Decizia nr. 3401/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Est a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 12.950.973,34 lei reprezentând cote datorate de pârâtă în baza a două legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 10/1995 pentru investițiile realizate.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința civilă nr. 343 din 13 aprilie 2016, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Iași a reținut că reclamanta Inspectoratul de Stat în Construcții este instituție publică, iar sumele solicitate prin prezenta acțiune se achită potrivit legii în contul reclamantei, destinația acestora fiind aceea de a acoperi cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții (Legea nr. 50/1991) sau cheltuielile pentru asigurarea calității în construcții (Legea nr. 10/1995), ambele activități fiind desfășurate sub autoritatea statului.
Astfel, în prezenta cauză, o instituție publică (Inspectoratul de Stat în Construcții) a chemat în judecată o persoană juridică asimilată autorității publice (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA) pentru achitarea contribuțiilor obligatorii prevăzute de Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 10/1995.
În mod evident, natura juridică a raportului dedus judecății este una de drept administrativ, întrucât aplicarea dispozițiilor legale invocate în acțiune vizează îndeplinirea atribuțiilor reclamantului ca instituție publică. Sumele solicitate de reclamant reprezintă contribuții obligatorii ale fiecărei persoane care are calitatea de investitor în sensul legii, contribuții care ajung în contul instituției publice și care au o destinație specială.
Raportat la fondul raportului juridic, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a indicat sumele datorate de pârât defalcat pentru fiecare investiție în parte, pentru câteva din acestea, cele efectuate în județele Iași și Vaslui, sumele depășind pragul de 1.000.000 lei.
La rândul său, prin sentința civilă nr. 140 din 05 septembrie 2016, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.
Soluția instanței s-a întemeiat pe considerentul că obiectul litigiului îl reprezintă o pretenție constând în neachitarea unor sume datorate de pârâta C.N.A.D.N.R. - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în baza a două legi speciale, respectiv în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.
În atare condiții, acțiunea Inspectoratului de Stat în Construcții ce face obiectul prezentului litigiu are o natură civilă și nu se circumscrie prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât suma pretinsă nu rezultă din acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene și nici nu privește taxe și impozite, ci reprezintă cote datorate în baza a două legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 10/1995, pentru investițiile realizate de pârâtă, fiind de competența instanței de drept comun, care în funcție de valoarea cererii, în speță, peste 200.000 lei, revine Tribunalului lași, secția civilă.
Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Iași a decis, în temeiul art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Iași, secția civilă.
În speță, reclamantul Inspectoratului de Stat în Construcții a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea cererii privind obligarea pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei totale de 12.950.973,34 lei, reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 10/1995 pentru investițiile realizate de aceasta în județele Bacău, Iași, Neamț și Vaslui, cu penalitățile aferente.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta a solicitat autorităților competente emiterea autorizațiilor de construire pentru executarea de lucrări la investițiile menționate în cerere, având obligația, conform art. 30 din Legea nr. 50/1991 republicată, de a achita o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, precum și, potrivit art. 40 din Legea nr. 10/1995, lunar, o sumă echivalentă cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea lucrărilor, întârzierile la plată fiind penalizate cu 0,15% pe zi de întârziere.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâți, prezentul litigiu nu decurge din încheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ și nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau centrale, după cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii vamale.
Înalta Curte constată, astfel, că cererea reclamantului nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 și nici prin alte legi speciale, pentru ca, astfel, instanța de contencios administrativ să fie competentă în a soluționa acțiunea.
Acțiunile patrimoniale, având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței de drept comun, atunci când nu se cere și anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea unui contract administrativ.
Raportul juridic care a condus la sesizarea instanței nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, acțiunea reclamantului având ca obiect plata unor sume, astfel încât soluționarea unei astfel de cereri intră în competența jurisdicției de drept comun și nu a celei de contencios administrativ.
În concluzie, Înalta Curte, în acord cu considerentele reținute de Curtea de Apel Iași, constată că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, astfel încât în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun și, având în vedere valoarea pretențiilor, această instanță este tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 94 pct. 1 lit. k).
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Est, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2016.