Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 218/A/2017

Şedinţa publică din 15 iunie 2017

Decizia nr. 218/A/2017

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227/F din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015) în baza art. 196 alin. (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., i s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunea pentru care inculpata A. a fost condamnată prin prezenta sentință este concurentă cu infracțiunile pentru care aceasta a fost condamnată prin sentința penală nr. 117/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/A din 27 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în referire la art. 79 alin. (1) C. pen.;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în referire la art. 79 alin. (3) C. pen.;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 45 alin. (2), (3) lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - 2 ani și 3 luni închisoare plus 9 luni închisoare) inculpata urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie, constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 363 din 27 octombrie 2016 emis de Curtea de Apel București, secția I penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatei A. perioada executată de la 29.10.2016 la zi.

În baza art. 23 C. proc. pen. s-a luat act că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă B., prin reprezentanți legali, C. și D., a fost stinsă prin încheierea cu partea responsabilă civilmente SC E. SA a contractului de tranzacție din data 06.01.2016.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată minoră B., în cuantum de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 19.10.2015 emis în Dosarul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2)-(3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În fapt, prin actul de trimitere în judecată, s-a reținut, în esență, că la data de 13.06.2013, în jurul orei 17.30 a accidentat grav pe minora B., aflată pe trotuarul din partea stângă a carosabilului, în timp ce conducea autoturismul pe str. x, dinspre șos. y către str. z., prin nerespectarea normelor de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd obligația conducătorului auto de a se deplasa cu autoturismul numai pe partea dreaptă a carosabilului în direcția de mers, și anume prin pătrunderea cu autoturismul pe trotuar. În urma impactului cu autoturismul, minora B., prin strivirea acesteia de un gard de beton aflat pe trotuar, a suferit leziuni grave, care au fost constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/9146/2013, leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatei A. descrisă în cuprinsul rechizitoriului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2)-(3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea și formarea unui dosar separat pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C. pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., toate cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 33 lit. a) vechiul C. pen.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu s-a reținut în baza următoarelor mijloace de probă menționate în actul de sesizare: proces-verbal de cercetare la fața locului și fotografii judiciare; raport de expertiză medico-legală nr. A1/9146/2013; declarații martori; declarație inculpată; declarații parte vătămată; raport de nouă expertiză medico-legală nr. A.5./1260/2015; raport de expertiză tehnică judiciară; înregistrării ale apelurilor la Serviciul Unic de Urgență 112.

Cauza a fost înregistrată la data de 20.10.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/2015.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 04.02.2016, definitivă la data de 04.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din 08.12.2016, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, Curtea a pus în discuție cererea (încheierea de autentificare nr. 7226 din 25 octombrie 2016 Biroul Individual Notarial F.) inculpatei A., prin care solicita ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (11) C. proc. pen.

Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpată, nu au fost administrate alte probe pe latura penală a cauzei, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere.

La dosarul cauzei s-a atașat sentința penală nr. 117/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/A din 27 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.

La termenul de judecată din data de 23.06.2016, apărătorul ales al persoanei vătămate B. a depus contractul de tranzacție nr. 108 din data 06.01.2016 încheiat între persoana vătămată B., prin reprezentanți legali, C. și D. și partea responsabilă civilmente SC E. SA.

Persoana vătămată B., prin reprezentanți legali s-a constituit parte civilă în procesul penal în cursul urmăririi penale, fără a preciza cuantumul despăgubirilor solicitate.

La termenul de judecată din data de 08.12.2016, apărătorul ales al inculpatei A. a depus note scrise.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, curtea de apel a reținut aceeași situație de fapt expusă în rechizitoriu, respectiv:

La data de 13.06.2013, în jurul orei 17.30 numita A. a accidentat grav pe minora B., aflată pe trotuarul din partea stângă a carosabilului, în timp ce conducea autoturismul pe str. x, dinspre șos. y către str. z., prin nerespectarea normelor de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd obligația conducătorului auto de a se deplasa cu autoturismul numai pe partea dreaptă a carosabilului în direcția de mers, și anume prin pătrunderea cu autoturismul pe trotuar. În urma impactului cu autoturismul minora B., prin strivirea acesteia de un gard de beton aflat pe trotuar, a suferit leziuni grave, care au fost constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/9146/2013, leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent.

La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție pentru efectuarea cercetării la fața locului. Din procesul-verbal întocmit a rezultat că autoturismul condus de inculpată prezenta avarii numai pe partea stânga față a autoturismului: bară, far, aripă, capotă și haion stânga. De asemenea, s-a constatat o urmă de abraziune situată pe gardul din beton din partea stângă a trotuarului, de unde s-au măsurat 3,50 m către stânga la nivelul bordurii. Alte elemente relevante: o urmă de pneu situată pe bordura trotuarului din stânga, de unde s-au măsurat 4,50 înapoi și o pată de culoare brun-roșcat pe trotuarul din stânga, în sensul de mers al autoturismului, de unde s-au măsurat 1,50 m către dreapta până la nivelul bordurii trotuarului și 2,00 metri înapoi, până la nivelul urmei de pneu situată pe bordura trotuarului. Din primele date medicale obținute de la Spitalul Bagdasar s-a reținut că victima, B. prezenta amputație 1/3 medie braț drept și excoriații faciale.

Inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că întreaga vină o poartă victima, care a alergat după o minge în fața mașinii, lucru care a determinat-o să vireze stânga pe trotuar.

S-a stabilit că victima B. prezenta leziuni traumatice ce s-au putut produce la data de 13.06.2013, în condițiile unui accident rutier și i-au pus acesteia viața în pericol. Aceasta a necesitat inițial 90-120 de zile de îngrijiri medicale, iar aprecierea unei eventuale infirmități putându-se face la cel puțin un an de la data traumatismului și după epuizarea mijloacelor terapeutice recuperatorii. Diagnosticul stabilit de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni a fost: amputație membru superior drept de la nivelul treimii medii a brațului, traumatism cranio-cerebral minor, multiple excoriații și dermoabraziuni torace posterior, faciale drepte, umăr stâng, genunchi stâng, replantare membru superior.

Partea vătămată B., a fost audiată în prezența mamei și a avocaților aleși, iar la acel moment a declarat că în ziua de 13.06.2013 se juca leapșa cu fratele său și un alt băiat pe str. x, unde locuiește. A mai arătat că se afla pe trotuarul din stânga și cei doi băieți pe trotuarul din dreapta, a așteptat să treacă o mașină pentru a putea să treacă pe partea băieților, însă o mașină mare, neagră, condusă de o doamnă care vorbea la telefon, a intrat cu viteză pe trotuarul pe care se afla și a lovit-o, împingând-o în gard. Aceasta a mai arătat că pe stradă se aflau doar cei trei copii.

În cauză a fost audiat, în prezența mamei și a avocaților aleși și fratele victimei, G., care a susținut declarația surorii sale. Ca martor a fost audiată numita H. care a arătat că a ieșit pe stradă după producerea accidentului și a văzut cum mașina condusă de inculpată a ricoșat din impactul cu gardul în mijlocul străzii, iar fetița era lângă gardul de beton pe trotuarul din partea stângă, cu mâna amputată.

În cauză a fost audiat numitul I., criminalist, care a efectuat fotografiile judiciare de la cercetarea la fața locului. Acesta a arătat că nu a găsit urme de frânare pe carosabil, ci numai pe trotuar, gardul de beton era avariat, plăcile de beton erau sparte și prezentau urme de abraziune, iar la baza gardului s-a găsit o urmă de materie în stare lichidă, sub formă de pete și stropi de culoare brun-roșcată, cu aspect biologic și țesut moale, iar mașina era avariată pe partea stânga față. Pe roata stânga față a mașinii erau urme materie în stare lichidă sub formă de stropi, de culoare brun roșcată, cu aspect biologic și țesut moale.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A.5/1260/2015 s-a stabilit, relevant pentru reținerea culpei inculpatei în producerea vătămării, că leziunile traumatice suferite de partea vătămată au fost de natură să determine și prejudiciu estetic grav permanent, exprimat prin sechelele cicatriceale întinse și profunde de la nivelul brațului drept. Din analiza tabloului lezional nu se pot diferenția leziuni traumatice de impact inițial și nici nu se poate obiectiva o eventuală proiectare ulterioară. S-a apreciat că în dinamica accidentului au putut fi implicate mecanisme de lovire cu și de corp dur și mecanisme particulare de comprimare a brațului, fără a putea face referiri la succesiunea acestor mecanisme și succesiunea producerii leziunilor traumatice. Amputația brațului drept a putut fi produsă cel mai probabil prin comprimarea brațului între două suprafețe dure. Este posibilă ipoteza cu amputația brațului drept prin comprimarea, forfecarea acestuia între două suprafețe dure cu suprafața de contact relativ mică comparabilă cu defectul osos. De asemenea, s-a stabilit că nu se poate proba un mecanism de proiectare.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară s-a stabilit că: starea de pericol a fost creată de numita A. prin aceea că a avut un comportament care a pus în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor, circulând cu autoturismul cu o viteză neadaptată la condițiile de drum care nu i-a permis efectuarea oricărei manevre în condiții de siguranță și s-a deplasat pe partea stângă în direcția de mers, urcând cu autoturismul necontrolat pe trotuar.

Numita A. dispunea de posibilități de evitare - prevenire a producerii accidentului dacă ar fi avut un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor, circulând cu autoturismul cu o viteză adaptată la condițiile de drum, care i-ar fi permis efectuarea oricărei manevre în condiții de siguranță și păstrarea controlului asupra vehiculului în deplasare pe partea dreapta a drumului în direcția de mers. S-a reținut că numita nu a respectat dispozițiile art. 35, 41 și 48 din O.U.G. nr. 195/2002, iar victima, partea vătămată B., se afla pe trotuarul din partea stângă a carosabilului și nu a avut posibilitatea evitării accidentului. De asemenea, impactul dintre autoturism și victimă s-a produs pe trotuarul din partea stângă a str. x, la o distanță de cca 2,5 m de bordura de la limita carosabilului, iar victima se afla în staționare pe trotuarul din stânga direcției de mers.

Din înregistrările apelurilor de la 112 a reieșit că mai multe persoane au sunat pentru a solicita ajutor medical, iar din relatările acestora a rezultat că victima se afla pe trotuar în momentul impactului, loc în care i-a fost amputat brațul drept.

În raport cu cele ce preced, prima instanță a constatat că inculpata A. poartă culpa exclusivă a producerii accidentului de circulație soldat cu rănirea gravă a persoanei vătămate B.

Vinovăția inculpatei a rezultat și din declarația sa din faza de judecată, prin care a recunoscut acuzația care i se aduce prin actul de sesizare.

Cu privire la legea penală aplicabilă în cauză, prin Legea nr. 286/2009 legiuitorul a adoptat noul C. pen. al României pentru a răspunde necesităților practice care reclamau ajustări ale legislației penale, mesajul juridic și social al codului penal fiind întemeiat, în esență, pe obiectivul reformării politicii punitive a statului printr-o abordare conceptuală cuprinzând o revizuire a pedepselor și o ordonare logică prin condensarea legislației (o serie de infracțiuni din legi speciale au fost incluse în cod, unele sub formă modificată).

Potrivit art. 5 alin. (1) din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, iar Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012, a prevăzut că noua legislație penală intră în vigoare la data de 01.02.2014.

Cu referire la încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, în lumina aplicării legii mai favorabile în raport de intrarea în vigoare a noului C. pen., curtea de apel a avut în vedere că, prin decizia nr. 5 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014/HP/P, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în materie penală a stabilit că: „în aplicarea art. 5 C. pen. se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii mai favorabile”.

De asemenea, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale publicată în M. Of., Partea I, nr. 372/20.05.2014, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.  x/118/2012, constatându-se că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Curtea de apel a reținut că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind, fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc.

Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Pentru a determina legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, prima instanță a analizat comparativ dispozițiile art. 196 alin. (2), (3) C. pen. cu cele ale art. 184 alin. (2), (4) C. pen. 1969, având în vedere drept criterii în baza cărora va determina legea penală mai favorabilă și pe care urmează să le aprecieze în concret, următoarele: cuantumul sau conținutul pedepsei, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

De asemenea, față de împrejurarea că infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei este concurentă cu infracțiunile pentru care aceasta a fost condamnată prin sentința penală nr. 117/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/A din 27 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru determinarea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză pluralității de infracțiuni a comparat regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de art. 34-35 C. pen. 1969 cu cel prevăzut de art. 39-40 și art. 45 C. pen.

Pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., respectiv vătămarea corporală din culpă care a cauzat vreuna dintre consecințele prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., fapta fiind urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, având limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, iar acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În C. pen. anterior infracțiunea este reglementată prin dispozițiile art. 184 alin. (2), (4) C. pen. 1969, limitele pedepsei închisorii fiind cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare, infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Legea penală mai favorabilă este, în cauză, legea nouă, întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât aceea care s-ar aplica potrivit legii vechi, chiar dacă sporul prevăzut de legea nouă pentru concursul de infracțiuni este obligatoriu, Curtea s-a orientat în cauză spre aplicarea pedepsei închisorii către minimul special prevăzut de lege, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa amenzii penale prevăzută alternativ de C. pen. în vigoare nefiind suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatei și pentru a preveni comiterea de către aceasta a altor infracțiuni.

Curtea a reținut că tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. 1969 prevede cumulul juridic al pedepselor cu aplicarea facultativă a unui spor de până la 5 ani, iar tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de legea nouă reglementează cumulul juridic cu aplicarea obligatorie a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere că potrivit C. pen. 1969 sporul de pedeapsă ce ar fi fost aplicat urma să fie mai mare decât sporul de o treime prevăzut de C. pen. în vigoare, este evident că prevederile C. pen. în vigoare îi sunt mai favorabile inculpatei A. Aplicarea unui spor de pedeapsă majorat potrivit C. pen. 1969 se justifica raportat la gradul de periculozitate socială a inculpatei, privită prin prisma perseverenței infracționale, care a avut mai multe contacte cu legea penală, contrar regimului sancționator impus, iar atitudinea sa contrară ordinii de drept se impunea a fi obstaculată printr-un spor de pedeapsă suficient pentru reeducarea acesteia, dar și pentru atingerea scopului coercitiv al pedepsei.

Pe fondul cauzei, în drept, fapta inculpatei A. care, la data de 13.06.2013, în jurul orei 17.30, a accidentat grav pe minora B., aflată pe trotuarul din partea stângă a carosabilului, în timp ce conducea autoturismul pe str. x, dinspre șos. y către str. z., prin nerespectarea normelor de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd obligația conducătorului auto de a se deplasa cu autoturismul numai pe partea dreaptă a carosabilului în direcția de mers, și anume prin pătrunderea cu autoturismul pe trotuar, minora B., prin strivirea acesteia de un gard de beton aflat pe trotuar, suferind leziuni grave, care au fost constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/9146/2013, leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2)-(3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă constă în acțiunea inculpatei A. care în timp ce conducea autoturismul pe str. x, dinspre șos. y către str. z., nu a respectat normele de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, și a accidentat grav pe minora B., aflată pe trotuarul din partea stângă a carosabilului, care a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent

Urmarea imediată constă în producerea unor leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent. Rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză constată o legătură de cauzalitate directă între leziunile traumatice suferite de persoana vătămată și accidentul în care aceasta a fost implicată la data de 13.06.2013.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a reținut în sarcina inculpatei culpa cu prevedere, aceasta încălcând obligația de diligență ce îi revenea, a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, însă nu l-a acceptat, considerând fără un temei suficient că acesta nu se poate produce în concret.

În sarcina inculpatei s-a reținut și varianta agravată a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 196 alin. (3) C. pen. referitoare la săvârșirea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități.

Astfel, cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul urmăririi penale, s-a reținut în sarcina inculpatei că la momentul producerii accidentului nu a respectat normele de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006, privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd obligația conducătorului auto de a se deplasa cu autoturismul numai pe partea dreaptă a carosabilului în direcția de mers și anume prin pătrunderea cu autoturismul pe trotuar.

Prin urmare, s-a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a acesteia pentru infracțiunea comisă.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată în cauză, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatei, evaluate după criteriile prevăzute de dispozițiile art. 74 C. pen.

Astfel, instanța a reținut că inculpata este cunoscută cu antecedente penale, în prezent aflată în stare de deținere la Penitenciarul Târgșor pentru executarea unei pedepse aplicate pentru fapte concurente, absolventă de studii superioare și membră a Baroului București la data săvârșirii infracțiunii, a avut o poziție procesuală de nerecunoaștere a săvârșirii faptei și de încercare de îngreunare a desfășurării urmăririi penale prin prezentarea unei variante susținute prin declarații nesincere, recunoscând doar în cursul judecății învinuirea care i se aduce, aspecte ce denotă o periculozitate medie a inculpatei.

Pe de altă parte, fapta săvârșită prezintă o gravitate sporită, prin consecințele produse sau care s-ar fi putut produce asupra persoanei vătămate B..

La aprecierea gravității faptei, curtea de apel a avut în vedere urmările grave produse asupra persoanei vătămate, leziuni care au pus în primejdie viața victimei, numărul foarte mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru recuperare, faptul că pentru vindecare au fost necesare multiple proceduri chirurgicale și recuperatorii și că a suferit un prejudiciu estetic grav și permanent.

Totodată, instanța a constatat că inculpata a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) și art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, astfel încât instanța a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora inculpatul beneficiază în cazul pedepsei închisorii de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (închisoare de la 4 luni la 2 ani).

Astfel, în baza art. 196 alin. (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În aplicarea unitară a legii penale sub aspectul pedepselor, reținând încadrarea juridică din textul C. pen., în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a făcut aplicarea art. 67 alin. (1) C. pen. și s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani. S-a avut în vedere că săvârșirea acestei infracțiuni o face pe inculpată nedemnă să fie aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice sau să ocupe funcții care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Prin sentința penală nr. 117/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/A din 27 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani și o lună închisoare cu executare în regim de detenție.

Ținând cont că infracțiunea pentru care inculpata A. a fost condamnată prin prezenta sentință este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnată prin sentința penală anterior menționată, curtea de apel a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor: pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în referire la art. 79 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în referire la art. 79 alin. (3) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (1) C. pen. și art. 45 alin. (2), 3 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - 2 ani și 3 luni închisoare plus 9 luni închisoare) inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie, constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate, raportat la cuantumul ridicat al acesteia și la situația inculpatei care a mai fost anterior condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pe care o execută în prezent în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 363 din 27 octombrie 2016 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, curtea de apel a constatat că singura posibilitate legală este cea a executării în regim de detenție.

Pe latură civilă, curtea de apel a luat act că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă B., prin reprezentanți legali, C. și D., a fost stinsă prin încheierea cu partea responsabilă civilmente SC E. SA a contractului de tranzacție din data 06.01.2016.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., fără a arăta inițial motivele de apel.

Cauza în apel a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 martie 2017, fiind repartizată aleatoriu completului 9, cu prim termen de judecată la 20 aprilie 2017.

La dosarul cauzei se află procesul-verbal încheiat de președintele secției penale la data de 12 aprilie 2017 prin care se atestă că „având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4 din 09.03.2017 [lit. b) pct. IV] și dispozițiile art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Întregirea completului de judecată planificat în ședința de judecată din data de 20.04.2017 se va realiza cu doamna judecător J. și domnul judecător K. planificați la serviciul de permanență în data de 20.04.2017, respectiv în data de 21.04.2017. Menționăm că domnul judecător L. este în imposibilitate obiectivă de a participa la ședința de judecată întrucât în perioada 11.04-24.04.2017 este în concediu de odihnă.”

La termenul de judecată de la 20 aprilie 2017 în apel, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent care a învederat faptul că apelanta inculpată A. a transmis la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă la acel termen de judecată, precum și o cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, reprezentantul Ministerului Public, solicitând, în temeiul art. 356 alin. (3) C. proc. pen., acordarea unui singur termen în vederea angajării unui apărător de către apelanta inculpată, cauza aflându-se la primul termen de judecată.

Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 10 C. proc. pen. a constatat întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apelanta inculpată A., în vederea angajării unui apărător ales, cauza aflându-se la primul termen de judecată, acordând termen la 15 iunie 2017, cu citarea părților.

La dosarul cauzei se află procesul-verbal încheiat la 13 iunie 2017 de către președintele secției penală „având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4 din 09.03.2017 (pct. IV): întregirea completului de judecată planificat în ședința de judecată din data de 15.06.2017 se va realiza cu domnul judecător M., planificat la serviciul de permanență.”

De asemenea, au fost depuse fotocopiile unor cereri formulate de apelanta inculpată A. și transmise prin fax de către Penitenciarul Târgșor și aflate la dosarul Înaltei Curți, prin care aceasta solicită judecarea în lipsă la termenul de judecată din 15 iunie 2017, conform art. 364 C. proc. pen. și reprezentată de apărător ales, întrucât va fi prezentă la Comisia pentru schimbarea de regim din cadrul Penitenciarului Târgșor.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 21901 din 14 iunie 2017, motivele de apel formulate în scris de apelanta inculpată A. prin apărător, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Apelanta inculpată critică sentința pronunțată de prima instanță, atât pentru nelegalitate, cât și pentru netemeinicie sub mai multe motive astfel:

Prima critică pe care o aduce apelanta inculpată se referă la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. S-a arătat că fapta pentru care a fost cercetată de organele de urmărire penală a comis-o la 13 iunie 2013, sesizarea instanței cu rechizitoriu fiind făcută în anul 2015, fiind incidente dispozițiile art. 5 C. pen. Comparând dispozițiile legale incidente în cauză, art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. cu cele ale art. 184 alin. (2), (4) C. pen. vechi, raportându-se la decizia nr. 5/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, la Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, cât și prin prisma regimului sancționator al concursului de infracțiuni, așa cum acesta a fost prevăzut prin noua, cât și vechea legislație penală, instanța de fond a considerat în cauză că legea penală mai favorabilă este legea nouă, însă apelanta apreciază că s-a reținut o justificare greșită. Astfel, consideră că legea penală mai favorabilă este legea nouă, din perspectiva faptului că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă legea nouă prevede pedeapsa cu închisoarea alternativ cu pedeapsa amenzii, și nu din perspectiva regimului sancționator al concursului de infracțiuni, dat fiind că sub acest aspect instanța de fond era ținută oricum de aplicarea legii penale noi, conform deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicată de instanța de fond a considerat că în mod cu totul greșit, neraportat la datele concrete ale cauzei și la circumstanțele personale, instanța s-a oprit la aplicarea unei pedepse cu închisoare, în condițiile în care se putea aplica corect și temeinic pedeapsa amenzii prevăzută în mod alternativ de dispozițiile legii penale noi.

Faptul că instanța de fond a apreciat că „ pedeapsa amenzii penale prevăzută de C. pen. în vigoare nefiind suficientă pentru a se asigura reeducarea inculpatei și pentru a preveni comiterea de către aceasta a altor infracțiuni” nu are nicio justificare în probatoriul administrat la dosarul cauzei și nu are corespondent nici în criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. dispoziții pe care instanța doar le invocă în mod formal, însă, în esență nu ține cont de ele, în stabilirea pedepsei aplicate.

În acest sens, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere în egală măsură persoana infractorului și reintegrarea ș reeducarea sa socială prin raportare și la dimensiunea fenomenului infracțional, în sensul de a se realiza o proporționalitate reală între aceste aspecte.

Instanța de judecată trebuia să analizeze criteriile de individualizare a pedepsei cumulativ și, de asemenea, să se raporteze în aplicarea unei juste pedepse și la gravitatea faptei săvârșite (gravitatea in concreto), la persoana făptuitorului și la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin urmare, gradul de pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat și valorizat prioritar în detrimentul celorlalte criterii de individualizare. Mai mult de cât atât, pentru a se putea aprecia în mod concret pedeapsa este importantă analiza conținutului concret al faptei, urmarea imediată, cât și atitudinea infractorului față de fapt comisă și urmările produce.

Apelanta inculpată a menționat că relevant în cauză este faptul pentru care a fost trimisă în judecată este o faptă săvârșită din culpă, lipsind astfel la nivelul voinței elementul intențional, care ar fi dat un alt grad de pericol social faptei. La momentul la care a săvârșit această faptă nu avea niciun fel de antecedente, nici penale, nici administrative, motiv pentru care este cu totul greșita apreciere a instanței de fond, în sensul „prevenirii săvârșirii de alte infracțiuni”. Toate considerațiunile pe care le face magistratul fondului, în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea sunt întemeiate pe existența unei infracțiuni, pe care apelanta a comis-o ulterior, și, care nu are nicio legătură cu fapta cu care a fost sesizată instanța de judecată (fiind doar judecată anterior prezentei cauze). În mod cu totul eronat a apreciat instanța de fond „gradul de periculozitate socială a inculpatei, prin prisma perseverenței infracționale, care a avut mai multe contacte cu lege penală”, dat fiind faptul că instanța nu s-a raportat în individualizarea pedepsei la infracțiunea săvârșită, la lipsa elementului intențional, la atitudinea sa față de faptă (de recunoaștere a acesteia), la atitudinea sa ulterioară săvârșirii faptei (ajutorul necondiționat și din primul moment dat minorei și părinților acesteia, sprijinul moral și material - achitându-le părinților minorei 10.000 euro pentru a face tot ce este posibil în sensul recuperării minorei după traumatismul suferit), regretul sincer față de fapta săvârșită, circumstanțele săvârșirii faptei (așa cum rezultă ele din întregul material probator administrat la dosarul cauzei), ci se raportează la o altă condamnare a apelantei pentru fapte săvârșite ulterior celei din prezenta cauză și care nu are nicio legătură cu aceasta. Neputându-se justifica „perseverența infracțională”. Opinează apelanta că instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea în considerarea unei alte infracțiuni cu care nu a fost sesizată, neraportându-se în aplicarea pedepsei la niciun criteriu legal în considerarea infracțiunii cu care a fost sesizată.

De asemenea, apelanta inculpată prin apărător a precizat că instanța de fond a reținut că „inculpata este cunoscută cu antecedente penale” (în condițiile în care, așa cum a menționat anterior faptele săvârșite și pentru care se află în executarea unei pedepse cu închisoarea sunt comise ulterior, însă judecate înainte de a se pronunța judecătorul fondului în prezenta cauză), precum și faptul că la data săvârșirii faptei era „absolventă de studii superioare și membră a Baroului București”, aspecte ce nu au legătură ori relevanță în săvârșirea din culpă a vătămării corporale a minorei B., nefăcând astfel nicio raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, la persoana inculpatei la data săvârșirii faptei cu care era sesizată instanța. Totodată, instanța de fond face aprecieri în sensul nesincerității inculpatei în cursul urmăririi penale, în condițiile în care există în dosarul de urmărire penală și opinia expertului parte care constată vina exclusivă a minorei, iar inculpata nu a făcut altceva decât să-și exercite în cursul urmăririi penale drepturile pe care i le-a dat legea, neurmărind vreo tergiversare, ci doar aflarea adevărului și răspunderea penală a inculpatei față de circumstanțele concrete.

Astfel, apelanta inculpată apreciază probatoriul administrat la dosarul cauzei obiectiv și judicios, cu luarea în considerare a aspectelor relevate anterior solicitând a se constata că aplicarea unei amenzi penale era suficientă în considerarea circumstanțelor reale și personale și că scopul pedepsei putea fi realizat în mod just și fără aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

O a doua critică a apelantei inculpate se referă la a se constata că magistratul fondului a apreciat un cuantum mult prea ridicat al pedepsei aplicate, cuantum neraportat la dispozițiile prevăzute de legea penală, respectiv de art. 74 C. pen.

Aceasta a arătat că recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată este evident că a conștientizat pe deplin consecințele negative ale faptei săvârșite, fapta pe care o regretă în modul cel mai sincer, consecința săvârșirii acestei infracțiuni fiind pedepsirea inculpatei pentru încălcarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale incidente în prezenta cauză.

Apelanta inculpată prin apărător a menționat că aduce în atenția instanței de judecată aspecte relevante în procesul de individualizare a pedepsei: a recunoscut cu maximă sinceritate săvârșirea faptei încă de la primele declarații, aspectele cu privire la care nu a fost de acord în faza urmăririi penale ținând de circumstanțele în care a săvârșit această faptă, de situația factuală. Atitudinea sa față de faptă a rezultat din toate declarațiile date în cauză, din sinceritatea și regretul său față de implicarea în săvârșirea acesteia; conduita după săvârșirea infracțiunii, sinceritatea de care a dat dovadă, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată a relevat o persoană care regretă sincer cele întâmplate și conștientizează, deși tardiv, gravitatea infracțiunii.

Atitudinea inculpatei față de minora vătămată, sprijinul acordat acesteia și părinților minorei, ajutorul, atât moral, cât și financiar pe toată perioada recuperării minorei (nemaivorbind de despăgubirile extrem de considerabile pe care părinții minorei le-au încasat de la societatea de asigurări). Atitudinea sa ulterioară săvârșirii faptei a fost întrutotul în sensul diminuări consecințelor infracțiunii: inculpata, la data săvârșirii faptei era la primul conflict cu legea penală, fiind o persoană fără antecedente penale ori administrative; conform înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei se pot lesne observa aspecte ce țin de persoana inculpatei și care nu duc la concluzia că era o persoană neresponsabilă ori predispusă la infracțiuni; împrejurările legate de fapta comisă (așa cum au rezultat ele din materialul probator administrat la dosarul cauzei) în mod neîndoielnic diminuează gravitatea infracțiunii reținută în sarcina sa, infracțiune care a fost săvârșită din culpă.

Având în vedere toate aceste aspecte expuse anterior, ce țin pe de-o parte de fapta comisă și pe de altă parte de persoana inculpatului, a considerat că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizare a cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, fiindu-i aplicată o pedeapsă într-un cuantum mult prea mare (în condițiile în care după aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă erau între 4 luni și 2 ani), oprindu-se la pedeapsa de 9 luni închisoare, neraportată la criteriile deja amintite (și în principal față de modul în care inculpata a săvârșit această infracțiune, lipsa intenției, întreaga situație factuală) și, în consecință a solicitat reducerea acesteia, în sensul orientării către minimul special.

O a treia critică a apelului declarat de apelanta inculpată se referă la deducerea incorectă realizată de instanța de fond din pedeapsa principală aplicată, a perioadei executate de la 29.10.2016 la zi.

Sub acest aspect a adus în atenția instanței de control judiciar că în mod incorect i s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată începând cu data de 29.10.2016, dat fiind împrejurarea că data încarcerării inculpatei în penitenciarul în care se află în prezent a fost data de 28.10.2016, aspect cu privire la care a solicitat emiterea unei adrese la Penitenciarul de Femei Târgșor pentru a pune la dispoziția instanței relații cu privire la data încarcerării inculpatei (a menționat că a încercat să obțină personal aceste relații, însă i s-a adus la cunoștință că nu le pot elibera decât la adresa instanței de judecată).

O a patra critică a apelantei inculpate vizează obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.000 lei, cuantum mult prea ridicat, nejustificat și neprobat în niciun fel.

S-a arătat că la instanța de fond, atât termenele stabilite, cât și actele efectuate pe parcursul acestei faze de judecată nu au fost provocate în niciun fel de inculpată, care a solicitat la primul termen judecarea cauzei în procedura simplificată și niciun moment nu a provocat tergiversarea cauzei în mod nejustificat ori acordarea unor noi termene de judecată pentru motive care să fi ținut de o conduită procesuală care să lase de dorit.

Or, în acest sens, apelanta inculpată nu a provocat în niciun fel prin conduita sa procesuală vreo tergiversare a cauzei sau efectuarea unor cheltuieli suplimentare, motiv pentru care a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare stabilite de judecătorul fondului și neprobate în niciun fel.

Înalta Curte a dispus efectuarea unei adrese la Penitenciarul Târgșor prin care a solicitat a se comunica data încarcerării inculpatei, ca urmare a emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 363 din 27 octombrie 2016 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016, aflată la dosarul de apel.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri trimise de Penitenciarul Târgșor, din care rezultă că inculpata A. a fost arestată de I.P.J. Prahova la data de 28.10.2016.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al apelantei inculpate A., având cuvântul, a arătat că a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 227/2016 pronunțată de către Curtea de Apel București, criticând această hotărâre sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă; sub aspectul unui cuantum greșit individualizat al acestei pedepse; sub aspectul greșitei deduceri din pedeapsa aplicată a perioadei executate, dar și sub aspectul cuantumului ridicat al cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata.

În ceea ce privește prima critică vizând greșita individualizare a pedepsei aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a solicitat să se observe că fapta a fost săvârșită la data de 13.06.2013, iar rechizitoriul a fost emis în anul 2015, motiv pentru care se impunea aplicarea instituției legii penale mai favorabile, așa cum a constatat și judecătorul fondului. Din această perspectivă, judecătorul fondului a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, însă în opinia apărării cu o justificare greșită, judecătorul fondului făcând considerațiuni cu privire la regimul sancționator.

A considerat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, din perspectiva faptului că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă legea nouă prevede pedeapsa cu închisoarea alternativ cu pedeapsa amenzii și nu din perspectiva regimului sancționator al concursului de infracțiuni, dat fiind că sub acest aspect instanța de fond era ținută oricum de aplicarea legii penale noi, conform deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curți, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicată de instanța de fond, a considerat că în mod cu totul greșit, neraportat la datele concrete ale cauzei și la circumstanțele personale instanța s-a oprit la aplicarea unei pedepse cu închisoare, în condițiile în care se putea aplica corect și temeinic pedeapsa amenzii prevăzută în mod alternativ de dispozițiile legii penale noi. Relevant de reținut în cauză este faptul că fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata este o faptă săvârșită din culpă, lipsind astfel la nivelul voinței elementul intențional, fiind cunoscut faptul că sunt varii situații în care o persoană aflându-se la volanul unei mașini accidentează din cauza unei culpe o altă persoană.

Din punctul său de vedere, considerațiile pe care le face judecătorul fondului sunt destul de drastice și privesc o altă infracțiune pentru care clienta sa se află deja în executarea unei pedepse și mai puțin reflectă criteriile de individualizare a unei pedepse în considerarea infracțiunii cu care a fost sesizată instanța de judecată. Astfel, judecătorul fondului spune că pedeapsa amenzii penale ar fi insuficientă pentru reeducarea inculpatei și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Or, în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu este vorba despre prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni pentru că este o infracțiune din culpă, iar reeducarea inculpatei presupunea cu totul altceva decât a i se aplica o pedeapsă cu închisoare. Mai mult ar fi trebuit să se aplice dispozițiile prevăzute de art. 74 C. pen., dispoziții pe care instanța de fond doar le invocă formal, însă nu ține cont de ele în stabilirea pedepsei aplicată inculpatei.

A susținut că nu au fost avute în vedere circumstanțele faptice și nici persoana inculpatei, judecătorul fondului a făcut aprecieri cu privire la o antecedență penală sau la o perseverență infracțională, în condițiile în care la momentul la care a săvârșit infracțiunea de vătămare din culpă inculpata nu avea niciun fel de antecedente, nici penale, nici administrative, nici eventule amenzi primite pentru nerespectarea dispozițiilor de circulație. Este adevărat că inculpata a săvârșit alte infracțiuni, însă ulterior săvârșirii acestei vătămări corporale, situația a fost de asemenea natură, încât acele infracțiuni au fost judecate anterior, în octombrie 2016, inculpata a fost pedepsită, condamnată și este în executarea acelei pedepse.

În opinia apărării, ar fi trebuit să se aibă în vedere că era o infracțiune săvârșită din culpă, neexistând niciun fel de intenție, atitudinea inculpatei vis-a-vis de această faptă, pe care a regretat-o din primul moment, disponibilitatea de a ajuta acea minoră, a oferit părinților acesteia suma de 10.000 euro pentru a contribui la recuperarea minorei. A arătat că inculpata a recunoscut fapta de la început, judecătorul fondului a statuat că aceasta nu a fost nesinceră în declarații, însă clienta sa a contestat situația faptică pe care anumite persoane care au fost audiate ca martori le-au prezentat și care nu erau întru-totul adevărate. Or, din primul moment inculpata a recunoscut fapta, a colaborat cu părinții și cu minora, a ajutat-o, atât moral, cât și financiar destul de consistent pentru a se recupera. Pe de altă parte, deși nu are relevanță părinții copilului au luat o despăgubire extraordinar de mare de la asigurări.

Față de împrejurarea că judecătorul fondului nu a avut în vedere circumstanțele concrete ale faptei și nici circumstanțele personale, a solicitat să se aprecieze că se putea aplica o pedeapsă cu amenda.

Cu privire la cea de a doua critică privind cuantumul pedepsei, a arătat că urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă erau între 4 luni și 2 ani, apreciind că față de probatoriul administrat în cauză, atitudinea sinceră a inculpatei, modalitatea în care a acționat vizavi de minoră, judecătorul fondului ar fi putut să se raporteze la minimul de 4 luni. În opinia apărării, pedeapsa aplicată este extrem de drastic apreciată, neluându-se în considerare circumstanțele concrete și personale în mod real.

Relativ la cel de al treilea motiv de apel privind greșita deducere din pedeapsa principală a perioadei executate, a solicitat să se aibă în vedere răspunsul înaintat la dosar de către penitenciar, ca urmare a relațiilor solicitate de instanță, urmând a se constata că nu a fost încarcerată în data de 29, ci în data de 28.

O ultimă critică a vizat cuantumul cheltuielilor judiciare, apreciind că aceste cheltuieli sunt excesive și nedovedite în niciun fel.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, a solicitat admiterea apelului formulat de către inculpata A.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra apelului declarat de inculpată, precum și cuvântul în replică acordat apărătorului apelantei inculpate au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de prima instanță, în raport cu probele administrate, cât și a probei cu înscrisuri din apel, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta inculpată A., în condițiile art. 420 alin. (8) și (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată apelul declarat de apelanta inculpată ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza cauzei rezultă că în contextul concret al cauzei, prima instanță a dat eficiență solicitării inculpatei A. cu privire la judecarea cauzei în procedură simplificată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 alin. (11) C. proc. pen., depunându-se și acte în circumstanțiere la dosarul cauzei, reținând aceeași situație de fapt menționată în actul de sesizare.

Prima instanță a făcut un amplu și amănunțit examen asupra legii penale mai favorabile, în raport, cu toate criteriile prevăzute, în examinare, conform art. 5 C. pen., a analizat, în concret, conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă reținută în sarcina inculpatei, în condițiile art. 196 alin. (2)-(3) C. pen., motivând judicios față de criteriile de individualizare prevăzute în art. 74 C. pen., cuantumul pedepsei aplicate, pentru infracțiunea din prezenta cauză, faptul că aceasta este concurentă cu alte infracțiuni pentru care inculpata a fost condamnată definitiv prin sentința penală nr. 117/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/A din 27 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilind pedeapsa rezultantă principală de 3 ani și 4 luni închisoare și modalitatea de executare a acesteia, respectiv în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, curtea de apel a procedat etapizat în stabilirea legii penale mai favorabile, constatând incidența art. 5 C. pen., a deciziei nr. 5 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care a statuat că „în aplicarea art. 5 C. pen. se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii mai favorabile”, a Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale publicată în M. Of., Partea I, nr. 372/20.05.2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2012 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prima instanță a enunțat efectiv, criteriile privind stabilirea legii penale mai favorabile, așa cum rezultă din decizia Curții Constituționale, a analizat comparativ dispozițiile art. 196 alin. (2), (3) C. pen., cu cele ale art. 184 alin. (2), (4) C. pen. anterior, a stabilit legea nouă și a examinat comparativ dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni, conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în raport, cu latura obiectivă, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, latura subiectivă, varianta agravată a infracțiunii, individualizarea pedepsei aplicate, față de art. 74 C. pen. și situația condamnării inculpatei din sentința penală rămasă definitivă, așa cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte consideră că prima instanță a făcut o legală și temeinică individualizare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în condițiile legii penale mai favorabile, a pedepsei rezultante și a modalității de executare, a constatat că se impune deducerea perioadei executate, fiind incidente art. 40 alin. (3) C. pen., precum și a pedepsei accesorii, a laturii civile și a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatei.

Instanța de control judiciar nu poate avea în vedere prima critică invocată de apărătoarea inculpatei A. privind greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât în mod legal și temeinic s-a constatat incidența legii penale mai favorabile, în raport cu art. 5 C. pen. și deciziile mai sus arătate, nefiind aplicabilă decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În considerentele sentinței atacate, rezultă în mod efectiv că prima instanță a făcut un examen comparativ a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei, atât în noua reglementare, cât și în vechea reglementare și apoi concursul de infracțiuni din cele două legi succesive, ca urmare a condamnării inculpatei prin sentința arătată, rezultând cu evidență sancțiunile și limitele de pedeapsă, precum și aspectele procesuale ale infracțiunii reținute, așa cum au fost ele reglementate, ceea ce infirmă susținerea apărării că în contextul cauzei s-ar fi stabilit legea penală mai favorabilă numai privind concursul de infracțiuni.

Împrejurarea că prima instanță a menționat că legea nouă este legea penală mai favorabilă, întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât aceea care s-ar aplica potrivit legii vechi, reprezintă o concluzie, după ce în prealabil a făcut referire expresă la cele două incriminări și limitele sancțiunilor și aspectele procesuale pentru fiecare, ceea ce reprezintă o analiză completă a dispozițiilor art. 5 C. pen., în contextul cauzei.

Astfel, în mod concret, prima instanță a reținut că „pentru a determina legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, Curtea va analiza comparativ dispozițiile art. 196 alin. (2), (3) C. pen. cu cele ale art. 184 alin. (2), (4) C. pen. 1969, având în vedere drept criterii în baza cărora va determina legea penală mai favorabilă și pe care urmează să le aprecieze în concret, următoarele: cuantumul sau conținutul pedepsei, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, așadar, atât condițiile incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă... Pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., respectiv vătămarea corporală din culpă care a cauzat vreuna dintre consecințele prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., fapta fiind urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, având limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, iar acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În C. pen. anterior infracțiunea este reglementată prin dispozițiile art. 184 alin. (2), (4) C. pen. 1969, limitele pedepsei închisorii fiind cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare, infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală…”

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici susținerile apărării că prima instanță în stabilirea pedepsei închisorii, nu ar fi avut în vedere că inculpata ar fi comis o infracțiune din culpă și că s-ar fi raportat la faptele comise ulterior, greșit reținându-se antecedența penală a inculpatei, perseverența infracțională și contactul acesteia cu legea penală, aspectele cu privire la latura civilă a cauzei, la recunoașterea faptei, întrucât, prima instanță a făcut o motivare amplă și punctuală la fiecare condiție reținută.

Astfel, în considerentele sentinței, s-a evidențiat în concret fapta inculpatei A., normele de circulație încălcate, consecințele produse asupra minorei, fiind făcută expres referire la felul culpei ce a caracterizat fapta inculpatei.

În sensul celor arătate, prima instanță a reținut „Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă constă în acțiunea inculpatei A. care în timp ce conducea autoturismul pe str. x, dinspre șos. y către str. z., nu a respectat normele de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și a accidentat grav pe minora B., aflată pe trotuarul din partea stângă a carosabilului, care a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent. Urmarea imediată constă în producerea unor leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 90-120 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, iar după reevaluare, 180-200 de zile de îngrijiri medicale, suferind și un prejudiciu estetic grav permanent. Rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză constată o legătură de cauzalitate directă între leziunile traumatice suferite de persoana vătămată și accidentul în care aceasta a fost implicată la data de 13.06.2013.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța reține în sarcina inculpatei culpa cu prevedere, aceasta încălcând obligația de diligență ce îi revenea, a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, însă nu l-a acceptat, considerând fără un temei suficient că acesta nu se poate produce în concret.

În sarcina inculpatei se reține și varianta agravată a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 196 alin. (3) C. pen. referitoare la săvârșirea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul urmăririi penale, se reține în sarcina inculpatei că la momentul producerii accidentului nu a respectat normele de circulație rutieră, prevăzute la art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și art. 100 din H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd obligația conducătorului auto de a se deplasa cu autoturismul numai pe partea dreaptă a carosabilului în direcția de mers și anume prin pătrunderea cu autoturismul pe trotuar.”

Legiuitorul român în C. pen. actual a statuat în art. 74 criteriile generale de individualizare a pedepsei în sensul că „(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. (2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.”

Din perspectiva tehnicii legislative folosite, legiuitorul a adus câteva modificări în conținutul normei mai sus menționate, așa încât criteriile referitoare la „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii” și „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților,” ce se circumscriau circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, nu au mai fost reglementate distinct, însă se regăsesc în art. 74 alin. (1) lit. e) - natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului -, în art. 74 alin. (1) lit. f) - conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal - și art. 74 alin. (1) lit. g) - situația familială și socială - din actualul C. pen.

În contextul concret al cauzei, în mod corect prima instanță a reținut că inculpata A. se află în antecedență penală și perseverență infracțională, în raport, cu infracțiunile comise ulterior celei din prezenta cauză, care, însă au fost judecate definitiv anterior și în a cărei pedeapsă rezultantă se afla în executare, la momentul judecății prezentei cauze, faptele fiind concurente.

Întrucât acestea, se circumscriu în accepțiunea criteriilor din art. 74 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cărora li s-a dat eficiență, în mod legal și temeinic.

Împrejurarea mai sus menționată, se susține și din încheierea de amânare de pronunțare de la 8 decembrie 2016 de la curtea de apel, care constată că la „apelul făcut în ședință publică… inculpata A., arestată în altă cauză…”, aflându-se, în consecință, în executarea pedepsei din sentința menționată.

De asemenea, s-a reținut gravitatea sporită prin consecințele produse asupra persoanei vătămate, evidențiindu-se urmările grave, respectiv leziuni care au pus în primejdie viața victimei, numărul foarte mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru recuperare, faptul că pentru vindecare au fost necesare multiple proceduri chirurgicale și recuperatorii și că a suferit un prejudiciu estetic grav și permanent.

Prima instanță a reținut corect că inculpata este absolventă de studii superioare și membră a Baroului București la data săvârșirii infracțiunii, ceea ce se circumscrie criteriului prevăzut de art. 74 lit. g) C. proc. pen., poziția oscilantă a inculpatei cu privire la nerecunoașterea faptei în cursul urmăririi penale, pentru ca în faza judecății să recunoască fapta, dându-se relevanță judecării cauzei în procedură simplificată, având drept consecință, în condițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă a închisorii prevăzute de la 4 luni la 2 ani.

Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit pedeapsa închisorii și nu pedeapsa amenzii, dând eficiență, în mod legal și temeinic, dispoziției de la alin. (2) al art. 74 C. pen., menționând expres că s-a orientat spre aplicarea pedepsei închisorii către minimul special prevăzut de lege, față de criteriile din art. 74 C. pen., iar pedeapsa amenzii penale prevăzută alternativ de Codul penale nu este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatei și pentru a preveni comiterea de către aceasta a altor infracțiuni. Acest din urmă aspect a fost judicios reținut, în raport, cu succesiunea faptelor comise, inculpata după comiterea prezentei infracțiuni a comis ulterior alte infracțiuni pentru care a fost judecată anterior acesteia din contextul cauzei.

Chiar dacă sub aspectul civil, acțiunea a fost stinsă între părți, ca urmare a tranzacției din data de 06.01.2016, această împrejurare nu poate avea preeminență în examinare și reținere, ci este avută în vedere de către instanța de control în mod plural cu toate celelalte criterii și nu poate conduce la schimbarea felului pedepsei, respectiv amendă, așa cum s-a solicitat de către apărarea inculpatei, având în vedere gravitatea faptei, modalitatea concretă de comitere, urmările grave produse minorei, cu prejudiciu estetic permanent. De altfel, nici reținerea concluziilor expertului parte nu pot fi reținute, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, în raport, cu stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și recunoscută de inculpată, ca fiind culpă exclusivă, față de procedura simplificată, de care aceasta a uzat.

Înalta Curte, reexaminând toate criteriile, în raport, cu legea penală mai favorabilă stabilită și toate argumentele prezentate de primă instanță, față de fiecare criteriu analizat conform cu art. 74 C. pen. și le însușește și consideră că pedeapsa închisorii este singura în măsură să atingă scopurile în asigurarea îndreptării inculpatei față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.

Totodată, nu poate fi reținută nici critica cu privire la diminuarea cuantumului pedepsei închisorii către minimul legal de 4 luni închisoare, întrucât pe de-o parte, cuantumul de 9 luni închisoare, este orientat către minim, maximul fiind de 2 ani, iar, pe de altă parte, acesta este proporțional cu gravitatea faptei, urmările grave produse, conduita ulterioară a inculpatei care a mai comis și alte fapte penale, concurente cu cea din prezenta cauză.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica referitoare la deducerea incorectă a perioadei executate, ca motiv de apel distinct, întrucât această măsură se circumscrie unei chestiuni complementare, conform art. 422 C. proc. pen., pe care instanța de apel o are ca o obligație imperativă.

În acest sens, urmare și a solicitării apelantei inculpate, cu privire la verificarea deducerii perioadei execute, prin adresă la Penitenciarul Târgșor, s-a comunicat că inculpata a fost arestată de I.P.J. Prahova la data de 28.10.2016 și nu 29.10.2016, așa cum a reținut prima instanță.

Astfel, instanța de control judiciar va face, în condițiile art. 422 C. proc. pen., deducerea în condițiile mai sus menționate.

Totodată, nici ultima critică formulată de apărătoarea apelantei inculpate referitoare la cuantumul ridicat al cheltuielilor judiciare la care a fost obligată, respectiv de 4.000 lei nu poate fi avut în vedere, întrucât suma estimată de prima instanță, include suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale, mențiune ce se regăsește în rechizitoriu, iar diferența de 1.000 lei reprezintă contravaloarea citațiilor, a efortului elaborării încheierilor de ședință pentru cele șase termen acordate în cauză (04.02.2016, 23.06.2016, 15.09.2016, 13.10.2016, 10.11.2016, 08.12.2016), așa încât suma este justificată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 227/F din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 422 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatei A. perioada executată de la 28.10.2016 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 227/F din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatei A. perioada executată de la 28.10.2016 la zi.

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2015.