Decizia nr. 666/2017
Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 15 din 2 mai 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondată cererea formulată de Serviciul de Probațiune Mureș de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate condamnaților A. și B. prin sentința penală nr. 34 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/43/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 152/A din 29 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că numiții B. și A. au fost luați în evidența Serviciului de Probațiune Mureș în data de 25 mai 2015, întrucât, prin sentința penală nr. 34 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș pronunțată în Dosarul penal nr. x/43/2011 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 152/A din 29 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus față de aceștia suspendarea sub supravegherii a pedepsei de 2 ani și 8 luni, respectiv de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al Comunității Europene, sau din bugetele administrate de către acestea ori în numele lor.
La data de 25 mai 2015, la sediul Serviciului de probațiune Mureș intimaților li s-a înmânat procesul-verbal în conținutul căruia li s-au adus la cunoștință prevederile sentinței penale, conținutul măsurilor de supraveghere, a obligațiilor și modalitățile de supraveghere a îndeplinirii acestora, precum și împrejurarea că instanța de judecată a impus în sarcina lor plata în solidar către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a sumei de 237.176.53 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente de la data efectuării plăților. La data de 26 octombrie 2016 persoanele supravegheate li s-au adus la cunoștință în scris, prevederile art. 88 alin. (1) C. pen. și anume faptul că, în cazul neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea sub supraveghere și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
S-a reținut că, la momentul preluării în supraveghere numita A. nu avea loc de muncă și nu beneficia de niciun venit, fiind sprijinită de mama sa, pensionară. În data de 03 decembrie 2015, A. s-a prezentat la Serviciul de probațiune și a dat o declarație prin care a arătat că se va deplasa în Germania unde va munci în baza unui contract pe care l-a depus la dosarul de probațiune fiind plătită cu suna de aproximativ 1.000 euro, pe o perioadă de două luni. În baza aceluiași contract persoana supravegheată a continuat să muncească și în anul 2016, cu reveniri de scurtă durată în țară. Persoana supravegheată a fost angajată în calitate de personal de îngrijire și ajutor în domeniul domestic, activitate pentru care nu avea o pregătire de specialitate, dar îndeplinea condițiile pentru a o presta.
Nici numitul B., la momentul preluării în supraveghere nu avea loc de muncă și nu realiza venituri. Pe tot parcursul termenului de supraveghere aceasta a căutat un loc de muncă, în specialitatea sa (inginer), dar nu s-a concretizat niciun demers în acest sens. A desfășurat activități lucrative în gospodăria sa de la domiciliu, de unde a obținut venituri sporadice din vânzarea unor animale. Din suma obținută de soția sa, a reușit să acopere parte din nevoile sale.
Prima instanță a reținut, conform actelor dosarului, că persoanele supravegheate au sechestru pe bunuri și casa este ipotecată în urma împrumuturilor bancare; au pus spre vânzare unele anexe gospodărești, dar nu au avut cumpărător, astfel nu au avut nicio posibilitate să achite parte din suma privind obligațiile civile. În perioada derulării activității de supraveghere s-au realizat mai multe întrevederi cu persoanele față de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, pe parcursul cărora s-a constatat respectarea măsurilor de supraveghere și s-a apreciat că acestea s-au implicat în muncă și au făcut eforturi pentru a obține veniturile necesare acoperirii nevoilor pe care le are în prezent, neavând posibilitatea de a efectua plata obligațiilor civile.
Din adresa Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș - Postul de Poliție Apold, precum și din extrasul de carte funciară eliberat de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighișoara, a rezultat că numiții A. și B., locuiesc efectiv în mun. Sighișoara, jud. Mureș, imobil pe care îl dețin în coproprietate, dar și în com. Apold, sat Daia, jud. Mureș, în casa proprietatea fiului lor Goga Lucian-Nicolae și în sat Daia, în casa proprietatea numitei C. (mama numitei A.). Cei doi sunt proprietarii unui teren agricol în suprafață de 3 ha, situat în com. Apold, sat Daia, jud. Mureș, și dețin un grajd, construit în extravilanul localității Daia, com. Apold, jud. Mureș, proprietatea SC D. SRL (unic acționar A.), în care au 3 bovine.
Imobilul constând în grajd bovine este ipotecat în favoarea Băncii Române de Dezvoltare, iar imobilul constând în casă de locuit ai cărui proprietari sunt B. jr. și soția sa A. jr. este ipotecat în favoarea Banca Românească SA.
Din adresa din 28 februarie 2017 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Mureș, a rezultat că s-a demarat procedura de executare silită asupra bunurilor debitoarei SC D. SRL prin întocmirea procesului-verbal de sechestru bunuri mobile din 19 ianuarie 2016 și din 26 iulie 2016, precum și a procesului-verbal de sechestru bunuri imobile din 18 mai 2016, arătându-se că pentru bunurile sechestrate s-a solicitat evaluator în luna ianuarie 2017. De asemenea, la data de 28 martie 2017 aceeași instituție a emis anunțul privind vânzarea de bunuri mobile/imobile pentru SC D. SRL, societate comercială deținută de condamnatul B..
Prima instanță a mai reținut conform adreselor înaintate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, că fermierul A. înregistrează un debit de 135.382,12 lei conform adresei din 19 august 2016; fermierul SC D. SRL înregistrează un debit de 19.279,52 lei conform adresei din 19 august 2016, iar conform adresei din 21 martie 2017 înregistrează un debit de 15.369,06 lei.
Aceste compensări au fost făcute din sumele aprobate la plată pentru cei doi fermieri aferente anilor 2012, 2013, 2014 pentru teren.
Prin adresa din 28 februarie 2017de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București au fost informați că se caută o soluție pentru a face compensarea sumelor de 13.582,65 lei si 16.623,62 lei aferente anilor 2013, 2014 pentru bovine și lapte. În anii 2015, 2016 s-au depus cereri unice de plată pentru teren - bovine-lapte. Pentru anul 2015 decizia de plată este pentru suma de 31.538,02 lei, iar pentru anul 2016 decizia nu este dată, dar din adresa din 21 martie 2017, făcând calculele s-a constatat că suma ce va fi autorizată va fi de 23.295,17 lei.
Astfel, pentru cei doi fermieri, ținând cont de adresele din 19 august 2016 și din 21 martie 2017 și compensările făcute, debitul rămas este de 150.751, 26 lei din care 135.382,12 lei pt. A. și 15.369,06 lei pt. SC D. SRL.
Sume de compensat SC D. SRL (bovine 2013, 2014 = 30.206,27 lei conform adresei din 28 februarie 2017 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București) + (teren - bovine - lapte 2015 - 31.538,02 lei, conform Deciziei nr. 18456552 din 05 septembrie 2016 ) + (teren - bovine - lapte 2016 - 23.295,17 lei conform adresei din 21 martie 2017 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Mureș) - 85.039,46 lei.
Sumele datorate în urma compensărilor (debit total pentru cei doi fermieri) 150.751,26 lei - 85.039,46 lei = 65.711,80 lei.
Prin adresa din 21 martie 2017, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a confirmat că în conformitate cu art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 există posibilitatea ca recuperarea debitelor să se facă și prin deducerea din plățile/rambursările ulterioare.
Având în vedere toate înscrisurile depuse la dosar (adresa Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, adrese Birou Cadastru și Publicitate Imobiliară, adresele emise de Agenția Națională de Administrație Fiscală - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Mureș, Banca Românească, Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș - Postul de Poliție Apold, Primăria Apold și parohia Daia) prima instanță a constatat că numiții B. și A., au suferit condamnări prin sentința penală nr. 34 din 30 octombrie 2104 a Curții de Apel Târgu Mureș de 3 ani și, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, și au fost obligați, în solidar, la plata către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a sumei de 237.176,53 lei despăgubiri civile, aceștia mai având de achitat 65.711,80 lei.
Instanța de fond a reținut, pe de o parte că s-a ajuns la acest debit în urma compensărilor cu sumele pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la rândul său, le datora, pe parcursul anilor 2013-2016, condamnaților cu titlu de plăți pentru ferma pe care o dețin aceștia, iar pe de altă parte că inculpații nu au mai obținut alte venituri astfel încât să poată contribui la achitarea debitului. Deși s-a reținut că numita A. lucrează în Germania unde obține un venit de 500 euro lunar, această sumă, a fost utilizată pentru a susține ratele la bancă la care are instituită ipotecă asupra casei, precum și supraviețuirea familiei, venit fără de care s-ar pierde casa de locuit și implicit s-ar pierde un bun valoros de care ar putea beneficia partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la ridicarea ipotecii.
De asemenea, prima instanță a reținut că nu pot fi considerați de rea-credință condamnații și nu rezultă intenția acestora de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile. Astfel, aceștia nu au alte venituri care să nu fi fost declarate și cunoscute de creditori, muncesc cinstit și prin susținerea fermei reușesc an de an să achite din obligațiile la care au fost supuși, referințele despre aceștia venite din partea Serviciului de Probațiune, Primăriei și Parohiei din care fac parte, sunt pozitive și conduc la ideea că acești condamnați nu sunt de rea-credință, nu au mai călcat în câmpul infracțional, sunt bine integrați în comunitate, iar riscul săvârșirii de noi infracțiuni este mic.
De asemenea, prima instanță a apreciat că, încarcerarea acestor condamnați nu ar conduce la o recuperare a obligațiilor civile la care au fost supuși, ci din contră, bunurile acestora s-ar pierde, s-ar risipi, iar partea civilă nu ar mai putea fi despăgubită.
Prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 96 alin. (2) teza a II-a C. pen., respectiv condamnații B. și A. au achitat doar parțial obligațiile civile la care au fost supuși, diferența neputându-le fi imputată din rea-credință, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 225 din 16 februarie 2015.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, solicitând revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate condamnaților B. și A. și executarea pedepselor în regim de detenție, întrucât aceștia nu au făcut plăți voluntare pentru achitarea debitului către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar veniturile obținute au fost exclusiv pentru asigurarea existenței care nu este deloc modestă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestația formulată, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 96 alin. (1) C. proc. pen. dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, revocarea suspendării executării pedepsei nu intervine atunci când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească obligațiile impuse.
Dispozițiile art. 92 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea sub supraveghere a rămas definitivă.
Prin Decizia în interesul legii nr. 14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că sesizarea instanței trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare chiar dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior acestei date, iar în considerentele deciziei s-a arătat că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia.
Se constată că prin sentința penală nr. 34 din 30 octombrie 2014 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, A. a fost condamnată la o pedeapsă totală de 2 ani și 8 luni închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, lit. a), b), d), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, cu suspendarea sub supraveghere a executării pe o durată de 2 ani, iar B. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.
Termenul de supraveghere a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 29 aprilie 2015 și s-a încheiat la data de 29 aprilie 2017. Se constată că sesizarea Serviciului de probațiune a fost făcută la data de 30 ianuarie 2017, înainte de încetarea termenului de supraveghere.
În ce privește condițiile privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aceasta se dispune în situația în care se reține o neexecutare cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere. Prin urmare, la soluționarea sesizări de revocare a suspendării condiționate a pedepsei, instanța este chemată să analizeze, pe de-o parte, dacă în cauză este vorba de o nerespectarea a obligațiilor civile impuse prin sentința de condamnare, iar pe de altă, în ce măsură neîndeplinirea acestor obligații s-a făcut cu rea-credință.
Din actele administrate în cauză de prima instanță, rezultă că intimații A. și B., în perioada de supraveghere au realizat venituri care au fost folosite pentru achitarea debitelor restante pe care le aveau la bănci și asigurarea traiului zilnic, iar în ceea ce privește datoria către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, aceasta a fost parțial achitată prin compensarea sumelor pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la rândul său, le datora, pe parcursul anilor 2013-2016, condamnaților cu titlu de plăți pentru ferma SC D. SRL pe care aceștia o dețin.
Cu privire la achitarea debitului, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin adresele depuse la dosar, la acest termen arată că debitul a fost achitat parțial, rămânând de plată suma de 9.839,32 lei (fila 30 dosar apel). Ministerul Public critică această modalitate de plata a datoriei către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, întrucât, prin decizia de condamnare, condamnații nu au fost obligați în solidar cu SC D. SRL la plata sumei de 237.176, 53 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Câtă vreme nu se invocă de către Direcția Națională Anticorupție un abuz al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în ceea ce privește constatarea plății parțiale a datoriei, instanța nu poate reține că plata nu a fost făcută și că există rea-credință din partea intimaților. Chiar și în ipoteza în care plata datoriei se face de către o altă persoană decât cea obligată, astfel cum susține în cauză Direcția Națională Anticorupție, pentru a se revoca măsura suspendării sub supraveghere trebuia dovedită reaua-credință a debitorului obligației. Reaua - credință nu se prezumă și nici nu este probată doar prin omisiunea plății. Simpla neplată a datoriei nu este echivalentă cu reaua-credință a debitorilor, ea trebuie dovedită independent de omisiunea plății.
Mai mult decât atât se constată că intimații își continuă activitatea la SC D. SRL, plata datoriei realizându-se și pentru că intimații B. și A. mențin firma în activitate, o situație de natură a infirma susținerea Parchetului, în sensul că aceștia sunt de rea-credință. În același timp, în ceea ce privește reaua-credință, Înalta Curte constată că intimații A. și B. se bucură de referințe pozitive din partea Serviciului de Probațiune Mureș prin referatele depuse la dosarul cauzei (filele 2-3 Dosar nr. x/43/2017, filele 2-3 Dosar nr. x/43/2017), Primăriei com. Apold și Parohiei Daia.
Constatând că intimații condamnați s-au implicat în muncă, au făcut eforturi pentru a obține venituri necesare acoperirii nevoilor pe care le au, neavând posibilitatea de a achita în totalitate, ci doar parțial, respectiv 3/4 din debit, nu se poate reține în sarcina acestora o neexecutare culpabilă a obligațiilor civile și cu atât mai mult o rea-credință cu privire la plata despăgubirilor la care au fost obligați.
Chiar dacă niciunul dintre intimații condamnați nu a făcut nicio plată voluntară, aceștia nu pot fi acuzați de rea-credință, nici din acest punct de vedere. Veniturile realizate au fost folosite tocmai pentru achitarea ratelor lunare aferente contractelor de credit încheiate cu diferite bănci, bunurile imobile fiind ipotecate. Or, în situația neplății acestor credite există riscul pierderii bunurilor ipotecate, creanțele fiind valorificate în favoarea băncii creditoare, iar partea civilă nu ar mai putea fi despăgubită.
De asemenea, din actele dosarului rezultă că un bun imobil al intimaților este scos la vânzare tocmai pentru a acoperi și restul datoriei, fapt ce atestă clar că nu există intenție din partea lor de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, nefiind demonstrată astfel, reaua - credință a acestora.
Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva sentinței penale nr. 15 din 2 mai 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva sentinței penale nr. 15 din 2 mai 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/43/2017.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații condamnați B. și A., în sumă de 240 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 iunie 2017.