarhic inferioare nu au avute în vedere dispozițiile art. 5 C. pen. anterior care prevăd că legea penală română se aplică pentru infracțiunile săvârșite de un cetățean român, împotriva unui cetățean român sau împotriva statului român, ori în cauză, inculpatul este cetățean moldovean și a săvârșit fapta împotriva unui alt cetățean moldovean, astfel că nu se putea reține infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit de o persoană care a mai comis o altă infracțiune de omor, Înalta Curte apreciază că această împrejurare reprezintă o circumstanță personală care trebuie avută în vedere la momentul încadrării juridice a faptei, și ulterior la momentul aplicării pedepsei. În mod concret, instanța de judecată nu aplică legea penală română pentru o infracțiune de omor săvârșită de un cetățean străin împotriva unui alt cetățean străin pe teritoriul altui stat, ci doar reține această circumstanță la momentul încadrării juridice a faptei.
Referitor la împrejurarea că inculpatul a formulat un denunț împotriva celorlalți inculpați din dosar, iar față de acest aspect se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, Înalta Curte amintește că dispozițiile art. art. 19 din Legea nr. 682/2002, prevăd expres ca denunțul să intervină înaintea sau în timpul urmării penale ori al judecății; în cauză, inculpatul a formulat denunțul ulterior condamnării sale definitive, și anume după pronunțarea deciziei de către Curtea de Apel Iași. Nu se poate aprecia că denunțul formulat poate conduce la o casare a hotărârii atacate, atât timp cât nu a fost formulat într-una dintre etapele procesuale prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, iar recursul în casație reprezintă o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia pot fi analizate exclusiv aspecte de nelegalitate.
De asemenea, inculpatul a mai invocat în susținerea motivelor de recurs în casație și împrejurarea că pedeapsa stabilită de instanță este prea mare în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului. Înalta Curte amintește că această cale de atac extraordinară a recursului în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, iar scopul acesteia este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale, astfel încât aspectele ce vizează individualizarea pedepsei aplicate de instanțele inferioare nu pot fi supuse analizei instanței de recurs în casație.
Necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar contrare legii, să fie îndreptate, trebuie însă conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranța și stabilitatea circuitului juridic.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1109 din data de 30 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1109 din data de 30 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 martie 2017.