Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Intervenție accesorie. Condiții de admisibilitate.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Acțiunea civilă. Participanții la procesul civil. Intervenția voluntară.

Index alfabetic : intervenție accesorie

  • interes
  • inadmisibilitate

                                                                                                                                 NCPC, art. 61

 

            Din cuprinsul dispozițiilor art. 61 alin. (1) şi (3) C.proc.civ. coroborate cu prevederile art. 32 și ale art. 33 din același cod, rezultă că terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile. 

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, totuşi, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, el trebuie să exhibe un interes propriu chiar dacă nu pretinde un drept propriu, urmărind obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.  Astfel că, susţinând una dintre părţile iniţiale ale cauzei, terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a-i compromite propriile drepturi. Deci dacă dreptul terţului este ameninţat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenţie, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual. 

           

Secția I civilă, decizia nr. 1176 din 4 iulie 2017                     

 

            Prin încheierea de şedinţă din data de 31.05.2017, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de  S.C. A. S.R.L. în favoarea apelantului-pârât-reclamant B.

            Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs recurenta A. S.R.L. prin administrator B., criticând soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză.

Criticile formulate au fost circumscrise de către recurentă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 61 C.proc.civ. raportate la prevederile art. 33 din acelaşi cod.

În esenţă, recurenta critică încheierea atacată cu referire la aprecierea Curţii de Apel potrivit căreia nu ar justifica interes în formularea cererii de intervenţie accesorie.

            În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că persoana care a formulat cererea de intervenţie nu a dovedit în ce măsură ar fi afectată imaginea acesteia într-o eventuală obligare a apelantului-pârât-reclamant B. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul deţinut de A. S.R.L., iar, pe de altă parte, că nu a arătat care ar putea fi acţiunea ulterioară formulată de către una dintre părţi la care ar putea fi expusă dacă nu ar interveni în sprijinirea apelantului-pârât-reclamant.

            Recurenta a susţinut că, în privinţa interesului, în literatura de specialitate s-a arătat că interesul afirmat de către intervenient trebuie să fie un interes propriu al acestuia, iar interesul terţului intervenient este determinat adesea de faptul că acesta ar putea fi expus unei acţiuni ulterioare, formulate de către una dintre părţi, în ipoteza în care nu ar interveni în vederea sprijinirii poziţiei părţii respective.

            A apreciat recurenta că interesul său în formularea cererii de intervenţie accesorie rezultă din împrejurarea că, în situaţia pronunţării unei hotărâri nefavorabile intimatului-pârât-reclamant B., acesta s-ar putea îndrepta cu acţiune în regres împotriva sa, întrucât emiterea judecăţii de valoare din emisiunea Y. s-a făcut în baza documentelor pe care i le-a pus la dispoziţiei şi a unei concluzii adresate acestuia potrivit căreia fostul preşedinte al României nu avea imunitate absolută.

            Analizând recursul din perspectiva motivelor invocate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele: 

            Prin recursul declarat în cauză se atacă încheierea de şedinţă din data de 31.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie formulată de S.C. A. S.R.L. în favoarea apelantului-pârât-reclamant B.

            În cauză, cererea de intervenţie accesorie a fost formulată de recurenta A. S.R.L. în favoarea intimatului-pârât-reclamant B. în cursul judecăţii apelului promovat împotriva sentinţei civile nr. 1243/2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin care instanţa s-a pronunţat asupra acţiunii în răspundere civilă delictuală promovată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.A., E., F., G., H. şi B.  Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul s-a pronunţat şi cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B. în contradictoriu cu pârâții-reconvenienți C. şi DNA.

            În susţinerea cererii de intervenţie, recurenta a arătat că o eventuală sancţiune aplicată intimatului-pârât-reclamant B. în sensul mediatizării pe site-ul X. i-ar afecta imaginea şi interesele, întrucât este de notorietate că acesta este identificat în viaţa publică cu publicaţia şi, în plus, este acţionar şi administrator A. S.R.L., precum şi senior editor la aceeaşi publicaţie.

            Curtea de Apel Ploieşti, pentru a pronunţa soluţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie, a reţinut că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de exerciţiu a acţiunii civile, respectiv existenţa unui interes propriu al terţului intervenient.

            A arătat că, pe de o parte, persoana care a formulat cererea de intervenţie nu a dovedit în ce măsură ar fi afectată imaginea acesteia într-o eventuală obligare a apelantului-pârât-reclamant B. la publicarea dispozitivului hotărârii privind săvârşirea unei fapte în calitate de persoană fizică şi nu în calitate de acţionar şi administrator al acesteia, respectiv de senior editor al site-ului X., iar, pe de altă parte, nu a arătat care ar putea fi acţiunea ulterioară formulată de către una dintre părţi la care ar putea fi expusă dacă nu ar intervenit în sprijinirea poziţiei apelantului-pârât-reclamant B.

            Înalta Curte reţine că, potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) C.proc.civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. 

            În plus, cererea de intervenţie este supusă condiţiilor comune de admisibilitate a acţiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

            Dispoziţiile art. 32 C.proc.civ., care statuează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre alte cerinţe pentru formularea şi susţinerea unei cereri în faţa instanţelor civile, instituie obligaţia ca autorul acesteia să justifice un interes.

            În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C.proc.civ. stabilesc că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Aceleaşi norme procedurale prevăd că, şi dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

            În speţă, instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei interesului propriu al terţului intervenient, cerinţă obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, reţinere criticată de către recurentă prin calea de atac promovată.

            Din cuprinsul normelor legale menţionate anterior rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile. 

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane.

            Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine. 

            Se poate aprecia că susţinând una dintre părţile iniţiale, terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a-i compromite propriile drepturi. 

            De asemenea, se reţine că dacă dreptul terţului este ameninţat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenţie, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual. 

            Prin urmare, în cazul intervenţiei voluntare accesorii, în cazul prevenirii încălcării unui drept subiectiv ameninţat sau al preîntâmpinării producerii unei pagube iminente, terţul urmăreşte să obţină un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va confirma o situaţie ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe cu situaţia juridică dedusă judecăţii, nu vor fi afectate.

            În litigiul pendinte intimatul-pârât-reclamant a fost chemat în judecată în calitate de persoană fizică şi nu de administrator sau acţionar al recurentei şi nici în aceea de senior editor la publicaţia X. Tot în această calitate a formulat şi cererea reconvenţională.

            Formularea cererii de intervenţie accesorie în interesul intimatului-pârât-reclamant B. nu este de natură, în eventualitatea unei soluţii nefavorabile acestuia, să aducă recurentei A. S.R.L. prejudicii de imagine, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior şi corect a reţinut instanţa de apel, intimatul-pârât-reclamant stă în judecată în nume propriu şi nu în calitatea sa de administrator/acţionar al recurentei sau de senior editor al publicaţiei.

În pricină, instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât-reclamant, fapta pretins ilicită se susține că este reprezentată de afirmaţiile prejudiciabile făcute personal de către acesta în cadrul unei emisiuni de televiziune la care a fost invitat.

            Dispoziţiile art. 253 C.civ. prevăd că persona fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau ameninţate poate cerere oricând instanţei obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare.

            Intimata-reclamantă-pârâtă a solicitat obligarea intimatului-pârât-reclamant B. să redea dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de judecată pe platforma on-line a publicaţiei X.   

            Or, nu se poate aprecia că publicarea de către recurentă a unei eventuale hotărâri judecătoreşti nefavorabile intimatului-pârât-reclamant poate determina reţinerea unui interes personal al societăţii în formularea unei cereri de intervenţie accesorie în favoarea acestuia, în condiţiile în care în cauză se susţine existenţa unei fapte ilicite săvârşite personal de intimatul-pârât-reclamant, fără nicio legătură cu activitatea recurentei.

Totodată, nici invocarea notorietăţii legăturii dintre societatea A. S.R.L., publicaţia X. şi intimatul-pârât-reclamant nu poate justifica existenţa interesului personal al recurentei în formularea cererii de intervenţie accesorie în condiţiile în care, aşa cum a arătat instanţa de apel, nu s-a dovedit în ce fel ar fi afectată imaginea recurentei de eventuala obligare a intimatului-pârât-reclamant la publicarea unei hotărâri nefavorabile pe platforma on-line a publicaţiei X.

Simpla susţinere a unor eventuale consecinţe pe care soluţia pronunţată în cauză le-ar avea asupra imaginii societăţii, fără ca acestea să fie identificate şi arătate în concret, nu poate duce la concluzia existenţei unui interes propriu al acesteia.

            Aprecierea instanţei de apel asupra probelor nu poate fi supusă cenzurii instanţei de control judiciar având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3) C.proc.civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar aspectele ce ţin de aprecierea probatoriului reprezintă chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate. 

            În ceea ce priveşte invocarea în recurs a unor perturbări în activitatea recurentei ca urmare a împrejurării că intimatul-pârât-reclamant nu este unicul său acţionar, iar ceilalţi acţionari nu ar fi de acord cu publicarea soluţiei ce se va pronunţa în cauză, se reţine că acest aspect ţine de executarea hotărârii şi nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

            De asemenea, nu pot fi primite afirmaţiile potrivit cărora interesul propriu al recurentei ar rezulta din posibilitatea ca, în cazul unei hotărâri nefavorabile intimatului-pârât-reclamant, acesta să se îndrepte împotriva societăţii cu o acţiune în regres.

            Din cuprinsul cererii de intervenţie accesorii nu rezultă că recurenta ar fi invocat posibilitatea formulării împotriva sa a unei acţiuni în regres de către intimatul-pârât-reclamant în susţinerea interesului propriu în formularea cererii, invocându-se doar că publicarea unei eventuale hotărâri nefavorabile acestuia ar afecta imaginea şi interesele societăţii recurente.

            Ca aspect prealabil, la nivel teoretic, fără a arăta în concret care este acţiunea pe care o are în vedere, recurenta a arătat în cererea de intervenţie că interesul terţului intervenient este determinat adesea de faptul că acesta ar putea fi expus unei acţiuni ulterioare, formulate de către una dintre părţi, în ipoteza în care nu ar interveni în vederea sprijinirii poziţiei părţii respective.

            Prin urmare, în aprecierea întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie privitoare la interesul personal al terţului, instanţa de apel nu a avut cum să se raporteze la o eventuală acţiune în regres, ci, având în vedere cele invocate prin cerere, în mod corect a reţinut că recurenta nu a arătat care ar putea fi acţiunea ulterioară formulată de către una dintre părţi la care ar putea fi expusă dacă nu ar interveni în sprijinirea intimatului-pârât-reclamant B.

            În raport de cele anterior arătate, cu privire la susţinerile referitoare la împrejurarea că afirmaţiile făcute de către intimatul-pârât-reclamant s-au datorat documentaţiei pe care societatea A. S.R.L. i-a pus-o la dispoziţie, afirmaţii care tind să justifice formularea unei acţiuni în regres în situaţia în care intimatul-pârât-reclamant ar cădea în pretenţii, se reţine că acestora nu li se poate da eficienţă în recurs. Se constată de asemenea că în faza recursului recurenta nu a susţinut prin probe afirmaţiile făcute cu privire la acest aspect, solicitarea de probatorii fiind formulată tardiv, după acordarea cuvântului în susţinerea recursului, astfel cum rezultă din partea introductivă a deciziei.

            Având în vedere cele anterior arătate, reţinând caracterului nefondat al motivului de recurs invocat, întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 61 C.proc.civ. raportate la cele ale art. 33 din acelaşi cod, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins calea de atac ca nefondată.