Decizia nr. 1119/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei;
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 9 aprilie 2015, înregistrată sub nr. x/116/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata integrală a prejudiciului creat de asiguratul său în baza poliței constând în: 11.000 euro daune materiale pentru B. și C. - părinții părții vătămate; câte 10.000 euro daune morale pentru B. și C. - părinții părții vătămate; 25.000 euro daune morale pentru partea vătămată A.; obligarea pârâtei Ia plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță;
Prin sentința civilă nr. 1225 din 15 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, instanța a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții B., C. și A. împotriva pârâtei SC D. SA, a obligat pârâta la plata sumei de 9.000 euro în echivalent lei la data plății către reclamanții B. și C., cu titlu de daune materiale, la plata sumei de câte 2.000 euro în echivalent lei la data plății către fiecare din coreclamanți B. și C. cu titlu de daune morale, la plata sumei de 10.000 lei euro în echivalent lei la data plății către reclamanta A. cu titlu de daune morale. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 101.000 lei cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunțată de curtea de apel;
Prin Decizia civilă nr. 1691/A din 20 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de către reclamanți, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 20.000 euro în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.
4. Cererea de recurs;
Împotriva deciziei pronunțată de instanței de apel, pârâta a declarat recurs, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
5. Procedura derulată în recurs;
După comunicarea cererii de recurs, reclamanții au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au invocat nulitatea recursului, motivat de faptul că pârâta nu a indicat niciun motiv de nelegalitate prin memoriul de recurs. Acest act procedural a fost comunicat recurentei, care a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este suspus căii de atac a recursului.
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, părțile litigante nedepunând puncte de vedere la raport.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 22 iunie 2017, fără citarea părților.
6. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 (conform modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 95/2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte".
Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale susmenționate, rezultă că în situația în care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte. împrejurarea că reclamanții, în virtutea dispozițiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară și a principiului disponibilității procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia fiecare a solicitat pretenții proprii față de pârâtă, nu poate justifica, în mod legal, adiționarea valorii pretențiilor lor.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, fiecare dintre reclamanți a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale ca urmare a accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a numitei A.
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că sumele solicitate de fiecare dintre reclamanți în parte: 11.000 euro daune materiale pentru B. și C. - părinții părții vătămate, câte 10.000 euro daune morale pentru B. și C. - părinții părții vătămate și 25.000 euro daune morale pentru partea vătămată A., sunt sub pragul valoric stabilit drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.
De asemenea, se constată că reclamanții nu se află într-o situație de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre aceștia fiind îndreptățiți să se adreseze instanței, în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a decesului rudei lor, soluția pronunțată în oricare dintre cererile de chemare în judecată neavând nicio înrâurire asupra soluțiilor pronunțate în celelalte cereri. împrejurarea că același eveniment, respectiv accidentul de circulație, a reprezentat cauza pentru formularea aceleiași cereri de chemare în judecată, nu poate avea drept consecință determinarea valorii obiectului dedus judecății prin cumularea tuturor pretențiilor reclamantelor, devreme ce, raportul juridic dintre fiecare reclamant în parte și pârâtă este distinct, solicitarea de acordare a despăgubirilor morale întemeindu-se pe legătura de rudenie pe care fiecare a avut-o cu victimele accidentului.
Analizând legalitatea căii de atac și din perspectiva dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau pe cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar în situația existenței mai multor capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată, instanța competentă se determină în funcție de pretenția care atrage competența instanței de grad mai înalt, se constată că din conținutul cererii de chemare în judecată niciunul dintre reclamanți nu a solicitat despăgubiri care să depășească valoarea prag de 1.000.000 lei.
În consecință, decizia atacată nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, prin exercitarea căii extraordinare a recursului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva Deciziei 1691/A din data de 20 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2017.