Decizia nr. 96/2016
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 454 din data de 21 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul A., încarcerat la Penitenciarul Colibași.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contestația la executare formulată, condamnatul A. a solicitat, în baza art. 461 lit. a), b), c) C. proc. pen. - art. 598 alin. (1) lit. a), b), c) din N.C.P.P., comunicarea mai multor relații, listing-uri și situații privind sancțiuni disciplinare în mai multe dosare aflate pe rolul Tribunalului Argeș și al Judecătoriei Pitești, iar la termenul de judecată din data de 10 martie 2015, petentul-condamnat și-a precizat obiectul cererii formulate pe calea contestației la executare, în sensul că, față de rapoartele de incident, sancțiunile aplicate pentru abateri disciplinare - cu precizarea că despre o parte din ele nu a avut cunoștință, solicită rejudecarea cauzelor, deducerea sancțiunilor disciplinare executate din pedeapsa aplicată, deoarece i s-au încălcat drepturi fundamentale cum ar fi: dreptul la viață, sănătate, libertate, de petiționare, dreptul la vizită intimă și la informare, având în final legătură cu posibilitatea de a obține liberarea condiționată și micșorarea pedepsei.
Dat fiind obiectul real al cererii și scopul în care a fost formulată, precum și stadiul de soluționare, prin prisma precizărilor petentului, de mai sus, respectiv că acest dosar vizează rapoarte de incident, sancțiuni aplicate pentru abateri disciplinare despre care nu a avut cunoștință, solicitând rejudecarea cauzelor, deoarece au legătură cu posibilitatea de a obține liberarea condiționată, dar și situația dosarului personal la care nu a avut acces, s-a constatat că în cauză este vorba de o plângere care vizează accesul la dosarul personal al condamnatului A., precum și sancțiunile disciplinare aplicate acestuia, fiind, deci, incidente, dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 254/2013 privind competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate desemnat în acest loc de detenție pentru soluționarea plângerii condamnatului cu privire la cele solicitate.
Pentru aceste considerente, în baza textelor de lege amintite, potrivit încheierii din data de 10 martie 2015, Tribunalul Argeș a dispus scoaterea prezentei cauze de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului colibași.
La data de 17 aprilie 2015, a fost restituit dosarul instanței de către Judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, care și-a declinat competența de soluționare în favoarea instanței de judecată, susținând că petentul-condamnat a stăruit în soluționarea contestației la executare, nefiind de acord să-i fie soluționată cererea de judecătorul delegat.
La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2015, fixat de Tribunal pentru soluționarea cauzei, petentul și-a menținut cererea așa cum a fost formulată, considerând-o admisibilă pe calea contestației la executare, solicitând astfel contopirea sancțiunilor disciplinare aplicate, deducerea celor efectuate din pedeapsă și repunerea în situația anterioară, deoarece i s-au încălcat drepturi fundamentale cum ar fi: dreptul la viață, sănătate, libertate, de petiționare, dreptul la vizită intimă și la informare, având în final legătură cu posibilitatea de a obține liberarea condiționată și micșorarea pedepsei, depunând și concluzii scrise, pe care le-a susținut oral, personal.
În raport cu cele de mai sus, prima instanță a constatat că petentul-condamnat se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 9/MF din 20 mai 2008 a Tribunalului Argeș, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, și a început executarea la data de 19 iulie 2007, potrivit Mandatului de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 13/MF din 30 ianuarie 2009 (filele 6-8 dosar fond).
De asemenea, potrivit sentinței penale nr. 378 din 01 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2015, definitivă prin necontestare, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 9/MF din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2007 (definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a înlăturat, ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie, interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. anterior, urmând ca în cauză contestatorul să execute numai interzicerea, ca pedeapsă complementară și accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, având corespondent în legea nouă, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești. S-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești rămasă definitivă la primăria localității de domiciliu, locul de detenție și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, considerente în raport cu care, sub aspectul verificării legii mai favorabile, soluția de mai sus se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind permisă o nouă analiză sub acest aspect, deși petentul se plânge, în concluziile scrise depuse în această cauză, că nu a beneficiat de legea mai favorabilă.
Totodată, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 598 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În raport de motivele invocate în cauză și menținute constant de petentul-condamnat, raportate la cazurile strict prevăzute de textul de lege mai sus indicat, în materia contestației la executare, judecătorul fondului a apreciat că acestea nu au legătură cu mandatul în a cărei executare se află petentul, pedeapsa aplicată, ori care să reprezinte incidente la executare sau cauze de micșorare ori modificare ale pedepsei aplicate.
S-a punctat că sancțiunile disciplinare aplicate acestuia, legalitatea aplicării lor ori executarea lor, dar și respectarea sau încălcarea unor drepturi în cazul persoanelor condamnate și care execută pedepse privative de libertate, fac obiectul unor alte instituții, așa cum sunt reglementate în Legea nr. 254/2013, competențele în analizarea unor eventuale plângeri sau petiții fiind stabilite pe nivele distincte în sarcina comisiilor speciale din cadrul fiecărui loc de detenție, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate și, în final, a judecătoriei în circumscripția căreia se află locul de detenție.
Așadar, Tribunalul a apreciat că este inadmisibilă, pe calea contestației la executare, cererea condamnatului privind reanalizarea sancțiunilor disciplinare aplicate, contopirea lor și deducerea unei rezultante din pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare, precum și plângerile care vizează încălcarea unor drepturi în interiorul locului de detenție.
Aceeași concluzie s-a impus și în ceea ce privește invocarea excepției de neconstituționalitate a tuturor prevederilor Legii nr. 254/2013, menționată în concluziile scrise depuse de petent, neputând face obiectul unei analize pe calea contestației la executare, în sensul celor indicate anterior.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea, cu consecința aplicării legii penale mai favorabile și reducerii în mod corespunzător a pedepsei sale. A precizat contestatorul că nu a mai beneficiat de examinarea incidenței art. 6 C. pen., singura hotărâre pronunțată pe numele său din perspectiva principiului mitior lex referindu-se la pedepsele complementare și accesorii.
În raport de precizările acestuia, Curtea a solicitat informații instanței de executare, aceasta din urmă înaintând hotărârile judecătorești relevante, în copii xerox - filele 69 și 71-87 dosar Curte.
Contestatorul condamnat a depus, la rândul său, înscrisuri și memorii.
Prin Decizia penală nr. 105 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2015, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A., aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 454 din 21 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. x/109/2015.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând hotărârea atacată în conformitate cu art. 4251 C. proc. pen., prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza a IV-a din același cod, a reținut următoarele:
Contestatorul a susținut că, în cazul său, este incidentă o cauză de micșorare a pedepsei, arătând că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că acesta a beneficiat deja de o astfel de reducere, în temeiul art. 6 C. pen.
S-a arătat că, într-adevăr, Tribunalul a constatat, prin hotărârea atacată, că celui în cauză i-a fost deja aplicată legea mai favorabilă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, făcând referire doar la sentința penală nr. 378/2015, care privește înlăturarea pedepselor accesorii și complementare (a se vedea și copia acestei sentințe, filele 78 - 79 dosar fond).
Contestatorul a avut, însă, o solicitare distinctă, cu privire la reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, în virtutea aceluiași principiu - mitior lex - instanța pronunțând o hotărâre definitivă de respingere a acestei solicitări (sentința penală nr. 1689/2014 a Tribunalului Argeș - filele 78-80 dosar Curte).
În considerentele hotărârii, se efectuează o comparație între pedeapsa aplicată celui în cauză și limita maximă din noua incriminare a infracțiunii de viol, concluzia fiind aceea că pedeapsa de 10 ani închisoare se situează sub maximul special al sancțiunii prevăzute în art. 218 alin. (3) N.C.P.
S-a arătat că există, prin urmare, autoritate de lucru judecat cu privire la incidența art. 6 C. pen. în ce-l privește pe contestator, astfel încât sentința atacată, prin care se statuează că nu mai este permisă o nouă analiză a aceluiași aspect, este legală și temeinică.
Temeinică este și soluția dată asupra cererii vizând reanalizarea sancțiunilor disciplinare aplicate condamnatului și deducerea acestora din pedeapsa de executat, judecătorul de la Tribunal neavând competența să dispună, pe calea contestației la executare, în sensul dorit de petiționar.
Pe cale de consecință, a fost menținută sentința pronunțată.
Condamnatul A. a formulat, la data de 02 decembrie 2015, o cerere de „recurs în casație” împotriva Deciziei penale nr. 105 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2015.
Având în vedere că toate criticile condamnatului nu pot fi încadrate pe niciunul dintre cazurile de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de legiuitor, iar hotărârea atacată nu este o hotărâre pronunțată în apel care să vizeze fondul cauzei, Înalta Curte va califica cererea condamnatului ca fiind contestație bazată pe prevederile art. 4251 C. proc. pen.
Examinând contestația formulată, constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speța de față, hotărârea contestată este o hotărâre definitivă, iar condiția ca această contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 4251 C. proc. pen., să fie prevăzută expres de lege, nu este îndeplinită.
Astfel fiind, se constată că, condamnatul A. a formulat, deci, contestație, împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 105 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2015.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 105 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2015.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2016.