Decizia nr. 454/2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă, reclamanta SC A. SRL Alba Iulia, a solicitat obligarea pârâtei SC B. SRL Botoșani, la plata sumei de 841.204,72 RON, constând în: suma de 571.915,21 RON cu TVA inclus - cu titlu de penalități de întârziere, din care a fost exclusă garanția de bună execuție de 5% (82.858,60 RON), sumă care va fi actualizată până la momentul plății; suma de 72.138,51 RON - cu titlu de garanție aferentă lucrărilor efectuate de subscrisa, la care se adaugă penalități calculate de la data de 24 mai 2012 și până la momentul plății și a daunelor-interese în cuantum de 197.151 RON, pe care pârâta le are față de reclamantă, potrivit Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, sumă care va fi actualizată până la momentul plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizările depuse pentru termenul din 18 decembrie 2015 reclamantul C. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SRL Botoșani la plata sumei de 1.050.016 RON, după cum urmează: suma de 459.285 RON cu TVA inclus cu titlu de penalități de întârziere, din care a fost exclusă garanția de bună execuție de 5%; suma de 103.054 RON cu titlu de garanție de bună execuție aferentă lucrărilor efectuate de reclamantă, la care se adaugă penalități aferente, calculate de la data de 26 mai 2012 și până la data de 18 decembrie 2015, în cuantum de 204.521 RON; suma de 197.151 RON cu titlu de daune interese pe care pârâta le are față de reclamant potrivit Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010 și suma de 86.005 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru penalitățile de întârziere și daunele interese actualizate până la data de 18 decembrie 2015.
Tribunalul Botoșani, secția I civilă, prin Sentința nr. 239 din 4 martie 2016, a respins, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului C. și de inadmisibilitate a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 103.054 RON cu titlu de garanție de bună execuție și a penalităților de întârziere aferente, ca nefondate; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. și a dispus obligarea pârâtei SC B. SRL Botoșani, la plata sumei de 459.285 RON cu titlu de penalități de întârziere și suma de 103.054 RON cu titlu de garanție de bună execuție; a respins, ca nefondate, restul pretențiilor solicitate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 24.246,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
La pronunțarea soluției, prima instanță a reținut, în esență, că, în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei inițiale SC A. SRL cât și a reclamantului C., nu este întemeiată, întrucât scopul și obiectul Contractului de cesiune de creanță din 24 mai 2011 intervenit între SC A. SRL și D. - Sucursala Alba Iulia, a privit constituirea unei garanții reale mobiliare în vederea acordării creditului, asupra încasărilor rezultate din Contractul de prestări servicii din 9 noiembrie 2010 încheiat între reclamanta inițială și pârâtă, în care se menționează că debitoarea SC A. SRL constituie în favoarea D. SA Cluj - Sucursala Alba Iulia o garanție de prim rang, având ca obiect creanțele prezente și viitoare, în sumă de 4.408.719,750 RON ce urmează a fi încasate în baza Contractului de prestări serviciu din 9 noiembrie 2010, garanție constituită pentru garantarea obligațiilor de plată a creditului în sumă de 1 milion RON, asumate prin Contractul de credit din 24 mai 2011.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate (de prematuritate a introducerii cererii) a capătului de cerere privind solicitarea de plată a sumei 103.054 RON cu titlu de garanție de bună execuție aferentă lucrărilor efectuate de reclamantă, instanța de fond, față de nerespectarea dispozițiilor art. 7201 vechiul C. proc. civ., a respins-o.
Astfel, s-a reținut că Notificarea din 10 mai 2012, pârâta SC B. SRL Botoșani a fost convocată la conciliere directă privind obligația de pată a sumei de 571.915,21 RON cu TVA inclus, cu titlu de penalități de întârziere, precum și suma reprezentând daune interese în cuantum de 197.151 RON, potrivit Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, context în care este evident că și diferența de 30% a garanței de bună execuție, a fost avută în vedere și nu se poate imputa reclamantei că nu a încercat o soluționare a litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 vechiul C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea reclamantului este întemeiată, în parte, în ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 459.285 RON cu titlu de penalități de întârziere și cu privire la suma de 103.054 RON cu titlu de garanție de bună execuție și nefondată, cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților aferente garanției de bună execuție, calculate de la data de 26 mai 2012 și până la data de 18 decembrie 2015, în cuantum de 204.521 RON, capătul de cerere privind suma de 197.151 RON cu titlu de daune interese pe care pârâta le are față de reclamant potrivit Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010 și suma de 86.005 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru penalitățile de întârziere și daunele interese actualizate până la data de 18 decembrie 2015.
În acest sens, a constatat că la data de 9 noiembrie 2010 între societatea reclamantă inițială SC A. SRL și pârâta SC B. SRL a intervenit Contractul de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrării "Locuințe pentru tineri destinate închirierii, municipiul Alba Iulia, având regim de înălțime S + P + 1 + E + M, tronson A, B, C", valoarea totală a contractului fiind stabilită la suma de 4.408.719,756 RON. Contractul a avut ca termen de finalizare data de 15 aprilie 2011, iar la data de 8 aprilie 2011 s-a semnat un Act adițional de prelungire care stabilea ca termen de finalizare a contractului data de 4 septembrie 2011, în executarea contractului, SC A. SRL Alba Iulia, efectuând lucrări în valoare de 2.054.893,16 RON, pentru care a emis Factura din 15 aprilie 2011.
Pe de altă parte, Tribunalul Botoșani a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 4.501 din 16 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/40/2011 de Tribunalul Botoșani s-a dispus emiterea unei ordonanțe parțiale de plată în sarcina debitoarei SC B. SRL Botoșani pentru suma de 1.122.034,56 RON rămasă de achitat din totalul sumei menționate în factura emisă la data de 15 aprilie 2011, la momentul introducerii prezentei acțiuni întreaga sumă fiind achitată.
Având în vedere faptul că pârâta nu a achitat la termen Factura din 15 aprilie 2011 reclamantul este îndreptățit să pretindă penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenței, potrivit art. 13.1 din contract, de 7 zile de la aprobarea situațiilor de lucrări și plata lucrărilor de către beneficiarul final ANL București.
Nu au fost reținute apărările pârâtei, referitor la faptul că data scadenței este 16 octombrie 2011, deoarece începând cu data de 9 noiembrie 2010 reclamanta a notificat și a solicitat societății pârâte plata lucrărilor executate, care erau recunoscute prin semnarea situațiilor de lucrări aferente facturii de către reprezentantul societății pârâte și nici faptul că nu a fost pusă întârziere față de penalitățile pretinse, deoarece prin formularea cererii de emitere a somației de plată, înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 26 octombrie 2011 a fost pusă în întârziere.
În aceste circumstanțe, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor contractuale și ale dispozițiilor art. 1535 C. civ., pârâta SC B. SRL Botoșani fiind obligată la plata sumei de 459.285 RON cu titlu de penalități calculate conform înscrisului de la dosar.
De asemenea, instanța de fond a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea sumei reținute cu titlu de garanție de bună execuție în valoare de 103.055,02 RON, față de împrejurarea că din actele dosarului, constând în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat la data de 20 martie 2012 între SC A. SRL Alba Iulia și SC B. SRL Botoșani, s-a confirmat faptul că lucrările executate corespund calitativ și respectă prevederile proiectului.
De altfel, Tribunalul Botoșani a reținut și dispozițiile art. 8.3 din contractul de prestări servicii, privind obligația de restituire a garanției de bună execuție de 70% din valoarea garanției în termenul de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și 30% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, respectiv de la data semnării procesului-verbal de recepție finală, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului C. întreaga sumă de 103.055,02 RON, cu titlu de garanție de bună execuție.
De asemenea, s-a mai reținut că reclamantul a aplicat procentul de 0,2% pe zi întârziere prevăzut ca sancțiune pentru neonorarea la termen a facturilor aferente lucrărilor (art. 6.3) și garanțiilor de bună execuție (art. 8.3 din contract), extinzând aceste penalități cu toate că în contract nu s-a prevăzut sancțiune pentru neplata la termen a garanției de bună execuție.
Cum părțile nu au menționat în contract penalități pentru acest aspect și cum reclamantul C. nu a solicitat dobânda legală, a respins capătul de cerere referitor la plata sumei de 204.521 RON cu titlu de penalitățile aferente sumei de 103.054 RON solicitată cu titlu de garanție de bună execuție.
Referitor la suma de 197.151 RON solicitată de reclamant cu titlu de daune interese potrivit Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, prima instanță a reținut că este nefondată, întrucât în cauză nu poate fi reținută culpa societății pârâte pentru întârzierea reclamantei la plata serviciilor și obligațiilor contractate și care au condus în final la falimentul societății.
Astfel, instanța de fond a constatat că problemele financiare ale SC A. SRL Alba Iulia au fost determinate de cauze exterioare contractului încheiat cu pârâta, situație ce rezultă și din calculul penalităților de întârziere de la dosar, în care se menționează ca și zile de întârziere, o singură întârziere de 53 de zile și 6 de peste 20 de zile, pentru perioada 23 martie 2011 - 15 martie 2012, dintr-un total de 12 luni.
În acest context, Tribunalul Botoșani a reținut că nu poate aprecia ca hotărâtoare pentru situația economică a SC A. SRL Alba Iulia, plata cu întârziere a lucrărilor efectuate, ci mai degrabă o lipsă de previziune a reclamantei în calcularea cheltuielilor necesare pentru o garantare și funcționare normală a societății, în condițiile economice actuale și în executarea unui contract cu valoare foarte mare față de capacitatea sa financiară.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea societății pârâte la plata sumei de 86.005 RON cu titlu de dobândă legală calculată pentru penalitățile de întârziere și daunele interese, actualizată până la data de 18 decembrie 2015, Tribunalul Botoșani a constatat că nu sunt justificate, față de faptul că părțile au stabilit deja remediul contractual pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, respectiv plata de penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, nefiind admisibilă o dublă sancționare, dobânda legală putând fi solicitată în cazul în care părțile nu ar fi convenit și stabilit plata de penalități contractuale ceea ce nu este cazul în situația de față.
Cum pârâta a căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 24.246,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 16.000 RON onorariu avocat, 3.842,21 RON cheltuieli transport, 3.721,5 RON cheltuieli cazare și 692,26 RON cheltuieli diverse.
Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 212 din 1 iulie 2016 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SRL Botoșani, împotriva Sentinței civile nr. 239 din 4 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, a obligat apelanta SC B. SRL să plătească intimatului C. suma de 1.265,47 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 a dat în debit pe reclamantul intimat C. cu suma de 14.410,41 RON reprezentând taxă judiciară de timbru datorată și neavansată de la judecarea în fond a cauzei și a dispus comunicarea deciziei organelor fiscale competente de la domiciliul reclamantului C. în vederea executării sumei de 14.410,41 RON, prezenta decizie constituind titlu executoriu în privința acestei sume.
În argumentarea acestei decizii, instanța de apel analizând cu prioritate excepția netimbrării acțiunii cu ocazia judecării cauzei în fond, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL și a cesionarului C., precum și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea garanției de bună execuție pentru neparcurgerea procedurii reglementate de art. 7201 C. proc. civ., a reținut, în esență, următoarele.
În ce privește excepția netimbrării acțiunii s-a reținut că din conținutul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la data sesizării instanței și, deci, aplicabilă în raport de norma tranzitorie prevăzută în art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013) rezultă că neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei în fond nu pot fi sancționate cu anularea cererii pentru prima oară în căile de atac, soluția adoptată de legiuitor fiind aceea a dării în debit a persoanei ce nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 146/1997 de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac.
Totodată, s-a reținut că în cauză nu are relevanță împrejurarea că reclamanta cedentă de drepturi litigioase a intrat ulterior în procedura insolvenței, întrucât, la data sesizării instanței, aceasta nu beneficia de prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006 și, mai mult, chiar la data la care s-a amânat plata taxei judiciare de timbru nu era deschisă procedura insolvenței, aceasta fiind dispusă prin Încheierea din 25 februarie 2013 a Tribunalului Alba.
S-a apreciat că întrucât cesiunea de drepturi litigioase presupune transmiterea convențională a calității de reclamant de la cedent la cesionar, cu toate drepturile și obligațiile ce derivă din această calitate, cesionarului C. îi incumbă obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform celor anterior menționate.
Privitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL și a cesionarului C., instanța de apel interpretând voința reală a părților din perspectiva dispozițiilor art. 977 C. civ. la încheierea contractelor a reținut că la pct. 7 al Contractului de credit din 24 mai 2011 încheiat între reclamantă și D. SA la capitolul garanții apare înscris Contractul din 9 noiembrie 2010 drept un contract de garanție reală mobiliară ce a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare.
Instanța de apel nu a admis împrejurarea că reclamanta ar fi cedat o creanță de 4.408.718,75 RON pentru un plafon revolving de credite pe termen scurt în sumă de 1.000.000 RON. În aceeași ordine de idei, D. SA nu și-a "arogat" niciodată calitatea de creditor al SC B. SRL și chiar din susținerile făcute de pârâtă reiese că s-a înscris în tabelul de creanțe al debitoarei SC A. SRL cu suma nerambursată din Contractul de credit din 24 mai 2015.
Având în vedere cele ce preced, instanța de apel a reținut că, apare cu suficientă evidență care a fost intenția comună a părților la încheierea contractului intitulat în mod greșit ca fiind de cesiune de creanță, respectiv aceea de a institui o garanție reală mobiliară asupra sumelor pe care SC A. SRL le avea de primit de la SC B. SRL în baza Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, astfel că a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL, aceasta necedând creanța deținută împotriva pârâtului și justificată prin contractul anterior precizat.
S-a apreciat că în raport de contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat între SC A. SRL și C. la 31 iulie 2015 cesionarul C. își justifică în speță calitatea procesuală activă.
Instanța de apel a reținut că, reclamanta SC A. SRL nu a cedat creanța sa către D., astfel că cedarea dreptului litigios către C. este perfect valabilă, și a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere pentru restituirea garanției de bună execuție vizând neparcurgerea procedurii reglementate de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că "aceasta nu este dată".
S-a reținut că din cuprinsul convocării pentru conciliere directă efectuată de reclamantă la 10 mai 2012 și primită de SC B. SRL la 17 mai 2012, reiese că reclamanta a solicitat și emiterea biletului la ordin avalizat pentru 70% din garanția de bună execuție, așa cum părțile conveniseră anterior, pentru diferența de 30% nefiind împlinit termenul de restituire, conform contractului, la data sesizării instanței.
Rezultă așadar, reține instanța de apel, faptul că reclamanta a efectuat procedura concilierii directe cu privire la acest capăt de cerere și că această excepție a fost invocată în mod cu totul șicanatoriu în condițiile în care reclamanta a solicitat contravaloarea garanției de bună execuție prin petitul cererii introductive, iar pârâta a înțeles să invoce o atare excepție chiar prin intermediul concluziilor scrise, cu evidentă încălcare a prevederilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Privitor la fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în esență, că în baza art. 969 C. civ., legea aplicabilă părților, cu privire la penalitățile de întârziere datorate de beneficiar prestatorului sunt prevăzute la 13.1 din Contractul de prestări servicii din 9 noiembrie 2010 încheiat între SC B. SRL în calitate de beneficiar și SC A. SRL, în calitate de prestator în care se arată că: "Beneficiarul are obligația de a efectua plata către Prestatorul în termen de 7 zile, de la aprobarea situațiilor de lucrări și plata lucrărilor de către beneficiarul final (70 de zile de la acceptul "bun de plată")".
Față de această situație, instanța de apel a constatat că facturile emise de către prestator și acceptate de către beneficiar pentru lucrările executate devin scadente la trecerea unui termen de 7 zile de la efectuarea plăților de către beneficiarul final, care în speță este ANL București. Plățile efectuate de către ANL București către SC B. SRL pentru lucrările executate pe diferite stadii sunt evidențiate în anexa nr. 1 din răspunsul dat de către beneficiarul final la solicitarea instanței.
Susținerea privitoare la neobținerea mențiunii "bun de plată" nu a fost luată în considerare de instanța de apel, în condițiile în care aceasta privește efectuarea plăților de către beneficiarul final în urma executării lucrărilor pe diverse faze.
Or, reține instanța de apel, așa cum s-a precizat anterior, beneficiarul final a efectuat plăți către beneficiarul SC B. SRL, așa cum reiese din răspunsul oferit instanței de ANL București, pentru lucrările executate de SC A. SRL.
S-a constatat că, cuantumul penalităților de întârziere este specificat în art. 6.3 din contractul de prestări servicii în care se arată că beneficiarul are obligația de a plăti o penalitate de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului de 7 zile de la efectuarea plății de către beneficiarul final.
Instanța de apel a reținut că întrucât contractul nu prevede vreo formalitate privitoare la punerea în întârziere pentru neefectuarea plății, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com.
În aceste circumstanțe, reține instanța de apel, rezultă cu îndestulătoare evidență că în cazul obligațiilor comerciale, debitorul este de drept în întârziere, începând cu data exigibilității datoriei, astfel că susținerile apelantei privitoare la nepunerea în întârziere apar ca simple alegații, nefundamentate juridic.
Cu privire la cuantumul acestor penalități de întârziere, instanța de apel a arătat că, așa cum rezultă din calculul efectuat de reclamant în temeiul criteriilor stabilite de art. 6.3 și art. 13.1 din contractul de prestări servicii și cu luarea în considerare a situației plăților efectuate de beneficiarul final către SC B. SRL, acestea sunt în cuantum de 459.285 RON, așa că prima instanță a dat o justă dezlegare acestui capăt de cerere prin raportare la normele anterior menționate.
Instanța de apel a apreciat că pentru garanția de bună execuție sunt aplicabile dispozițiile art. 8.3 din contractul de prestări servicii. Astfel, la emiterea facturilor pentru lucrările efectuate, beneficiarul nu a ridicat pretenții asupra calității lucrărilor, ce ar fi putut duce la indisponibilizarea garanției de bună execuție, în vederea acoperirii eventualelor prejudicii și doar în aceste circumstanțe, strict delimitate de contractul încheiat de părți, beneficiarul ar fi fost în măsură să procedeze la măsura indisponibilizării garanției, astfel că, după momentul semnării procesului-verbal de terminare a lucrărilor, în lipsa unor pretenții ale beneficiarului ridicate până la această dată, prestatorul este îndreptățit la restituirea garanției de bună execuție.
Împotriva acestei decizii pârâta SC B. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a tratat excepția netimbrării acțiunii ca fiind invocată, pentru prima oară, în fața instanței de apel și astfel a aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Recurenta susține că instanța de apel avea obligația să soluționeze critica cu privire la nelegalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond și nu să trateze problema netimbrării ca pe un incident constatat, pentru prima oară, în calea de atac a apelului.
În opinia recurentei reținerea instanței de apel potrivit căreia "neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei în fond nu pot fi sancționate cu anularea cererii pentru prima oară în căile de atac" este una eronată și în contradicție cu normele legale aplicabile, având în vedere că aceasta a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac și a unor critici raportate la modul nelegal prin care instanța de fond a respins excepția netimbrării acțiunii reclamantelor.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților SC A. SRL și C., recurenta-pârâtă a susținut că în virtutea principiului disponibilității în procesul civil reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, inclusiv asupra persoanei chemată în judecată în calitate de pârât, iar instanța este obligată să verifice acest lucru fie înainte de începerea dezbaterilor, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului.
După redarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) Noul C. proc. civ. recurenta-pârâtă a arătat că, în concret, a adus în discuție clauzele și efectele juridice ale Contractului de cesiune de creanță din 24 mai 2011 încheiat între D. - Sucursala Alba Iulia și SC A. SRL înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (cu valabilitate până la data de 30 mai 2016).
În continuarea motivării, recurenta-pârâtă a prezentat criteriile din care rezultă obiectul și caracterul cert al contractului de cesiune de creanță, definiția dreptului de creanță, clauzele Contractului de cesiune de creanță din 24 mai 2011 în ce privește obiectul său cât și efectele juridice ale acestuia, susținând că, prin contractul de cesiune de creanță cedentul SC B. SRL a transmis către cesionarul D. - Sucursala Alba Iulia toate drepturile de creanță aferente contractului de prestări servicii încheiat cu pârâta, inclusiv garanțiile și accesoriile acestor drepturi.
Efectul juridic al acestui contract, susține recurenta-pârâtă, constă în transmiterea dreptului de a se solicita debitorului SC B. SRL îndeplinirea oricărei obligații rezultate din Contractul de prestări servicii din 9 noiembrie 2010.
Recurenta-pârâtă subliniază faptul că, raportat la momentul încheierii acestui Contract de cesiune - 24 mai 2011 și acțiunea promovată de cedentul SC A. SRL la data de 30 iulie 2011, aceasta a fost introdusă de către o persoană care nu mai era titulara dreptului de creanță și nici a garanțiilor sau accesoriilor față de către ea, dreptul de creanță rezultând din Contractul din 9 noiembrie 2010.
În opinia recurentei-pârâte interpretarea sistematică a Contractului de cesiune din 24 mai 2011 prevalează față de orice altă modalitate de interpretare, iar înțelesul tuturor clauzelor din cuprinsul acestuia, demonstrează existența unui contract de cesiune de creanțe, cu toate efectele, drepturile și obligațiile expres prevăzute în acesta și dispozițiile legale.
Referitor la nelegalitatea respingerii inadmisibilității capătului de cerere vizând garanția de bună execuție, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate reținerea eronată a instanței de apel cu privire la îndeplinirea procedurii de conciliere cu privire la capătul de cerere referitor la garanția de bună execuție, având în vedere reținerea că acest petit a intervenit urmare a completării cererii principale.
În ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă după o prezentare a situației de fapt, a derulării raporturilor contractuale dintre părțile litigante, a modalității de plată a facturilor, a prezentat considerații privind plata sumei de 571.915,21 RON cu TVA inclus reprezentând penalități de întârziere, a sumei de 72.138,51 RON cu titlu de garanție aferentă lucrărilor și penalităților de întârziere aferente invocând excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere pentru nerespectarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. și a sumei de 197.151 RON cu titlu de daune interese.
În ceea ce privește raportarea daunelor interese la contractul neexecutat, recurenta a prezentat aspecte ale situației de fapt și opinii privind neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, susținând că reclamanta invocă propria culpă în solicitarea daunelor interese.
Referitor la suma de 30.916,51 RON solicitată cu titlu de cota de 30% din garanția de bună execuție, recurenta a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere având în vedere nerespectarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. și precizează că textul art. 8.3 - teza a 2-a din contract stipulează că: "... Beneficiarul se obligă să restituie garanția de bună execuție astfel: ... - 30% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe bază de proces-verbal de recepție finală".
Totodată, recurenta susține că având în vedere inexistența unui asemenea proces-verbal de recepție finală, care să constate faptul că nu a existat nicio problemă în decursul perioadei de garanție de 3 ani de la terminarea lucrărilor, imposibil de încheiat ca urmare a neexecutării în timp util și la standardele impuse a lucrărilor, este evident că pretenția reclamantei apare ca fiind netemeinică și lipsită de fundament legal.
Referitor la suma de 65.194,38 RON solicitată cu titlu de dobândă legală aferentă penalităților de întârziere și daunelor interese, recurenta a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere având în vedere nerespectarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea ca nelegală a pretenției reclamantei coroborând acest fapt cu dispozițiile art. 1535 C. civ.
În ce privește suma de 92.625,85 RON pretinsă cu titlu de penalități aferente cotei de 70% din garanția de bună-execuție, precum și a penalităților necuantificate inițial aferente cotei de 30% din garanția de bună-execuție - precizate la termenul din 18 decembrie 2015 la suma de 204.521 RON, recurenta a solicitat ca având în vedere inadmisibilitatea sumelor reprezentând garanție de bună execuție cu încălcarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., precum și principiul accesorium sequitur principale, să se constate inadmisibilitatea și acestui capăt de cerere al reclamantei.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea excepției netimbrării acțiunii, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei inițiale SC A. SRL și a reclamantului-cesionar al drepturilor litigioase C., admiterea excepției inadmisibilității cererii reclamanților și pe fondul cauzei admiterea recursului și modificarea în întregime a deciziei recurate.
Intimatul-reclamant C. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că reținerea instanței de apel potrivit căreia "neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei în fond nu pot fi sancționate cu anularea cererii pentru prima oară în căile de atac" este una eronată și în contradicție cu normele legale aplicabile, având în vedere că aceasta a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac și a unor critici raportate la modul nelegal prin care instanța de fond a respins excepția netimbrării acțiunii reclamantelor.
Înalta Curte va înlătura susținerile recurentei privind presupusa contradictorialitate a reținerilor instanței de apel cu normele legale aplicabile, întrucât aspectele invocate de recurentă nu pot fi asimilate ipotezei prevăzută de dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
Observând considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, se constată că motivarea este convingătoare și pertinentă, că între considerente sau între acestea și dispozitiv, nu există contrarietate și că soluția este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Din sinteza motivelor de recurs, se constată că recurenta nu a prezentat veritabile critici de nelegalitate din care să rezulte în ce sens instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, recurenta s-a limitat la a prezenta natura contractului, derularea relațiilor contractuale dintre părți, nemulțumirile sale privind activitatea desfășurată de către reclamantă și opinii personale raportate la situația de fapt a îndeplinirii obligațiilor contractuale, argumente ce nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.
În recurs, din perspectiva motivului invocat, instanța analizează aspectele de nelegalitate, respectiv ce norme au fost încălcate și care au dus la interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ori aspectele relevate de către recurentă nu vizează nelegalitatea la care se referă prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ.
Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere încălcarea legii, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță.
Critica recurentei potrivit căreia instanța de apel a "tratat problema netimbrării ca pe un incident constatat, pentru prima oară în calea de atac a apelului" este nefondată.
Contrar susținerii recurentei, instanța de apel nu a "tratat" excepția netimbrării ca pe un incident constatat, pentru prima oară în calea de atac a apelului, ci, în mod legal, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora "în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu", astfel încât, criticile recurentei referitoare la analiza excepției netimbrării acțiunii vor fi înlăturate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL și a reclamantului C., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a apreciat că este neîntemeiată.
Astfel, prin încheierea Contractului de credit din 24 mai 2011 intenția comună a părților a fost de a institui o garanție reală imobiliară asupra sumelor pe care SC A. SRL le avea de primit de la SC B. SRL în baza Contractului de prestări servicii din 9 noiembrie 2010, astfel încât reclamanta SC A. SRL, necedând creanța deținută împotriva pârâtului își justifică calitatea procesuală activă.
Totodată, așa cum corect a constatat și instanța de apel, în raport de contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat între SC A. SRL și C. la 31 iulie 2015, cesionarul C. își justifică în speță calitatea procesuală activă.
Susținerile recurentei referitoare la notele scrise depuse la dosar de către reclamantă sau Adresa D. din 1 februarie 2016 privind contractul de cesiune de creanță, alegațiile privind dreptul de creanță, efectele și caracterul unui asemenea contract, vor fi înlăturate, întrucât sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiectul analizei în această etapă procesuală, atât timp cât nu s-a indicat în ce constă presupusa nelegalitate săvârșită de instanța de apel în analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților SC A. SRL și C.
Întreaga argumentare a recurentei referitoare la presupusa reținere eronată a instanței de apel cu privire la îndeplinirea procedurii de conciliere reglementată de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., privind capătul de cerere referitor la garanție de bună-execuție, va fi înlăturată.
Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluționarea rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară mai complexă și mai lentă și degrevarea activității instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 7201 C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Este adevărat că procedura concilierii prealabile nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluționare a unei dispute legale pe cale amiabilă, însă, este de necontestat că, tot așa, excepția lipsei procedurii concilierii prealabile nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalități, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului și de o eventuală vătămare produsă prin inexistența acestei posibilități.
Or, posibilitatea soluționării amiabile a litigiului a existat prin convocarea pentru conciliere directă efectuată de reclamantă la data de 10 mai 2012 și primită de pârâta SC B. SRL la data de 17 mai 2012, precum și în tot timpul scurs de la data sesizării instanței de judecată, respectiv a Tribunalului Botoșani și până la data invocării excepției în discuție.
Astfel fiind, se constată că pârâta nu a invocat excepția lipsei concilierii directe pentru a contracara acțiunea reclamantei, în sensul că ar înțelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci a încercat a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor și, astfel cum corect a constatat și instanța de apel, a fost invocată în mod șicanatoriu în condițiile în care reclamanta a solicitat contravaloarea garanției de bună execuție prin petitul cererii introductive.
Susținerile recurentei privind fondul cauzei, vor fi înlăturate, având în vedere că recurenta nu a indicat critici de nelegalitate ce ar putea fi analizate de instanța de recurs din perspectiva motivelor de recurs invocate, ci a prezentat nemulțumirile sale privind îndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă modalitatea de plată a lucrărilor, pretențiile reclamantei privind daunele interese și unele considerații cu privire la plata anumitor sume, fără a indica în ce măsură instanța de apel a încălcat sau nu vreo dispoziție legală în analiza efectuată.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 212 din 1 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.
Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea căii de atac, în raport de cererea formulată de intimatul - reclamant C., urmează a se aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata către intimatul-reclamant C. a sumei de 2.603,19 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 212 din 1 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata sumei de 2.603,19 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.
Procesat de GGC - N