Decizia nr. 250/A/2017
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 10/F/CC din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de condamnații revizuenți A. și B. privind revizuirea Sentinței penale nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul x/64/2006. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați condamnații revizuenți să plătească statului câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Curtea de apel a constatat că cererea de revizuire a fost fundamentată pe incidența cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză”.
Analizând cererea de revizuire, prima instanță a apreciat că s-a solicitat revizuirea atât a laturii penale cât și a celei civile a Sentinței penale nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul penal nr. y./64/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1504 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că referirile cu privire la latura penală a cauzei sunt extrem de sumare.
Referitor la latura penală a procesului, Curtea a constatat că prin Sentința penală nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov revizuenții A. și B. au fost condamnați la câte o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. de la 1969; executarea pedepselor a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și o lună, iar apoi în temeiul art. 1 din Legea nr. 453/2002 s-a constatat grațiată în întregime pedeapsa de o lună închisoare aplicată.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a respins, ca nefondată, acțiunea civilă promovată de partea civilă C., însă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul părții civile și a modificat Sentința penală nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov sub acest aspect obligând I.P.J. Cluj în solidar cu revizuenții A. și B. la plata de despăgubiri către partea civilă C.
Analizând, conform art. 459 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Curtea a constatat că în cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de literele a - f ale articolului 459 alin. (3) C. proc. pen.
Deși revizuenții au solicitat revizuirea acestei hotărâri în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a constatat că pe de o parte aceste fapte invocate de revizuenți au fost cunoscute de instanțele de judecată care au participat la judecarea revizuenților, iar pe altă parte, aceste fapte și mijloace de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea (condiție impusă de lit. f) a art. 459 alin. (3) C. proc. pen.).
În opinia Curții de apel, cazul de revizuire invocat de revizuenți devine incident, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen., în situația în care faptele și împrejurările noi invocate în susținerea căii de atac extraordinare exercitate pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, așadar sunt în măsură să conducă la pronunțarea unei hotărâri diametral opusă față de cea adoptată prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel, s-a reținut că revizuenții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul Poliției Cluj-Napoca până la data de 31 mai 2002, când au fost trecuți în rezervă din motive medicale (clasați medical), au fost desemnați începând cu data de 15 februarie 2001 să efectueze acte de cercetare penală privind mai multe infracțiuni de furt de care erau bănuiți numiții D. și E., iar printre actele procesuale efectuate s-a numărat și participarea la efectuarea percheziției domiciliare a numitului E. (fiul persoanei vătămate C. din Dosarul nr. y./64/2006 al Curții de Apel Brașov), că bunurile ridicate cu ocazia percheziției (151 de bunuri bănuite a proveni din infracțiunile comise de cei cercetați) au fost ridicate de la domiciliile suspecților, au fost descrise sumar în procesul-verbal întocmit la momentul ridicării de către revizuent și au fost depozitate în biroul revizuenților (într-un fișet metalic obiectele mai mici și pe jos într-un colț al camerei obiectele mai mari), și nu la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Cluj; a rezultat de asemenea din materialul probator administrat de către prima instanță, iar instanța a reținut că nu este singurul caz în care s-a procedat la depozitarea obiectelor ridicate cu ocazia percheziției într-un birou al secției și nu la Camera de corpuri delicte aflate la I.P.J. Cluj, revizuenții, ca și martorii audiați de altfel în cauză arătând și motivele pentru care se proceda în felul acesta, dificultățile întâmpinate în transportarea obiectelor la Camera de corpuri delicte aflate la I.P.J. Cluj, precum și împrejurarea că această situație era tolerată de conducerea secției de poliție din care făceau parte revizuenții. S-a constatat la efectuarea percheziției domiciliare a fost defect aparatul foto astfel că nu s-au realizat fotografii, iar mai apoi persoana vătămată C. a reclamat dispariția unor bijuterii ridicate cu ocazia percheziției și deteriorarea unor bunuri ridicate cu aceeași ocazie.
Prima instanță, dezvoltând în cuprinsul hotărârii motivele pentru care a considerat că cei doi revizuenți se fac vinovați de paguba creată persoanei vătămate, întrucât nu au respectat dispozițiile legale în vigoare (atât normele codului de procedură penală cât și art. 5 - 11 din Normele metodologice de organizare și funcționare a camerelor de corpuri delicte), și-au îndeplinit neglijent îndatoririle de serviciu: nu au descris amănunțit bunurile ridicate cu ocazia percheziției (cu atât mai mult cu cât a existat o imposibilitate a fotografierii lor), le-au depozitat cu încălcarea dispozițiilor art. 5 - 11 din Normele metodologice de organizare și funcționare a camerelor de corpuri delicte și le-au restituit diverselor persoane fără a ține o evidență strictă. Instanțele au respins apărările inculpaților în sensul că nu s-ar face vinovați de dispariția unor bunuri, arătând că în conformitate cu art. 110 și art. 165 C. proc. pen. în vigoare la acel moment aceștia aveau, în calitate de ofițeri de poliție judiciară, desemnați cu efectuarea cercetării penale în cauză, obligația de coordonare a cercetării penale, precum și pe aceea de efectuare a percheziției domiciliare în conformitate cu dispozițiile codului de procedură penală, de coordonare și conservare a bunurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziției, precum și de restituire a acelor bunuri care nu proveneau din furt și care nu serveau aflării adevărului.
Curtea a reținut că, deși martorii propuși în dovedirea faptelor pe care se fundamentează cererea de revizuire nu au fost audiați de către instanțe, aspectele pe care aceștia le cunosc au fost deja dovedite în dosar prin alte mijloace de probă, au fost evaluate de către instanțe și nu sunt în măsură să fundamenteze o soluție de achitare a revizuenților cu consecințe și asupra laturii civile a cauzei.
Pe altă parte, câtă vreme faptele sau împrejurările noi nu sunt în măsura să conducă la modificarea soluției de condamnare a revizuenților pentru infracțiunile de neglijență în serviciu, deci la modificarea soluției pe latură penală, aspectele invocate de revizuenți cu privire la latura civilă a cauzei, respectiv necesitatea înlăturării răspunderii materiale a revizuenților (ca urmare a faptului că au acționat la ordinul superiorului în condițiile militarizării poliției la momentul cercetărilor penale pe care le-au efectuat) sau în subsidiar a limitării răspunderii civile a acestora la valoarea a trei solde de la momentul comiterii faptei, nu pot fi luate în considerare în acest cadru procesual. Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută conform art. 453 alin. (2) C. proc. pen. numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, condamnații B. și A.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 februarie 2017, fiind amânată pentru atașarea Dosarului nr. y./64/2016 al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se a fi necesar pentru soluționarea cererii de revizuire.
Dezbaterile au avut loc la data de 13 iunie 2017, susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând apelul declarat de condamnații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 10/F/CC din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.
Referitor la cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Susținerile revizuenților au fost în sensul că la pronunțarea soluției de condamnare instanțele nu au avut în vedere o depoziție esențială a unuia dintre martori (respectiv a martorului F. audiat într-o cauză civilă), din care reieșea că au îndeplinit ordinul superiorului și nici informațiile survenite în urma declasificării Instrucțiunilor nr. 830/1998 privind răspunderea materială a militarilor. De altfel, s-a arătat că modalitatea în care se desfășurau actele de cercetare penală era cunoscută de persoane aflate la un nivel ierarhic superior din cadrul poliției din Cluj-Napoca.
Înalta Curte reține că instanța de fond a examinat împrejurările invocate de către revizuenți în susținerea cererii de revizuire și a apreciat în mod corect că acestea nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.
Astfel, se constată că revizuenții au fost condamnați prin Sentința penală nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov pronunțată în Dosarul y./64/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior, reținându-se că, în cursul anului 2001, în perioada martie-septembrie, având de investigat mai multe dosare privind furturi din locuințe, din cauza modului defectuos în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în ce privește percheziția domiciliară, conservarea, manipularea în condiții improprii a bunurilor ridicate, au creat condițiile favorabile dispariției unei părți a bunurilor ridicate, cauzând prin aceasta o vătămare importantă a intereselor părții vătămate care nu și-a mai putut recupera bunurile personale care nu făceau obiectul dosarelor penale.
În speță, s-a reținut că la momentul efectuării percheziției domiciliare au fost ridicate un număr de 151 bunuri (bijuterii, ceasuri, parfumuri, articole de îmbrăcăminte, aparatură electronică) despre care se bănuia că provin din infracțiunile cercetate. S-a constatat că în procesul-verbal întocmit cu această ocazie bunurile ridicate au fost descrise sumar și nu s-au respectat dispozițiile prevăzute de art. 170 C. proc. pen. potrivit cărora acestea trebuiau împachetate, etichetate, sigilate. Tot la percheziție nu au fost efectuate fotografii judiciare, invocându-se de către inculpații A. și B. faptul că aparatul foto prezenta o defecțiune. Împrejurarea invocată de condamnați în sensul că nu au efectuat fotografii din cauza defecțiunii aparatului foto nu poate întări, însă, apărarea acestora atâta vreme cât aceștia aveau obligația legală să descrie în mod detaliat bunurile ridicate pentru a exista posibilitatea să fie identificate ulterior.
De asemenea, s-a reținut că depozitarea bunurilor s-a făcut în biroul ofițerilor de poliție deoarece nu exista un birou de corpuri delicte, instanțele de fond și apel au reținut că, deși la nivelul secției nu exista o cameră de corpuri delicte, depozitarea și păstrarea bunurilor a fost improprie, în niciun caz în condițiile legii, bijuteriile fiind depuse într-o cutie de ness-cafe aflată într-un fișet metalic din biroul nr. 11 în care își desfășurau activitatea inculpații, fișet la care aveau acces și alte persoane din cadrul instituției. Tot în această încăpere, într-o zonă, pe jos, erau depozitate, alte bunuri, de mărime mare, care nu încăpeau în fișet (aparatură electronică, articole de îmbrăcăminte), parte dintre acestea fiind ridicate tot de la partea vătămată.
De altfel, și în activitatea de restituire a bunurilor către persoanele păgubite, ca urmare unor fapte de furt, coordonată de cei doi condamnați, au apărut neconcordanțe între modul de descriere al bunurilor din procesul-verbal de percheziție și dovada de restituire a bunurilor, nu s-a putut stabili dacă unele dintre bunuri restituite către partea vătămată au fost aceleași cu cele ridicate la percheziție din cauza modului diferit de descriere al acestora în documentele de predare comparativ cu procesul-verbal de percheziție.
Așadar, în urma examinării situației de fapt și administrării probatoriului, s-a constatat că faptele inculpaților A. și B. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., aceștia îndeplinindu-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu.
Înalta Curte constată că pentru a fi declarată admisibilă o cerere bazată pe cazul invocat de condamnați, elementele noi despre care se face vorbire (respectiv, depoziția martorului F. audiat în Dosarul civil nr. z/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca din care ar rezulta că au acționat la ordinul superiorului) trebuie să conducă la o soluție diametral opusă celei a cărei revizuire se cere. Nu pot fi însă considerate probe noi, în sensul cerut de lege, dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială. Expresia „fapte sau împrejurări”, stipulată în cuprinsul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situație sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Se constată că prima instanță a analizat totuși depoziția martorului F., care este esență cereri de revizuire de față, în opinia condamnaților, fiind depusă în copie la dosar, dar a apreciat că acesta nu aduce un element de noutate în ansamblul materialului probator administrat în cauză, împrejurările despre care face vorbire fiind cunoscute de instanțe la momentul pronunțării soluției de condamnare.
Înalta Curte apreciază, însă, că și în condițiile această declarație ar reprezenta o împrejurarea nouă nu ar fi de natură să conducă la incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În cauză, pe de o parte declarația respectivului martor vine să suplimenteze și să detalieze probatoriul administrat în cursul judecății din care rezultă că procedura era cunoscută și tolerată de superiori, iar pe de altă parte această probă nu conduce la soluție de achitare (diametral opusă celei pronunțate în speță) pentru că în sarcina inculpaților A. și B. s-au reținut o serie de alte încălcări ale procedurilor de urmat în activitatea de cercetare penală, începând cu modul de desfășurare a percheziției, procesul-verbal întocmit cu această ocazie fiind laconic, fără a fi detaliate bunurile ridicate astfel încât să fie identificate cu ușurință, depozitarea incorectă a acestora în sensul că nu au fost împachetate, etichetate și sigilate conform dispozițiilor legale, fiind afectată și activitatea de restituire către persoanele păgubite întrucât au existat neconcordanțe în documentele de predare și procesul-verbal de percheziție cu privire descrierea bunurilor, din cauza modului defectuos în care au acționat inculpații, neputându-se stabili dacă a existat identitate între obiectele ridicate la percheziție și cele restituite către partea vătămată.
Astfel cum s-a reținut și în primul ciclu procesual, chiar dacă inculpații au susținut că la nivelul întregului județ Cluj exista o singură cameră de corpuri delicte, așa cum rezultă din adresa emisă de M.I.R.A. Cluj, aflată la dosarul cauzei, aceste elemente de fapt nu pot conduce la concluzia că este exclusă culpa acestora. Inculpații au acționat fără respectarea procedurilor legale în ceea ce privește percheziționarea locuinței părții vătămate, întocmirea procesului-verbal de percheziție și nu au luat măsurile necesare cu privire la conservarea bunurilor ridicate, creând, astfel, condițiile favorabile dispariției unei părți importante a bunurilor ridicate cu acea ocazie.
Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnații A. și B.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 10/F/CC din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x1/64/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții revizuenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 10/F/CC din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x1/64/2016.
Obligă apelanții revizuenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2017.
Procesat de GGC - LM