Decizia nr. 903/2017
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 119 din 25 februarie 2015 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, prin președinte și, în consecință:
S-a dispus anularea Hotărârii nr. 12 din 04 octombrie 2012 a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate sau a altui drept real, constituită în temeiul Legii nr. 218 din 22 iulie 2011, adoptată de C. Cluj.
S-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în suprafață de 2.005 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, la suma de 505.605 lei, echivalentul a 112.982 Euro și a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă.
S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.
Pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, prin președinte, a fost obligat să achite reclamantei suma de 3.800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Cluj a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 12 din 04 octombrie 2012 a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate sau a altui drept real, constituită în temeiul Legii nr. 218 din 22 iulie 2011, adoptată de C. Cluj s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în suprafață de 2.005 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, la suma de 158.395 lei (filele 8, 9 din dosar).
Din economia dispozițiilor Legii nr. 255/2010, precum și a H.G. nr. 53/2011 care reprezintă normele metodologice de aplicare ale legii, rezultă că persoana expropriată poate contesta în justiție cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
În aceste condiții, s-a administrat proba tehnică cu expertiză în evaluarea terenului expropriat (filele 235-255 din dosar) ale cărei concluzii au relevat că valoarea parcelei care face obiectul exproprierii este de 112.982 euro, respectiv 505 605 lei.
În speță s-a efectuat și un supliment la raportul de expertiză prin care s-a menționat că prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei prin expropriere este de 686.879 lei (filele 290-293 din dosar).
În conformitate cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Însă, în prezenta speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat în mod expres, neechivoc, doar obligarea pârâtului la contravaloarea imobilului expropriat în suprafață de 2.005 mp.
În aceste condiții, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii sale, respectiv doar în ceea ce privește contestarea valorii terenului expropriat în suprafață de 2.005 mp.
Se impune a se proceda în acest sens, în pofida dispozițiilor legale anterior menționate, raportat la modalitatea în care a înțeles reclamanta să promoveze prezentul demers judiciar.
Având în vedere toate aceste considerente, prin raportare la concluziile raportului de expertiză privind evaluarea terenului expropriat, tribunalul, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta SC A. SRL, având ca obiect despăgubiri în urma exproprierii, și pe cale de consecință:
A dispus anularea Hotărârii nr. 12 din 04 octombrie 2012 a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate sau a altui drept real, constituită în temeiul Legii nr. 218 din 22 iulie 2011, adoptată de C. Cluj.
A stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în suprafață de 2.005 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, la suma de 505.605 lei, echivalentul a 112.982 euro, și a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă, respingând restul pretențiilor acesteia.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, prin președinte, să achite reclamantei suma de 3.800 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte, reclamanta SC A. SRL, iar pe de altă parte, pârâtul B. Cluj prin C. Cluj.
Prin Decizia nr. 186/A din 8 martie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL.
A admis, în parte, apelul declarat de pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 119 din 25 februarie 2015 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, stabilește cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafață de 2.005 mp, înscris în C.F. Cluj-Napoca, la suma de 48.120 euro, în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României la data efectuării plății, în loc de 112.982 euro.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
A fost obligată reclamanta să plătească suma de 250 lei pentru D. și 1.300 lei pentru E., iar pârâtul, suma de 500 lei pentru F. și 250 lei pentru D., cu titlu de diferență onorariu experți.
În ceea ce privește limitele învestirii instanței, curtea de apel a reținut că prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 13 februarie 2013, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, a solicitat instanței „obligarea (pârâtului) la plata către subscrisa a sumei de 300.000 euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat prin Hotărârea nr. 12 din 04 octombrie 2012, având ca anexă procesul-verbal din 03 octombrie 2012, în suprafață de 2005 mp, înscris în C.F. Cluj-Napoca, cu cheltuieli de judecată.
Nicăieri în fața primei instanțe, printr-o precizare ulterioară cererii de chemare în judecată, formulată în condiții procedurale, prin raportare la art. 132 și art. 134 C. proc. civ., reclamanta nu și-a precizat petitul cererii de chemare în judecată în sensul de a solicita acordarea de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, pentru prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat, prin faptul exproprierii, pentru pierderea de valoare a terenului rămas neexpropriat, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei cu suprafața expropriată, ori prin care să fi solicitat să se stabilească valoarea de circulație actuală a terenului expropriat, în suprafață de 2005 mp, prin raportare la încadrarea acestui teren în PUG - ul actual al Municipiului Cluj-Napoca.
Este știut faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. final C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecății, dispozițiile art. 129 alin. final C. proc. civ. reprezentând, practic, în reglementarea V.C.P.C., aplicabil în speță, consacrarea legislativă a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil.
Prin urmare, în conformitate cu art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța era obligată să se pronunțe strict asupra obiectului cererii de chemare în judecată cu care instanța a fost legal învestită, astfel cum acest obiect a fost stabilit de reclamantă prin petitul cererii introductive de instanță, respectiv, „obligarea la plata către subscrisa a sumei de 300.000 euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat prin Hotărârea nr. 12 din 04 octombrie 2012, având ca anexă procesul din 03 octombrie 2012, în suprafață de 2.005 mp, înscris în C.F. Cluj-Napoca.
Așadar, se constată de către Curte, că instanța de fond nu a fost legal învestită de către reclamantă cu vreo altă solicitare de acordare de despăgubiri.
Împrejurarea că prin scriptul depus la fila 214 dosar fond, vol. I, la data de 28 mai 2015, intitulat „Obiective la expertiza de evaluare”, reclamanta a formulat ca obiective la expertiza de evaluare: „stabilirea prin expertiză a contravalorii de circulație a terenului supus exproprierii, în suprafață de 2.005 mp; stabilirea prejudiciului cauzat ca urmare a diminuării parcelei cu suprafața expropriată; stabilirea prejudiciului cauzat ca urmare a efectuării lucrării de utilitate publică Aeroportul Cluj-Napoca, în sensul dacă pe suprafața rămasă în proprietatea reclamantei se poate obține autorizație de construcție astfel cum a avut parcela inițială pentru aceeași categorie de imobil cum a fost prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare notarial”, în nici un caz nu instituia în sarcina instanței vreo obligație concretă în legătură cu aceste obiective, câtă vreme, nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin vreo precizare ulterioară a acestei cereri, formulată în mod procedural în condițiile art. 132 raportat la art. 134 C. proc. civ., reclamanta nu a învestit legal instanța cu acordarea de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, pentru prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat prin faptul exproprierii, pentru pierderea de valoare a terenului rămas neexpropriat, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei cu suprafața expropriată, ori prin care să fi solicitat să se stabilească valoarea de circulație actuală a terenului expropriat, în suprafață de 2.005 mp, prin raportare la încadrarea acestui teren în PUG - ul actual al Municipiului Cluj-Napoca.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că cererea formulată pentru prima dată prin memoriul de apel, de a i se acorda reclamantei - căreia „i s-a produs un prejudiciu semnificativ, cuantificat la suma de 686.879 lei, sumă care i se cuvine” -, alături de despăgubirile pentru terenul expropriat, și această sumă de 686.879 lei, reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel și circumscrisă dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Tot astfel, și solicitarea formulată de reclamantă pentru prima dată în apel, de a i se acorda „în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, reprezintă o cerere nouă în apel, intrând, deci, sub incidența art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Independent de modalitatea în care art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 reglementează conținutul noțiunii de despăgubire pentru imobilul expropriat - art. 26 alin. (1) prevăzând că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” -, aplicarea efectivă a acestui text de către instanța de judecată este condiționată de necesitatea ca reclamantul să fi investit în mod expres instanța cu un petit în acest sens, petit care să reprezinte tocmai reproducerea fidelă a acestui text legal.
Or, reclamanta nu a solicitat instanței obligarea pârâtului la o despăgubire compusă „din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, ci a cerut doar obligarea pârâtului la despăgubiri de 300.000 de euro, pentru terenul expropriat de 2.005 mp.
Așa fiind, Curtea a constatat că cererea reclamantei, formulată pentru prima dată prin memoriul de apel, de a i se acorda alături de despăgubirile pentru terenul expropriat și această sumă de 686.879 lei, reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel și circumscrisă dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., fiind deci inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că prin Hotărârea de expropriere nr. 12 din 04 octombrie 2012 s-au stabilit în favoarea reclamantei SC A. SRL despăgubiri în sumă de 158.395 lei, pentru terenul expropriat în suprafață de 2.005 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, cu trimitere la Legea nr. 255/2010 (filele 8 - 10 dosar fond).
Prin hotărârea fondului s-au stabilit despăgubiri în sumă de 112.982 euro, în echivalent în lei suma de 505.605 lei, instanța de fond raportându-se la expertiza de evaluare întocmită de experții G., H. și I. (fila 237 dosar fond).
În apel, la termenul de judecată din 29 noiembrie 2016, Curtea, din oficiu, a apreciat necesar să se clarifice anumite aspecte din expertiza inițială, sens în care a dispus o comisie de experți compusă din experții E., D. și F., experți evaluatori.
Prin Nota întocmită de experții D. și F., intitulată Răspuns la obiecțiuni, depusă la dosar la data de 12 decembrie 2016 (fila 40), s-a arătat că în anul 2012, la data exproprierii terenului de 2.005 mp, valoarea reală de circulație a terenului expropriat era de 24 euro/mp, în total 48.120 euro, în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din 04 decembrie 2012, de 4,54 lei/1 euro, rezultând suma de 218.465 lei, practic, experții menținându-și poziția expusă și prin lucrarea depusă la dosar la data de 07 ianuarie 2016 (filele 164 - 166).
Prin aceeași Notă experții au arătat că terenul în suprafață de 2.795 mp, rămas neexpropriat, face parte, potrivit actualului PUG din zona UTRE3, zona de mică producție, servicii de tip industrial sau cvasi industrial, comerț en-gros, nesuferind niciun prejudiciu ca urmare a exproprierii, în timp ce potrivit PUG - ului din 1999, același teren era situat în zona V5, zonă verde cu restricții severe de construire.
Ulterior, același răspuns la obiecțiuni a fost depus la dosarul cauzei la data de 27 februarie 2017, semnat de toți cei trei experți, D., F. și E. (fila 65), expertul E. precizând însă că are de făcut anumite completări (fila 66), completări care vizau însă despăgubirile pentru terenul rămas neexpropriat, în suprafață de 2.795 mp, opinia expertului E. în această privință fiind înlăturată de către Curte, întrucât vizează despăgubiri pentru un teren care excede limitelor investirii instanței, conform celor anterior expuse.
Prin urmare, în raport de Nota depusă la fila 65, semnată de toți trei experții, Curtea a constatat că opinia Comisiei de experți a fost în sensul că 1mp de teren, din terenul expropriat, în suprafață de 2.005 mp, valora la data exproprierii, 04 octombrie 2012, 24 de euro.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015, intrată în vigoare la 15 iulie 2015, s-a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
Din considerentele acestei decizii a Curții Constituționale rezultă faptul că despăgubirile trebuie stabilite la momentul exproprierii, „contemporan transferului dreptului de proprietate”.
Or, în cauză despăgubirile în cuantum de 24 euro/mp, pentru terenul expropriat de 2.005 mp au fost stabilite prin raportare la data de 04 octombrie 2012, care este tocmai data exproprierii imobilului litigios, deci în deplin acord cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 380/2015.
În ceea ce privește criticile din apeluri referitoare la stabilirea valorii terenului litigios prin raportare la actualul PUG ori la O.U.G. nr. 195/2005, Curtea a constatat că acestea nu sunt conforme cu cele statuate de Curtea Constituțională, actualul PUG nefiind nici măcar în vigoare la momentul exproprierii terenului în litigiu.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor expuse și a prevederilor art. 295, art. 296 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul reclamantei și a admis în parte apelul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii și a tuturor încheierilor pronunțate în dosar a declarat recurs reclamanta SC A. SRL solicitând, în principal, casarea în tot a deciziei recurate cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare, iar în subsidiar, să se rețină cauza spre rejudecare cu consecința modificării în tot a hotărârii recurate prin admiterea apelului formulat de reclamantă și respingerea apelului formulat de pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj.
Se invocă, în esență, că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prezintă motive contradictorii, străine de natura pricinii, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motive de recurs ce se regăsesc în reglementarea art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Pentru acuratețea prezentului recurs s-a invocat, pe de o parte, nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul admiterii apelului pârâtului B. Cluj, prin C. Cluj, iar pe de altă parte, nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul respingerii apelului reclamantei.
Prin apelul declarat de pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, s-au formulat critici care la data la care a fost acest apel depus la dosarul cauzei, dispozițiile legale invocate erau declarate neconstituționale aspect care a fost arătat instanței prin întâmpinarea formulată.
Data la care s-a depus apelul pârâtului este 23 aprilie 2015, dată la care Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 era obligatorie, prin urmare întreg apelul declarat era motivat pe un text de lege declarat neconstituțional și pe cale de consecință, în mod corect judecătorii din apel trebuiau să îl respingă în totalitate.
O altă critică de apel, formulată de pârâtul B. Cluj, prin C. Cluj, a fost aceea că raportul de expertiză pe care s-a bazat judecătorul fondului când a admis acțiunea s-a făcut pe baza ofertelor, fără să se țină cont de contracte de vânzare-cumpărare reale, fiind necesar să se solicite PUG-ul Municipiului Cluj-Napoca în vigoare la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanța de apel a dispus în mod nelegal refacerea probei cu expertiza tehnică, motivând că aceasta a ținut seama de un certificat de urbanism din anul 2014 emis pentru un teren în suprafață de 4.770 mp.
Acest al doilea certificat de urbanism a fost depus la dosar la solicitarea comisiei de experți pentru a răspunde la cel de-al doilea obiectiv încuviințat și anume, care este valoarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii.
În cauză, nu este vorba dacă Hotărârea Consiliului Local nr. 184/2007 aduce sau nu atingere/prejudiciu terenului rămas în urma exproprierii, ci care este prejudiciul suferit de reclamanta recurentă în urma exproprierii având în vedere faptul că terenul era construibil, iar în prezent nu mai este construibil, deoarece prin CU din anul 2011 și din anul 2014 se arată că pentru a fi construibile parcelele de teren trebuie să aibă o suprafață minimă de 3.000 mp, or terenul rămas în urma exproprierii este de 2.769 mp.
Se susține, în continuare, că decizia atacată încalcă prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și ale art. 6 parag. 1 și 3 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, prin nemotivarea hotărârii în mod corect și neexaminarea în mod efectiv a argumentelor și a mijloacelor de probă administrate.
Instanța de control judiciar nu a efectuat în speță o cercetare judecătorească efectivă, de natură a asigura părților dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art. 6 parag. 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult, instanța de apel a încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind judecarea cauzei într-un termen rezonabil, prin faptul că a tergiversat soluționarea procesului prin încuviințarea unei noi expertize care nu era necesară.
Printr-o altă critică de recurs se susține că, atât hotărârea instanței de fond cât și decizia din apel sunt date cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciul cauzat în urma exproprierii.
Reclamanta recurentă prin acțiunea cu care a învestit instanța de fond, motivarea în fapt și în drept a acesteia raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a solicitat să fie despăgubită pentru terenul expropriat, despăgubire care se compune din contravaloarea imobilului expropriat, cât și din prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii.
Reclamanta a dobândit prin contract autentic de vânzare-cumpărare imobilul în suprafață totală de 4.774 mp, teren intravilan, construibil și ca urmare a exproprierii suprafeței de 2.005 mp, acesteia i-a rămas suprafața de 2.769 mp.
Conform certificatului de urbanism din anul 2011, a certificatului de urbanism din anul 2014 (an obținut la solicitarea comisiei de experți din faza de fond) suprafața minimă construibilă trebuie să fie de 3.000 mp, or în condițiile în care a rămas suprafața de 2.769 mp este evident că acest teren din construibil a devenit neconstruibil, prejudiciu care a fost în mod corect cuantificat de comisia care a întocmit raportul de expertiză în faza de fond și în mod greșit, atât judecătorul fondului cât șt magistrații din apel au respins acordarea acestor despăgubiri.
Judecătorul fondului a considerat în mod eronat faptul că despăgubirile acordate pentru daunele aduse proprietarului nu au fost solicitate prin acțiunea introductivă de instanță, respingându-le, iar magistrații din apel au considerat că aceste despăgubiri sunt o cerere nouă în apel, motiv pentru care au respins în mod greșit apelul reclamantei ca nefondat.
Reclamanta recurentă susține că a solicitat despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, a motivat acțiunea în drept prin prisma prevederilor Legii nr. 33/1994, astfel încât nu se poate reține ca instanța nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere sau că nu a înțeles ori nu a putut încadra în fapt și în drept solicitările din acțiunea introductivă, ca referindu-se și la aceste despăgubiri, ex lege judecătorul fiind investit și cu prejudiciul cauzat.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 4074 din 26 septembrie 2013 arată în ceea ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) „.textul consacră atât criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind compuse din valoarea reală a bunului și prejudiciul creat expropriatului, cât și momentul, respectiv data de referință”.
Așadar, practica judiciară grevată în mod corect pe textul de lege califică faptul că despăgubirea are la bază pentru stabilirea ei două componente: valoarea reală a bunului efectiv expropriat și prejudiciul creat ca urmare a exproprierii.
Pe cale de consecință, un petit separat este superfluu, atâta vreme cât în conformitate cu prevederile legale invocate aflate în vigoare și practica unitară a Înaltei Curții de Casație și Justiție se stabilește în mod neechivoc din ce este compusă despăgubirea solicitată.
Examinând recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat împotriva tuturor încheierilor pronunțate în dosarul de apel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu a indicat încheierile și nu a dezvoltat motivele pentru care înțelege să recureze fiecare încheiere în parte, recursul împotriva acestora fiind, astfel, formal declarat.
În analiza ce urmează a fi efectuată în continuare, instanța de recurs pornește de la critica de nelegalitate vizând încălcarea dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea și acordarea despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciul cauzat prin expropriere și a dispozițiilor art. 129 alin. final și 294 alin. (1) C. proc. civ., privind calificarea dată de judecătorul cauzei acestei solicitări, inclusiv aceea de cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel și deci, inadmisibilă.
În acest sens, recurenta - reclamantă susține că prin acțiunea cu care a învestit instanța de fond, motivarea în fapt și în drept a acesteia, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a solicitat să fie despăgubită pentru terenul expropriat, despăgubire care se compune din contravaloarea imobilului expropriat, cât și din prejudiciul creat proprietarului ca urmare a exproprierii.
Instanța de fond, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantă, având ca obiect despăgubiri în urma exproprierii, și pe cale de consecință a dispus anularea Hotărârii nr. 12 din 04 octombrie 2012 a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate sau a altui drept real, constituită în temeiul Legii nr. 218 din 22 iulie 2011, adoptată de C. Cluj; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în suprafață de 2.005 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj-Napoca, la suma de 505.605 lei, echivalentul a 112.982 euro, și a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă, respingând restul pretențiilor acesteia.
Apreciind că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în mod expres, neechivoc, doar obligarea pârâtului la contravaloarea imobilului expropriat în suprafață de 2.005 mp, tribunalul, în pofida dispozițiilor legale menționate, constatând că aceasta este modalitatea în care a înțeles reclamanta să promoveze acțiunea, s-a pronunțat în limitele învestirii sale, respectiv doar în ceea ce privește contestarea valorii terenului expropriat în suprafață de 2.005 mp.
În acest context trebuie amintit că, tribunalul a încuviințat în cauză efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară având ca obiective, pe lângă evaluarea imobilului teren expropriat în suprafață de 2.005 mp și să se stabilească prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei cu suprafața expropriată; să se stabilească prejudiciul cauzat ca urmare a efectuării lucrării de utilitate publică „Aeroportul Cluj-Napoca”, în sensul dacă pe suprafața rămasă în proprietatea reclamantei se poate obține autorizație de construcție, astfel cum a avut parcela inițială pentru aceeași categorie de imobil cum a fost prevăzut în contractul notarial.
De asemenea, a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară având ca obiectiv - să se stabilească prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei cu suprafața expropriată.
Împotriva soluției de admitere în parte a acțiunii, reclamanta a formulat apel, solicitând admiterea în tot a acțiunii și acordarea și a cuantumului de 686.879 lei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei de teren cu suprafața expropriată, astfel cum a fost acesta calculat prin expertizele judiciare dispuse și efectuate în cauză.
Respingând apelul reclamantei și invocând art. 129 alin. final C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității părților în procesul civil, instanța de apel a considerat că tribunalul nu a fost legal învestit de către reclamantă cu vreo solicitare de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei de teren cu suprafața expropriată. Împrejurarea că prin obiectivele la expertiza de evaluare sau suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară au fost formulate și încuviințate și obiective referitoare la prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei cu suprafața expropriată, apreciază curtea de apel, „în nici un caz nu instituia în sarcina instanței nicio obligație concretă în legătură cu aceste obiective.”
Pe cale de consecință, curtea de apel a constatat că solicitarea formulată de reclamantă pentru prima dată în apel, de a i se acorda în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, alături de despăgubirile pentru terenul expropriat și suma de 686.879 lei pentru prejudiciul suferit prin expropriere, reprezintă o cerere nouă în apel, inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Trebuie amintit, de asemenea, că și în apel, prin încheierea din 3 iunie 2015, curtea a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză având ca obiective, atât stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat, în suprafață de 2.005 mp, la data exproprierii, cât și stabilirea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat în suprafață de 2.769 mp.
Structurând și sintetizând aceste considerente din hotărârea recurată, care sunt necesare pentru a răspunde motivului de critică analizat, Înalta Curte constată că s-a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 129 alin. final C. proc. civ., care reprezintă consacrarea legislativă a principiul disponibilității părților în procesul civil, cât și a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., relativ la conținutul noțiunii de cerere nouă formulată direct în apel.
Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată. Cum în speță, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta recurentă a solicitat să fie despăgubită pentru terenul expropriat, având în vedere motivarea în fapt și în drept a acesteia raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în mod corect instanțele fondului au încuviințat ca și obiectiv la rapoartele de expertiză dispuse și efectuate în cauză, să se stabilească și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, astfel cum s-a reținut în considerentele ce preced.
Stabilirea unui obiectiv clar în acest sens, prin expertizele ordonate și administrate în cursul procesului, corespunde din punct de vedere juridic unei solicitări a părții și avute în vedere de judecătorul cauzei.
Așadar, din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc că reclamanta dorește să fie despăgubită atât pentru terenul expropriat, cât și pentru prejudiciul cauzat ca urmare a diminuării parcelei de teren cu suprafața expropriată.
Dacă formulările reclamantei, în ceea ce privește despăgubirile solicitate, ar fi fost considerate neclare și confuze, fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului cererii de chemare în judecată, instanța fondului avea îndatorirea de a cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili cadrul procesual dedus judecății, privitor la obiectul acțiunii, aspecte care ar fi permis exercitarea controlului judiciar.
Având în vedere limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, instanța era îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă și să stabilească ce anume solicită reclamanta în proces.
Așadar, în privința rolului activ, judecătorul nu se substituie voinței părților, fiind însă obligat să descopere adevărul judiciar și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime. Această obligație este prevăzută în sarcina instanței, în scopul de a nu surprinde părțile, abia cu ocazia citirii hotărârii, cu privire la lipsa unei cerințe, pe care, în mod normal, dacă ar fi cunoscut că instanța o socotește absolut necesară soluționării cauzei, ar fi formulat-o/precizat-o ca atare în timpul procesului.
Cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se desfășoară judecata, inclusiv din punctul de vedere al obiectului acțiunii, astfel încât, în virtutea rolului său activ, judecătorul cauzei, având în vedere importanța unui aspect în soluționarea dosarului, importanță recunoscută în considerentele sentinței, avea obligația de a pune în discuția părților, urmând ca în funcție de poziția acestora să dispună.
Cum în speță, litigiul a fost soluționat în sensul admiterii în parte a acțiunii (doar în ceea ce privește contravaloarea terenului expropriat în suprafață de 2.005 mp), fiind respinse restul pretențiilor reclamantei cu motivarea că instanța nu a fost legal învestită cu vreo solicitare de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, instanța, chiar dacă a ordonat și administrat probe cu privire la prejudiciu, s-a pronunțat direct prin sentință în acest sens, nesocotind prevederile art. 129 C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorului.
Mai mult, statuând că cererea reclamantei, formulată prin memoriul de apel, de a i se acorda contravaloarea prejudiciului cuantificat prin expertizele efectuate la suma de 686.879 lei, reprezintă o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel și, deci, inadmisibilă, curtea de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Din acest punct de vedere, cererea este nouă în apel când diferă prin obiect sau cauză de cererea inițială sau când nu este prezentată în aceeași calitate sau când atribuie intimatului o altă calitate decât aceea pe care o avea la prima instanță, cerințe care nu se regăsesc în cazul de speță.
Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte constată că judecătorul cauzei nu s-a preocupat de lămurirea cadrului procesual dedus judecății, în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată. O asemenea omisiune constituie o încălcare esențială a legii și duce la casarea hotărârii.
Drept consecință, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, care va rejudeca apelurile ținând seama de toate celelalte critici formulate prin motivele de recurs și a căror analiză este de prisos în contextul considerentelor reținute de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 186/A din data de 08 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.