Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 110/A/2017

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 27 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/39/2010, printre altele, făcându-se aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

S-a dispus anularea procesului-verbal de licitație încheiat la data de 31 martie 2008 și a procesului-verbal de distribuire a prețului încheiat la data de 05 iunie 2008 de către inculpatul B.

Au fost obligați, în solidar, inculpații B., A., C. și D., ultimii trei inculpați în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC E. SA Suceava, SC F. SRL Suceava și SC G. SRL Suceava să plătească părții civile H. - I. Iași suma de 7.748.707 lei despăgubiri civile și a accesoriilor fiscale ce se vor calcula de la data săvârșirii infracțiunii și până la plata efectivă a prejudiciului.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de SIF J. SA, ca nefondată.

A fost menținut sechestrul asigurator instituit prin Ordonanța nr. 54/P/2008 din 11 martie 2010 asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului A. și SC F. SRL Suceava: apartament, din mun. Suceava, cu valoarea de impozitare 146.000 lei; autoturism; bunurile imobile: parcele de curți și construcții nr. 178/1 curți-construcții de 7.350 mp cu clădire C183 - hală de fabricație, 178/3 curți-construcții de 412 mp cu clădire C186 - depozit materiale, 178/4 curți-construcții de 372 mp cu clădire C185 - depozit materiale, 178/5 curți-construcții de 4.807 mp cu clădire C179 - hală fabricație, 178/6 curți-construcții de 420 mp cu clădire C181 - anexă tehnică, 178/7 curte de 7.059 mp, 178/8 curți-construcții de 1270 mp cu clădire C187 - anexă tehnică soc. administrativ, 178/9 curte de 888 mp, 178/10 curți-construcții de 29 mp cu clădire C188 - cabină poartă pază, 178/11 curți-construcții de 8 mp cu clădire C184 - stație evacuare apă fluvială, 178/12 curte de 390 mp și 178/13 curte de 1.560 mp, înregistrate în C.F. nedefinitivă a loc. cad. Burdujeni.

Prin Decizia penală nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, de inculpații A., C., D., K. și B. și de experta L. împotriva sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010, a fost desființată, în parte, sentința menționată și rejudecând, printre altele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspuderii penale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

Împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010 a formulat contestație la executare A.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21 februarie 2017 sub nr. x/1/2017.

În motivarea căii de atac, în esență, contestatorul A. a susținut că, așa cum reiese din motivarea Deciziei nr. 235/A a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat contrar prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă parțial dezincriminată.

A menționat contestatorul că a fost condamnat reținându-se prevederile art. 17 din Legea nr. 78/2000, deși acest articol a fost abrogat anterior datei condamnării sale prin prevederile art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, ignorându-se astfel dispozițiile art. 4 C. pen. care prevăd că „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 595, art. 597 și art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 07 martie 2017, Înalta Curte, din oficiu, a pus în vedere contestatorului să precizeze care este obiectul cauzei, respectiv textul de lege pe care își întemeiază contestația formulată, având în vedere că de indicarea temeiului legal depinde atât stabilirea competenței materiale a instanței, cât și modalitatea de desemnare a completului de judecată, putând fi vorba, după caz, despre o cauză care se soluționează de curtea de apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv o cauză ce se repartizează aleatoriu sau revine spre soluționare, în mod direct, completului care a pronunțat anterior decizia contestată, potrivit dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Prin urmare, s-a pus în vedere contestatorului A. să indice, în mod expres, dacă cererea formulată are în vedere dispozițiile art. 598 C. proc. pen. sau art. 595 C. proc. pen.

Prin notele de ședință înregistrate prin Serviciul registratură la data de 24 martie 2017, contestatorul a precizat că temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Ulterior, prin concluziile scrise înregistrate prin Serviciul registratură la data 30 martie 2017, contestatorul a solicitat să se aibă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, care constată ca dispozițiile legale cu privire la reglementarea abuzului în serviciu C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Așadar, în evaluarea aplicării sau menținerii unei sentințe penale deja pronunțate, instanța trebuie să analizeze existența faptei de abuz în serviciu, raportându-se exclusiv la considerentele enunțate în Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016. Altfel spus, constatarea că o faptă intră în sfera abuzului în serviciu trebuie să se realizeze numai în situațiile în care fapta este comisă prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe sau a unei ordonanțe de urgență.

A menționat contestatorul că, în motivarea Deciziei penale nr. 235 din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se reține încălcarea niciunei legi, întrucât nu se poate considera că prin semnarea unor bilete la ordin, chiar și în situația lipsei de disponibil bănesc, ar fi săvârșit infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, din moment ce legislația în vigoare, care reglementează circuitul instrumentelor bancare de tip bilet la ordin, prevede această situație, pe care nu o asimilează legii penale.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prima problemă de drept este aceea a identificării naturii solicitării formulate de petent, în raport de conținutul cererii, în care se invocă lipsa prevederii faptei în legea penală, în urma declarării ca neconstituțional a unui text de lege. Această problemă este dezlegată de Hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a arătat că efectele unei decizii a Curții Constituționale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia. Totodată, decizia menționată arată că atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicității nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate și a constatării neconstituționalității normei (în același sens este și Decizia nr. 18 din 17 septembrie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, precizează Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare”.

În consecință, cererea formulată de petent urmează a fi examinată în raport de dubla sa semnificație, pe de o parte invocarea dezincriminării unei infracțiuni, iar pe de altă parte, sursa acestei dezincriminări, astfel cum este invocată de petent, respectiv o decizie a Curții Constituționale, care nu a fost urmată de o intervenție a legiuitorului în sensul celor dispuse de Curtea Constituțională.

Considerentele ce preced, având în vedere natura hotărârilor din care provin, respectiv două decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, date în unificarea practicii judiciare, nu mai impun examinarea deciziei de speță depusă ca jurisprudență de reprezentantul Ministerului Public.

În cele ce urmează, însă, instanța va examina mijloacele procesuale prin care o parte poate invoca situația dezincriminării unei infracțiuni ca urmare a declarării neconstituționalității unui text de lege. Examenul are în vedere strict aptitudinea procesuală a căii de atac de a permite examinarea unei asemenea cereri.

A doua problemă de drept pusă în discuție de cererea formulată în prezenta cauză are în vedere procedura aplicabilă atunci când se invocă dezincriminarea unei fapte ca efect al declarării neconstituționale a unui text de incriminare. Procedura aplicabilă influențează decisiv competența de soluționare în primă instanță a respectivei cereri.

C. proc. pen. prevede mai multe situații juridice care decurg din lipsa prevederii unei fapte ca infracțiune.

Astfel, o primă procedură incidentă în cauză este aceea prevăzută în cadrul recursului în casație, când poate fi invocat motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

O a doua procedură, prevăzută de C. proc. pen., este aceea descrisă de art. 595 alin. (1), intervenirea unei legi penale noi, care are următorul cuprins: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.”

Au existat și ipoteze în care au fost invocate prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare”.

Cu privire la aspectul particular al declarării ca neconstituțional a unui text de lege, procedura penală reglementează și o cale de atac distinctă, aceea a revizuirii, prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. („hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”).

Fiecare dintre ipotezele descrise anterior presupune însă condiții distincte în care cererile pot fi formulate, astfel încât, pe de o parte, căile extraordinare de atac să nu se suprapună între ele sau cu mijloacele de contestare a punerii în executare a unei decizii definitive, iar pe de altă parte pentru a se asigura aplicarea efectelor legii de dezincriminare,indiferent de momentul la care aceasta intervine în raport de data rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare și indiferent de persoana care o solicită.

Astfel, în ceea ce privește recursul în casație, pe de o parte există condiționarea termenului în care acesta se formulează, iar pe de altă parte, prin comparație cu prevederile art. 595 C. proc. pen., apare că momentul la care intervine legea de dezincriminare este situat fie înainte de pronunțarea hotărârii definitive, fie cel târziu până la expirarea termenului de declarare a acestei căi de atac.

În consecință, în această primă ipoteză, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis mutandis și cazul unei decizii a Curții Constituționale prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casație.

În ceea ce privește revizuirea prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., motivul prevăzut de lege este legat de admiterea unei excepții de neconstituționalitate în respectiva cauză, atunci când consecințele încălcării dispozițiilor constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Contestația prevăzută de art. 595 C. proc. pen. extinde posibilitatea de a beneficia de efectele unei legi de dezincriminare dincolo de termenul în care aceasta ar fi putut fi invocată în cadrul unui recurs în casație și de persoanele care ar fi putut formula un recurs în casație sau persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate, sursă a dezincriminării, având în vedere că, în cadrul acestei proceduri, invocarea legii de dezincriminare se poate face din oficiu.

Examinând normele ce preced, instanța constată că persoana condamnată în prezenta cauză a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar că, în realitate, nelămurirea invocată de acesta reprezintă o problemă de drept, reglementată în mod special în C. proc. pen., în art. 595, text care derogă de la dispozițiile generale. O contestație la executare ce vizează nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută nu poate fi formulată în situația în care C. proc. pen. prevede o reglementare distinctă a respectivei probleme de drept, astfel cum este cazul în speță.

Mai mult, prin contestația la executare prevăzută de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. Referitor la cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Drept urmare, având în vedere critica invocată (în sensul că a fost condamnat contrar prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă parțial dezincriminată), Înalta Curte urmează să califice cererea formulată de contestatorul A. ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. și să trimită cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel Iași, aceasta fiind instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere, conform dispozițiilor art. 595 alin. (2) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 130 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică cererea formulată de contestatorul A. ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. și trimite cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel Iași.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 130 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 aprilie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj