Modificări de pedepse. Contestaţie la executare
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- modificări de pedepse
- contestaţie la executare
C. pen., art. 72
C. proc. pen., art. 585, art. 598
1. Dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cazul în care pentru o infracţiune s-a dispus condamnarea printr-o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, iar pentru infracţiunea concurentă s-a dispus condamnarea printr-o altă hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării, întrucât incidenţa dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este condiţionată de caracterul executabil al pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente.
2. Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate dispuse într-o cauză nesoluţionată definitiv privind o infracţiune concurentă judecată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii nu poate fi realizată pe calea contestaţiei la executare prevăzute în art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 870 din 21 septembrie 2017
Prin sentinţa nr. 80 din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, cererea iniţială de modificare a pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., precizată ulterior ca fiind contestaţie la executare pe temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. formulată de contestatorul-condamnat A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea adresată la 13 februarie 2017 Judecătoriei Ploieşti, contestatorul-condamnat A. a solicitat, prin avocat ales, modificarea pedepsei pe care o execută în Penitenciarul Ploieşti, aceea de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia nr. 423/A din 1 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în conformitate cu art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând, în procedura reglementată de textul indicat, stabilirea pedepsei rezultate ca urmare a contopirii pedepselor şi a deducerii perioadelor de arest preventiv deja executate şi anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, precum şi emiterea unui nou mandat de executare.
Motivând această cerere, contestatorul-condamnat a susţinut, pe de o parte, că în respectiva cauză a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 11 februarie 2015 - 8 aprilie 2015, când prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar, iar, pe de altă parte, că în dosarul penal nr. X al Curţii de Apel Ploieşti a fost reţinut la 19 noiembrie 2014 şi apoi arestat preventiv la 20 noiembrie 2014, măsură ce a fost înlocuită cu arestul la domiciliu la 9 aprilie 2015, ulterior, la 8 mai 2015, măsura fiind înlocuită de Curtea de Apel Ploieşti cu cea a controlului judiciar.
Totodată, s-a mai susţinut că prin sentinţa penală nr. 54 pronunţată la 28 aprilie 2016 de Tribunalul Buzău în dosarul nr. Y a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior.
Invocând aceste trei cauze penale, contestatorul-condamnat a susţinut că pedepsele urmează a fi contopite şi deduse zilele de reţinere, precum şi perioadele de arest preventiv şi arest la domiciliu care însumează 233 zile închisoare în procedura de modificare a pedepsei, iar tratamentul juridic aplicabil pentru concurenţa faptelor este cel prevăzut de Codul penal anterior, ca lege penală mai favorabilă condamnatului, astfel încât se impune „aplicarea unei noi pedepse care să aibă în calcul durata deja executată în stare de deţinere în baza mandatelor indicate.”
Prin sentinţa penală nr. 599 din 14 martie 2017 a Judecătoriei Ploieşti, în temeiul art. 47 combinat cu art. 553 C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de modificare a pedepsei întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., formulată de condamnatul A., în favoarea curţii de apel, cu motivarea că instanţa de executare este cea corespunzătoare primei instanţe de judecată care a pronunţat hotărârea referitoare la pedeapsa ce s-a cerut a fi modificată.
Ulterior, prin avocat ales, contestatorul şi-a precizat cererea, susţinând că aceasta are natura juridică a unei contestaţii la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că ea vizează cazul de micşorare a pedepsei rezultat din însumarea numărului de zile de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu - ca măsuri preventive la care a fost supus pe durata judecăţii în cauzele penale şi care ar totaliza 233 zile închisoare.
Curtea de apel a solicitat, din oficiu, fişa actualizată de cazier judiciar a contestatorului-condamnat, precum şi copiile hotărârilor judecătoreşti de condamnare la care se referă contestaţia la executare formulată de acesta.
Verificând cererea iniţială, aşa cum a fost modificată, s-a constatat că, într-adevăr, prin sentinţa penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia nr. 423/A din 1 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, astfel că prin mandatul de executare a pedepsei închisorii din 1 noiembrie 2016 emis de Curtea de Apel Braşov s-a dispus executarea pedepsei, din care a fost dedusă reţinerea şi arestarea preventivă a persoanei condamnate de la 11 februarie 2015 la 8 aprilie 2015.
Separat, aceluiaşi condamnat A., Tribunalul Buzău i-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, dispunând suspendarea condiţionată a executării acesteia prin sentinţa penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 în dosarul nr. Y, definitivă la data de 6 iunie 2016 prin decizia penală nr. 745 a Curţii de Apel Ploieşti, în această cauză penală nefiind dispuse măsuri preventive.
În acelaşi timp, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti se află cauza penală ce face obiectul dosarului nr. X în care contestatorul-condamnat A. are calitatea de inculpat şi a fost supus unor măsuri preventive, după cum urmează: reţinut pentru 24 de ore la 19 noiembrie 2014, arestat preventiv începând cu 20 noiembrie 2014 până la 9 aprilie 2015, când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu, pentru ca, ulterior, prin încheierea pronunţată la 8 mai 2015, definitivă la 15 mai 2015 prin încheierea nr. 689 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, această din urmă măsură preventivă să fie înlocuită cu controlul judiciar; la 6 ianuarie 2017 măsura preventivă a controlului judiciar a fost revocată faţă de inculpatul A. (fişa electronică a dosarului nr. X).
Curtea de apel a mai constatat că, în prezent, contestatorul-condamnat este deţinut în executarea pedepsei de 3 ani închisoare în Penitenciarul Ploieşti.
În opinia curţii de apel, procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care vizează ipoteza concursului de infracţiuni, priveşte exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispoziţiilor referitoare la pedeapsa pentru infracţiunile ce fac parte din structura pluralităţii, când instanţa competentă este chemată să aplice pentru prima dată normele de drept substanţial în cadrul unei judecăţi distincte, aşa cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În cauza de faţă, contestatorul-condamnat A. are, într-adevăr, două hotărâri judecătoreşti penale definitive de condamnare, însă numai pentru una dintre ele a fost emis mandatul de executare a pedepsei (sentinţa penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia nr. 423/A din 1 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), fiindcă pentru cea de a doua (sentinţa penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 în dosarul nr. Y, devenită definitivă la data de 6 iunie 2016 prin decizia penală nr. 745 a Curţii de Apel Ploieşti), care nu este executabilă, nu s-au emis forme de executare a pedepsei şi, prin urmare, chiar dacă faptele din aceste două sentinţe penale de condamnare ar fi concurente, cerinţa impusă de legiuitor, aceea că „la punerea ei în executare sau în cursul executării ei”, nu este îndeplinită.
Examinând apoi cazul de contestaţie la executare întemeiat pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit cu care împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie atunci când se invocă o cauză micşorare a pedepsei, curtea de apel constată că decisivă pentru incidenţa acestui text de lege este condiţia ca hotărârea penală vizată să fie executabilă sau aptă de a fi executată, deoarece contestaţia la executare este mijlocul procesual cu caracter jurisdicţional care poate fi folosit fie înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, fie în cursul executării acesteia sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.
Drept consecinţă, curtea de apel a apreciat că nu este admisibil ca o persoană condamnată să solicite, pe calea contestaţiei la executare, micşorarea pedepsei cu fracţiunea reprezentată de perioadele în care a fost supusă unor măsuri preventive în altă cauză penală care se află în curs de judecată şi, drept urmare, nefiind soluţionată, nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care ar permite eventuala modificare a pedepsei, dacă s-ar constata concurenţa faptelor.
Ca urmare, în dosarul penal nr. X al Curţii de Apel Ploieşti, ca primă instanţă de judecată, şi aflat în continuare pe rol, la pronunţarea hotărârii, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (4) C. proc. pen., instanţa va fi obligată să se pronunţe şi asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod, indiferent de soluţia pe care o va pronunţa în acţiunea penală dedusă judecăţii.
Astfel fiind, perioada cuprinsă între 11 februarie 2015 când a fost reţinut contestatorul A. şi 8 aprilie 2015 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar a fost scăzută deja din pedeapsa de 3 ani închisoare pe care acesta o execută, astfel cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la 1 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Braşov.
În egală măsură, s-a constatat că din fişa de penitenciar a condamnatului A. rezultă că acesta figurează în evidenţele unităţii de deţinere cu o singură condamnare definitivă executabilă, aceea de 3 ani închisoare, care a început la 1 noiembrie 2016, fiind deduse cele 57 de zile executate ca măsuri preventive.
Astfel, curtea de apel a apreciat că nu sunt întrunite nici cerinţele art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi nici cele ale art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece contopirea pedepsei de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate nu poate fi făcută cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată (pe temeiul art. 81 şi urm. C. pen. anterior), întrucât, pe de o parte, aceasta din urmă nu este executabilă, iar pe de alta, aplicarea unei noi pedepse care să aibă în vedere şi perioada de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu dispusă într-o cauză penală aflată în primă instanţă pe rolul Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. X) nu este posibilă, deoarece nu există în această cauză o hotărâre penală de condamnare care să fie executabilă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 4 C. proc. pen., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Chiar dacă contestatorul condamnat a susţinut că există jurisprudenţă în sensul computării perioadelor de arest preventiv în cauze nesoluţionate definitiv, în opinia curţii de apel, art. 72 C. pen., care prevede obligativitatea scăderii din durata pedepsei închisorii pronunţate a perioadei în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate, inclusiv pentru ipoteza în care condamnatul a fost urmărit sau judecat în acelaşi timp ori în mod separat pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive, nu-l îndreptăţeşte să solicite şi să obţină înainte de pronunţarea unei soluţii definitive, oricare ar fi ea, în dosarul penal nr. X al Curţii de Apel Ploieşti care se află încă pe rolul acestei instanţe, având stabilit un nou termen de judecată la 6 septembrie 2017, o astfel de deducere care operează numai din durata pedepsei închisorii pronunţate, iar în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând, cu ocazia dezbaterilor, admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, admiterea contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen., arătând că vizează cazul de micşorare a pedepsei rezultat din însumarea numărului de zile de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu - ca măsuri preventive la care a fost supus pe durata judecăţii în cauzele penale şi care ar totaliza 233 zile închisoare.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în raport cu criticile aduse şi actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătură cu aceasta.
Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii, apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).
Examinând cazurile în care se poate formula contestaţia la executare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în acord cu judecătorul fondului, că cererea iniţială de modificare a pedepsei întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi precizată ulterior ca fiind o contestaţie la executare pe temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, astfel cum a fost formulată de contestatorul-condamnat A., prin apărător, este inadmisibilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivele invocate nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care privesc cazul în care se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi care presupun un impediment ivit în cursul executării. Astfel, pentru incidenţa acestui caz de contestaţie la executare, este necesar ca hotărârea penală vizată să fie executabilă sau aptă de a fi executată, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Altfel spus, cazurile care ţin de micşorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorităţii de lucru judecat, iar instanţa de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoştinţă de acestea la data soluţionării cauzei.
Pe de altă parte, trebuie precizat că aceste cauze de micşorare a pedepsei se referă la alte motive pentru care pedeapsa ar putea fi redusă (lit. d teza finală a art. 598 alin. 1 C. proc. pen.), iar nu la alte cauze penale, aşa cum a susţinut apărarea.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, pe de o parte că, în prezent, faţă de contestatorul-condamnat a fost emis doar un singur mandat de executare a pedepsei închisorii (din 1 noiembrie 2016, de Curtea de Apel Braşov), ca urmare a condamnării la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, prin sentinţa penală nr. 26/F din 3 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia nr. 423/A din 1 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, cu deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive de la 11 februarie 2015 până la 8 aprilie 2015, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr. Y, definitivă prin decizia penală nr. 745 din 6 iunie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat în conformitate cu art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior, hotărâre pentru care nu s-au emis forme de executare a pedepsei faţă de soluţia dispusă, nefiind astfel îndeplinită cerinţa impusă de legiuitor, respectiv „la punerea ei în executare sau în cursul executării ei.”
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în dosarul penal nr. X, aflat pe rol în cursul judecăţii în primă instanţă la Curtea de Apel Ploieşti, cauză în care contestatorul-condamnat A. are calitatea de inculpat şi în care a fost supus unor măsuri preventive (reţinut pentru 24 de ore la 19 noiembrie 2014, arestat preventiv de la 20 noiembrie 2014 până la 9 aprilie 2015 când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu, înlocuită ulterior cu controlul judiciar, ce a fost revocat la 6 ianuarie 2017), nu s-a dispus încă o soluţie, împrejurare în care, la pronunţarea hotărârii, potrivit art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., instanţa va trebui să deducă durata măsurilor preventive privative de libertate, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod.
Prin urmare, raportat şi la consideraţiile teoretice menţionate, pe calea contestaţiei la executare nu se poate solicita micşorarea pedepsei cu fracţiunea reprezentată de perioadele în care au fost dispuse măsuri preventive în altă cauză penală aflată în curs de judecată, întrucât nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care ar permite eventuala modificare a pedepsei, chiar şi în ipoteza în care faptele ar fi concurente.
Deşi contestatorul a susţinut şi a depus la dosar jurisprudenţă în sensul computării perioadelor de arest preventiv în cauze nesoluţionate definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, în acord cu judecătorul fondului, că dispoziţiile art. 72 C. pen. nu-l îndreptăţesc a solicita, înainte de pronunţarea unei soluţii definitive, oricare ar fi ea, în dosarul penal nr. X al Curţii de Apel Ploieşti (aflat încă pe rolul acestei instanţe), o astfel de deducere, care operează numai din durata pedepsei închisorii pronunţate, iar în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor apărării, nu există nicio diferenţă de reglementare între dispoziţiile art. 88 alin. (1) C. pen. anterior şi cele ale art. 72 alin. (1) teza a II-a C. pen., întrucât legiuitorul a folosit în ambele texte timpul trecut, atunci când vorbeşte despre computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, în sensul că scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. Astfel, din sintagma „a fost urmărit sau judecat” rezultă, în mod evident, că legiuitorul s-a referit la o cauză cu privire la care s-a dat o soluţie finală, indiferent că este un dosar de urmărire penală, prin care s-a dispus o soluţie de clasare sau al unei instanţe, în care s-a pronunţat una din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, numai la momentul pronunţării unei hotărâri definitive în dosarul penal nr. X aflat încă pe rolul Curţii de Apel Ploieşti se poate recurge la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 80 din 6 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.