Decizia nr. 1304/2016
Asupra cauzei de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 171/F din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 107 alin. (1) rap. la art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 08 februarie 2016 de Procuratura Regensburg, în Dosarul nr. x/Js/18615/15, față de persoana solicitată A., și în consecință a dispus arestarea acesteia pe o perioadă de 30 zile, respectiv 26 septembrie 2016 - 25 octombrie 2016, inclusiv.
A constatat că persoana solicitată a fost arestată provizoriu în vederea executării mandatului european de arestare, pe o perioadă de 15 zile, de la 11 septembrie 2016 la 25 septembrie 2016.
A dispus predarea persoanei solicitate - A. către autoritățile judiciare germane, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de a reținut următoarele:
La data de 11 septembrie 2016 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat Dosarul nr. x/II-5/2016 având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 25 iulie 2016 de autoritățile judiciare din Germania față de cetățeanul italian A., pentru a dispune în conformitate cu art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 cu privire la luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 04 martie 2016 Biroul Sirene din Germania a introdus o semnalare pe numele persoanei A., solicitându-se arestarea acesteia în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului semnalant.
A mai reținut prima instanță că împotriva persoanei solicitate autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind acuzată de fraudă, inclusiv fraudă care afectează interesele financiare ale Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 pentru protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene.
Conform procesului verbal încheiat la data de 10 septembrie 2016, persoana solicitată a fost depistată pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România.
Împotriva persoanei solicitate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, prin ordonanța din data de 11 septembrie 2016.
Persoana solicitată nu a avut obiecțiuni cu privire la identitate. Aceasta a fost audiată și a arătat că are cunoștință că împotriva sa a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare germane, iar pe rolul instanței italiene există un dosar care are ca obiect aceeași procedură astfel că persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităților judiciare din Germania.
Instanța de fond a mai reținut că prin încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2016, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, de la 11 septembrie 2016 la 25 septembrie 2016. Încheierea a rămas definitivă prin Decizia nr. 1164 din data de 16 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 15 septembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 25 iulie 2016 de autoritățile judiciare din Germania.
S-a arătat că mandatul se referă la infracțiunea de fraudă, pedepsită în conformitate cu § 263 alin. (1) C. pen. german.
Persoanei solicitate i s-au făcut cunoscute faptele care motivează mandatul european de arestare emis împotriva sa ca urmare a faptului că este acuzată de comiterea lor și în vederea urmăririi penale.
Aceasta a arătat că își menține poziția în privința refuzului manifest de a fi predat către autoritățile judiciare din Germania, aspect consemnat în declarația dată.
Cu ocazia audierii sale, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a se prevala de regula specialității, urmând ca predarea să se facă numai raportat la acest mandat.
S-a mai reținut, de asemenea că, prin apărător, persoana solicitată a arătat că pentru același mandat european de arestare, Curtea de Apel din Lecce a refuzat predarea sa către autoritățile judiciare din Germania printr-o sentință din 6 mai 2016, irevocabilă la 17 mai 2016.
Curtea a arătat că această apărare nu se circumscrie niciunuia dintre motivele pentru care, conform legii, instanța ar putea respinge cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, transmisă de autoritățile judiciare germane.
Prin urmare, Curtea a constatat că fapta care motivează mandatul european de arestare, pedepsită în statul membru emitent cu o pedeapsă privativă de libertate, este din acelea care dau loc la predare în condițiile Deciziei - cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 cu privire la Mandatul European de Arestare și procedurile de predare între statele membre și fără verificarea dublei incriminări.
De asemenea, instanța de fond a mai constatat că persoana solicitată nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de lege care ar justifica opoziția sa la predare în vederea urmăririi, astfel că cererea de punere în executare a mandatului european de arestare a fost admisă dispunându-se arestarea persoanei solicitate și predarea acestuia cu respectarea regulii specialității.
Împotriva sentinței penale nr. 171/F din 23 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat contestație persoana solicitată A., invocând motive de ordin personal, precum și faptul că se opune la executarea mandatului european de arestare.
Examinând cauza în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată de persoana solicitată A. ca nefondată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se constată că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Germania pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă pedepsită în conformitate cu § 263 alin. (1) C. pen. german.
În fapt, s-a reținut că la data de 16 iulie 2015, învinuitul a închiriat de la firma Europcar filiala din DarsteinstraBe, simulând intenția de returnare, un autovehicul de transport de dimensiuni mici, având numărul oficial de înmatriculare până la data de 27 iulie 2015 și a predat în numerar taxa de închiriere convenită în valoare de 802,89 euro.
Avându-se încredere în intenția sa de returnare după expirarea duratei de închiriere, autovehiculul de transport de dimensiuni mici numit mai sus în valoare de 31.000 euro i-a fost încredințat învinuitului la data de 16 iulie 2015 împreună cu cheile vehiculului și adeverința de înmatriculare partea 1.
Corespunzător intenției sale prealabile, învinuitul a dus autovehiculul în Italia, cu scopul de a îl păstra pentru sine respectiv de a îl vinde mai departe obținând un câștig.
La data de 30 iulie 2015 în jurul orei 15:25, învinuitul a apărut apoi la stația Europcar din Siegen, a returnat o copie a cheii autovehiculului pentru vehiculul numit mai sus și a susținut, în mod conștient neconform cu adevărul, faptul că autovehiculul de transport de dimensiuni mici numit mai sus i-a fost sustras de către un făptaș necunoscut între data de 26 iulie 2015 și data de 27 iulie 2015 din Via Galliano din Torre Santa Susanna.
Cu această ocazie învinuitul a vrut încă de la început să intre în posesia autovehiculului de transport de dimensiuni mici fără a achita pentru aceasta contravaloarea acestuia. Prin aceasta firmei Europcar i s-a creat o daună de dimensiunea valorii autovehiculului de transport de dimensiuni mici, așa cum învinuitul cel puțin și-a asumat.
Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a fost identificată drept A., i s-au făcut cunoscute faptele care motivează mandatul european de arestare emis împotriva sa ca urmare a faptului că este acuzat de comiterea lor și în vederea urmăririi penale.
Se constată că persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităților judiciare din Germania motivat de faptul că pe rolul instanței italiene există un dosar care are ca obiect aceeași procedură.
În procedura de executare a mandatului european de arestare a mandatului european de arestare opoziția la predare se poate baza numai pe existența unei erori cu privire la identitatea persoanei solicitate sau a unui motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, potrivit art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce neintrând în competența instanței investite cu soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare să constate existența faptelor imputate și temeinicia acuzațiilor.
Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
Totodată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazurile limitativ prevăzute în alin. (2) al art. 98 din aceeași lege.
Susținerea persoanei solicitate în sensul că pentru același mandat european de arestare, Curtea de Apel din Lecce (Italia) a refuzat predarea sa către autoritățile judiciare din Germania printr-o sentință din 06 mai 2016, irevocabilă la 17 mai 2016 nu se circumscrie niciunuia dintre motivele pentru care, conform legii, instanța ar putea respinge cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, transmisă de autoritățile judiciare germane.
De asemenea, aspectele de ordin personal (vârsta și starea de sănătate) invocate de apărare nu pot fi circumscrise niciunuia din cazurile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
Prin urmare, fapta pentru care s-a emis mandatul european de arestare, pedepsită în statul membru emitent cu o pedeapsă privativă de libertate, face parte din categoria faptelor care dau loc la predare în condițiile Deciziei - cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 cu privire la Mandatul European de Arestare și procedurile de predare între statele membre și fără verificarea dublei incriminări.
Cum persoana solicitată nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de lege care ar justifica opoziția sa la predare în vederea urmăririi, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a admis cererea de punere în executare a mandatului european de arestare urmând a se dispune arestarea persoanei solicitate care va fi predată cu respectarea regulii specialității.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentința penală atacată este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 171/F din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.
Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit interpretului de limba italiană va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 171/F din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit interpretului de limba italiană rămâne în sarcina statului și se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2016.