Cariera funcționarilor publici. Încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a încetării activității instituției publice.
Legea nr. 188/1999, art.99 alin.1 lit.a)
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, realizată în temeiul art. 1 din O.U.G. nr.74/2013, a avut loc ca urmare a fuziunii prin absorbţie în cazul Autorităţii Naţionale a Vămilor, în timp ce în cazul Gărzii Financiare a avut loc o preluare a activităţii acestei instituţii, care a fost desfiinţată.
Prin urmare, nu poate fi reținută în sarcina ANAF o obligație de preluare a funcționarilor publici ai Gărzii financiare, în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile art.100 din Legea nr.188/1999 care vizează ipoteza reorganizării instituţiei publice, ci dispozițiile art.99 alin. (1) lit.a), ce prevăd eliberarea din funcție ca urmare a încetării activităţii instituţiei publice.
Decizia nr. 167 din 26 ianuarie 2017
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare, a solicitat anularea Ordinului nr. 3162/27.09.2013 emis de Preşedintele ANAF, privind eliberarea sa din funcţie; obligarea intimatei la reintegrarea sa pe o funcţie publică similară cu cea deţinută anterior, în noua structură creată în cadrul ANAF, ce a preluat activitatea Gărzii Financiare şi obligarea intimatelor la contravaloarea salariilor indexate, majorate şi recalculate pe toată perioada cât a fost eliberat din funcţia publică.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr.1089 din 02 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Prin Sentinţa nr.2331 din 10 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare a sentinţei nr.1089/2014, formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art.3 din OUG nr.74/2013.
3. Cererile de recurs
3.1. Împotriva Sentinţei civile nr.1089 din 02 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.488 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură civilă, republicat.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată, prin care s-a reţinut că ordinul atacat este legal, cuprinde o înșiruire de argumente, fără legătură unul cu altul, fiind mai degrabă o copiere în proporții covârşitoare a întâmpinării depuse de intimata ANAF.
Recurentul a apreciat că sentinţa de fond este redundantă prin modul în care repetă aceleaşi argumente juridice, cu citate din textele actelor normative.
3.2. Împotriva Sentinţei civile nr.2331 din 10 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII –a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art.488 alin.(1) pct.6 şi 8 din Codul de procedură civilă, republicat.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, instanţa de fond a constatat că „cererea reclamantului prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate este nefondată” şi totuşi prin dispozitivul sentinţei atacate a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la art.3 din OUG nr.74/2013.
Recurenta susţine că, deşi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale doar cu privire la art.3, aceasta nu îşi motivează hotărârea pe acest articol, considerentele sentinţei făcând referire la OUG nr.74/2013 în totalitatea dispoziţiilor ei fără să fi făcut vreo distincţie.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură civilă, republicat, recurenta arată că instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile legale reprezentate de art.444 din Codul de procedură civilă, republicat, întrucât nu trebuia să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin hotărârea de completare a dispozitivului.
4. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art.493 alin.(2) şi (3) Cod procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, în baza încheierii din data de 26.05.2016.
Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 20 iulie 2016 s-au admis în principiu: recursul declarat de reclamant împotriva Sentinţei nr.1089/2.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi cel declarat de pârâta ANAF împotriva Sentinţei nr.2331/ 10.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Totodată, prin Decizia nr.495/ 23.06.2015 Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reclamantul A, în dosarul nr.7654/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti şi a constatat că dispoziţiile OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
5. Soluţia instanţei de recurs
5.1. Analizând Sentinţa nr.1089/2014 prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză disp. art.100 alin.5 din Legea nr.188/1999, care reglementează reorganizarea autorităţii sau instituţiei publice, Garda Financiară fiind desfiinţată şi nu reorganizată, în accepţiunea acestui text de lege.
Instituţia publică supusă reorganizării în temeiul OUG nr.74/2013 a fost recurenta-pârâtă ANAF, aşa cum rezultă din prevederile art.1 al acestui act normativ, potrivit căruia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi prin preluarea activităţii Gărzii Financiare, instituţie publică ce se desființează.
Aşadar, reorganizarea ca urmare a fuziunii prin absorbţie a avut loc în cazul Autorităţii Naţionale a Vămilor, în timp ce în cazul Gărzii Financiare a avut loc o preluare a activităţii acestei instituţii care a fost desfiinţată.
Susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia şi în cazul Gărzii Financiare a avut loc tot o fuziune prin absorbție nu poate fi reţinută, întrucât art.1 din OUG nr.74/2013 prevede în mod expres acest lucru doar cu privire la Autoritatea Naţională a Vămilor.
Ca urmare a preluării activităţii Gărzii Financiare de către ANAF s-au înfiinţat două structuri noi, respectiv Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi, în cadrul acesteia Direcţia de Combatere a Fraudelor care însă nu au preluat şi personalul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.5 din OUG nr.74/2013, numirea în funcţia publică de inspector antifraudă şi inspector şef antifraudă se face pe bază de concurs sau examen, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art.13 alin.(1), organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Astfel, afirmaţia recurentului-reclamant că preluarea activităţii Gărzii Financiare nu putea fi efectuată concediind întregul personal nu are susţinere legală, art.19 alin.3 din OUG nr.74/2013 stabilind că eliberarea din funcţie a personalului se va efectua cu respectarea procedurilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal, intenţia legiuitorului fiind aceea de a crea un corp de inspectori cu o înaltă specializare care să fie selectaţi, exclusiv prin concurs sau examen, la care se puteau înscrie persoane ce şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Gărzii Financiare.
De altfel, şi Curtea Constituţională a reţinut în considerentele Deciziei nr.495/2015 că: „Prin adoptarea măsurii legislative a desfiinţării Gărzii Financiare, cu consecinţa eliberării din funcţie a personalului aferent, nu se îngrădește alegerea profesiei sau a locului de muncă, deoarece activitatea personalului noilor structuri create în cadrul ANAF trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestor. Or, ordonanţa de urgenţă prevede că, în urma preluării activităţii Gărzii Financiare de către ANAF se înființează două noi structuri, Direcţia generală antifraudă fiscală şi, în cadrul acesteia Direcţia de combatere a fraudelor, cu consecinţa organizării unor concursuri sau examene în scopul numirii personalului care să desfăşoare activităţile care cad în competenţa noilor structuri. Aşa fiind, nimic nu-i împiedica pe foştii angajaţi ai Gărzii Financiare să opteze pentru înscrierea la procedurile de concurs sau de examen pentru încadrarea în structurile nou înfiinţate, legea garantând, în condiţii de egalitate, accesul la exercitarea unei profesii, anume la cea de funcţionar inspector antifraudă”.
În ceea ce priveşte susţinerea că atribuţiile noilor inspectori antifraudă sunt identice în proporţie de 90% cu cele ale comisarilor Gărzii Financiare, acestea sunt nefondate, având în vedere că atribuţiile inspectorilor antifraudă sunt reglementate de art.3 alin.4 din OUG nr.74/2013 şi sunt diferite de atribuţiile comisarilor.
În cauză nu sunt aplicabile disp. art.100 din Legea nr.188/1999 care vizează ipoteza reorganizării instituţiei publice, ci disp. art.99 alin.1 lit.a), eliberarea din funcţie a recurentului-reclamant fiind determinată de încetarea activităţii instituţiei publice.
Art.99 alin.1 lit.a) din Legea nr.188/1999 este norma legală care prevede procedura de urmat în cazul în care instituţia publică îşi încetează activitatea şi este incident în cauză în raport de împrejurarea desfiinţării instituţiei publice cu care reclamantul avea stabilit raportul de serviciu.
5.2. Recursul declarat de pârâta ANAF împotriva Sentinţei nr.2331/ 10.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost admisă cererea de completare a Sentinţei nr.1089/ 2.04.2014, este de asemenea nefondat.
Reţinând că la pct.3 al cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF, pe care de altfel a susţinut-o prin concluziile orale consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul din 19.03.2014 şi constatând întrunirea în cauză a condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.129 din Legea nr.44/1992, în mod corect prima instanţă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca urmare a admiterii cererii de completare întemeiată pe dispoziţiile art.444 alin.(1) Cod procedură civilă.
De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză, prin Decizia nr.495/ 23.06.2015, constatând că dispoziţiile OUG nr.74/2016 sunt constituţionale.
Împrejurarea că judecătorul fondului şi-a exprimat, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992 opinia cu privire la constituționalitatea dispoziţiilor legale atacate, opinând în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, nu conduce la concluzia că, considerentele sentinţei sunt în contradicţie cu dispozitivul acesteia.
Totodată, faptul că instanţa constituțională s-a pronunţat deja printr-o serie de decizii asupra constituționalității dispoziţiilor OUG nr.74/2013, nu conduce automat la respingerea cererii de sesizare formulată de reclamant, dispoziţiile art.29 alin.(3) din Legea nr.47/1992 fiind lipsite de echivoc în acest sens.
Pentru toate acesta considerentele expuse mai sus, constatând că cele două sentinţe atacate sunt legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art.488 pct.6 şi 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul art.496 Cod procedură civilă, a respins ambele recursuri ca nefondate.