Decizia nr. 699/2017
Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 500/PI din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 242 alin. (3) raportat la art. 215 alin. (7) C. proc. pen. și art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv față de persoana extrădată A., cu drept de ședere temporară în Timișoara.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș a sumei de 130 lei, cu titlu de onorariu de avocat din oficiu.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin cererea înregistrată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a solicitat să se dispună, în temeiul art. 215 alin. (7) C. proc. pen., înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de persoana solicitată A., cetățean moldovean.
În motivarea cererii, s-a arătat că persoana solicitată A. a încălcat, cu rea-credință, obligațiile stabilite de către instanța de judecată care a dispus față de aceasta măsura controlului judiciar, întrucât nu s-a prezentat în data de 27 iunie 2017 la sediul organului de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere. Mai mult, deși a fost citat pentru data de 27 iunie 2017 în Dosarul nr. x/59/2017 al Curții de Apel Timișoara, având ca obiect contestație la executare, nu s-a prezentat la chemarea instanței și nici nu a informat de îndată organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar cu privire la schimbarea locuinței, organele de poliție care s-au deplasat la domiciliul acestuia negăsindu-l la adresa indicată.
Analizând cererea formulată, s-a constatat că prin sentința penală nr. 361/PI din data de 9 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2016, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 22 din Convenția Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova.
S-a dispus extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate A., cu drept de ședere temporară în Timișoara.
În baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a prelungit măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017 inclusiv) față de persoana solicitată A.
În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută, arestată provizoriu și arestată la domiciliu de la 07 octombrie 2016 la 01 aprilie 2017.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestațiilor formulate de persoana solicitată (Decizia nr. 607 din 09 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2017) și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, secția penală, (Decizia nr. 562 din 29 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2017).
Instanța a considerat că întrucât măsura preventivă a controlului judiciar a fost dispusă în baza Legii nr. 302/2004, cererea de înlocuire trebuie raportată la dispozițiile aceleiași legi.
Potrivit art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
Pe cale de consecință, s-a considerat că după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 care privesc înlocuirea măsurilor provizorii, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluționare în sensul art. 43 alin. (5) din lege, astfel încât nu se mai poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând, în temeiul art. 206 raportat la art. 215 alin. (7) și (8) și la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării persoanei solicitate A., în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Republica Moldova ca urmare a admiterii cererii de extrădare față de aspectul că persoana extrădabilă s-a sustras controlului judiciar și în vederea predării este necesară arestarea acestuia.
De asemenea, parchetul a considerat netemeinică hotărârea pronunțată de instanța de executare privind respingerea cererii de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv față de persoana extrădată A. motivată de faptul că cererea de înlocuire trebuie raportată la dispozițiile Legii nr. 302/2004, întrucât măsura preventivă a controlului judiciar a fost dispusă în baza aceleiași legi, iar după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
Sub acest aspect, parchetul a considerat greșit raționamentul instanței de fond câtă vreme temeiul juridic al cererii formulate a vizat tocmai dispozițiile C. proc. pen. care completează Legea specială nr. 302 din 2004, respectiv art. 215 alin. (7) din C. proc. pen. dat fiind faptul că hotărârea de extrădare rămăsese definitivă. În susținerea acestei considerații, parchetul a considerat că măsura dispusă de instanța de fond a fost luată în scopul evitării sustragerii persoanei extrădabile de la predarea sa către autoritatea solicitantă.
Pe de altă parte, din economia dispozițiilor legale anterior amintite a rezultat, fără echivoc în opinia parchetului, faptul că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se afla sub puterea unui mandat de arestare în vederea extrădării, pe care organele de poliție să-l pună în executare, iar lipsa unui astfel de mandat de arestare determină imposibilitatea executării hotărârii de extrădare.
Totodată, prin motivele de contestație formulate de parchet, s-a apreciat că textele de lege invocate au caracter imperativ și nu lasă la aprecierea instanței posibilitatea luării măsurii arestării persoanei extrădate, instanța fiind obligată să dispună emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei extrădate către autoritățile judiciare solicitante.
În prezenta cauză, instanța a stabilit ca una dintre obligații să fie aceea de a nu părăsi orașul Timișoara, de a nu-și schimba domiciliul, respectiv reședința fără să anunțe organele de poliție desemnate cu supravegherea sa, însă în prezent acesta nu este de găsit și nu răspunde la solicitarea instanței când este citat.
Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Instanța de control judiciar constată că măsura controlului judiciar dispusă față de intimatul persoană extrădabilă A. este în măsură să descurajeze o eventuală conduită contrară obligațiilor impuse în cadrul acestei măsuri, măsură aptă să asigure predarea sa către autoritățile judiciare din Republica Moldova ca urmare a admiterii cererii de extrădare.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic (...) necesitatea menținerii (.) sau înlocuirea arestării provizorii cu măsura arestului la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanțe, apreciază că dispozițiile mai sus menționate care vizează măsurile provizorii sunt aplicabile doar în cursul soluționării cererii de extrădare, iar după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, orice solicitare de înlocuire a măsurii preventive nu mai poate fi dispusă în temeiul acestui text de lege.
Verificând solicitările parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte le consideră neîntemeiate, câtă vreme norma specială (Legea nr. 302/2004) primează față de cea generală (C. proc. pen.) și se completează cu norma generală în materie ori de câte ori legea specială nu cuprinde dispoziții cu privire la o anumită situație.
Or, față de textele de lege anterior menționate, nu se poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive pe motiv de rea-credință din partea intimatului persoană solicitată A. de a se prezenta în data de 27 iunie 2017 la sediul organului de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere și la chemarea Curții de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. (7) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 500/PI din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulate de parchet vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 500/PI din data de 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de parchet, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iulie 2017.