Decizia nr. 628/2017
Deliberând asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 56 din data de 6 mai 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, printre alți, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (1)0 C. proc. pen., art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi)ani închisoare.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 86 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și în temeiul art. 861 C. pen. din 1969, și s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, termen compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 (doi) ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul a fost obligat la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere; să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava la datele fixate de această instituție: să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale și în baza art. 359 C. pen. din 1969, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969și art. 864 alin. (2) C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 11.200 lei și în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin procesul-verbal din data 18 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în sarcina inculpatului A. asupra sumelor de 560 lei, 36 dolari SUA și 10.500 euro, precum și asupra autoturismului, lăsat în custodia acestuia, până la concurența sumei confiscate, la care se adaugă cheltuielile judiciare.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și apelanții intimați inculpați, printre care și A.
Prin Decizia penală nr. 95/A din data de 17 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinței penale nr. 56 din 6 mai 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. din 1969 a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. din 1969 aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală atacată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 5 alin. (1) C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.
S-a dispus aplicarea art. 65 alin. (1) - art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. ca pedeapsă accesorie și în temeiul art. 60 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului A. împotriva aceleași sentințe penale.
Împotriva Deciziei penale nr. 95/A din data de 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul A. a formulat, la data de 16 aprilie 2015 (prin fax ), cererea de recurs în casație, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formându-se Dosarul nr. x/1/2015.
În motivarea cererii sale, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
S-a arătat că a fost condamnat pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, pedeapsă care în opinia sa este nelegală, în condițiile în care instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen., situație în care minimul era de 3 ani și 4 luni.
Inculpatul a susținut că, instanța reținând că sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 396 alin. (1) C. proc. pen., trebuia să constate că minimul special astfel redus era de 3 ani și 4 luni, iar dacă s-ar fi reținut și circumstanțe atenuante pedeapsa care trebuia să fie aplicată era sub 3 ani și 4 luni.
S-a mai susținut că, deși se face mențiune cu privire la reducerea limitelor de pedeapsă ca efect al parcurgerii procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii, la momentul individualizării pedepsei nu s-a ținut seama de acest lucru, dispunându-se o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 5 ani.
În Dosarul nr. x/1/2015, inculpatul A. a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate pe motiv că soluția legislativă de limitare a recursului în casație doar cu privire la deciziile pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel încalcă prevederile art. 16 și art. 21 din Constituție.
Prin Încheierea nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, cu motivare că potrivit art. 434 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea nu face parte din categoria deciziilor ce pot fi atacate cu recurs în casație.
Prin Decizia penală nr. 42 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a constatat admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, dar întrucât până la acel moment Curtea Constituțională, se pronunțase deja asupra unei cereri similare, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererea inculpatului a rămas fără obiect.
La data de 15 martie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată sub nr. x/1/20174, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
În motivarea cererii sale, condamnatul, prin apărător, a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât:
- prin Decizia nr. 540/2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 434 alin. (1) C. proc. pen.;
- excepția de neconstituționalitate a art. 434 alin. (1) C. proc. pen. a fost invocată de inculpat în Dosarul nr. x/1/2015, cauză a cărei revizuire o solicită;
- Decizia Curții Constituționale nr. 540/2016 a fost publicată în M. Of. în data de 24 octombrie 2016, ulterior rămânerii definitive a Deciziei penale nr. 95/2015, fapt petrecut în data de 13 octombrie 2015;
- Decizia penală nr. 95/2015 s-a întemeiat pe art. 434 alin. (1)C. proc. pen., întrucât respingerea recursului în casație a fost motivată pe considerentul că această cale de atac este inadmisibilă.
S-a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 și trimiterea cauzei în vederea rejudecării admisibilității cererii de recurs în casație.
La termenul de judecată din data 31 mai 2017, legal citat, condamnatul A., aflat în stare de deține, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța luând act de solicitarea acestuia și constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 364 alin. (4) C. proc. pen. Totodată Înalta Curte a luat act și de solicitarea apărătorului ales, avocat B., de judecare a cauzei pentru motivele invocate în scris.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.
De asemenea, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Se observă, astfel, că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în cauze penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea respectivelor cauze.
În acest context, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este formulată împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, hotărâre care este definitivă și, deși a fost pronunțată în calea extraordinară a recursului în casație, întrunește cerințele prevăzute de art. 452 alin. (1) C. proc. pen.
Examinând, în continuare, cererea de revizuire în conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată în mai puțin de un an de la data publicării în M. Of. al României, partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 (24 octombrie 2016), respectiv la data de 15 martie 2017, de către revizuentul A., persoană care a promovat recursul în casație ce a format obiectul Dosarului nr. x/1/2015, având calitatea de inculpat în cauză.
Totodată, se observă că aceasta a fost întocmită în scris și motivată, fiind întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 17 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2011, arătându-se că această hotărâre nu se regăsește printre cele prevăzute de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., fiind pronunțată de instanța supremă, ca instanță de apel.
Ulterior acestei hotărâri, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională.
De asemenea, se constată că în cadrul Dosarului nr. x/1/2015 inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.
Mai mult, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și la acest moment și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În această situație, având în vedere că inculpatul a formulat deja o cerere de recurs în casație, singura cale procedurală care îi mai permite, la momentul actual, accesul la această cale extraordinară de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
A raționa altfel ar însemna împiedicarea, în continuare, a inculpatului A. de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casație și perpetuarea încălcării dispozițiilor art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a celor ale art. 16 și art. 21 din Constituția României. Or, încălcarea respectivelor prevederi constituționale și, implicit, a drepturilor ce derivă din acestea a fost constatată deja de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 (parag. 20 și următoarele).
Admisibilitatea cererii de revizuire se întemeiază, în mod evident, pe decizia Curții Constituționale întrucât dispoziția legală declarată neconstituțională a avut o înrâurire decisivă asupra Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015. Reglementarea legislativă este firească și echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, partea, dând dovadă de diligență, a invocat excepția de necostituționalitate, înțelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor și intereselor sale legitime.
În sens contrar, ar fi lipsit de fundament însuși controlul de constituționalitate întrucât partea ar fi pusă în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci ale controlului de constituționalitate pe care l-a declanșat împrejurarea care ar echivala cu o veritabilă sancțiune aplicabilă părții.
În consecință, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională în considerentele deciziei mai sus arătate, va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație care, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format din un judecător, în cameră de consiliu și fără citarea părților, iar, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță (în speță - procedura de filtru a recursului în casație), Înalta Curte va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 260 lei rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate;
Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
Anulează, în parte, încheierea atacată și dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, azi, 14 iunie 2017.
Opinie separată
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.
Din conținutul prevederilor legale menționate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârilor judecătorești. Or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale.
Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Sub aspectul laturii civile, sunt supuse revizuirii hotărârile în care s-a pronunțat o soluție de admitere sau respingere (ca nefondată sau inadmisibilă) a acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute de art. 452 alin. (1) C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. x/RC din data de 13 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, împotriva căreia condamnatul A. a formulat cerere de revizuire nu s-a rezolvat fondul cauzei, ci a fost respinsă, ca inadmisibilă, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, (…) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”, iar în dispozițiile alin. (4) teza finală ale aceluiași articol, se precizează în mod expres, că deciziile Curții Constituționale „au putere numai pentru viitor.”
Mai mult prin O.U.G nr. 70/2016 din data de 26 octombrie 2016, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 886 din 31 octombrie 2016, s-a stabilit cadrul legal de aplicarea a Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016, care în Art. 3 lit. b) arată că, aceasta se aplică :”în cazul recursurilor în casație exercitate împotriva deciziilor pronunțate începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 în M. Of.”, respectiv 24 octombrie 2016.
Pentru aceste considerente, apreciez, în opinie minoritară, că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. și obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.