Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 72/2017

Ședința publică de la 25 ianuarie 2017

Decizia nr. 72/2017

Prin Cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2013, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2013, reclamantul avocat A., în nume propriu și în calitate de fost unic asociat al SCA B., a chemat în judecată pe pârâții Baroul București și Cabinetul Individual de Insolvență C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate nulitatea actului juridic civil, cu referire la Raportul de lichidare al SCA B., emis sub nr. x/C din 5 decembrie 2012.

Prin Încheierea din 15 aprilie 2014 Tribunalul a admis excepția necompetenței funcționale a instanței, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare unui complet specializat din cadrul secției a VI-a comercială a Tribunalului București.

Prin Încheierea din 9 septembrie 2014, Tribunalul București, secția comercială, a apreciat că natura pretențiilor solicitate este nerelevantă în condițiile în care litigiul nu are ca obiect dizolvarea societății, astfel încât, constatarea nulității Raportului de lichidare este de competența secției civile.

Cauza a fost astfel înregistrată la data de 23 septembrie 2014, în fond, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2013.

Prin Sentința civilă nr. 467 din 14 aprilie 2015 Tribunalul București, secția V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Cabinetul Individual de Insolvență C.

Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 6.085 din 8 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a analizat Decizia nr. 13 din 9 august 2012 emisă de Decanul Baroului București, reținându-se că decanul baroului avea competența legală de a emite decizia menționată, decizie prin care a numit în calitate de lichidator al SCA B., Cabinetul Individual C., actul fiind legal sub acest aspect. În acest context, motivul de nulitate al raportului de lichidare al SCA B., depus la Baroul București și înregistrat sub nr. x din 5 decembrie 2012 întocmit de lichidatorul numit prin Decizia nr. 13/2012 emisă de Decanul Baroului București, nu a fost primit de prima instanță. Aceeași soluție a fost dată în legătură cu motivul de nulitate vizând inexistența obiectului actului de lichidare în considerarea faptului susținut de reclamant, al lichidării patrimoniului finalizată încă din anul 2008 și al realizării drepturilor de creanță supuse prescripției de trei ani, termen care, în accepțiunea reclamantului ar fi fost împlinit încă din data de 9 decembrie 2010.

Prin apelul formulat împotriva hotărârii mai sus menționată, reclamantul a susținut că aceasta este nelegală și netemeinică sub aspectul că, situația de fapt, susținută de mijloacele de probă anexate cererii de chemare în judecată și precizării de acțiune, a rămas neschimbată, respectiv instanța de fond nu a stabilit o altă situație de fapt.

Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel evocate, Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Așa cum rezultă din analiza pretențiilor exhibate pe calea acțiunii introductive de instanță, astfel cum aceste pretenții au fost argumentate și precizate de reclamant pe parcursul judecății în fond, Curtea a reținut că motivarea hotărârii tribunalului răspunde exigențelor instituite prin prevederile art. 425 din Noul C. proc. civ. Rezultă fără echivoc că, în analiza acțiunii, instanța a respectat principiul disponibilității procesului civil și a analizat raportul de lichidare al SCA B. din perspectiva motivelor de nulitate menționate în argumentarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a valorificat puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 6.085 din 8 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ale cărei considerente decizorii au fost evaluate în mod corect de prima instanță ca premisă în stabilirea situației de fapt a cauzei. Prin hotărârea precizată, s-a reținut că, prin Decizia nr. 13 din 9 august 2012 emisă de Decanul Baroului București a fost revocată Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2012 a Decanului Baroului București și a fost numit în calitate de lichidator al SCA B. Cabinetul Individual C., reținând că, în condițiile în care societatea era compusă doar din doi asociați, în urma decesului avocatului coordonator D., rămânând un singur asociat în persoana intimatului-reclamant A., exista o imposibilitate legală de desemnare a lichidatorului prin votul asociaților, fiind incidentă teza a II-a de la art. 29.2 din Anexa XIII la Statutul Profesiei de Avocați care prevede numirea lichidatorului de către decan.

În consecință, arată instanța de contencios administrativ, Decanul Baroului București avea competența legală de a emite Decizia nr. 13 din 9 august 2012 prin care a numit în calitate de lichidator al SCA D., Cabinetul Individual C., actul fiind legal sub acest aspect, așa încât susținerile reclamantului relativ la nelegalitatea acestei decizii din perspectiva dispozițiilor art. 1 - 3 din O.U.G. nr. 86/2001 au fost considerate în mod corect de prima instanță ca fiind lipsite de relevanță juridică. Legalitatea actului astfel stabilită, decizia emisă de decanul baroului a intrat în circuitul juridic civil fiind opozabil erga omnes.

În concluzie, în contextul în care o instanță de judecată a statuat anterior litigiului de față, în mod irevocabil, asupra legalității deciziei prin care Decanul Baroului București a desemnat un practician în insolvență în vederea lichidării unei societăți civile profesionale de avocați, reluarea discuțiilor asupra competenței practicianului în insolvență apare ca lipsită de suport juridic și contravine opozabilității hotărârii judecătorești.

Din examinarea raportului de lichidare al societății din litigiu rezultă netemeinicia susținerilor reclamantului, relativă la inexistența în patrimoniul lichidat a unui activ de distribuit, astfel că susținerile referitoare la nulitatea raportului de lichidare au fost în mod corect respinse, consecință a unei interpretări corecte pe care a primit-o ansamblul probator al cauzei.

La data de 9 decembrie 2007, când a intervenit decesul asociatului D., părțile sociale ale societății erau împărțite între cei doi asociați, după cum urmează: domnul D. deținea 80% din societate, iar domnul A. 20%. Conform Deciziei nr. 94 din 13 martie 2008 s-a luat act de dizolvarea societății și, întrucât partajul voluntar nu s-a putut realiza, ca urmare a lipsei acordului dintre asociatul minoritar și moștenitorii asociatului decedat (existența pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București a Dosarului cu nr. x/299/2008), s-a hotărât de către Consiliul Baroului București lichidarea societății de avocați fiind desemnată prin Decizia nr. 2.012 a Baroului București în calitate de lichidator E.

Prin Decizia nr. 13 din 9 august 2012 acest lichidator a fost înlocuit cu C.I.I. C. care, în urma analizei documentelor contabile puse la dispoziție, în funcție de cotele de contribuție ale asociației la constituirea patrimoniului societății și de activul acesteia, a dispus distribuirea către succesorii asociatului majoritar și către asociatul minoritar a patrimoniului societății aflată în lichidare (raportul de lichidare al societății și Procesul-verbal încheiat la data de 9 august 2013, respectiv procesele-verbale de predare întocmite ulterior.

Prin urmare, pentru considerentele de mai sus, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 266A din 25 aprilie 2016 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 467 din 14 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în cadrul termenului legal, recurentul-reclamant A., prin care a solicitat, în principal, admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței de fond și schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii și constatarea nulității actului juridic civil, cu referire la raportul de lichidare și în subsidiar constatarea netemeiniciei actului juridic menționat.

În preambulul cererii de recurs, recurentul-reclamant prezintă istoricul cauzei, reiterând petitul cererii de chemare în judecată și motivele de fapt ale cererii, precum și considerentele instanței de fond, precum și criticile formulate prin cererea de apel, care nu vor fi reluate în sinteză de către instanța de recurs.

În ceea ce privește motivul de casare reprezentat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că, în mod greșit, pricina a fost soluționată potrivit Noului C. proc. civ., cauza fiind înregistrată la data de 18 ianuarie 2013, anterior intrării în vigoare la 15 februarie 2013 a Noului C. proc. civ.

Prin urmare la data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., procesul de față era în curs de judecată, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 25 Noul C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului cauzei, cu încălcarea limitelor sesizării instanței. Instanța nu a avut în vedere situația de fapt, pronunțându-se în afara limitelor sesizării.

Astfel, au fost reținute eronat inexistența dovezilor referitoare la structura capitalului social și cu privire la decizia asociatului unic, care nu a fost contestată și a produs efecte juridice.

De asemenea, se mai susține că instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel, cu referire la nepronunțarea prescripției dreptului la acțiune, a competenței practicianului în insolvență, a regulilor referitoare la dizolvarea/lichidarea persoanelor juridice.

Se mai susține aplicarea greșită a legii, în raport de reținerea autorității de lucru judecat.

În combaterea cererii de recurs, intimatele-pârâte Baroul București și Cabinet Individual de Insolvență C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Prima chestiune de drept supusă analizei Înaltei Curți, vizează încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 25 Noul C. proc. civ., critica fiind încadrată de recurent în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte observă în raport de această critică faptul că argumentele recurentului, menite să sprijine motivul invocat, nu conduc spre cerința textului art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcări ale normelor procedurale ce vizează regulile de desfășurare ale procesului civil, așa cum sunt prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În concret, recurentul a argumentat încălcarea dispozițiilor art. 25 din Noul C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legii noi de procedură.

Argumentele recurentului nu pot fi reținute, întrucât din considerentele deciziei recurate se observă că pricina a fost soluționată potrivit C. proc. civ. de la 1865, iar referirea instanței la dispozițiile art. 480 C. proc. civ. este o eroare materială, care nu influențează soluția pronunțată în cauză.

Dintr-un alt punct de vedere este de menționat faptul că pentru a fi incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care sancționează cu nulitatea încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, este necesar să se dovedească producerea unei vătămări, care nu poate fi înlăturată altfel, situație care nu este incidentă în cauză, în raport de invocarea dispozițiilor art. 25 Noul C. proc. civ.

Prin cele de-al doilea motiv de recurs, a fost invocată aplicarea greșită a legii, prilej pentru recurent de a repune în discuție probele examinate în cauză de instanțele anterioare. Or, din perspectiva tezei a doua a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se pot examina decât situațiile în care s-a extins sau restrâns aplicarea prevederilor legii de drept substanțial sau atunci când aplicarea este străină situației de fapt. Prin argumentele expuse recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, fără a prezenta argumentele subsumate motivului de nelegalitate invocat. Toate aceste susțineri vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate, așa încât nu vor fi reținute.

În ceea ce privește greșita aplicare a legii în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. nu a fost motivat în concret cu trimitere textele de lege pretins încălcate de instanța de apel, astfel încât nu se impune nicio altă analiză întrucât recursul nu are caracter devolutiv, iar instanța de recurs nu se poate substitui părților pentru a imagina motive și critici care nu au fost formulate.

În ceea ce privește nepronunțarea instanței asupra tuturor motivelor de apel, critică neargumentată potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. aceasta nu va fi reținută. Considerentele deciziei demonstrează contrariul celor afirmate de către recurentul-reclamant. Din sinteza motivelor expuse de reclamant, instanța de apel a desprins chestiunile de drept și de fapt care erau de esența litigiului și a răspuns motivat la acestea. Din acest punct de vedere, trebuie remarcat faptul că și în cazul unei căi de atac devolutive, criticile de netemeinicie și nelegalitate nu presupun expunerea considerentelor instanței în funcție de argumentele aduse de parte. De altfel, art. 261 alin. (5) C. proc. civ. cere ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Prin urmare, dispozițiile invocate nu presupun alte obligații din partea instanței pentru a se reține că decizia instanței de apel nu a fost motivată sau că ar conține considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.

În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatului Baroul București și să dispună obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost justificate.

În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 266A din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului Baroul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - N