Decizia nr. 824/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:
- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 27.903 din 16 decembrie 2010 emisă de pârâtă;
- anularea Procesului-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 întocmit de Comisia constituită la nivelul autorității pârâte;
- suspendarea executării actelor administrative anterior menționate până la soluționarea irevocabilă a acțiunii;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, ca inadmisibilă.
2. Soluția instanței de fond
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2.003 din 20 martie 2012, a respins excepția prescripției dreptului de a stabili obligația de plată, precum și acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, primă instanță a reținut următoarele:
2.1. Excepția prescripției dreptului de a stabili obligația de plată este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 12/2007 și completat prin O.G. nr. 20/2008, care precizează faptul că acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare.
Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și SC "A." SRL, în calitate de beneficiar, s-a încheiat la data de 31 mai 2005 Contractul, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.597.085,36 lei pentru realizarea proiectului intitulat "Înființare fabrică nouă procesare carne - SC "A." SRL, jud. Ialomița."
Finanțarea nerambursabilă este constituită din contribuția financiară a Comunității Europene în proporție de 75% și contribuția publică națională în proporție de 25%, gestionate de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit O.U.G. nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora.
Contractul de finanțare s-a încheiat în baza Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la data de 2 februarie 2001.
Art. 7 din Secțiunea C (Prevederi Generale) a Legii nr. 316/2001 stipulează că: "În cazul în care se suspectează sau se dovedesc eșecul unui beneficiar în ceea ce privește respectarea obligațiilor legate de Program, precum și încercările de a obține de la Agenția SAPARD plăți pentru care nu are nici un drept, România va urmări orice asemenea eșecuri și încercări, conform procedurilor naționale legale, într-un mod nu mai puțin riguros decât în cazurile în care sunt implicate fonduri publice naționale."
Dispozițiile legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD (Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003, inclusiv normele metodologice de aplicare a O.G.) prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare (perioada de execuție a proiectului - care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanțare).
Conform art. 4 pct. 4 "Eligibilitatea cheltuielilor" din Secțiunea B: Managementul, monitorizarea și evaluarea programului din Anexa 1 a Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, cu modificările și completările ulterioare: "Acolo unde este specificat în Program, România se va asigura că pentru o măsură dată, un proiect rămâne eligibil pentru cofinanțarea Comunității doar dacă nu a suferit o modificare substanțială pe o perioadă de 5 ani de la data plății finale realizate de Agenția SAPARD".
Conform art. 2 - "Durata de execuție" alin. (2) paragraf 3: "Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a investiției, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcută de Autoritatea Contractantă."
Pârâta a arătat că ultima plată în contul reclamantei a fost făcută de APDRP în data de 25 iunie 2006 (OP nr. 5.067).
Potrivit art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003: "Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor ce revin creditorilor, autorităților competente în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor."
Primă instanță a concluzionat în sensul că pârâta APDRP a emis titlul de creanță la data de 26 octombrie 2010, în termenul de valabilitate al contractului de finanțare.
2.1. Acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
Prin Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010, pârâta APDRP a dispus recuperarea integrală a finanțării nerambursabile în sumă de 2.085.331,12 lei (din suma totală plătită de APDRP de 3.540.920,35 lei a scăzut debitele constituite prin Procesele-verbale nr. 8.332 din 25 mai 2006, în valoare de 38.441,69 lei, și nr. 2.159 din 05 februarie 2010, în valoare de 1.417.147,54 lei, ca urmare a rezilierii Contractului de finanțare din data de 31 mai 2005.
La baza acestei măsuri stă constatarea unei nereguli - depunerea de documente false - care a afectat procedura de achiziții pentru utilaje tehnologice la proiectul finanțat din fonduri SAPARD promovat de reclamantă.
Astfel, pentru achiziția utilaje au participat următoarele societăți:
1. B., Germania
2. C. SRL, București
3. D., Italia
În urma analizării celor trei oferte, comisia de adjudecare a încheiat Procesul-verbal de adjudecare nr. 191 din 27 iunie 2005, prin care în baza criteriului de selecție "cel mai mic preț", a desemnat drept oferte câștigătoare, ofertele prezentate de societățile B. și C. SRL, încheind Contractul de achiziții din 30 iunie 2005 cu B., în valoare de 648.860 euro și Contractul de achiziție din 30 iunie 2005 cu C. SRL în valoare de 144.800 euro.
Pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate a cheltuielilor pentru achiziționarea echipamentelor pentru procesarea și ambalarea produselor din carne, reclamanta trebuia să obțină oferte conforme de la cel puțin trei furnizori.
În urma controlului efectuat de lucrătorii E. a rezultat că oferta D. SRL nu este reală, întrucât nu a fost recunoscută de către societatea pretins emitentă.
Instanța de fond a considerat că nu poate primi critica reclamantei referitoare la faptul că pârâta nu a efectuat propriile verificări, limitându-se să preia concluziile raportului E., în condițiile în care situația de fapt reținută de E. a fost confirmată la controlul efectuat de Departamentul pentru Luptă Antifraudă, conform Notei de control nr. 35/2011.
În raport de probatoriul administrat în prezenta de cauză, instanța de primă jurisdicție a apreciat că Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 emis de pârâtă este legal, în condițiile în care reclamanta nu a obținut trei oferte conforme de la cel puțin trei furnizori, după cum este specificat în Instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (SAPARD România). Pe acest aspect, Curtea de Apel a reținut faptul că beneficiarul proiectului este singurul răspunzător de modul de desfășurare a procedurii de selecție și de achiziție. În acest sens, el are obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele invitate la selecția de oferte să acționeze într-o manieră independentă și să fie eligibile pentru a putea participa la licitație.
Instanța a concluzionat în sensul că reclamanta nu a respectat obligațiile asumate prin contractul de finanțare, împrejurare în raport cu care datorează suma nominalizată în actul de control, plus majorările de întârziere aferente acesteia.
3. Recursul declarat de reclamantă
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, iar, în subsidiar, modificarea acesteia și admiterea acțiunii.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
3.1. Instanța de fond a nesocotit prevederile art. 87 pct. 5 C. proc. civ. privind citarea părții aflate în procedura de insolvență prin practicianul în insolvență (administrator judiciar/lichidator). Deși, la data de 23 martie 2011, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, hotărârea judecătorească fiind publicată în Buletinul procedurilor de insolvență, instanța a continuat judecata fără să procedeze la înștiințarea administratorului judiciar despre existența litigiului.
3.2. Prima instanță a reținut existența fraudei în accesarea finanțării europene fără să se întemeieze pe un probatoriu adecvat. Din actele dosarului nu rezultă că reprezentantul legal al recurentei la momentul derulării procedurii, dl. F., ar fi avut cunoștință despre faptul că oferta SC "G." SRL nu ar fi autentică și că între aceasta din urmă și D. nu ar fi existat vreo relație contractuală de mandat.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare, precum și concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Partea a prezentat istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează:
"recurenta era obligată să comunice instanței de judecată împrejurarea intrării în insolvență a societății;
"în mod legal, prima instanță a valorificat situația de fapt constatată în investigația Oficiului European de Luptă Antifraudă;
"în calitate de beneficiar al finanțării, recurenta este singura răspunzătoare în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, incluzând modul de desfășurare a procedurilor de selecție și de achiziții, fiind obligată să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora, în condițiile în care societățile ofertante au fost invitate de către acesta la selecția de oferte;
"recurenta nu a fost deligentă, deși avea posibilitatea să solicite ofertanților orice fel de informații care să asigure respectarea cerințelor Programului SAPARD;
"toate constatările prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 sunt considerate de E. fapte intenționate, prin care s-a încercat fraudarea bugetului Comunității Europene, motiv pentru care, în conformitate cu legislația europeană, s-a solicitat, prin adresa din 04 august 2010, înregistrată la APDRP cu nr. 16.625 din 10 august 2010, recuperarea întregului ajutor financiar acordat beneficiarului în cadrul proiectului, prin aplicarea legislației naționale specifice și a prevederilor contractului de finanțare;
"intimata are obligația, în urma unui raport E., de a constitui debit pentru neregulile constatate de acest organism;
"selecțiile de oferte pentru adjudecarea contractelor de furnizare bunuri nu au fost desfășurate în mod corect, dosarele de achiziții aferente acestor selecții de oferte au fost în întregime afectate;
"referitor la prejudiciu, intimata arată că este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, respectiv că a avut loc "un efect de prejudiciere asupra Comunității sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială";
5. Actele depuse la dosar
În cauză, au fost prezentate următoarele înscrisuri:
- Raportul final E.;
- sentința civilă nr. 2.079 din 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. x/98/2011;
- Decizia penală nr. 1.070 din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2013*
6. Procedura derulată în recurs
La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2014, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/3/2013* aflat pe rolul Tribunalului București, secția I penală.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 11 noiembrie 2016, în urma pronunțării Deciziei nr. 1.070 din 27 iunie 2016 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul anterior arătat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, dar și din oficiu, în baza 3041 C. proc. civ., cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil în cauză și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.2 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă, beneficiară a unei finanțări nerambursabile în condițiile Programului SAPARD, a contestat Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 27.903 din 16 decembrie 2010, acte emise de APDRP. Prin aceste acte, în urma unui control efectuat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, la sesizarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (E.), recurentei i s-a impus obligația de restituire a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza Contractului de finanțare din data de 31 mai 2005, pentru proiectul intitulat "Înființare fabrică nouă procesare carne - SC "A." SRL, jud. Ialomița."
Cuantumul debitului datorat de recurentă, indicat la Capitolul 11 din procesul-verbal de constatare, este de 2.085.331,12 lei (din suma totală plătită de APDRP de 3.540.920,35 lei s-au scăzut debitele constituite prin Procesele-verbale nr. 8.332 din 25 mai 2006, în valoare de 38.441,69 lei, și nr. 2.159 din 05 februarie 2010, în valoare de 1.417.147,54 lei), din care:
- 1.563.998,34 lei către bugetul Uniunii Europene;
- 521.332,78 lei către bugetul public național, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere, calculate în caz de neplată a debitului principal.
Neregulile care au condus la stabilirea obligației de restituire integrală a finanțării nerambursabile, prezentate la Capitolul 6 din procesul-verbal de constatare, au vizat nerespectarea procedurii de atribuire a Contractului de achiziție din 30 iunie 2005 încheiat cu B., în valoare de 648.860 euro, precum și a Contractului de achiziție din 30 iunie 2005 încheiat cu C. SRL, în valoare de 144.800 euro. Mai precis, în urma analizării constatărilor controlului efectuat de E., intimata a reținut că ofertele depuse în dosarul de achiziție, emise în numele companiei italiene D. și folosite în sprijinul cererii de fonduri SAPARD de către recurentă sunt false.
Instanța de primă jurisdicție a confirmat soluția administrativă adoptată în actul de control și a apreciat că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile contractului de finanțare, în condițiile în care nu a avut un comportament diligent.
Înalta Curte apreciază că această concluzie este corectă, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie.
Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:
Motivul prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.")
Recurenta susține faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a cita administratorul judiciar al societății care intrase în procedura de insolvență din data de 23 martie 2011.
Acțiunea în contencios administrativ de față a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 04 ianuarie 2010.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din data de 23 martie 2011, Tribunalul Ialomița - judecătorul sindic, în Dosarul nr. x/98/2011, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC "A." SRL și numirea administratorului judiciar provizoriu H.
La data de 27 iulie 2011, după ce planul de reorganizare propus de reprezentantul legal al SC "A." SRL a fost votat de Adunarea creditorilor, a avut loc confirmarea de către judecătorul sindic, situație în care, de la data respectivă, societatea a intrat în reorganizare judiciară.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 30 ianuarie 2014, apărătorul recurentei precizează faptul că a luat cunoștință de existența celor trei litigii doar în luna martie 2012 și că, prin sentința nr. 2.079 din 28 iunie 2013, Tribunalul Ialomița - judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare a societății.
În mod indiscutabil, recurenta avea obligația să aducă la cunoștința instanței de fond modificarea situației sale juridice, prin reprezentanții săi. Or, din actele dosarului, rezultă faptul că recurenta nu și-a îndeplinit aceasta obligație, iar prin critica subsumată acestui motiv de recurs încearcă, în realitate, să invoce propria culpă pentru a obține casarea unei hotărâri judecătorești nefavorabile. În sprijinul acestei aprecieri, instanța de control judiciar are în vedere, în concret, faptul că societatea a fost asistată de avocat angajat în cauză (dl. I., cu împuternicirea avocațială din 10 iunie 2011) care, la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011, s-a prezentat la proces, și a invocat excepția prescripției dreptului pârâtei de a stabili obligația în sarcina reclamantei; cu toate acestea, apărătorul reclamatei nu a înștiințat instanța cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce denotă atitudinea sa culpabilă.
În raport de argumentele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ("când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii")
Cu titlul prealabil, Înalta Curte reține faptul că pe rolul instanțelor de judecată au fost înregistrate 3 litigii având ca obiect acțiunile formulate de reclamanta SC "A." SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru anularea proceselor-verbale emise pentru restituirea tuturor fondurilor nerambursabile acordate prin Programul SAPARD. În concret, este vorba despre:
- Dosarul nr. x/2/2011, având ca obiect Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 și Decizia de soluționare a contestației nr. 27.903 din 16 decembrie 2010, ambele emise de APDRP, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 2.085.331,12 lei, aferent Contractul de finanțare ;
- Dosarul nr. x/2/2010, având ca obiect Procesul-verbal de constatare nr. 2.159 din 05 februarie 2010 și Decizia de soluționare a contestației nr. 5.179 din 22 martie 2010, ambele emise de APDRP, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 1.417.147,54 lei, aferent Contractul de finanțare ;
- Dosarul nr. x/2/2010, având ca obiect Procesul-verbal de constatare nr. 8.332 din 25 mai 2006, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 38.441,69 lei, achitat integral la data de 19 iunie 2006.
În dosarul penal nr. x/3/2013* a fost pronunțată Decizia penală nr. 1.070 din 27 iunie 2016 prin care Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de DNA, de inculpații F., J. și de partea responsabilă civilmente SC "A." SRL împotriva sentinței penale nr. 2.479 din 14 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, a desființat, în parte, sentința, iar, pe latura civilă, în temeiul art. 19 pct. 2 C. proc. pen., rap la art. 25 C. proc. pen. și art. 998 - 999, art. 1000 alin. (3), art. 1003 C. civ. (1864), a obligat, în solidar, pe inculpații J. și F., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "A." SRL, la plata către partea civilă APDRP a sumei de 1.417.147,54 lei, aferent Contractul de finanțare , sumă la care s-au adăugat majorări și penalități de întârziere.
În considerentele deciziei, s-au reținut următoarele: "partea civilă nu se poate considera păgubită cu întreaga valoare a finanțării (...); faptul că ulterior, fără a interveni aspecte noi, doar pe baza situației de fapt reținută în Procesul-verbal de constatare nr. 2.159 din 05 februarie 2010, s-a apreciat de către organele de control că se impune recuperarea întregii valori a proiectului, sens în care s-a încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010, nu justifică admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată și alăturată acțiunii penale, analiza legalității și temeiniciei proceselor-verbale de constatare nefăcând obiectul prezentei cauze."
Rezultă, așadar, faptul că instanța penală nu s-a pronunțat asupra sumei de 2.085.331,12 lei, aferentă Contractul de finanțare , pentru recuperarea căreia a fost încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010, contestat în prezenta cauză.
Referitor la neregulile constatate
În esență, recurenta susține că aspectele semnalate de E. și confirmate de autoritatea intimată nu corespund realității și, mai mult decât atât, acestea nu îi pot fi imputate, în condițiile în care nu avea la dispoziție niciun instrument prin care să le prevină.
Înalta Curte nu poate împărtăși această susținere formulată de societatea recurentă.
Astfel, conform clauzelor din contractul de finanțare, beneficiarul proiectului urma să folosească suma aprobată din contribuția comunitară și din contribuția publică națională pentru achiziția unor utilaje specifice prelucrării preparatelor din carne și semipreparatelor din carne.
În cauza de față, după cum a reținut și prima instanță, au fost descoperite nereguli în legătură cu ofertele implicate în procedura de achiziție de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne.
Astfel, cu ocazia controlului efectuat la firmele ofertante, E. a reținut faptul că reprezentanții D. au declarat că firma recurentă nu apare în registrul său de clienți, că nu a primit nicio invitație de participare la procedura de achiziție din cadrul proiectului implementat de aceasta, că oferta existentă în dosarul de achiziție este falsă, deoarece semnătura de pe ea nu aparține reprezentantului ofertantului, nu are număr de înregistrare, iar niciunul dintre echipamentele ofertante nu a fost niciodată comercializat de către D. SRL
Așadar, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, consideră că selecția de oferte nu a fost desfășurată în mod corect, că nu au fost respectate condițiile impuse prin Programul SAPARD, referitoare la aplicarea Anexei IV la contractul de finanțare, intitulată "Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD", care precizează "Costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări, care valorează mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 Euro sunt eligibile dacă beneficiarii privați au obținut oferte de la cel puțin 3 furnizori."
Mai precis, recurenta nu a obținut 3 oferte conforme de la 3 furnizori, după cum impune dispoziția contractuală anterior citată.
Totodată, în art. 1 (1) și (2) din Anexa 1 la contractul de finanțare aflat în discuție se prevăd următoarele:
"Nu sunt eligibile costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări care depășesc echivalentul în lei a 10.000 euro pentru care Beneficiarul nu a obținut oferte de la cel puțin trei furnizori, inclusiv pentru studiul de fezabilitate și planul de afaceri, originalele acestora fiind incluse în declarația de cheltuieli.
Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului. (...).
Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract."
Așadar, beneficiarul este singurul răspunzător de modul de desfășurare a procedurilor de selecție și de achiziții. În acest sens, el are obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele invitate la selecția de oferte să acționeze într-o manieră independentă și să fie eligibile pentru a putea participa la licitație.
Într-adevăr, este corectă apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia nu poate fi vorba despre o răspundere obiectivă a beneficiarului proiectului.
Însă, din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că partea nu a respectat obligațiile contractuale asumate, pentru a putea evita abaterea de la legalitate.
În această ordine de idei, Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă avea posibilitatea să solicite celor trei ofertanți orice fel de informații pentru a se asigura că ofertele prezentate de aceștia respectă cerințele Programului SAPARD, ceea ce nu s-a realizat.
În situația de față, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a avut o conduită nediligentă și s-a expus riscului de a pierde finanțarea nerambursabilă ce i-a fost conferită în cadrul Programului SAPARD. Este vorba despre aplicarea unei sancțiuni, urmare a încălcării paragrafului 1, Anexa IV la Contractul de finanțare.
Împrejurarea că Biroul regional al Agenției SAPARD a avizat favorabil dosarele de achiziții nu poate reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere, deoarece, în mod evident, prin aceasta nu s-au considerat eligibile ofertele aflate în discuție, ci doar s-a confirmat depunerea documentelor impuse prin Instrucțiunile de achiziții (Anexa IV la Contractul de finanțare), la acel moment nefiind cunoscute constatările E. de către intimată.
Referitor la prejudiciu
Recurenta-reclamantă a arătat faptul că proiectul a fost integral implementat și este funcțional și, ca atare, bugetul UE nu a fost prejudiciat.
În privința prejudiciului, Înalta Curte apreciază că este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările și completările ulterioare. Mai exact, trebuie reținut faptul că a avut loc "un efect de prejudiciere asupra Comunității sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială".
Cu alte cuvinte, prejudiciul adus bugetului UE poate fi efectiv sau potențial, însă, în toate cazurile, el se materializează prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii. Prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă normele europene.
De altfel, concluzia anterior arătată se degajă și din practica judiciară constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (de pildă: hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, pct. 26).
Ca atare, în cauza de față, existența prejudiciului nu poate fi contestată, în condițiile în care s-a demonstrat că fondurile destinate unui proiect de modernizare au fost cheltuite în mod defectuos, prin eludarea dispozițiilor contractuale asumate.
Prin urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile normative anterior enunțate, nefiind fondat motivul de casare analizat.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În consecință, pentru considerentele prezentate la pct. II.1 din decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.civ, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Sentinței civile nr. 2.003 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 martie 2017.
Procesat de GGC - ED