Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 37/A/2017

Ședințapublică din data de 10 februarie 2017

Decizie nr. 37/A/2017

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 124/F din data de 30 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2/2014 (x/2014), s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din două infracțiuni de fals în declarații, prev. de art. 326 C. pen. și două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în o infracțiune de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și o infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și cu referire la art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. și cu referire la art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate, dispunându-se ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei rezultante.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 998 - 999 C. civ. anterior s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 2.313.439 RON, împreună cu obligațiile fiscale și accesorii aferente, calculate de la data la care obligația de plată a devenit scadentă și până la data acoperirii integrale a prejudiciului, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: x", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: y", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: z" (în original, anexele atașate d.u.p.).

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2015 s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Național al Registrului Comerțului, la data rămânerii definitive a acesteia.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 260 RON, a fost lăsat în sarcina statului, urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații, prev. de art. 326 C. pen. și a două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că:

1. La datele de 26 iunie 2009, respectiv 1 octombrie 2009, după începerea mandatului, respectiv la încetarea acestuia, astfel cum era obligat, în îndeplinirea aceleiași rezoluții infracționale prestabilite, în calitatea sa de secretar de stat în aparatul de lucru al viceprim-ministrului, inculpatul A., avocat în Baroul București, a omis să declare în declarațiile de interese calitatea sa de administrator al SC B. SRL, la care era și asociat, și SC C. SRL, aspect care ar fi echivalat cu starea de incompatibilitate pentru ocuparea funcției prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2013 rap. la art. 84 alin. (1) lit. c) din același act normativ.

2. În calitate de administrator al D., societate cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii, inculpatul A. a încheiat contractul de servicii de consultanță din 28 decembrie 2005 cu SC E. SRL, reprezentată de F., servicii pe care nu le-a prestat în realitate.

Prin înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra, abia în luna decembrie 2006, la capitolul "cheltuieli", a facturii fictive din 1 februarie 2006 vizând suma de 1.022.390 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a serviciului anterior menționat, numita F. a diminuat suma impozabilă și, în consecință, impozitul pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 488.114 RON.

Inculpatul A. a ajutat-o astfel pe F. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin aceea că nu a prestat în realitate serviciile de consultanță la care s-a angajat prin contract, intitulate "Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări".

3. În calitate de administrator al D., inculpatul A. a încheiat contractele de servicii de consultanță din 28 decembrie 2005 cu SC G. SA, reprezentată de H., servicii pe care nu le-a prestat în realitate.

Prin înregistrarea în contabilitatea societății pe care o administra, la capitolul "cheltuieli", abia în luna decembrie 2006, a facturilor fictive x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, și y din 15 februarie 2006, vizând suma de 2.338.186 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a serviciului anterior menționat, numitul H. a diminuat suma impozabilă și, implicit, impozitul pe profit datorat bugetului de stat, aferent anului 2005, cu suma de 1.825.325 RON.

În acest fel, inculpatul A. l-a ajutat pe H. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin aceea că nu a prestat în realitate serviciile de consultanță la care s-a angajat prin cele două contracte, intitulate "Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/2014.

Prin încheierea din 18 iunie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul A.

Prin cererea transmisă la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2015, Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.313.439 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data la care obligația de plată a devenit scadentă și până la data executării integrale a prejudiciului.

În urma cercetării judecătorești efectuate, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

I. Cu privire la infracțiunile de fals în declarații:

Prin Decizia prim-ministrului nr. 557 din 12 iunie 2009, inculpatul A. a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, funcție din care a fost eliberat prin Decizia prim-ministrului nr. 617 din 1 octombrie 2009.

În calitatea sa de secretar de stat, inculpatul avea obligația de a depune declarații de avere și de interese, atât la numirea, cât și la eliberarea din funcție.

Inculpatul a depus cu ocazia numirii în funcția de secretar de stat, la data de 26 iunie 2009, precum și cu ocazia eliberării sale din funcția de secretar de stat, la data de 1 octombrie 2009, declarații de avere și de interese în cuprinsul cărora nu a consemnat calitatea sa de asociat și administrator al SC B. SRL și al SC C. SRL.

Potrivit datelor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (în continuare O.N.R.C.), SC B. SRL a fost înființată la data de 11 mai 2005, fiind deținută de asociații A., cu o cotă de 90% participare la beneficii și pierderi, și I., cu o cotă de 10% participare la beneficii și pierderi. La momentul efectuării verificării, societatea era activă și nu existau mențiuni de radiere sau cesionare, iar ca administrator figura, începând cu data de 9 mai 2005, inculpatul A., neexistând mențiuni cu privire la această calitate.

Aceeași instituție a comunicat că SC. C. SRL a fost înființată la data de 6 septembrie 2005, fiind deținută de asociații A., cu o cotă de 90% participare la beneficii și pierderi, și M., cu o cotă de 10% participare la beneficii și pierderi. Societatea a fost dizolvată prin Sentința nr. 3953 din 25 martie 2010 a Tribunalului București, la cererea O.N.R.C., ulterior fiind radiată, la data de 12 iunie 2012. Pe durata de funcționare a societății, administrator a fost inculpatul A.

Or, calitatea de administrator a inculpatului A. la SC C. SRL și SC B. SRL ar fi atras incompatibilitatea acestuia în exercitarea funcției de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, în condițiile art. 84 alin. (2) rap. la art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada 26 iunie 2009 - 1 octombrie 2009.

Inculpatul a negat săvârșirea faptelor, susținând că SC B. SRL a fost folosită, începând cu anul 2005 și până în anul 2008, în scopul utilizării unui portal on-line, numit B.ro, iar ulterior a fost certificată în domeniul producerii de software. A mai arătat că, în anul 2008, a vândut portalul numitului J., iar în luna septembrie a aceluiași an a purtat unele discuții cu martorul K., cu privire la preluarea de către acesta a societății. Discuțiile s-au concretizat în semnarea unui contract de cesiune de creanță cu privire la părțile sociale deținute de inculpat la societate, martorului revenindu-i obligația de a efectua formalitățile necesare la Registrul Comerțului.

După preluarea funcției de consilier al viceprim-ministrului, începând cu ianuarie 2009, inculpatul nu a mai verificat dacă martorul și-a respectat obligațiile de preluare a societății. În luna martie 2009, martorul l-a informat că nu reușise să efectueze formalitățile de preluare a societății și că primise de la organele fiscale o notificare de control, deoarece, neavând depuse declarațiile fiscale, societatea era considerată ca având un comportament de tip "fantomă".

Luând astfel act de situația societății, inculpatul l-a contactat pe J., persoană care, anterior, cumpărase portalul on-line B.ro. și își manifestase disponibilitatea de a prelua SC B. SRL. În urma discuțiilor purtate între cei doi, în luna mai 2009, J. și-a dat acordul de a prelua societatea, sens în care a fost întocmită o procură generală notarială prin care acesta era mandatat să efectueze toate formalitățile necesare pentru finalizarea procedurii de cesiune a părților sociale pe care inculpatul le deținea la SC B. SRL, precum și pentru dobândirea de către acesta a calității de administrator al societății.

Inculpatul a susținut că procura a fost întocmită la unul dintre cabinetele notariale situate pe B-dul. L., dar că nu își amintește nici locația și nici numele respectivului notar. În același sens a învederat că, încercând ulterior să afle identitatea notarului public care a întocmit actul, pentru a obține un duplicat de pe procura în discuție, a aflat că, de-a lungul timpului, la respectivele sedii și-au desfășurat activitatea mai mulți notari publici, nefiind, prin urmare, posibilă identificarea celui care a întocmit actul.

După ce J. și-a dat acordul de a prelua societatea B. SRL, inculpatul l-a pus în legătură cu K., pentru ca noul administrator să intre în posesia contabilității firmei.

Inculpatul a mai arătat că, după terminarea mandatului de secretar de stat, a primit pe numele său citații din partea organelor de control, pentru a se prezenta și a lămuri situația fiscală și financiară a societății B. SRL, ocazie cu care a aflat că în acte figurează în continuare ca administrator al firmei și că există unele probleme privind nedepunerea declarațiilor fiscale în termenele stabilite de lege. Ca urmare, inculpatul a încercat să ia legătura cu J., însă negăsindu-l și pentru că figura în continuare, în acte, ca administrator al firmei, l-a contactat pe K., contabilul societății, pentru a afla situația exactă a acesteia. K. i-a comunicat că întreaga contabilitate a firmei se afla în continuare la el, nefiindu-i predată lui J. Totodată, i-a comunicat că nu mai dorește să desfășoare activitatea de contabil în cadrul societății, întrucât și-a găsit un alt loc de muncă.

În acest context, inculpatul a preluat întreaga contabilitate a societății B. SRL și a depus la organele fiscale toate documentele solicitate, respectiv declarații de venituri, declarații de TVA și bilanțuri contabile, plătind, totodată, și amenzile contravenționale pentru nedepunerea în termen a înscrisurilor sus-menționate.

Instanța de fond a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului, reținând că acestea nu sunt susținute de niciun document care să dovedească cesiunea, către J., a acțiunilor pe care inculpatul le deținea în firmă și mandatul dat cesionarului în vederea efectuării tuturor formalităților necesare finalizării procedurii de cesiune și a dobândirii de către acesta a calității de administrator al societății.

Deopotrivă, susținerea inculpatului în sensul că nu-și mai aduce aminte locația și notarul care a întocmit procura invocată a fost apreciată ca neverosimilă, după cum apărările acestuia din faza de urmărire penală, în sensul că actul de cesiune ar fi fost ridicat de Direcția Națională Anticorupție, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la sediile societăților și domiciliul acestuia în dosarul nr. x/P/2009, au fost reținute ca fiind contrazise de rezultatul demersurilor realizate în cursul cercetării judecătorești, respectivul înscris nefiind identificat în lista actelor ridicate de parchet în cauza sus-menționată.

Sub același aspect, instanța de fond și-a exprimat îndoiala că, presupunând că ar fi existat în realitate, procura în discuție ar fi fost ridicată de către Direcția Națională Anticorupție din posesia inculpatului în urma percheziției domiciliare efectuate în dosarul nr. x/P/2009, în condițiile în care înscrisul nu avea legătură cu faptele care au format obiectul cercetării în respectiva cauză - complicitate la evaziune fiscală săvârșită de inculpat în legătură cu activitatea sa desfășurată în cadrul societății D.

Or, chiar acceptând că inculpatul a întocmit un contract de cesiune cu numitul J. (decedat la momentul efectuării cercetărilor), acesta nu a dobândit niciodată dată certă, nefiind, prin urmare, opozabil terților. Or, pentru a putea avea efect de opozabilitate față de restul persoanelor, acest contract ar fi trebuit să fie înregistrat la O.N.R.C., în acest fel aducându-se la cunoștința publicului faptul că inculpatul A. a cedat părțile sociale pe care le deținea la SC B. SRL și că a renunțat la calitatea de administrator al acesteia.

Stabilirea calității de administrator de drept la o societate comercială se poate realiza doar prin verificarea informațiilor pe care le furnizează O.N.R.C. astfel că, știind că urma să dobândească calitatea de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al vice-premierului României și să depună o declarație de interese prin care să aducă la cunoștința publicului eventualele stări de incompatibilitate create de calitatea de administrator pe care o deținea la diferite societăți comerciale, inculpatul era direct interesat să informeze personal instituția susmenționată cu privire la cesiunea de creanță realizată și la schimbarea calității sale de administrator, iar nu să apeleze la persoana căreia i-a cedat societatea pentru a efectua aceste formalități.

Curtea și-a însușit argumentul acuzării în sensul că autoritatea publică, în fața căreia o persoană este obligată să completeze o declarație de interese în legătură cu funcția pe care o deține în cadrul acesteia, este terț față de toate actele care nu sunt înscrise la acel moment la autoritățile competente să verifice și evidențieze anumite situații specificate de lege. În consecință, O.N.R.C. este singurul organism la care se poate verifica calitatea unei persoane de administrator al unei societăți comerciale, iar autoritatea publică este terțul protejat în sensul Legii nr. 161/2003, transparența funcțiilor din cadrul celei din urmă presupunând, pe de o parte, veridicitatea datelor asumate și completate, iar pe de altă parte, interzicerea cumulării de funcții pe care legea le prevede a fi incompatibile într-un anumit context. O concluzie contrară ar da posibilitatea oricărei persoane de a antedata acte de cesiune sau de renunțare la calitatea de administrator, infracțiunea și sancțiunea devenind astfel iluzorii.

Deopotrivă, a reținut că pentru starea de incompatibilitate a inculpatului, care nu a fost atrasă de calitatea de asociat la SC B. SRL, ci de cea de administrator la aceeași societate comercială, contractul de cesiune de creanță nu are vreo relevanță în stabilirea situației de fapt întrucât modificarea calității de administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitată nu se poate realiza pe această cale, ci printr-un un act modificator al actului constitutiv al societății, prin care să fie stabilit noul administrator, documente care urmează a fi înregistrate la O.N.R.C., conform procedurii puse la dispoziția publică pe site-ul acestei instituții.

Or, conform propriilor declarații, inculpatul nu a întreprins asemenea formalități, deși, în condițiile în care deținea 90% din părțile sociale ale societății, lui îi revenea obligația de întocmi actul modificator al actului constitutiv în sensul menționat.

S-a mai reținut că un ultim argument al faptului că inculpatul cunoștea, la data depunerii declarațiilor de interese, calitatea sa de administrator al SC B. SRL, este reprezentat de tot materialul probator administrat în dosarul nr. x/P/2010, în care, inițial, s-au efectuat cercetări față de inculpat pentru săvârșirea, în calitate de administrator al SC B. SRL, a unor infracțiuni de evaziune fiscală, cauza fiind ulterior disjunsă cu privire la această acuzație. Or, atât în cauza disjunsă, cât și în cursul procedurilor desfășurate, în perioada 2008 - 2010, din fața inspectorilor ANAF, inculpatul și-a asumat permanent calitatea de administrator al societății, nesusținând vreodată că aceasta ar fi fost deținută de o altă persoană.

În ceea ce privește SC C. SRL, inculpatul a arătat că societatea a fost înființată împreună cu M., fiecare deținând 50% din părțile sociale, iar el, și calitatea de administrator. Firma a fost înființată cu scopul de a desfășura consultanță în afaceri, urmând a prelua clienții fostei societăți C. din Galați. Întrucât după dobândirea calității de avocat nu a mai desfășurat nicio activitate în această societate și nu a mai depus declarații fiscale, în anul 2009 s-a dispus inactivarea acesteia, iar ulterior, la solicitarea Registrului Comerțului, dizolvarea și radierea ei. Procedura de dizolvare a societății a fost începută în anul 2008 și finalizată în anul 2010.

A mai arătat că societatea, care a fost înființată, probabil, în anul 2006, a avut o existență relativ mică, de circa 6 luni, deoarece anterior stabilirii, de către M., a procedurii de funcționare a acesteia, au hotărât să o închidă, de formalitățile aferente urmând a se ocupa, deopotrivă, persoana susmenționată. La sfârșitul anului 2007 - începutul anului 2008, M. l-a informat că nu s-a ocupat personal de radierea societății. În aceeași perioadă, Registrul Comerțului l-a încunoștințat că, întrucât societatea nu a depus declarațiile fiscale în termenele legale, s-a demarat, din oficiu, procedura de dizolvare a acesteia, firma urmând a fi radiată în scurt timp din evidențele instituției.

În consecință, inculpatul a arătat că, la momentul începerii, respectiv, finalizării mandatului de secretar de stat, nu a menționat în declarațiile de interese calitatea sa de asociat și administrator al SC C. SRL întrucât avea reprezentarea faptului că societatea fusese deja radiată din Registrului Comerțului.

Instanța a apreciat că susținerile inculpatului sunt confirmate de declarațiile martorului M. care, în fond, a arătat că, în anul 2005 sau 2006, împreună cu inculpatul A., a luat hotărârea de înființa o societate comercială având ca obiect de activitate consultanță în afaceri și management, respectiv SC C. SRL. Formalitățile de înmatriculare a societății, în care partenerii dețineau câte 50% din părțile sociale, iar inculpatul și calitatea de administrator, le-a efectuat personal. Ulterior, la un moment pe care nu îl cunoaște, firma a fost radiată din evidențele Registrul Comerțului.

Totodată, a reținut că aspectul evidențiat de martor, privind inactivitatea permanentă a firmei, nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii, câtă vreme aceasta era în ființă la datele de 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009, când inculpatul a omis să menționeze în declarațiile de interese calitatea sa de administrator în cadrul acesteia, deși cunoștea faptul că încă deținea o astfel de calitate în firmă, astfel cum rezultă din declarațiile sale.

Deopotrivă nerelevantă sub aspectul existenței infracțiunii a fost apreciată și susținerea inculpatului privind starea de dizolvare, ca urmare a nedepunerii declarațiilor fiscale, în care s-ar fi aflat societatea la data întocmirii declarațiilor de interese, argumentul instanței fiind acela că, prin efectuarea demersurilor sus-menționate, inculpatul putea oricând să reactiveze societatea și să-și desfășoare activitatea de administrator al acesteia pe durata exercitării activității de secretar de stat. Or, societatea a fost dizolvată prin Sentința nr. 3953 din 25 martie 2010 a Tribunalului București, la cererea O.N.R.C., și radiată la data de 12 iunie 2012, astfel că, la data faptelor, aceasta se afla în funcțiune.

În analiza aceleiași infracțiuni, Curtea a reținut că inculpatul cunoștea obligația care îi incumba, de a aduce la cunoștință calitatea sa de administrator în cadrul diferitelor societăți comerciale, deoarece anterior numirii în funcția de secretar de stat, demisionase din Consiliul de Administrație al SC N. SA, chiar la 26 iunie 2009, data completării primei declarații de interese, demisie de care s-a luat act la data de 7 iulie 2009.

În consecință, a apreciat că întocmirea de către inculpat, în mod necorespunzător, a declarațiilor de interese, a avut drept consecință juridică ascunderea calității sale de administrator al SC B. SRL și SC C. SRL, care, dacă ar fi fost cunoscută, l-ar fi făcut incompatibil să exercite funcția de secretar de stat.

Totodată, a reținut că, în măsura în care inculpatul s-ar fi folosit de calitatea de secretar de stat pentru a procura avantaje celor două societăți, în sarcina acestuia s-ar fi reținut, alături de infracțiunea de fals în declarații, și infracțiunea de conflict de interese.

II. Cu privire la infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală:

Între D., societate cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii, în calitate de consultant, reprezentată legal de inculpatul A., și SC E. SRL, reprezentată de F., în calitate de client, a fost încheiat contractul de servicii de consultanță nr. x din 28 decembrie 2005, intitulat "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări". Obiectul contractului (art. 1.9) constă în furnizarea de servicii de către consultant către client, cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Valoarea contractului era de aproximativ 1.100.000 dolari SUA (art. 6.2).

Prin Hotărârea nr. 140-XVI a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC G. SA din data de 19 decembrie 2005 s-a hotărât încheierea unor contracte de servicii și consultanță pentru analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților, cu scopul încheierii de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asiguratori.

În baza acestei hotărâri, între D., în calitate de consultant, reprezentată legal de inculpatul A., și SC G. SA, prin administrator O., în calitate de client, au fost încheiate următoarele contracte:

- contractul de servicii de consultanță din 28 decembrie 2005 intitulat "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări", al cărui obiect (art. 1.9) constă în furnizarea de servicii de către consultant către client cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și, în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani, incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Valoarea contractului era de aproximativ 1.550.000 dolari SUA. (art. 6.2).

- contractul de servicii de consultanță nr. x din 28 decembrie 2005 intitulat "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări", având ca obiect (art. 1.9) furnizarea de servicii de către consultant către client cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și, în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, incluzând și copii minori ai asiguraților cu vârste de minim 1 an. Valoarea contractului era de aproximativ 2.350.000 dolari SUA. (art. 6.2).

Cele trei contracte au fost semnate din partea consultantului de către inculpatul A.

Analizând conținutul celor trei convenții, instanța de fond a reținut că cele cu nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005 sunt identice ca și formulare, singura diferență fiind valoarea acestora.

Contractul nr. x din 28 decembrie 2005 are în mare măsură același conținut ca al celorlalte două contracte anterior menționate, singura diferență fiind prețul și partea finală a obiectului contractului, respectiv dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării, conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, incluzând și copii minori ai asiguraților cu vârste de minim 1 an, pentru acest contract, respectiv dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani, incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, pentru contractele nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005.

A mai reținut că, deși apar ca fiind încheiate în aceeași zi (28 decembrie 2005) și au prevederi similare, modalitatea de stabilire a prețului pare a fi una aleatorie, nefiind stabilit un criteriu care să justifice existența a trei valori diferite pentru executarea unor contracte care, în principiu, ar presupune realizarea acelorași tip de activități din partea Consultantului.

În ceea ce privește calitatea consultantului, a reținut că, potrivit înscrisurilor comunicate prin adresa din 3 aprilie 2008 a Biroului Național Interpol, societatea D. a fost înființată la data de 18 noiembrie 1998, de către P., fiind organizată ca o societate anonimă pe acțiuni. Întrucât societatea nu a îndeplinit formalitățile necesare, la data de 14 mai 2004, P. a trimis o notificare prin care a înștiințat că renunță la calitatea de agent registrator al societății. La data de 4 iulie 2006, inculpatul A., în calitate de președinte al companiei, (astfel cum rezultă din notificarea aflată la dosar u.p.) a solicitat îndeplinirea formalităților privind reactivarea societății. Din conținutul acestei notificări rezultă că societatea a fost legal înființată și a executat activități comerciale până la data de 13 iunie 2004, când statutul său a devenit inoperant și perimat, ca urmare a faptului că nu s-a reușit obținerea unui agent registrator. De asemenea, mai rezultă că societatea a cerut restaurarea, reînnoirea și refacerea statutului, care urma să intre în vigoare începând cu data de 12 iunie 2016.

În raport cu informațiile sus-menționate, Curtea a constatat că, la data încheierii celor trei contracte, conform legislației statului Delaware, societatea D. avea statutul perimat, motiv pentru care nu putea să încheie în mod valabil respectivele convenții. În plus, din datele existente nu rezulta faptul că societatea avea ca obiect de activitate piața de asigurări sau că anterior ar fi avut vreun contact cu piața asigurărilor de viață din România sau din Europa.

În executarea celor trei contracte, consultantul a întocmit trei studii, respectiv: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC E. SRL (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat ianuarie 2016; "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC G. SA (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat 16 ianuarie 2016 și "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC G. SA (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat 18 ianuarie 2016. Toate cele trei studii sunt întocmite în numele D. și sunt semnate de avocat A., consilier consultant, consilier Juridic M. și economist K.

Analizând cele trei documente anterior menționate, Curtea a constatat că, în afara denumirii beneficiarului, a numărului de contract și a datei întocmirii, toate au același conținut, aceeași organizare pe capitole și același cuprins.

Deopotrivă, toate cele trei documente par a nu îndeplini obiectul contractelor, astfel cum este stabilit prin art. 1.9, întrucât nu prezintă concluzii, strategii sau planuri de activitate, respectiv elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților.

A mai constatat că cele trei studii, identice ca și conținut, nu sunt, în totalitate, o creație a colectivului de autori, o parte însemnată din acestea constituind copia Raportului privind activitatea și evoluția pieței de asigurări în anul 2005, întocmit și publicat de C.S.A. în iunie 2006.

În acest sens, a reținut că, prin memoriul înregistrat la dosar u.p., după analizarea în Consiliu a studiului realizat de colectivul de autori condus de inculpatul A., Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a constatat că acesta este o copie a Raportului privind activitatea și evoluția pieței de asigurări în anul 2005, întocmit de corpul său de experți și publicat de către C.S.A. în iunie 2006, conținând în plus circa 24 de pagini în care sunt prezentate date generale ale unor societăți de asigurare.

Având în vedere această constatare, Curtea a apreciat că este imposibil ca cele trei studii să fi fost întocmite la datele menționate în cuprinsul lor, cât timp informațiile cuprinse în Raportul C.S.A. pe anul 2005 nu au fost disponibile publicului decât în luna iunie 2006. În consecință, a reținut că, cel mai probabil, acestea au fost întocmite ulterior lunii iunie 2006, însă au fost antedatate pentru a putea justifica emiterea, în executarea celor trei contracte, în luna februarie 2006, în numele D., a celor trei facturi fiscale: nr. x din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC E. SRL, nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC G. SA și nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC G. SA.

Raportul de expertiză criminalistică din 4 martie 2016 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a stabilit că semnăturile, mențiunile "curs valutar BNR", precum și cifrele înscrise pe facturi nu au fost efectuate de către inculpatul A.

Factura din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x, a fost înregistrată în contabilitatea SC E. SRL, în contul de cheltuieli 628, "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA, adică echivalentul a 3.050.712 RON.

Factura x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x, a fost înregistrată în contabilitatea SC G. SA, în contul de cheltuieli 628, "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", în corespondență cu contul 462.3, "Furnizori bun, servicii", la cursul de 2,9631 RON/dolari SUA, adică echivalentul a 4.480.000 RON, iar factura nr. y din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA, reprezentând servicii, conform contractului nr. x, a fost înregistrată în contabilitatea aceleiași societăți, în același cont, la cursul de 2,9631 RON/dolari SUA, adică echivalentul a 6.928.281 RON.

În legătură cu aceleași facturi, instanța a reținut că nu există vreo dovadă că ele ar fi fost efectiv achitate de către cele două societăți beneficiare.

În analiza aceleiași infracțiuni a mai reținut că, între SC E. SRL, reprezentată de F., și D., reprezentată de inculpatul A., a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 4 decembrie 2006, prin care prima societate a vândut celei de a doua un număr de 171.335 acțiuni deținute la Banca Internațională a Religiilor, prețul unei acțiuni fiind 9,3748 dolari SUA, iar valoarea totală a pachetului de acțiuni - 1.100.000 dolari SUA, echivalentul a 3.050.710 RON. Cu alte cuvinte, în condițiile în care, la data de referință, conform datelor publicate pe site-ul www.onrc.ro, valoarea nominală a unei acțiuni BIR era de 1 leu, D., reprezentată de inculpat, a acceptat să cumpere, scriptic, acțiuni ale acestei societăți falimentare la un preț de 30 de ori mai mare (10 dolari/acțiune, deci 30 RON/acțiune).

Prin încheierea acestui contract se dorea operarea unei compensații între suma de 3.050.712 RON, pe care SC E. SRL o avea de achitat către D. în baza contractului nr. x din 28 decembrie 2005, și suma de 3.050.710 RON, rezultată din vânzarea acțiunilor BIR deținute de SC E. SRL către D., diferența fiind de circa 2 RON.

În legătură cu cele trei contracte de consultanță încheiate în numele D., în fața instanței de fond, inculpatul A. a arătat următoarele:

În anul 2002, la solicitarea lui R., a acceptat să fie reprezentantul/persoana de contact a D., societate de tip off-shore, cu sediul în Delaware, Statele Unite ale Americii. Funcția presupunea ca, folosindu-se de cunoștințele de limbă engleză pe care le poseda, să transmită documente între R. și autoritățile americane, lucru pe care l-a făcut în două rânduri, respectiv, în 2002 și 2003.

La sfârșitul anului 2004, cu ocazia alegerilor parlamentare, l-a cunoscut la Brașov pe numitul S., despre care știa că era un fost reprezentant al fiscului din localitate, membru al Blocului Național Democrat, și o persoană cu pregătire în domeniul financiar și al afacerilor. În anul 2005, a fost înființată societatea T. SA (care deținea SC G. SA), președinte al Consiliului de Administrație al acesteia fiind numit S. Ulterior, în calitatea sa de reprezentant al SC T. SA, S. i-a solicitat să întocmească un contract cu obiect variat, privind prospecția și marketingul pe piața de asigurări, respectiv intermedieri în domeniul asigurărilor, comunicându-i că societatea T. SA urma să preia o parte din activitățile desfășurate de Poșta Română și că SC G. SA urma să devină un jucător important pe piața asigurărilor, iar SC E. SRL - intermediar pe aceeași piață.

Inculpatul a întocmit contractul solicitat, la recomandarea lui R., care l-a mandatat să-l ajute pe S., comunicându-i că acesta urma să se ocupe de D.

A fost de acord să întocmească contractul în modalitatea solicitată de S., sens în care, în urma discuțiilor din luna decembrie 2005, după ce a primit datele de la acesta, a redactat trei proiecte de contracte de prestări servicii, în care, în calitate de prestator apărea D., iar în calitate de beneficiar, în două contracte - SC G. SA, iar în al treilea - SC E. SRL, convențiile fiind cele menționate de procuror în actul de acuzare. Ulterior, a predat cele trei proiecte lui S. care, după ce le-a studiat, i le-a restituit, solicitându-i să le semneze la rubrica prestator, în calitate de reprezentant al D., lucru pe care inculpatul l-a făcut, invocând acceptul verbal al lui R. de a reprezenta societatea.

După ce a semnat contractele pe fiecare pagină și la sfârșit, inculpatul le-a înmânat lui S., primind înapoi, după un anumit interval de timp, exemplarele contractelor purtând semnătura reprezentanților celor două societăți beneficiare.

A mai arătat că pe H., reprezentant al SC G. SA, nu l-a cunoscut niciodată, iar pe F., reprezentanta SC E. SRL, a cunoscut-o doar la partidul Blocul Național Democrat.

Totodată, a învederat că, în urma audierii în cauză a martorului O., a aflat că, în realitate, contractele cu SC G. SA au fost semnate de către acest martor, iar nu de către H., pe care l-a cunoscut abia în urma întâlnirilor de la partidul sus-menționat.

În ceea ce privește prețul contractelor, a arătat că acesta a fost stabilit în urma aplicării unui procent de 1,5% din valoarea estimată a planului de bussines pe care urmau să-l dezvolte societățile beneficiare, pentru întocmirea convențiilor și efectuarea studiilor de piață în domeniul asigurărilor de viață urmând ca el, personal, să primească suma de 5.000 de dolari, pe care nu încasat-o însă niciodată. A mai arătat că, în realitate, contractele aveau un obiect mai mare și mai variat decât întocmirea celor trei studii de piață în domeniul asigurărilor de viață, astfel că acestea constituiau doar o parte a executării convențiilor, al căror scop era ca, ulterior, D. să desfășoare și alte activități de intermediere în domeniul pieței asigurărilor, să efectueze alte studii de piață și să găsească clientelă, actele de intermediere urmând a fi realizate în numele celor două societăți, SC G. SA și SC E. SRL. În final însă, D. nu a mai prestat astfel de servicii, societățile beneficiare încheind contracte cu alte societăți având obiect de activitate în domeniul asigurărilor.

În ceea ce privește efectuarea celor trei studii, inculpatul a susținut că exemplarele depuse la dosarul de urmărire penală nu reprezintă rezultatul muncii sale și a colectivului de autori, întrucât acestea cuprind doar o parte din analiza efectuată.

A mai arătat că la întocmirea studiilor, care au fost realizate folosindu-se informațiile disponibile la acel moment pe piață și pe internet, dar și unele oferte obținute de la societățile de asigurare, respectiv informații publice afișate de C. SA în anii anteriori, a colaborat cu K., U. și M., fiecare aducându-și contribuția în funcție de cunoștințele deținute în domeniile în care erau specializați. Studiile întocmite au îmbrăcat exclusiv forma unui text scris, necuprinzând tabele sau alte imagini, precum cele existente în documentele depuse la dosarul cauzei. Acestea au fost realizate la sfârșitul lunii ianuarie 2006, iar după redactarea lor le-a înmânat lui S., care nu le-a remis imediat beneficiarilor, dorind să se consulte cu un specialist din cadrul C.N.V.M. Ulterior, în fața instanței, a constatat că studiile depuse la SC G. SA și SC E. SRL au altă formă decât cele întocmite de colectivul de autori, acestea cuprinzând alte informații decât cele pe care le-au avut în vedere la întocmirea acestora. Practic, studiile depuse la cele două societăți cuprind prima și ultima pagină și partea de text cu privire la situația societăților de asigurare de la acel moment, întocmit de colectivul de autori, dar și tabele și imagini grafice care nu existau în varianta inițială. Acesta a fost motivul pentru care, în faza de urmărire penală, nu a putut răspunde procurorului la întrebarea de ce a copiat Raportul C.S.A. pe anul 2005.

Deopotrivă, a susținut că nu cunoaște în ce împrejurări au fost emise de către D. facturile fiscale nr. x din 1 februarie 2006, către SC E. SRL, și, respectiv, nr. x din 15 februarie 2006 și nr. y din 15 februarie 2006, către SC G. SA, apreciind că, cel mai probabil, S. a avut acces la datele necesare întocmirii acestora. El personal nu a întocmit facturile, neavând calitatea necesară, întrucât nu figura ca director al societății sau ca persoană special împuternicită să efectueze astfel de operațiuni.

În ceea ce privește modalitatea în care a ajuns să fie reprezentantul D., inculpatul a arătat că, ulterior întocmirii studiilor, în iunie 2006, a avut o discuție cu S., în cadrul căreia acesta i-a solicitat să întreprindă demersurile necesare pentru a afla condițiile de listare la bursă a D. Ca urmare, a solicitat informațiile necesare de la societatea din SUA care administrează registrul de evidență a companiilor off-shore, iar în urma primirii acestora, a aflat că societatea figurează cu statut inactiv. Întrucât S. a fost de acord cu reactivarea societății, a întreprins demersurile necesare în acest scop, plătind taxele de reactivare și taxele restante neplătite din 2002, din contul său, bani care au fost ulterior decontați de S. În vederea reactivării firmei, a completat un proces-verbal de ședință în care, la rubrica "Președintele ședinței" și-a trecut numele său, fără ca prin această mențiune să fi dobândit vreo calitate oficială în societate, respectiva mențiune fiind obligatorie pentru întocmirea formularelor necesare reactivării societății. În luna iulie 2006 a reactivat societatea, însă, în lipsa unor instrucțiuni din partea lui S. referitoare la listarea la bursă, nu a mai îndeplinit vreo altă însărcinare în acest sens.

Cu privire la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor deținute de SC E. SRL la Banca Internațională a Religiilor către D., a arătat următoarele:

În toamna anului 2006, în urma discuțiilor avute cu S., acesta i-a solicitat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare prin care D. urma să achiziționeze de la SC E. SRL acțiunile deținute de această societate la B.I.R., aflată în faliment la acel moment. S. a justificat această operațiune susținând că aflase că Patriarhia dorea să răscumpere acțiunile respectivei bănci și, prin urmare, să reactiveze instituția, astfel că afacerea propusă părea una profitabilă. Acțiunile urmau să fie cumpărate de D., deoarece nu se renunțase la ideea că această societate să fie listată la bursă și să fie un intermediar serios pe piața asigurărilor.

În urma discuțiilor purtate cu S., care, la rândul lui, obținuse acordul lui R., inculpatul a fost de acord să întocmească contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni anterior-menționat, prețul acțiunilor fiind stabilit de S. Odată cu încheierea contractului s-a încheiat și un contract de garanție reală imobiliară, în care se stipulau condițiile în care D. urma să dispună de acțiunile deținute de SC E. SRL la Banca Internațională a Religiilor până la plata integrală a prețului stabilit prin convenție. Cele două contracte au fost întocmite, în draft, de către inculpat, și predate lui S., care i le-a restituit ulterior semnate de către vânzător, pentru cumpărător semnând inculpatul.

Odată cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și de garanție imobiliară, SC E. SRL a predat acțiunile societății D., pe spatele acestora fiind făcute mențiuni cu privire la denumirea noului proprietar și încheierea contractelor, pentru ca D. să își exercite dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor B.I.R. Deoarece se considera un depozitar de denumire și de comunicare de acte și informații în numele D., inculpatul a apreciat că nu ar fi avut posibilitatea să se opună încheierii contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat.

În legătură cu aceeași convenție, revenind asupra declarațiilor date la parchet, prin care susținuse că în cauză ar fi operat compensarea între datoria pe care SC E. SRL o avea către D. în baza contractului privind studiul de piață în domeniul asigurărilor și datoria pe care D. o avea către SC E. SRL în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, în fața instanței de fond, inculpatul a arătat că, în realitate, o asemenea compensare nu putea opera pentru că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind existența unor creanțe certe, lichide și exigibile. În plus, pentru a opera compensarea, ambele societăți ar fi trebuit să emită facturi fiscale în care să fie stipulată valoarea contractelor neexecutate.

Totodată, a susținut că a trimis raportarea facturilor fiscale ce au fost emise în baza contractelor încheiate de D. cu SC G. SA și SC E. SRL, dar că transmiterea facturilor către registru, pentru a se stabili cota de impozit raportat la tranzacțiile efectuate, a fost realizată pe baza informațiilor primite de la R. și S. Practic, nu a știut dacă valorile trecute în raportare corespund valorilor rezultate din contractele anterior menționate, întrucât acestea erau mult mai mari.

Instanța de fond a apreciat că declarațiile inculpatului A. cu privire la modalitatea încheierii contractelor de consultanță sunt confirmate prin declarațiile martorilor O., H. și F., în timp ce susținerile acestuia cu privire la modalitatea de întocmire efectivă a studiilor ce au făcut obiectul contractelor sunt confirmate, doar în parte, prin declarațiile martorilor K., M. și U..

A reținut, în acest sens, că martorul O. a arătat că a fost numit în funcția de administrator al SC G. SA, care avea ca obiect de activitate piața de asigurări, la o dată pe care nu și-a aduce aminte, dar că și-a încheiat mandatul în urmă cu 9 sau 10 ani. În timpul mandatului său, societatea a inițiat relații comerciale cu o firmă off-shore, respectiv D., neavând însă cunoștință despre natura acestor relații. Societatea a fost condusă, inițial, de directorul general, respectiv S., iar ulterior, de H., care a și preluat de la el funcția de administrator. Pe inculpatul A. l-a cunoscut prin prisma faptului că ambii provin din aceeași localitate și au activat în cadrul aceluiași partid politic, însă este aproape sigur că, în perioada cât a fost administrator la SC G. SA, nu a avut vreo relație comercială cu acesta.

Martorul nu a putut preciza modalitatea în care G. SA a ajuns să intre în relații comerciale cu D., despre care cunoștea că făcea parte dintr-un conglomerat de firme, care prezentau mai multe oportunități de afaceri. Totodată, nu a putut preciza dacă a participat la negocierea și încheierea contractului între SC G. SA și societatea D. privind efectuarea unui studiu de piață în domeniul asigurărilor.

În ceea ce îl privește pe S., confirmând declarațiile inculpatului, martorul a arătat că acesta era o persoană influentă în județul Brașov, pe care a cunoscut-o în cadrul partidului politic în care a activat. S. era implicat în funcționarea societății SC G. SA, dar și a societății sindicaliștilor din Poșta Română - SC T. SA. Întrucât în perioada în care a fost administrator al societății avea domiciliul în București, l-a mandatat pe S. să administreze firma.

Deși nu a putut preciza dacă, în perioada în care a fost administratorul societății, S. i-a solicitat să semneze anumite documente care angajau răspunderea SC G. SA, și-a recunoscut semnătura aplicată în dreptul denumirii "director general al G.", la finalul contractelor de servicii de consultanță nr. x și respectiv nr. y, ambele din anul 2005, fără a putea preciza în ce împrejurări au fost semnate.

Martorul H. a arătat, de asemenea, că, începând cu luna februarie 2006, a îndeplinit funcția de administrator la SC G. SA, societate ce era deținută de un acționar majoritar, SC T. SA, administrată de S., care deținea aproximativ 99% din acțiuni.

În ceea ce privește contractul de consultanță dintre SC G. SA și D., a arătat că acesta a fost încheiat și negociat de fostul administrator al societății, O., anterior dobândirii de către el a acestei calități. Atât contractul, cât și studiul și facturile emise în baza contractului, i-au fost înmânate de administratorul acționarului majoritar al lui SC G. SA, S.

Martorul a recunoscut că, fiind de profesie inginer proiectant nave, nu ar fi putut să își dea seama de conținutul și obiectul contractului. A mai arătat că nu a efectuat plata pentru contractul încheiat cu D., deoarece i-ar fi cerut lui S. să facă dovada că respectiva societate avea o existență reală în statul Delaware. În consecință, plata contractului a fost pusă într-un contract de așteptare, conform legii contabilității, martorul arătând că a procedat în acest fel întrucât, în urma unui control efectuat de reprezentanții ANAF, i s-a solicitat să înscrie la finanțe contractul respectiv. Nu poate preciza cu certitudine dacă suma aferentă contractului a fost înregistrată în contabilitate la capitolul cheltuieli, însă în baza acestei sume s-a dedus în mod corespunzător impozitul pe profit datorat statului.

În final, martorul a mai arătat că pe inculpatul A. îl cunoaște doar din vedere, neavând niciodată legături cu acesta.

Martora F. a arătat că are cunoștință că, la sfârșitul anului 2005, între societatea pe care o administra, SC E. SRL, și D., reprezentată de inculpatul A., a fost încheiat un contract de consultanță privind piața de asigurări. Prețul contractului a fost de aproximativ 1 milion de dolari. Inculpatul a depus, în anul 2006, studiul realizat în baza contractului, însă plata pentru acesta nu a fost realizată efectiv, ci a constat în cedarea unor acțiuni pe care societatea le avea la Banca Internațională a Religiilor, neputând însă preciza exact cu ce sumă de bani a fost vândut pachetul acestor acțiuni.

A mai arătat că sus-menționatul contract a fost încheiat, probabil, prin intermediul lui S., obiectul acestuia constând în găsirea de potențiali clienți privind încheierea contractelor de asigurare. Pentru serviciile prestate au fost emise facturi fiscale, cel mai probabil, la 6 - 7 luni de la momentul încheierii contractului. Totodată, a susținut că pentru stingerea datoriei pe care o avea față de inculpatul A. în urma efectuării studiului de piață, acesta a acceptat ca, în contul sumei de 1 milion de dolari, să primească acțiuni la Banca Internațională a Religiilor, prețul unitar pe acțiune fiind stabilit la 30 de RON. Sub același aspect a arătat că, dacă ar fi cunoscut că valoarea reală per acțiune este de 30 de ori mai mică, respectiv de 1 leu, ea personal nu ar fi cumpărat pachetul de acțiuni vândut inculpatului.

Procedând la evaluarea coroborată a declarațiilor inculpatului și ale martorilor O., H. și F., instanța de fond a reținut că încheierea contractelor de consultanță dintre D., reprezentată de inculpatul A., și SC G. SA și SC E. SRL, s-a realizat la inițiativa numitului S. (decedat la momentul efectuării cercetărilor), persoană influentă în municipiul Brașov, care deținea o funcție de conducere în partidul Blocul Național Democrat și care exercita controlul sau influența asupra celor două societăți beneficiare prin intermediul SC T. SA, societate înființată de membrii sindicali ai Poștei Române și deținută efectiv de conducerea sindicală a acestei unități.

Totodată, a apreciat ca adevărate susținerile inculpatului în sensul că nu a perfectat contractele în prezența reprezentanților celor două societăți comerciale, reținând ca fiind dovedit faptul că acesta doar a întocmit convențiile, la solicitarea lui S., le-a semnat în calitate de reprezentant al D. și le-a remis celui din urmă, pentru că ulterior să primească de la acesta un exemplar original al contractelor semnate de martorii O., respectiv, F., administratorii SC G. SA, respectiv, SC E. SRL.

Deopotrivă adevărate au fost apreciate și susținerile inculpatului vizând modalitatea în care a ajuns să fie reprezentantul D., instanța reținând că acestea sunt confirmate de martorul R., care, audiat în cauză, printre altele, a arătat că a deținut societatea D. și că l-a delegat pe inculpat să îl reprezinte în eventualele relații comerciale în care ar fi fost implicată această societate, precum și în cele cu autoritățile din țară și din Statele Unite.

A mai arătat că, deși nu poate preciza exact perioada de timp în care a deținut societatea, știe cu certitudine că în acest interval firma nu a desfășurat nicio activitate comercială. Îl cunoaște pe S., acesta fiind persoana care i-a cumpărat acțiunile deținute la D., însă nu-și amintește dacă în respectiva ocazie i l-a recomandat pe inculpatul A.; probabil, i-a adus la cunoștință doar faptul că inculpatul a fost cel care a asigurat reprezentarea sa în numele societăți.

Nu are cunoștință despre existența vreunui contract având ca obiect un studiu de piață în domeniul asigurărilor, încheiat între D. și vreuna dintre societățile G. SA și E. SRL, și nici nu l-a delegat vreodată pe inculpat să îl reprezinte, în numele D., în relația cu alte societăți comerciale, atât din țară, cât și din străinătate. Totodată, nu are cunoștință despre existența vreunui contract prin care D. să preia acțiuni B.I.R. deținute de SC E. SRL.

În ceea ce privește modalitatea în care au fost alcătuite cele trei studii, Curtea a reținut că, potrivit declarațiilor martorului M., acesta a participat la efectuarea unei cercetări privind studiul pieței de asigurări, respectiv riscul de asigurări, categoriile de asigurări și ponderea asigurărilor în rândul societății, studiu ce a vizat toate tipurile de asigurări, atât obligatorii, cât și facultative, de viață și de bunuri. A avut pregătirea pentru a participa la aceste studii, întrucât a fost 4 ani consilier juridic pentru V. și 6 luni director de sucursală pentru o fostă societate de asigurări, X. SA. Activitatea sa a constat atât în cercetare, cât și în redactarea unei părți din studiu, în format word, care urma ca în final să fie compilat de inculpatul A., care se ocupa de întreg studiul. La studiu a lucrat împreună cu inculpatul și cu U. și K., dar nu cunoaște ce trebuiau să facă ultimele două persoane, care erau economiști. A participat la studiu la sfârșitul anului 2005 și începutul anului 2006, urmând să fie plătit cu o anumită sumă de bani, pe care însă nu a primit-o și nici nu a pretins-o inculpatului, dată fiind relația lor de prietenie.

Martorul a mai arătat că nu a avut cunoștință dacă pentru acest studiu s-a încasat vreo sumă de bani și nici la ce urma să fie folosit acesta.

Totodată, a arătat că S. era persoana care ținea legătura cu inculpatul A. pentru proiectul în care era implicat, fără a putea preciza însă calitatea în care acționa această persoană și nici ce activități a desfășurat inculpatul în cadrul studiului, ci doar faptul că acesta era coordonatorul.

Martorul a recunoscut că a semnat personal studiul final întocmit de participanții care l-au elaborat, susținând că, ulterior, probabil, acesta a fost înmânat beneficiarului. Cu toate acestea, nu a oferit nicio explicație pentru faptul că studiul întocmit conține aceleași informații ca raportul C. SA în domeniul asigurărilor pe anul 2005, susținând că nu crede că în partea de proiect pe care a întocmit-o a folosit aceleași surse ca cele uzitate de instituția sus-menționată.

Fiindu-i prezentat documentul intitulat "Analiză privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005" din volumul VIII de urmărire penală, martorul și-a recunoscut contribuția adusă acestui studiu prin prezentarea societăților de asigurări din România și, respectiv, prezentarea activității brokerilor de asigurare, susținând că activitatea sa a constat în întocmirea unui studiu pe bază de text scris, care nu cuprindea informații cu privire la grafice și rezervele tehnice, informații despre care crede că sunt confidențiale, neavând cunoștință să fie puse la dispoziția publicului.

În final, martorul a arătat că a văzut studiul în varianta finală, după compilarea lui de către inculpat, în cuprinsul acestuia nefiind însă incluse graficele și tabele existente în documentul pus la dispoziție de către instanță.

Instanța a apreciat că aceleași aspecte rezultă și din declarațiile martorului K., care a arătat că, în perioada în care îndeplinea funcția de economist la SC Y. SA, la solicitarea lui S., care făcea parte din managementul societăți, a participat la un grup de lucru având ca obiect efectuarea unui studiu în domeniul pieței de asigurări. Studiul a vizat atât zona juridică a pieței de asigurări, cât și cea economică. Inculpatul A. a făcut parte din personalul care se ocupa de partea juridică a studiului, grupul, în totalitatea sa, aflându-se sub coordonarea lui S. Activitatea sa s-a desfășurat la sediul societății SC Y. SA și a constat în întocmirea unui studiu pe calculator. A citit conținutul studiului final și l-a semnat, întreaga activitate durând aproximativ o lună, începând cu luna decembrie 2005.

Martorul a mai arătat că, întrucât studiul conținea date tehnice, ar fi putut fi preluat de oricine, inclusiv de C. SA atunci când, în iunie 2006, a publicat propriul raport privind piața de asigurări. La studiu a lucrat împreună cu U., care se ocupa de partea economică, respectiv cu M., pe partea juridică. Nu a fost plătit pentru acest studiu, considerându-l ca fiind o sarcină de serviciu.

Deși și-a recunoscut semnătura pe documentul intitulat "Analiză activitatea de asigurări și evoluția de asigurări în România în anul 2005", martorul a arătat că lucrarea prezentată nu este cea la întocmirea căreia a participat întrucât studiul pe care l-a predat nu cuprindea graficele existente în cel prezentat de instanță.

Instanța a reținut că declarații similare a dat în cauză și martorul U., care a precizat că îl cunoaște pe inculpatul A. din anul 2000 și că, începând cu anul 2001 sau 2002 și până în anul 2003 sau 2004, a fost angajat ca economist la firma administrată de acesta, SC C. SRL.

Martorul a mai arătat că, la un moment dat, inculpatul a apelat la el pentru a-i furniza anumite informații din domeniul asigurărilor de viată, care era unul nou în țara noastră. Ca urmare, a purtat cu inculpatul discuții libere pe aceste teme, neputând însă preciza, cu exactitate, dacă i-a furnizat acestuia materiale scrise în legătură cu consultanța solicitată. Nu a încheiat vreun contract pentru serviciile de consultanță prestate, deoarece le considera mai mult o sarcină de serviciu. A mai arătat că, la solicitarea inculpatului, a semnat un document scris, pe care doar l-a frunzărit, semnătura sa fiind aplicată doar formal.

Pe baza declarațiilor inculpatului și ale celor trei martori sus-menționați, instanța a reținut că, inițial, a fost întocmit un studiu în varianta prezentată de aceștia, fără tabele și grafice inserate, și că studiul final remis societăților beneficiare, comun celor trei contracte, conține și o creație proprie a colectivului de autori menționați în cuprinsul acestuia, deoarece pe circa 24 de pagini sunt prezentate date generale ale unor societăți de asigurare și a unor brokeri de asigurări. Cu toate acestea, diferența de conținut reprezintă o copie aproape fidelă a "Raportului privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări în anul 2005" publicat în luna iunie 2006 de C. SA.

În acest context, a apreciat ca fiind lipsite de orice suport probator declarațiile martorului K. în sensul că, datorită conținutului său tehnic, studiul inițial ar fi putut fi preluat de oricine, inclusiv de C. SA atunci când, în iunie 2006 a publicat propriul raport privind piața de asigurări, reținând că, potrivit declarațiilor martorului M., datele tehnice la care a făcut referire primul martor, respectiv graficele și rezervele tehnice, sunt informații confidențiale, neaccesibile publicului.

Deopotrivă, a reținut că cei trei martori au confirmat susținerea inculpatului în sensul că studiul a fost întocmit sub coordonarea lui S., iar martorii K. și M. au recunoscut și faptul că au semnat cele trei documente aferente contractelor de consultanță, precizând însă că studiile pe care l-au întocmit nu sunt identice cu studiile aflate la dosarul cauzei, în cuprinsul celor dintâi nefiind cuprinsă partea privind informațiile cu privire la graficele și rezervele tehnice.

În consecință, în raport cu aspectele reținute, Curtea a apreciat că cele trei documente intitulate: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC E. SRL (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat ianuarie 2016; "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC G. S.A. (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat 16 ianuarie 2016 și "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", pentru beneficiar SC G. SA (contract nr. x din 28 decembrie 2005), datat 18 ianuarie 2016, sunt o creație parțială a martorilor U., K. și M., reținând că, în condițiile în care niciunul dintre aceștia nu a indicat că S. ar fi participat efectiv la întocmirea studiului, nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul că cel din urmă ar fi introdus diferența de conținut în plus a acestor documente, în raport cu studiul întocmit de autorii semnatari.

De altfel, deși a susținut că studiul întocmit de colectivul de autori sub coordonarea sa a avut un alt conținut decât cele aflate la dosarul cauzei, inculpatul nu a pus la dispoziția instanței varianta invocată și nici nu a indicat care parte din documentele aflate la dosar au fost întocmite de grupul de lucru, neprezentând nici măcar notițele sale personale, în varianta "draft", a studiului inițial, pentru a confirma faptul modificării acestuia ulterior remiterii lui către S.

Instanța a mai susținut că scopul pentru care au fost întocmite cele trei studii, datate ianuarie 2016, 16 ianuarie 2016 și 18 ianuarie 2016, a fost acela de a justifica emiterea, în numele D.P. LTD, a facturilor fiscale: nr. x din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x către SC E. SRL; nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x, și nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA, reprezentând servicii conform contractului nr. x, către SC G. SA.

Totodată, Curtea a constatat că inculpatul nu s-a limitat la depunerea, cu titlu de prestație, a unui studiu oarecare, în care erau menționate date generale, lipsite de substanță, ci a căutat, pentru a fundamenta aparența tehnică și deprinderea cunoștințelor necesare, și nu în ultimul rând, seriozitatea tranzacției și a prețului, studiul unei instituții care se ocupă tocmai cu astfel de evaluări.

Prin urmare, prin semnarea, în numele D., a contractelor nr. x, nr. y și nr. z7, datate 28 decembrie 2005, și prin depunerea celor trei documente identice, denumite "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", inculpatul a acordat sprijin celor două societăți, SC E. SRL și SC G. SA, care au înregistrat contravaloarea contractelor anterior menționate în contul cheltuieli deductibile, diminuându-și în acest fel profitul impozabil.

În ceea ce privește caracterul fictiv al contractelor, Curtea a reținut că acestea prevăd prețuri stabilite aleatoriu, care nu par a fi justificate de rațiuni economice, declarațiile inculpatului în sensul calculării acestora prin aplicarea unui procent de 1,5% din valoarea estimată a planului de bussines pe care urma să îl desfășoare cele două societăți beneficiare fiind nesustenabile, în condițiile în care în actele contabile și evidențele oficiale ale celor două firme nu a fost identificat vreun proiect de afacere care să se ridice la circa 73 - 90 milioane de dolari, cât ar fi fost valoarea contractelor raportată la procentul invocat. În consecință, a apreciat mai credibilă susținerea inculpatului că, pentru studiile efectuate, urma să primească suma de circa 5.000 de dolari, aceasta fiind valoarea adecvată condițiilor de piață din România, care ar fi justificat încheierea respectivelor contracte.

Instanța a reținut că fictivitatea contractelor este dată și de calitatea consultantului, D., cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii, un paradis fiscal la acea dată, societate care nu avea nicio experiență în domeniul asigurărilor în România, care nu a desfășurat anterior sau ulterior activități similare și care, la data încheierii contractelor, avea statutul perimat. În consecință, singura justificare pentru încheierea contractelor cu această societate, un off-shore dintr-un paradis fiscal, era aceea de a justifica deducerea unor sume de bani importante din contabilitatea societăților beneficiare, pe care, în caz contrar, acestea le-ar fi datorat cu titlu de impozit pe profit către statul român.

A mai reținut că prin încheierea, în numele D., a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de SC E. SRL la B.I.R., cu o valoare totală pe pachet de acțiuni de 1.100.000 dolari SUA, inculpatul a ajutat reprezentanții societății vânzătoare să justifice invocarea unei posibile compensații între suma de bani pe care aceștia o datorau cumpărătoarei în baza contractului nr. x din 28 decembrie 2005 și cea datorată de această din urmă societate în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni anterior menționat. Scopul acestor operațiuni era tot acela de a justifica înregistrarea în contabilitatea SC E. SRL, cu titlu de cheltuială, a sumei de bani rezultate din contractul nr. x din 28 decembrie 2005, cu consecința diminuării impozitului pe profit datorat de această societate.

În acest context, în cuprinsul contractului sus-menționat, la secțiunea 3, se prevedea în mod expres o compensație ce urma să fie detaliată în contractul de garanție mobiliară, anexă la contractul principal, care nu a fost însă identificat la dosarul cauzei.

În cuprinsul convenției de vânzare-cumpărare s-a inserat și faptul că SC E. SRL rămânea creditor gajist până la achitarea prețului, respectiv până la finalizarea procedurii de lichidare a B.I.R.

Instanța de fond a apreciat că acest contract de vânzare-cumpărare acțiuni este fictiv deoarece, chiar potrivit declarațiilor martorei F., nicio persoană nu ar fi acceptat să cumpere acțiuni B.I.R. la o valoare de 30 de ori mai mare decât valoarea de piață a acestora, în condițiile în care societatea emitentă a acțiunilor era în faliment, aspect notoriu, cunoscut de ambele părți semnatare. Nu în ultimul rând, martora F. a infirmat susținerile inculpatului privind scopul încheierii acestui contract, arătând că acesta a fost de acord să primească, în contraprestație pentru activitatea efectuată în baza contractului nr. x din 28 decembrie 2005, acțiunile deținute de SC E. SRL la B.I.R.

În final, a constatat că prin Sentința penală nr. 432 din 21 mai 2014, pronunțată în dosarul nr. x/3/2009* al Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1332 din 3 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a reținut cu putere de lucru judecat că faptele inculpatei F., constând în aceea că, în calitate de administrator la SC E. SRL, a înregistrat în contabilitatea firmei, pe cheltuieli, factura fictivă emisă în baza contractului nr. x, diminuând impozitul pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 488.114 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar faptele inculpatului H., constând în aceea că, în calitate de administrator la SC G. SA, a înregistrat în contabilitatea firmei, pe cheltuieli, facturile fictive emise în baza contractelor nr. x, nr. y și nr. z, diminuând impozitul pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 1.825.325 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Prin aceeași sentință penală s-a stabilit că, potrivit art. 21 lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, facturile fiscale emise în baza contractelor nr. x, nr. y și nr. z, datate 28 decembrie 2005, sunt cheltuielii nedeductibile, neavând la bază operațiuni reale.

În baza evaluării susmenționate, Curtea a reținut ca fiind probat, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că inculpatul A. i-a ajutat, prin intermediul lui S. (în prezent decedat), pe inculpații H., administrator al SC G. SA, și F., administrator al SC E. SRL, să evidențieze în actele contabile ale celor două societăți cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale, prin aceea că a întocmit în mod fictiv contractele de prestări servicii nr. x din 28 decembrie 2005, y din 28 decembrie 2005 și nr. z din 28 decembrie 2005 și documentele intitulate "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", care au fost folosite de către reprezentanții celor două societăți în scopul justificării înregistrării în contabilitate a facturilor fiscale sus-menționate, având ca rezultat final eludarea plății taxelor către bugetul de stat, prin diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 488.114 RON, în cazul SC E. SRL, respectiv cu suma de 1.825.325 RON., în cazul SC G. SA.

Totodată, a apreciat pe fiind pe deplin dovedit faptul că inculpatul a cunoscut că semnarea, în numele D., a celor trei contracte de prestări servicii și întocmirea documentelor intitulate "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", constituia un ajutor dat reprezentanților societăților beneficiare în vederea deducerii nelegale a sumelor datorate statului cu titlu de impozit pe profit, date fiind cuantumul neserios, supraevaluat, al prețurilor cuprinse în cele trei contracte, cât și faptul că nu a obținut nici măcar un leu din valoarea acestora, deși, cel puțin scriptic, convențiile ar fi fost executate de către inculpat, care ar fi desfășurat o activitate intensă alături ce ceilalți participanți la alcătuirea studiilor.

În același sens, a reținut că profesia inculpatului - avocat specializat în domeniul dreptului comercial, precum și calitatea de administrator la diferite societăți comerciale, erau suficiente pentru ca acesta să conștientizeze că încheierea celor trei contracte și depunerea studiilor cu titlu de obiect al acestora, ar fi justificat intenția reprezentanților societăților beneficiare de a trece la capitolul cheltuieli prețul convențiilor, deși ele erau încheiate în mod fictiv și cuprindeau prevederi care nu corespundeau realităților economice de la acea dată. Nu în ultimul rând, fiind cel care a întocmit cele trei contracte de consultanță, inculpatul putea să își dea seama în mod rezonabil că, prin întocmirea celor trei studii, nu s-ar fi realizat pe deplin obiectul contractelor, astfel cum era definit la art. 1.9, aspect recunoscut și de acesta prin declarațiile date în cauză. Susținerile sale în sensul că studiile valorau doar 5.000 de dolari și că acestea erau doar o mică parte a obiectului contractelor au fost înlăturate de către instanță, cu argumentarea că niciun mijloc de probă nu dovedește că prețul acestora era cel menționat de inculpat și că societatea D. ar mai fi inițiat ulterior și alte studii sau activități care să conducă la îndeplinirea obiectului celor trei contracte de consultanță.

În aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., reținând, pe de o parte, că regimul sancționator al infracțiunii de fals în declarații nu a suferit modificări în noua lege penală, iar pe de altă parte, că, raportat la data săvârșirii complicității la evaziune fiscală, tratamentul sancționator prevăzut pentru această infracțiune de Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, precum și cel stabilit prin C. pen. din 1969 pentru concursul de infracțiuni sunt mai blânde, instanța de fond a apreciat că Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, precum și C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă în cauză.

În acest context normativ, instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului A., care, la datele de 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009, după începerea mandatului, respectiv la încetarea acestuia, în executarea aceleiași rezoluții infracționale prestabilite, în calitatea sa de secretar de stat în aparatul de lucru al viceprim-ministrului, a omis să menționeze în declarațiile de interese calitatea sa de administrator al SC B. SRL, la care era și asociat, și al SC C. SRL, aspect care ar fi echivalat cu incompatibilitatea sa în ocuparea funcției publice, conform art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2013 rap. la art. 84 alin. (1) lit. c) din același act normativ, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Reținerea caracterului continuat al faptelor a fost argumentat pe aspectul că, potrivit actelor dosarului, inculpatul a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, anterior stabilite, săvârșind, la intervale de timp apropiate, acte materiale repetate, care fiecare intră în conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni de fals în declarații.

Instanța a mai reținut că faptele inculpatului A., care, în calitate de reprezentant al D., societate cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii:

- a încheiat contractul de servicii de consultanță nr. x din 28 decembrie 2005 cu SC E. SRL, reprezentată de F., și a întocmit fictiv studiul intitulat "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", documente ulterior folosite de F. în scopul eludării plății taxelor către bugetul de stat, prin aceea că a înregistrat în contabilitatea societății pe care o administra, abia în luna decembrie 2006, factura fictivă nr. y din 1 februarie 2006, cu suma de 1.022.390 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a serviciului anterior menționat, la capitolul "cheltuieli", diminuându-și astfel suma impozabilă și, implicit impozitul pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 488.114 RON,

- a încheiat contractele de servicii de consultanță nr. y din 28 decembrie 2005 și nr. z din 28 decembrie 2005 cu SC G. SA, reprezentată de O., și a întocmit fictiv două studii intitulate "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", documente ulterior folosite de către H. în scopul eludării plății taxelor către bugetul de stat, prin aceea că a înregistrat în contabilitatea societății pe care o administra, abia în luna decembrie 2006, facturile fictive x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA și, respectiv, y din 15 februarie 2006, în suma de 2.338.186 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a serviciilor anterior menționate, la capitolul "cheltuieli", diminuându-și astfel suma impozabilă și, implicit, impozitul pe profit datorat bugetului de stat, aferent anului 2005, cu suma de 1.825.325 RON,

întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Instanța a reținut că, în concret, ajutorul acordat de inculpatul A. numiților F. și H. în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a constat în faptul că nu a prestat în realitate serviciile de consultanță la care s-a angajat prin contracte, studiile întocmite de către acesta, intitulate "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", care, în mare parte, reprezintă o copie a Raportului C.S.A. publicat în luna iunie 2006, neacoperind obiectul contractelor, astfel cum au fost stabilite prin art. 1.9 din cuprinsul acestora. Cu toate acestea, studiile au fost folosite ca justificare pentru deducerea ilegală a impozitului pe profit datorat de firmele beneficiare, în cuantumurile menționate.

Totodată, a apreciat că, deși ajutorul acordat de inculpat a vizat două societăți comerciale distincte, faptele descrise întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, întrucât inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, executând mai multe acte materiale care realizează, fiecare în parte, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În ceea ce privește reținerea prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în încadrarea juridică a faptei unice, Curtea de Apel a reținut că aceasta este justificată de împrejurarea că prejudiciul total (2.313.439 RON) provocat bugetului de stat prin cele două acte materiale săvârșite de inculpat depășește plafonul de 500.000 de euro prevăzut de textul de lege menționat, evaluarea incidenței acestor dispoziții legale pe baza criteriului cuantumului total al pagubelor materiale cauzate prin toate acțiunile ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii continuate fiind apreciată ca o justă aplicare a Deciziei nr. 14 din 22 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în recurs în interesul legii.

Deopotrivă, a apreciat că, deși în dosarul nr. x/3/2009* al Tribunalului București, secția I penală, în sarcina autorilor infracțiunii de evaziune fiscală, F. și H., nu a fost reținută varianta agravantă prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, reținerea acesteia în sarcina complicelui A. este justificată de împrejurarea că prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o circumstanță reală agravantă, care se răsfrânge asupra participanților la faptă, în măsura în care au cunoscut-o sau prevăzut-o. Or, este în afara oricărui dubiu faptul că inculpatul A., în calitatea sa de avocat și administrator de societăți comerciale, a cunoscut că prin încheierea fictivă a respectivelor contracte și studii va ajuta cele două societăți să își diminueze cuantumul impozitului pe profit datorat statului, prin diminuarea corespunzătoare a profitului obținut de acestea cu sumele reprezentând contravaloarea contractelor.

Față de aspectele menționate, Curtea a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din două infracțiuni de fals în declarații prev. de art. 326 C. pen. și două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, într-o infracțiune de fals în declarații în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. și o infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

La individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, Curtea a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv: gravitatea infracțiunii (contribuția de complice a inculpatului la sustragerea sumelor datorate bugetului consolidat al statului de către cele două societăți anterior menționate), împrejurările și modalitățile de comitere a acesteia (participarea la organizarea unei activități infracționale specializate în săvârșirea unor infracțiuni economice cu consecințe deosebit de grave asupra bugetului de stat), consecințele produse (cuantumul ridicat al prejudiciului adus bugetului de stat), lipsa antecedentelor penale ale inculpatului la data faptelor, precum și conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin neasumarea faptelor săvârșite, lipsa de cooperare cu organele de urmărire penală, participarea în fața instanței și exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință).

Deopotrivă, a avut în vedere caracterul continuat al infracțiunii, căruia i-a recunoscut efect agravant, dar și împrejurarea că inculpatul nu a beneficiat de vreo sumă de bani în urma săvârșirii faptei, respectiv, rolul secundar jucat de acesta în activitatea infracțională, care, potrivit Sentinței penale nr. 432 din 21 mai 2014, pronunțată în dosarul nr. x/3/2009* al Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1332 din 3 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, este mult mai vastă și mai elaborată, presupunând implicarea mai multor inculpați și folosirea unor mecanisme infracționale mult elaborate, elemente care au fost apreciate ca având caracter circumstanțial atenuant, conform art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, recunoscându-li-se, prin urmare, efectul prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.

În consecință, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, apreciind că, raportat la circumstanțele faptice și personale sus-menționate, aceasta este de natură a asigura rolul educativ-preventiv și punitiv prevăzut de lege.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, apreciind că, față de gravitatea faptei comise, pericolul concret ridicat al acesteia, urmările produse bugetului de stat, persistența infracțională a inculpatului, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu trimitere la cauza Hirst contra Marii Britanii, infracțiunea săvârșită determină nedemnitatea inculpatului în exercitarea dreptului de a fi ales în autorități sau funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Pentru aceleași argumente, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, constatând că inculpatul a săvârșit fapta în timp ce exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale, a interzis acestuia, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Aceleași criterii privind gravitatea infracțiunii (contribuția de autor a inculpatului la ascunderea stării de incompatibilitate în care se afla în exercitarea atribuțiilor de secretar de stat în aparatul viceprim-ministrului), împrejurările și modalitățile de comitere (omisiunea repetată și cu știință de a insera în declarațiile de interese informații cu privire la calitatea sa de administrator la două societăți comerciale), consecințele produse (ascunderea stării de incompatibilitate în care acesta s-a aflat până la terminarea funcției de secretar de stat), perseverența infracțională a inculpatului (anterior sancționat administrativ, conform art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. anterior, prin Sentința penală nr. 322/F din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea, în luna august 2008, a infracțiunii prev. de art. 277 din Legea nr. 53/2003), conduita procesuală (caracterizată prin neasumarea faptei săvârșite, lipsa de cooperare cu organele de urmărire penală, participarea în fața instanțe și exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință), au fost avute în vedere de instanță și la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Și în acest caz instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe judiciare atenuante conform art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, recunoscând astfel de valențe împrejurării că nu există probe că acesta s-ar fi folosit în vreun fel de calitatea de secretar de stat pentru a obține vreun avantaj pentru cele două societăți al căror administrator era.

În acest sens a reținut că, de la momentul dobândirii calității de avocat, inculpatul nu s-a mai preocupat de activitatea celor două societăți, nu a mai depus declarațiile necesare la organele fiscale, astfel că la data faptelor, îi era aproape imposibil să poată exercita, în mod valid, atribuția de administrator pentru ca oricare dintre societăți să poată desfășura vreo activitate comercială în care să beneficieze de statutul său de secretar de stat.

În consecință, dând acestor circumstanțe efect conform art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsă principală de 2 luni închisoare, apreciind că, raportat la circumstanțele faptice și personale sus-menționate, aceasta este de natură a asigura rolul educativ-preventiv și punitiv prevăzut de lege.

Totodată, pentru argumentele expuse supra, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din la 1969.

În latura civilă, reținând că prin săvârșirea complicității la evaziune fiscală, inculpatul a ajutat la producerea, în bugetul statului, a unui prejudiciu total de 2.313.439 RON, Curtea a apreciat întemeiată acțiunea civilă formulată Agenția Națională de Administrare Fiscală, motiv pentru care, în temeiul art. 998 - 999 C. civ. anterior, a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei menționate, la care se adaugă obligațiile fiscale și accesorii, calculate de la data la care obligația de plată a devenit scadentă și până la data acoperirii integrale a prejudiciului.

Deși a apreciat că inculpatul este ținut a răspunde pentru prejudiciul produs alături de autorii infracțiunii, Curtea nu a dispus obligarea acestuia în solidar cu numiții F. și H., corespunzător părții de prejudiciu la care fiecare a participat (respectiv în solidar cu F. pentru suma de 488.114 RON și în solidar cu H., pentru suma de 1.825.325 RON), întrucât aceștia din urmă au fost judecați definitiv în dosarul nr. x/3/2009* al Tribunalului București, secția I penală, nefiind, prin urmare, părți în cauza pendinte.

Însă, solidaritatea este un beneficiu recunoscut părții civile, în vederea reparării prejudiciului, astfel că inculpatul nu poate invoca lipsa caracterului solidar al obligației care îi incumbă, de acoperire a prejudiciului produs părții civile.

În baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța a dispus anularea următoarelor înscrisuri: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:x", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: y" "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no: z", respingând solicitarea similară a parchetului vizând contractele de consultanță încheiate de inculpat și facturile emise în baza acestora, cu argumentarea că originalele acestor înscrisuri nu au fost atașate dosarului cauzei, aflându-se în dosarul nr. x/P/2009 al Direcției Naționale Anticorupție, care este atașat dosarului nr. x/3/2009* al Tribunalului București, singura instanță, prin urmare, competentă să dispună o astfel de măsură.

******

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul A., care au criticat soluția primei instanțe pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public a invocat, în esență, următoarele:

a) omisiunea aplicării dispozițiilor art. 404 alin. (4) raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la cele trei contracte de consultanță semnate de inculpat și facturile fiscale emise în baza acestora;

S-a susținut, în acest sens că, raportat la acuzația de complicitate la evaziune fiscală adusă inculpatului, la caracterul fictiv al celor trei contracte de consultanță încheiate de acesta și al facturilor fiscale emise în baza lor, caracter stabilit cu autoritate de lucru judecat în dosarul în care au fost condamnați definitiv autorii infracțiunilor de evaziune fiscală (F. și H.), se impune ca în cauza pendinte să se facă aplicarea dispozițiilor art. 404 C. proc. pen. cu privire la documentele anterior menționate.

S-a arătat că neanularea celor trei contracte și a facturilor aferente în cauza în care au fost condamnați autorii infracțiunilor de evaziune fiscală nu reprezintă un impediment pentru desființarea acestora în prezenta cauză, având în vedere că inculpatul este complice la evaziune fiscală și că documentele menționate sunt false.

b) greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969;

Critica a fost argumentată pe aspectul că, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor comise, urmările lor, ansamblul împrejurărilor în care au fost săvârșite, precum și persoana inculpatului, faptul nedobândirii de către acesta a vreunui folos material în urma activității infracționale desfășurate în calitate de complice, rolul său așa-zis secundar în planul activităților evazioniste decurgând din faptul că nu a fost inițiatorul planului infracțional, precum și împrejurarea că nu s-a folosit de calitatea de secretar de stat pentru a obține vreun avantaj pentru cele două societăți al căror administrator era, nu pot fi valorificate în cauză ca circumstanțe atenuante judiciare.

Aceasta deoarece, în situația în care inculpatul ar fi obținut un folos patrimonial din activitatea de evaziune fiscală și/sau s-ar fi folosit de calitatea de secretar de stat pentru a obține un avantaj pentru cele două societăți comerciale, aceste împrejurări ar fi fost de natură să-i agraveze răspunderea penală, ipotezele contrare neavând însă aptitudinea de a o atenua.

Apelantul-inculpat A. a solicitat, în esență, următoarele:

a) în principal, achitarea sa pentru infracțiunile care fac obiectul judecății, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, cu consecința firească, în latură civilă, a respingerii acțiunii civile formulate de ANAF;

În acest sens, cu privire la infracțiunea de fals în declarații, s-a arătat că, la momentul completării celor două declarații de interese, inculpatul nu cunoștea faptul că era în continuare administratorul celor două societăți comerciale, întrucât, pe de o parte, una dintre firme era inactivă, iar ambele se aflau în curs de dizolvare, neavând activitate; pe de altă parte, inculpatul cesionase anterior părțile sociale pe care le deținea la SC B. SRL.

S-a mai susținut că declarațiile de interese în care inculpatul a omis, din culpă, să-și declare calitatea de administrator în cele două firme, nu au servit vreunui scop și nu au condus la producerea unor consecințe juridice pentru acesta sau pentru altul, nefiind, prin urmare, îndeplinită condiția privind săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop.

Referitor la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, s-a susținut că inculpatul, care nu a fost inițiatorul celor trei contracte de consultanță, nu a cunoscut, la momentul încheierii acestora, scopul lor real. Practic, inculpatul a cunoscut doar faptul că cele trei contacte vor fi încheiate în calitatea sa de reprezentant al D., desemnat de S., în vederea derulării unei afaceri cu o valoare de sute de milioane de euro, prețul fiind raportat la cifra de afaceri scontată în urma executării obiectului convențiilor.

S-a mai arătat că inculpatul știa că obiectul contractelor nu se rezuma la întocmirea celor trei studii, ci presupunea o prestație complexă, cu executare succesivă, motiv pentru care prețul stabilit nu poate fi catalogat ca fiind exagerat. Acest preț al efectuării studiilor a fost de 5.000 dolari, depunerea acestora la societățile beneficiare neconstituind o executare a contractelor în integralitatea lor.

Analizele, în varianta remisă societăților beneficiare, nu au conținutul celor pe care le-a întocmit inculpatul împreună cu grupul de studiu, astfel că acestuia nu i se poate imputa copierea, în cuprinsul acestora, a unui studiu al C.S.P., S. fiind persoana care a gestionat variantele finale ale documentelor în discuție.

S-a susținut și că inculpatul nu a semnat facturile emise în baza celor trei contracte de consultanță, aspect confirmat de concluziile expertizei grafoscopice efectuate în cauză. Actele financiar-contabile au fost întocmite și semnate de către S., singura persoană interesată să încheie contracte bilaterale între D. și SC E. SRL, respectiv, SC G. SA.

În consecință, în condițiile în care nu a cunoscut scopul real pentru care au fost încheiate contractele de consultanță și nu a semnat facturile care constituie obiectul infracțiunii de evaziune fiscală săvârșită de autorii F. și H., activitatea inculpatului constând exclusiv în întocmirea și semnarea celor trei convenții și a studiilor realizate în baza acestora, nu constituie acte de ajutor la săvârșirea infracțiunii susmenționate, lipsind, prin urmare, atât latura subiectivă, cât și elementul material al complicității la evaziune fiscală.

În plus, în cadrul procesului penal nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi avut vreun interes în acordarea unui sprijin autorilor infracțiunii de evaziune fiscală, neobținând vreun beneficiu din activitatea desfășurată.

b) în subsidiar, apelantul-inculpat a solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora sub minimul special și suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante, urmare a unei juste evaluări a circumstanțelor reale și a celor vizând persoana inculpatului, respectiv: întinderea redusă în timp a perioadei infracționale, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că inculpatul nu a beneficiat de produsul infracțional, nivelul ridicat de instrucție și situația familială a acestuia - unic întreținător de familie și tatăl unui minor de 15 ani.

Totodată, apelantul-inculpat a solicitat reformarea soluției dispusă pe latura civilă a cauzei, în sensul respingerii acțiunii formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu argumentarea că daunele materiale invocate în cauza pendinte au fost solicitate și în dosarul nr. x/3/2009 al Tribunalului București, urmând, prin urmare, ca recuperarea acestora să se realizeze în respectiva cauză.

******

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicție, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la reascultarea nemijlocită a inculpatului A., precum și a martorei F., la termenul din 27 ianuarie 2017 constatând imposibilitatea audierii martorei I., probă a cărei administrare fusese încuviințată inculpatului la data de 9 decembrie 2016.

La același termen de judecată, 9 decembrie 2016, instanța de apel a încuviințat, la solicitarea inculpatului, administrarea probei cu înscrisuri, constând în: contractul de garanție reală mobiliară aferent contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni B.I.R., încheiat între D. și SC E. SRL la data de 4 decembrie 2006, hotărârile nr. 3, 7, 11, 32, 46, 49, 58 și 74 ale Adunării Generale a Acționarilor D., minuta ședinței din 4 iulie 2006 a D., prin care se solicită autorităților din Statele Unite ale Americii refacerea statutului companiei (în limbă engleză) și copii ale unor acțiuni ale B.I.R. având drept titular SC Z. SRL.

Totodată, a respins celelalte probe testimoniale solicitate în cauză, precum și solicitarea inculpatului privind supunerea sa unei testări poligraf, considerentele avute în vedere fiind expuse detaliat în încheierea întocmită la data anterior menționată.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

În coordonate obiective, situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, în urma unei evaluări judicioase a întregului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

Circumstanțele faptice în care, pe de o parte, la datele de 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009, după începerea, respectiv la încetarea mandatului de secretar de stat în aparatul de lucru al viceprim-ministrului, inculpatul A. a omis să menționeze în declarațiile de interese calitatea sa de administrator al societăților B. SRL și C. SRL, iar, pe de altă parte, împrejurările în care, în calitate de reprezentant al D., același inculpat a încheiat contractele de servicii de consultanță nr. z/28 decembrie 2005 cu SC E. SRL, reprezentată de F., respectiv nr. x/28 decembrie 2005 și nr. y/28 decembrie 2005 cu SC G. SA, reprezentată de O., în executarea cărora a întocmit fictiv actele intitulate "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", documente care, alături de facturile fiscale emise în baza contractelor susmenționate, au fost folosite de societățile beneficiare în scopul diminuării bazei impozabile și, implicit, a sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit, au fost stabilite pe deplin concordant împrejurărilor ce rezultă din probatoriu, temeinic evaluat prin sentință.

Mijloacele de probă administrate în apel, limitate la reascultarea inculpatului și a martorei F., precum și la depunerea, de către apelantul A., a înscrisurilor enumerate în preambulul prezentelor considerente, nu au adus modificări esențiale sub acest aspect. Drept urmare, în limitele particularităților de ordin obiectiv ale acuzațiilor, Înalta Curte constată integral temeinice argumentele și concluziile instanței de fond.

În acest context, apreciază neutilă o eventuală reluare, în considerentele prezentei decizii, a tuturor elementelor probatorii pe care s-au întemeiat aceste concluzii, urmând a detalia propria analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a criticilor punctuale formulate în apel.

I. Acuzația de fals în declarații:

În circumstanțele obiective relevante, acest segment al activității infracționale deduse judecății a fost corect reținut de către Curtea de Apel, atât sub aspectul întocmirii de către inculpat, într-o manieră necorespunzătoare adevărului, a două declarații de interese, în cuprinsul cărora a omis menționarea calității sale de administrator la SC B. SRL și SC C. SRL (ambele declarații servind, potrivit art. 84 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, la excluderea unei eventuale stări de incompatibilitate între funcția de secretar de stat și, inter alia, cea de administrator al unei societăți comerciale), cât și sub aspectul cunoașterii, de către inculpat, a caracterului nereal al declarațiilor astfel date și a aptitudinii lor de a servi la producerea consecinței juridice anterior menționate.

Înscrisurile administrate pe parcursul procesului, în special referatele de informații comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, dar și corespondența aferentă procedurii de control desfășurată de A.N.A.F. la SC B. SRL în perioada 2008 - 2010, evidențiază, similar constatărilor instanței de fond, că, pe parcursul anul 2009, inculpatul a deținut calitatea de administrator atât la SC B. SRL, cât și la SC C. SRL.

Susținerile apărării privind încetarea acestei calități în cadrul SC B. SRL, anterior momentului întocmirii declarațiilor de interese, ca urmare a unei pretinse cesionări a părților sociale deținute de inculpat, inițial către K., iar ulterior către J., au rămas la stadiul unor simple alegații. În acest sens, nu au fost administrate, nici în cel de-al doilea grad de jurisdicție, minime mijloace de probă care să releve realitatea cesiunilor și circumstanțele spațio-temporale în care acestea au fost pretins încheiate (denumirea ori sediului biroului notarial care ar fi autentificat contractele de cesiune).

În plus, așa cum just a subliniat și instanța de fond, pretinsa cesiune invocată de apărare nu are eo ipso aptitudinea de a conduce la încetarea calității de administrator a cedentului, o atare operațiune neavând ca efect automat și revocarea acestuia din urmă din funcția de administrator, eventual deținută până la data cesiunii. Revocarea/înlocuirea administratorului unei societăți comerciale cu răspundere limitată, desemnat prin actul constitutiv al acesteia (ipoteza speței), se realizează printr-un act modificator al actului constitutiv al societății care, pentru a fi opozabil terților, trebuie înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Or, în istoricul celor două societăți comerciale în discuție nu există o astfel de mențiune, după cum nu există vreo mențiune referitoare la cesionarea părților sociale deținute de inculpat în cadrul firmelor.

În schimb, informațiile extinse privind cele două societăți, gestionate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, relevă cu certitudine faptul că inculpatul A. a deținut calitatea de administrator al SC C. SRL, începând cu anul 2005 și până la momentul radierii societății, la data de 12 iunie 2012, aceeași calitate fiind deținută de inculpat și în cadrul SC. B. SRL, începând cu anul 2005 și cel puțin până la data de 11 mai 2016 (data ultimelor referate de informații solicitate în cursul cercetării judecătorești, aflate la dosar fond).

Introducerea SC B. SRL pe lista contribuabililor inactivi, în perioada 11 iunie 2009 - 16 aprilie 2010, în baza Ordinului A.N.A.F. nr. 819/2008, ca urmare a neîndeplinirii de către societate a obligațiilor declarative prevăzute de lege (adresa ANAF nr. x din 12 noiembrie 2011 și adresa ANAF nr. y din 11 mai 2011), a avut efecte exclusiv în plan fiscal, iar nu și asupra structurii și administrării societății.

Nici starea îndelungată de inactivitate a SC C. SRL (confirmată prin adresa ANAF nr. z din 1 noiembrie 2013), care, în final, a condus la dizolvarea societății și la radierea acesteia la solicitarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, nu a avut efecte asupra continuității mandatului de administrator al inculpatului, acesta încetând doar la momentul radierii persoanei juridice, respectiv la data de 12 iunie 2012.

Din această perspectivă, apărările inculpatului A. - vizând pretinsa eroare în care s-ar fi aflat cu privire la calitatea deținută în cadrul SC B. SRL și SC C. SRL, la data întocmirii celor două declarații de interese, sunt nefondate. Expertiza inculpatului în materia dreptului comercial implica cunoașterea particularităților și a efectelor actelor de cesiune pretins întocmite, excluzând, așadar, eventuala sa eroare asupra întinderii acestor efecte în planul dobândirii și menținerii calității de administrator.

De altfel, faptul cunoașterii de către inculpat, la data completării declarațiilor de interese, a deținerii calității de administrator al SC B. SRL, este demonstrat și prin actele întocmite de acesta în cadrul controlului financiar efectuat de către A.N.A.F., în perioada 2008 - 2010. Pe durata operațiunilor de control efectuate de organele fiscale, inculpatul și-a asumat manifest calitatea de administrator al SC B. SRL semnând, cu această titulatură, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, fișa intitulată "contul de profit și pierdere", precum și fișa datei informative. Indicarea, în cuprinsul acestor documente, a zilei de 30 iunie 2009 ca dată a întocmirii lor, constituie o dovadă a faptului că inculpatul și-a exercitat calitatea de administrator al societății pe durata exercitării funcției de secretar de stat, alegațiile apărării privind emiterea lor ulterioară datei de 1 octombrie 2009 neputând fi primite.

Aceeași poziție a adoptat inculpatul și în cadrul anchetei penale efectuate inițial față de acesta, pentru săvârșirea, în calitate de administrator al SC B. SRL, a infracțiunii de evaziune fiscală, în toate declarațiile date în respectiva procedură (la datele de 3 august 2010, 2 decembrie 2010, 2 februarie 2011 și 30 iunie 2011), precum și în declarația dată conform art. 105 alin. (8) din O.G. nr. 92/2003, la data de 2 februarie 2010, în fața organelor fiscale, el asumându-și calitatea de administrator al societății pe întreaga perioadă cuprinsă între data înființării acesteia și momentul efectuării investigației (declanșate în anul 2010).

Abia după dispunerea începerii urmăririi penale față de inculpat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii analizate (prin rezoluția din 17 septembrie 2013), în cuprinsul declarației din 17 octombrie 2013, acesta a invocat faptul că, la momentul întocmirii celor două declarații de interese, nu mai deținea funcția de administrator al SC B. SRL, urmare cesionării, în luna mai 2009, a părților sociale către numitul J., aspect reiterat și în fata instanțelor de fond și de apel, dar neconfirmat probatoriu.

În raport cu argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată ca fiind dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspectul subiectiv al cunoașterii de către inculpat, la data întocmirii celor două declarații de interese, a deținerii calității de administrator al SC B. SRL, al SC C. SRL.

Totodată, constată ca scopul omisiunii inculpatului de a menționa, în cuprinsul declarațiilor de interese, calitatea sa de administrator în cadrul celor două societăți comerciale, l-a constituit ascunderea stării de incompatibilitate dintre această funcție și cea de secretar de stat.

Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) și 3 raportat la art. 39 pct. 4 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, în versiunea consolidată la 21 aprilie 2008 (în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății), în termen de 15 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcție, respectiv în termen de cel mult 15 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activității, secretarii de stat au obligația declarării averii și a intereselor.

Conform art. 41 alin. (3) din același act normativ, declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere, și cuprinde funcțiile și activitățile, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale O.U.G. nr. 14/2005.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 144/2007 rezultă că scopul întocmirii declarațiilor de interese este aducerea la cunoștința publicului și a autorităților publice a eventualelor funcții deținute de persoanele cărora le incumbă această obligație, în vederea identificării situațiilor în care declaranții s-ar putea găsi în stări de incompatibilitate în exercitarea unei funcții sau demnități publice ori într-un conflict de interese.

Potrivit art. 84 alin. (2) raportat la art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de secretar de stat este incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea, printre altele, a funcției de administrator la societăți comerciale.

În contextul normativ astfel prezentat, se constată că, întrucât funcția de administrator deținută în cadrul celor două societăți comerciale determina incompatibilitatea inculpatului în exercitarea demnității publice, acesta a omis, cu bună-știință, să declare în cele două documente această calitate, urmărind să evite identificarea stării sale de incompatibilitate. Atitudinea subiectivă a inculpatului a fost, așadar, specifică intenției directe calificate prin scop, criticile apărării - relative la absența laturii subiective a infracțiunii - fiind neîntemeiate.

Încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea, legală și nu se justifică cenzurarea, din oficiu, a hotărârii apelate sub acest aspect.

II. Acuzația de complicitate la evaziune fiscală

Prioritar, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 432 din 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/3/2009*, definitivă prin Decizia penală nr. 1332 din 3 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța învestită cu judecarea infracțiunii de evaziune fiscală săvârșită de inculpații F. și H. a stabilit explicit, în mod definitiv, caracterul fictiv al contractelor de consultanță nr. z, nr. x și nr. y, datate 28 decembrie 2005, precum și al studiilor întocmite, alături de alte persoane, de A., în executarea acestor contracte.

Instanțele penale au statuat, în această modalitate, asupra unor împrejurări faptice relevante pentru clarificarea conținutului obiectiv nu doar al actelor comise de autorii evaziunii fiscale, ci și al actelor de complicitate la această infracțiune, ce fac obiectul judecății în cauza de față.

Autoritatea de lucru judecat atașată hotărârii definitive anterior menționate împiedică, prin urmare, repunerea în discuție a oricăror aspecte referitoare la caracterul fictiv al contractelor de consultanță și al pretinselor operațiuni efectuate în baza lor, reliefate de facturile datate 1 februarie 2006, respectiv 15 februarie 2006. În contextul statuărilor definitive ale instanțelor judecătorești, o nouă analiză detaliată a conținutului celor trei "studii" atribuite consultantului D., în scopul reafirmării fictivității prestațiilor atestate de aceste documente, este superfluă.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu se impune cenzurarea explicită a susținerilor apelantului A. referitoare la realitatea studiilor întocmite în baza contractelor de consultanță nr. z, nr. x și nr. y, datate 28 decembrie 2005.

Relevante pentru clarificarea gradului de participație a inculpatului la comiterea faptei deduse judecății sunt alte două împrejurări, și anume: aspectul obiectiv al implicării directe a apelantului în întocmirea/semnarea celor trei analize și aspectul subiectiv al cunoașterii caracterului fictiv al acestora, precum și a finalității punerii lor la dispoziția celor doi autori ai infracțiunii de evaziune fiscală.

Sub aspectul cu caracter obiectiv anterior menționat, Înalta Curte constată că apelantul-inculpat A. nu a contestat implicarea sa directă, alături de K., U. și M., în activitatea de întocmire a celor trei "Analize", după cum nu a negat nici faptul semnării, ca reprezentant al D., a celor trei contracte de consultanță în discuție. Aceste demersuri ale inculpatului au facilitat în mod direct actele ulterioare de evidențiere, în contabilitatea pretinșilor beneficiari - S.C E. și S.C G. -, a unor cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale și reprezintă baza factuală a acuzației de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală dedusă judecății.

Împrejurarea că, distinct de contribuția sa la întocmirea documentelor detaliate supra, inculpatul nu a fost și semnatarul facturilor emise de D. în baza celor trei contracte de consultanță, nu are relevanță asupra semnificației penale a activității sale anterior descrise. Aceasta deoarece acțiunile efective ale inculpatului se circumscriu, din punct de vedere obiectiv, unui ajutor la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, indiferent de măsura în care acest demers s-a conjugat și cu sprijinul altor complici la comiterea aceleiași infracțiuni.

Sub aspectul subiectiv al acuzației de complicitate la evaziune fiscală, Înalta Curte constată că poziția inculpatului a fost aceea de a nega că ar fi cunoscut scopul real al încheierii contractelor de consultanță ori al analizelor puse la dispoziția SC E. și SC G., încercând acreditarea ideii responsabilității exclusive, sub acest aspect, a numitului S. (persoană decedată).

Contrar acestor susțineri, instanța de apel apreciază, similar Curții de Apel, că modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, împrejurările în care au fost perfectate cele trei contracte de consultanță și au fost întocmite analizele realizate în baza acestora, precum și modalitatea de valorificare ulterioară a acestor documente demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul a cunoscut cu certitudine că, prin activitatea desfășurată, înlesnea reprezentanților celor două societăți beneficiare diminuarea profitului brut prin decontarea contravalorii unor servicii neprestate și, prin aceasta, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

Astfel, la data de 28 decembrie 2005, ca reprezentat legal al D. - societate cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii, care nu avea ca obiect de activitate piața asigurărilor, inculpatul a încheiat trei contracte cvasi identice de servicii de consultanță intitulate "Contract Servicii Consultanță - Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări", prin care, în numele consultantului, se obliga față de societățile beneficiare SC E. SRL, reprezentată de inculpata F. (contractul nr. z din 28 decembrie 2005), și SC G. SA, reprezentată de O. (contractele nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005), să furnizeze servicii cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani (în primele 2 contracte), respectiv cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani incluzând și copii minori ai asiguraților cu vârste de minim 1 an (în ultimul contract).

Deși unicul element de diferențiere a serviciului la care se obliga consultantul consta în categoria de vârstă a asiguraților vizați de strategia ce constituia obiectului convențiilor, prețul acestuia diferă semnificativ în cele trei contracte, fiind stabilit la cuantumul de aproximativ la 1.100.000 dolari SUA (în primul contract), 1.550.000 dolari SUA (al doilea contract) și, respectiv, 2.350.000 dolari SUA (ultimul contract), diferențe just subliniate și în sentința apelată.

Într-un interval foarte scurt de timp (mai puțin de 3 săptămâni), în executarea contractelor de consultanță au fost întocmite trei studii intitulate "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005", datate: ianuarie 2016 pentru beneficiarul SC E. SRL (contract nr. z din 28 decembrie 2005), respectiv 16 ianuarie 2016 și 18 ianuarie 2016 pentru beneficiarul SC G. SA (contractele nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005). Acestea au același conținut, aceeași organizare pe capitole și același cuprins, singurele elemente de diferențiere fiind denumirea beneficiarului, numărul de contract și data întocmirii.

Toate cele trei studii întocmite în numele D. au fost semnate de inculpatul A., sub titulatura de coordonator proiect, și de M. și K., în calitate de consilieri consultanți (în cazul celor care au ca beneficiar SC G. SA), respectiv de avocat A. și de economiștii U. și K. (în cazul celui destinat SC E. SRL).

În baza acestor studii, în numele D. P. LTD, au fost emise facturile nr. x din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA. (reprezentând servicii conform contractului nr. z către SC E. SRL), nr. y din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA (reprezentând servicii conform contractului nr. x) și nr. y din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA (reprezentând servicii conform contractului nr. y către SC G. SA), documente financiar contabile prin care, practic, s-a facturat prețul integral al contractelor de consultanță.

Deși nu a semnat facturile în discuție - aspect stabilit prin raportul de expertiză criminalistică nr. x din 4 martie 2016 realizat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București - inculpatul a avut cunoștință de existența acestora, fiind persoana care, în numele D., le-a raportat instituțiilor abilitate, astfel cum susține în declarația dată la 5 noiembrie 2010.

Folosind studiul întocmit de inculpat ca document justificativ al serviciilor așa-zis prestate de D., în baza contractului de consultanță încheiat la 28 decembrie 2005, administratorul SC E. SRL, F., a înregistrat în contabilitatea firmei, în luna decembrie 2006, în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", factura nr. yy din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA (echivalent al sumei de 3.050.712 RON, calculată la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA), reprezentând servicii conform contractului nr. z. Conform concluziilor raportului de constatare întocmit de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție (dosar nr. x/P/2006 al D.N.A.), această înregistrare a avut ca efect diminuarea profitului brut al societății aferent anului 2006, și, implicit, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 488.114 RON.

În aceleași condiții, administratorul SC G. SA, H., a înregistrat în contabilitatea firmei, în luna decembrie 2006, în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți" în corespondență cu contul 462.3 "Furnizori bun, servicii", factura nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA (echivalent al sumei de 4.480.000 RON, calculată la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA), reprezentând servicii conform contractului nr. x, și factura nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA (echivalent al sumei de 6.928.281 RON, calculată la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA), reprezentând servicii conform contractului nr. y.

Potrivit aceluiași raport de constatare, înregistrările susmenționate au avut ca efect diminuarea, cu suma de 11.408.281 RON, a profitului brut al societății aferent anului 2006, și, implicit, a impozitului pe profit cu suma de 1.825.325 RON.

În contextul prezentat, se constată că întocmirea și încheierea de către inculpat a unor contracte de consultanță având ca obiect dezvoltarea unei strategii de succes într-o sferă de activitate total străină consultantului, la prețuri supraevaluate, urmată de întocmirea unor studii care nu acoperă obiectul convențiilor și care constituie, în mare, copia unui studiu oficial publicat ulterior de o autoritate în domeniu, dar în baza cărora consultantul a facturat prețul integral al serviciilor contractante, înlesnind astfel societăților beneficiare deducerea acestuia din profitul brut, cu consecința diminuării profitului impozabil, denotă cunoașterea de către acesta, ab initio, nu doar a caracterului fictiv al acestora, ci și a scopului real al contractelor.

Apărarea inculpatului privind caracterul studiilor întocmite - de acte de executare parțială a contractelor - în schimbul cărora trebuie să primească doar suma de 5.000 dolari SUA, este contrazisă atât de conținutul contractelor (în cuprinsul cărora același inculpat nu a inserat clauze privind termenele de execuție și tarifele defalcate pe fiecare serviciu în parte), cât și de faptul că, subsecvent întocmirii studiilor, în executarea contractelor nu au mai fost realizate alte activități.

În același sens, este relevant că, ulterior, ca reprezentant al D., inculpatul a încheiat un contract prin care cumpăra de la SC E. SRL un număr de 171.335 acțiuni deținute la Banca Internațională a Religiilor, aflată la momentul respectiv în faliment, plata prețului supraevaluat de 1.100.000 dolari SUA (de 30 de ori mai mare decât valoarea reală a acțiunilor) urmând a se face prin compensare cu prețul echivalent al serviciilor prestate vânzătoarei în baza contractului de consultanță încheiat la data de 28 decembrie 2005, aspect evidențiat de declarațiile martorei F., care se coroborează cu mențiunile cuprinse în art. 3 din contractul de garanție reală imobiliară (anexă la contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat), depus în fața instanței de apel. Rezultă, așadar, cu certitudine că inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni în considerarea aparentului caracter cert, lichid și exigibil al prețului serviciilor pretins prestate în baza contractului de consultanță, urmărind ca, în acest fel, să justifice înregistrarea acestuia în contabilitatea SC E. SRL.

În fine, împrejurarea că inculpatul A. nu ar fi beneficiat în mod direct de vreun avantaj ca urmare a încheierii celor trei contracte de consultanță reprezintă o împrejurare lipsită de semnificație pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală în forma complicității.

Pe de o parte, dispozițiile art. 48 C. pen. (art. 26 C. pen. din 1969) nu condiționează incidența acestei forme de participație secundară de obținerea unui beneficiu direct de către complice.

Pe de altă parte, natura reală a relațiilor existente între inculpatul A., pe de o parte, și reprezentanții SC E. SRL ori SC G. SA, pe de altă parte, apare cu totul diferită de cea alegată de inculpat în prezenta cauză. Astfel, deși apelantul a susținut, cu ocazia ascultării sale în fond, că ar fi avut relații tangențiale cu F. și O. (cunoscându-i la manifestări cu caracter politic), acționând, preponderent la indicațiile lui S., înscrisurile aflate la dosarul cauzei relevă, dimpotrivă, o implicare consecventă și de durată a inculpatului în activitatea SC E.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare părți sociale din 1 noiembrie 2005 încheiat între W. - asociat unic al Q. SRL și SC E. SRL - administrator O. prin împuternicit A., actul adițional la acest contract din data de 5 decembrie 2005, semnat pentru SC E. SRL de aceleași persoane, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. y din 21 octombrie 2005 încheiat între AA. SA și SC E. SRL - administrator O. prin împuternicit A., actul adițional la acest contract din data de 22 octombrie 2005, semnat pentru SC E. SRL de aceleași persoane, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 23 noiembrie 2005 încheiat între AA. SA și SC E. SRL - administrator O. prin împuternicit A. (înscrisuri aflate la dosar u.p nr. x/P/2006) reprezintă probe ale plasării constante a inculpatului în apropierea reprezentanților SC E. SRL, în chiar perioada încheierii contractelor de consultanță în litigiu și, implicit, ale cunoașterii unor detalii legate de structura ori activitatea reală a societății presupus beneficiare.

Chiar dacă aceste elemente probatorii nu au aptitudinea de a demonstra existența unor beneficii directe obținute de apelantul-inculpat ca urmare a activităților ilicite deduse judecății, ele probează însă că demersurile inculpatului A. și ale reprezentanților societății menționate au fost conivente și repetate, nicidecum întâmplătoare și izolate.

De asemenea, legăturile existente între reprezentanții SC E. și SC G. și scopul ilicit comun urmărit de aceștia în contextul faptic mai larg reținut prin Sentința penală nr. 432 din 21 mai 2014 a Tribunalului București, secția I penală, demonstrează că, și în relația cu cea din urmă societate, inculpatul A. a acționat în considerarea unei finalități similare celei urmărite în raporturile cu SC E., respectiv sprijinirea reprezentanților societăților în demersul de diminuare frauduloasă a bazei impozabile, prin înscrierea în documentele financiar-contabile a unor operațiuni care nu aveau la bază operațiuni reale.

În consecință, este demonstrat că atitudinea subiectivă a apelantului-inculpat a fost specifică intenției, acesta cunoscând că, prin încheierea contractelor de consultanță și depunerea studiilor întocmite, înlesnea reprezentanților legali ai SC E. SRL și SC G. SA reducerea frauduloasă a bazei impozabile, fiind realizate elementele de tipicitate ale evaziunii fiscale, în forma de participație a complicității.

Încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea, legală și nu se justifică cenzurarea, din oficiu, a hotărârii apelate sub acest aspect.

Ca urmare, criticile formulate de inculpat cu titlu principal sunt neîntemeiate, același caracter având și cele vizând soluția dată laturii civile a cauzei, invocate în argumentarea solicitării subsidiare de reindividualizare judiciară a pedepselor, care va fi analizată odată cu cererea similară a parchetului.

În acest sens, se constată că, prin săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a celor două acte de complicitate la evaziune fiscală prezentate anterior, inculpatul A. a ajutat la producerea, în bugetul statului, a unui prejudiciu total de 2.313.439 RON, conform legii civile, acesta fiind ținut a răspunde, în solidar cu fiecare dintre autorii infracțiunii și în limitele prejudiciului efectiv produs prin fiecare infracțiune, pentru acoperirea acestuia.

Angajarea răspunderii civile a autorilor infracțiunilor de evaziune fiscală pentru acoperirea prejudiciilor produse prin faptele lor, într-o cauză separată, printr-o hotărâre definitivă, nu exonerează participantul secundar, judecat ulterior pentru complicitate la ambele fapte, de angajarea răspunderii sale civile pentru același prejudiciu.

În consecință, soluția dată laturii civile a cauzei, de obligare a inculpatului A. la plata prejudiciului total cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală la care a participat în calitate de complice, este temeinică și legală, părții civile recunoscându-i-se astfel, prin două titluri diferite, dreptul de a-și recupera daunele materiale de la participanți, în mod evident, numai în limita prejudiciului efectiv produs de fiecare dintre ei.

O astfel de soluție constituie o justă aplicare a principiului răspunderii civile solidare a participanților răspunzători de producerea unui prejudiciu, care își are temeiul legal în dispozițiile art. 1382 C. civ. (art. 1003 din vechiul C. civ.).

Instituind obligația fiecărui participant de a repara întreg prejudiciul produs, solidaritatea pasivă constituie o veritabilă garanție a recuperării de către partea civilă a daunelor suferite ca urmare a infracțiunilor comise, care naște în persoana participantului care acoperă prejudiciul dreptul de regres asupra a ceea ce depășește partea pentru care este ținut responsabil.

III. Criticile parchetului.

Critica de netemeinicie vizează greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului în fond, ca urmare a reținerii netemeinice a circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea acestuia.

Critica este neîntemeiată.

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege ori lăsate la aprecierea instanței, care sunt apte să diminueze în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblul ei, sau să-l caracterizeze de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret ar satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Evaluând, în aceste coordonate, critica parchetului, Înalta Curte reține că împrejurările vizând contribuția concretă a inculpatului la derularea activității infracționale, respectiv opțiunea acestuia de a nu se folosi de calitatea de secretar de stat pentru a obține vreun avantaj patrimonial, nu pot avea, într-adevăr, în contextul particular al speței, valoare circumstanțială atenuantă. Aceste împrejurări nu pot fi evaluate izolat de celelalte circumstanțe obiective ale cauzei, detaliate în considerentele ce preced, astfel că nu justifică eo ipso eventuala reducere a pedepsei sub minimul special.

În schimb, Înalta Curte reține durata suficient de îndelungată de timp scursă de la momentul săvârșirii faptelor și până la soluționarea definitivă a cauzei (8 ani în cazul infracțiunii de fals în declarații, respectiv 11 ani, în cazul complicității la evaziune fiscală), precum și imperativul asigurării unui just echilibru între sancțiunea aplicată autorilor infracțiunii, pe de o parte, și cea aplicată complicelui, pe de altă parte, împrejurări care justifică în mod rezonabil stabilirea unor pedepse inferioare limitei minime legale. Din perspectiva acestor considerente, determinarea duratei pedepselor la nivelul stabilit de către instanța de fond este temeinică, elementele anterior descrise având valențele circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969.

În schimb, solicitarea subsidiară a inculpatului A. de reindividualizare a pedepsei este neîntemeiată.

Datele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, nivelul ridicat de instrucție și statutul socio-profesional, au fost just valorificate de către instanța de fond în procesul de individualizare judiciară, reflectându-se în cuantumul scăzut al pedepselor aplicate acestuia, în pofida contextului particular al cauzei, caracterizat prin gravitatea faptelor, urmările produse prin săvârșirea acestora și conduita procesuală a inculpatului. În plus, luând în considerare și urmările faptelor comise, concretizate, în cazul evaziunii fiscale, în producerea unui prejudiciu semnificativ bugetului de stat, circumstanțele personale evocate nu au o semnificație atenuantă substanțială, pentru a justifica reducerea suplimentară a duratei pedepsei, astfel cum solicită apărarea.

Aceleași elemente legitimează concluzia că executarea pedepsei în regim de detenție reprezintă unica modalitate de atingere a scopului preventiv-educativ al sancțiunii, eventuala suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, astfel cum a solicitat apelantul-inculpat, neoferind garanții suficiente că o atare finalitate ar putea fi atinsă prin simpla supraveghere a conduitei inculpatului, pe un termen determinat.

În fine, Înalta Curte notează că apelanții nu au invocat, iar instanța nu a constatat din oficiu, elemente de nelegalitate a tratamentului sancționator aplicat în speță, atât din perspectiva identificării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., cât și a aplicării pedepselor principale, accesorii ori complementare în conformitate cu legea identificată ca fiind aptă a asigura un tratament mai blând, în cazul concret dedus judecății.

Critica de nelegalitate a procurorului vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 404 alin. (4) raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., acuzarea susținând că instanța de fond trebuia să dispună și anularea celor trei contracte de consultanță întocmite de inculpat și a facturilor fiscale emise în baza acestora.

Critica este întemeiată, dar pentru alte argumente decât cele prezentate de acuzare.

Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Desființarea totală sau parțială a unui înscris, reglementată de art. 25 alin. (3) C. proc. pen. reprezintă o modalitate fie de reparare în natură a prejudiciului cauzat prin infracțiuni de rezultat (când desființarea unui înscris constituie o măsură de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii), fie de înlăturare a stării de pericol ce ar deriva din menținerea în circuitul civil a unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, caracteristică infracțiunilor de fals.

În cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, prin ipoteză, repararea prejudiciului se realizează prin echivalent, respectiv prin plata unei sume de bani corespunzătoare prejudiciului cauzat bugetului de stat, și nu "în natură", prin modalitatea desființării de înscrisuri, chiar dacă unele dintre aceste acte au fost utilizate de autori în vederea denaturării conținutului evidențelor contabile. Aceasta deoarece, concretizându-se în absența unei sume de bani de la bugetul de stat, prejudiciul cauzat prin evaziune este susceptibil a fi reparat numai prin plata sumei echivalente, desființarea de înscrisuri fiind inaptă a produce un atare efect.

Din această perspectivă, desființarea atât a celor trei contracte de consultanță indicate de procuror în apel, cât și a celor trei analize menționate în sentință, nu se circumscrie specificului și finalității modalității de reparare în natură prevăzută de art. 25 alin. (3) teza finală C. proc. pen., impunându-se modificarea hotărârii apelate sub acest aspect. Totodată, în condițiile în care obiectul judecății nu a inclus, în cauza de față, eventuale acuzații de falsificare a acestor înscrisuri, nu se justifică desființarea lor nici prin raportare la teza I a normei de procedură evocate.

În schimb textul de lege instituie obligația instanței învestite cu judecarea cauzei de față de a dispune desființarea celor două declarații de interese necorespunzătoare adevărului - obiect material al infracțiunii de fals în declarații pentru care a fost condamnat inculpatul A.

În consecință, apreciind întemeiate criticile formulate de procuror numai în limitele anterior precizate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 124/F din 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, va desființa, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare:

Va înlătura dispoziția privind anularea următoarelor înscrisuri: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:x", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:y" "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:z" (în original, anexele atașate d.u.p.).

În baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., va dispune desființarea declarațiilor de interese din 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009 întocmite de inculpatul A.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Totodată, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, dispunând, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea apelantului-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., plata onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în cuantum de 100 RON, din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 124/F din 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

Înlătură dispoziția privind anularea următoarelor înscrisuri: "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:x", "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:y" "Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:z" (în original, anexele atașate la dosar u.p.).

În baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., dispune desființarea declarațiilor de interese din 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009 întocmite de inculpatul A.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în cuantum de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL