Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 40/A/2017

Deliberând, asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163 din 14 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2015, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător ales.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o durată de 1 an.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. în condițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a hotărât că inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a hotărât că inculpatul are obligația de a nu părăsi teritoriul României.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a hotărât că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin sau B. Mehedinți pe o durată de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă, și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă SC C. SRL a sumei de 584.146,79 lei plus dobânda legală de la plata producerii prejudiciului (17 martie 2015) și până la plata efectivă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 300 lei reprezentau cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală).

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 327 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei, privind plângerea formulată de persoana vătămată SC C. SRL, față de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 C. pen.

În actul de sesizare, s-a reținut, în fapt, că, la data de 27 mai 2015, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub nr. x/P/2015, plângerea penală formulată de persoana vătămată SC C. SRL împotriva executorului judecătoresc A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și înșelăciune.

În motivarea plângerii formulate, persoana vătămată SC C. SRL a arătat că executorul judecătoresc A. a pus în executare, în mod abuziv, sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, deși aceasta era susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar, după ce s-a obținut suspendarea provizorie a acestei executări silite și a fost încunoștințat despre acest fapt, B.E.J., A., deși ar fi putut da dispoziție băncii, la care biroul său avea deschis cont, să nu facă plata, la data de 18 martie 2015, către „Cabinetul Individual Avocat D.", a sumei de bani obținute în urma popririi înființate, nu a procedat în acest mod, cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 584.146,79 lei, reprezentând banii ridicați din contul său în urma popririi înființate.

S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 496.539,69 lei, reprezentând penalități de întârziere, actualizate cu rata inflației la data plății.

Prin considerentele acestei sentințe civile s-a reținut că, la data de 03 februarie 2009, părțile au încheiat contractul, având ca obiect comercializarea de către reclamanta SC E. SRL, în calitate de vânzător, către pârâta SC C. SRL, în calitate de cumpărător, a sculelor universale și altor consumabile, determinate conform ofertelor de vânzare transmise de către vânzător cumpărătorului, cu un discount negociat, față de prețurile de listă.

S-a mai reținut în cuprinsul acestei sentințe civile că, deși reclamanta a livrat pârâtei, în temeiul respectivului contract, produsele comandante și a emis, în vederea plății contravalorii acestora, facturile atașate la dosar, pârâta a achitat facturile cu încălcarea termenului de 60 de zile, astfel încât reclamanta a calculat penalități de 0,4%, pentru fiecare zi de întârziere, valoarea acestora fiind de 496.539,69 lei.

Această sentință a fost dactilografiată la data de 23 februarie 2015, fiind primită de pârâta SC C. SRL, care în prezenta cauză are calitatea de persoană vătămată, la data de 04 martie 2015.

După comunicarea acestei sentințe civile, reclamanta SC E. SRL, prin avocatul D., a depus, la data de 04 martie 2015, o cerere de executare silită la biroul executorului judecătoresc A., prin care a solicitat, în temeiul art. 637 C. proc. civ., punerea în executare silită a sentinței civile nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, deși, conform dispozitivului acestei sentințe civile, aceasta putea fi atacată cu apel.

De asemenea, creditoarea SC E. SRL a mai solicitat, prin cererea de executare silită, actualizarea contravalorii facturilor, la care se referea sentința civilă, în termen de 60 zile de la data scadenței acestora, iar calculul penalităților să se facă potrivit art. 7 din contractul încheiat între cele două părți.

Prin cererea de executare silită creditoarea SC E. SRL a mai susținut că exista pericolul ca debitoarea SC C. SRL să devină insolvabilă, din cauza situației financiare în care se afla.

La cererea de executare silită, avocatul D. a anexat sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, așa cum aceasta a fost comunicată creditoarei SC E. SRL.

Această cerere de executare silită a fost înregistrată pe rolul B.E.J., A. la data de 04 martie 2015, sub nr. x/E/2015.

Deși sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, nu constituia titlu executoriu, deoarece nu era definitivă și nu făcea parte din categoria hotărârilor executorii, pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 637 C. proc. civ., în data de 05 martie 2015, următoarea zi celei în care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită, inculpatul A. a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei SC C. SRL, în urma cererii formulate de creditoarea SC E. SRL, în temeiul acestei sentinței civile, pentru recuperarea sumei de 496.539,69 lei, actualizată cu rata inflației la data plății.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 637 C. proc. civ., condiția esențială pentru ca o hotărâre judecătorească să fie pusă în executare pe riscul creditorului, în condițiile în care poate fi atacată cu apel sau recurs, este ca respectiva hotărâre să constituie titlu executoriu.

Conform dispozițiilor art. 632 alin. (2) C. proc. civ., constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633 C. proc. civ., hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Cum sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, era o hotărâre atacabilă cu apel, iar împotriva acesteia persoana vătămată SC C. SRL a exercitat calea de atac a apelului la data de 19 martie 2015, în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel fiind cel stabilit de lege și nu cel indicat de judecător prin hotărârea supusă căii de atac, a reieșit că, la momentul emiterii de către inculpatul A. a încheierii de încuviințare a executării silite, sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, nu era definitivă și nici nu erau îndeplinite condițiile prev. de art. 633 C. proc. civ., pentru a fi considerată executorie.

În urma apelului declarat de persoana vătămată SC C. SRL, a fost înregistrată, la data de 25 martie 2015, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, cauza nr. x/62/2014, a cărei judecată a fost suspendată la data de 26 mai 2015, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciindu-se că dezlegarea acestei cauze depindea de existența sau inexistența unui drept, care făcea obiectul unei alte judecăți.

- stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul;

- plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor;

- despăgubiri pentru accidente de muncă;

- rente ori sume datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii, precum și pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;

- despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrității corporale ori sănătății, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestații bănești periodice;

- reparații grabnice;

- punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;

- cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce privește posesia;

- hotărârile pronunțate în temeiul recunoașterii de către pârât a pretențiilor reclamantului, pronunțate în condițiile art. 436.

Mai mult, față de pretinsa stare de insolvabilitate a debitoarei, invocată de creditoarea SC E. SRL, prin cererea de executare silită, numai instanța putea încuviința, conform dispozițiilor art. 449 alin. (1) C. proc. civ., executarea provizorie a acestei hotărâri, în condițiile în care considera că această măsură era necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri era vădit prejudiciabilă pentru creditor, putând obliga pe creditor și la plata unei cauțiuni.

S-a arătat de către procuror că este evident că, în cauză, nu erau aplicabile dispozițiile art. 637 C. proc. civ., invocate de inculpatul A. în apărarea sa, deoarece nu exista nici un temei pentru a considera că sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, ar fi constituit titlu executoriu.

La aceeași dată, la care a dispus încuviințarea executării silite, inculpatul A. a emis încheierile, prin care a stabilit cuantumul dobânzii, la suma ce reprezenta debitul, menționată în sentința civilă nr. 459/C din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, pentru perioada iulie 2011 - ianuarie 2015, conform indicelui de inflație comunicat de F., iar prin încheierea din data de 05 martie 2015, de actualizare creanță totală, acesta a stabilit cuantumul total al creanței creditoarei SC E. SRL, actualizat conform indicelui de inflație comunicat de F., la suma de 541.115,99 lei.

De asemenea, tot la aceeași dată, de 05 martie 2015, inculpatul A. a emis adrese către societățile bancare, la care debitoarea SC C. SRL avea deschise conturi, în vederea înființării de popriri asupra veniturilor existente în aceste conturi.

În urma popririlor înființate, din contul debitoarei SC C. SRL, deschis la SC G. SA, este virată, la data de 17 martie 2015, suma totală de 584.146,79 lei, în contul de consemnare al B.E.J., A. deschis la SC H. SA, de unde, prin ordinele de plată - 29.760 lei, - 200.000 Iei, - 200.000 lei și - 140.437,19 lei, din data de 17 martie 2015, inculpatul A. virează, la solicitarea creditoarei SC E. SRL, această sumă de bani, mai puțin onorariul său de executor, în contul Cabinetului Individual Avocat D., deschis la SC I. SA - cod IBAN: unde suma de 29.760 lei intră în data de 17 martie 2015, iar sumele de 200.000 lei, 200.000 lei și 140.437,19 lei, intră în data de 18 martie 2015.

A doua zi după emiterea acestor ordine de plată, în data de 18 martie 2015, prin încheierea de eliberare sume din 18 martie 2015, inculpatul A. dispune eliberarea sumei de 584.146,79 lei - rezultată din urmărirea silită declanșată de creditoarea SC E. SRL împotriva SC C. SRL, după cum urmează: suma de 540.437,19 lei - reprezentând debit, parțial actualizat cu rata inflației la data plății, către creditoarea SC E. SRL, suma de 29.760 lei - reprezentând onorariul avocatului D. și suma de 13.949,60 lei - reprezentând cheltuieli de executare silită.

Concomitent cu debitarea conturilor sale, persoana vătămată SC C. SRL a formulat, la data de 11 martie 2015, contestație împotriva actelor de executare îndeplinite de inculpatul A., în Dosarul de executare nr. x/E/2015, solicitând, totodată, și suspendarea provizorie a executării silite, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, în urma formulării acestei contestații la executare și cererii de suspendare provizorie a executării silite, cauza nr. x/302/2015.

Cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de către contestatoarea SC C. SRL, a fost admisă prin încheierea din data de 17 martie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/302/2015, cu motivarea că hotărârea, în temeiul căreia a fost începută executarea silită împotriva contestatoarei SC C. SRL, în cadrul Dosarului de executare nr. x/E/2015 al B.E.J., - A., nu era executorie, în sensul că nu era o hotărâre definitivă, în înțelesul dispozițiilor art. 634 C. proc. civ., față de faptul că nu expirase termenul de apel, hotărârea fiind comunicată contestatoarei la data de 04 martie 2015.

De asemenea, s-a mai reținut prin considerentele acestei sentințe că, în cazul în care nu s-ar fi formulat apel, hotărârea primei instanțe devenea definitivă doar la data expirării termenului de exercitare a apelului, conform dispozițiilor art. 634 alin. (2) C. proc. civ., pe când executarea silită din Dosarul nr. x/E/2015 a fost începută de către inculpatul A. din momentul în care sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, a fost comunicată părților.

După pronunțarea acestei încheieri, în dimineața zilei de 18 martie 2015, în jurul orelor 10,15, angajații persoanei vătămate SC C. SRL, pe nume J. și K., s-au deplasat la B.E.J., - A., unde au depus o înștiințare din partea conducerii SC C. SRL, prin care această societate aducea la cunoștința inculpatului A. faptul că, prin încheierea din data de 17 martie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/302/2015, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite începută împotriva debitoarei SC C. SRL, în Dosarul de executare silită nr. x/E/2015 al B.E.J., A., până la soluționarea cererii de suspendare aferentă contestației la executare, anexând, în dovedirea acestei înștiințări, extrasul de pe portalul instanțelor de judecată, privitor la acest dosar civil.

În urma acestei înștiințări, inculpatul A. nu a întreprins niciun demers, pentru a opri transferul sumelor de bani, obținute în urma popririi înființate asupra contului persoanei vătămate, din contul biroului său în contul Cabinetului Individual Avocat D.

Urmarea adresei creditoarei SC E. SRL din 17 martie 2015, prin care aducea la cunoștința inculpatului A. că renunța la executare pentru restul sumei de 678 lei, care ar mai fi rămas de recuperat, inculpatul A. a dispus prin Încheierea nr. x, din data de 18 martie 2015, încetarea executării silite pornite la cererea creditoarei SC E. SRL împotriva debitoarei SC C. SRL, sistarea popririlor instituite pe conturile debitoarei, radierea notării dispuse asupra imobilului situat în mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, și remiterea către creditoare a titlului executoriu.

Față de aceste considerente, s-a arătat de către procuror că este evident că inculpatul A., în calitatea sa de executor judecătoresc, a acționat cu încălcarea flagrantă a normelor de procedură civilă, având în vedere că a pus în executare silită o hotărâre civilă a doua zi după ce aceasta a fost comunicată părților, fără a face niciun demers pentru a afla dacă aceasta a rămas definitivă, și a procedat la virarea sumelor de bani, în cuantum total de 584.146,79 lei, obținute în urma popririi înființate, în mod abuziv, asupra contului persoanei vătămate SC C. SRL, deschis la SC G. SA, din contul biroului său în contul Cabinetului Individual Avocat D., după cum îi solicitase creditoarea SC E. SRL, înainte de a dispune distribuirea acestora, fiind considerate întemeiate susținerile reprezentantului persoanei vătămate, în sensul că îi va fi foarte dificil să recupereze de la creditoarea SC E. SRL suma de 584.146,79 lei, deoarece creditoarea SC E. SRL a declarat pentru anul 2012 un nr. de un salariat, iar pe anii 2013 și 2014 - 0 salariați, având impozitele și taxele neplătite la termenul stabilit, la bugetul de stat, pe acești ani și o cifră de afaceri netă de 17.648 lei pe anul 2012, iar pe anii 2013 și 2014 cifra de afaceri netă a fost de 0 lei, după cum reiese din informațiile comunicare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

S-a mai arătat de către procuror că, în cauză, nu se poate reține în sarcina inculpatului A. și săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, urmând a se dispune clasarea cauzei sub aspectul acestei infracțiuni, deoarece paguba, în cuantum de 584.146,79 lei, în dauna persoanei vătămate SC C. SRL, a fost produsă prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul A., iar nu ca urmare a inducerii în eroare a persoanei vătămate.

S-a arătat că situația de fapt, mai sus menționată, se susține cu următoarele mijloace de probă: declarație reprezentant persoană vătămată SC C. SRL - numitul L.; declarații martori J. și K.; înscrisuri: copii, certificate că sunt conforme cu originalele, de pe Dosarul de executare nr. x/E/2015, apelul declarat de persoană vătămată SC C. SRL împotriva sentinței civile nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, copie de pe dovada depunerii la oficiul poștal a acestei căi de atac, adresă Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin care sunt furnizate informații extinse privind SC E. SRL; rulaje și extrase de conturi, comunicate de unitățile bancare la care persoana vătămată SC C. SRL, B.E.J., A., Cabinetul Individual Avocat D., SC E. SRL și inculpatul A. aveau deschise conturi; declarații inculpat A.

Totodată, s-a arătat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, profilul moral și personalitatea inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.

S-a constatat că au fost formulate cereri și excepții de către apărătorul inculpatului A.

Rechizitoriul a fost înaintat instanței la data de 13 octombrie 2015, copii ale acestuia fiind comunicate părților la data de 15 octombrie 2015, respectiv 19 octombrie 2015 (filele 22 - 23 dosar).

Prin Încheierea nr. 216 din 13 noiembrie 2015, au fost respinse excepțiile invocate de inculpatul A., iar în baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privindu-l pe acesta și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestației de către Înalta Curte de Casație și Justiție (încheierea nr. 1738 din 17 decembrie 2015 - filele 43, 44, vol. I, dosar instanță).

La 27 ianuarie 2016, inculpatul, prin apărător, a formulat cerere de strămutare a cauzei, cerere înaintată spre competență soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție (încheierea din 28 ianuarie 2016 - fila 268 vol. I dosar instanță).

Prin sentința nr. 135 din 18 februarie 2016 (dosar nr. 613/1/2016) cererea de strămutare formulată de inculpat a fost respinsă (fila 17, vol. III - dosar instanță).

La termenul din 12 februarie 2016, inculpatul, prin apărător, a formulat cerere de recuzare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, cerere respinsă prin încheierea nr. 6 din aceeași dată (filele 4 - 14, vol. III, dos. instanță).

La termenul din 29 februarie 2016, inculpatul a arătat că nu dorește să dea declarații în fața instanței și nu dorește aplicarea procedurii prev. de art. 374 - 375 C. proc. pen. (fila 121, vol. III, dosar instanță).

La același termen, s-au pus în discuție cererile de probatorii formulate de apărătorul inculpatului, dispunându-se audierea martorilor indicați în rechizitoriu, precum și a numitului D. (martor a cărui audiere s-a solicitat de către inculpat). Totodată, s-a încuviințat proba cu înscrisuri și s-a respins proba testimonială în circumstanțiere. Prin aceeași încheiere, instanța a admis cererea formulată de inculpat și a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 297 alin. (1) C. pen. (încheiere, filele 122 - 124, vol. III, dosar instanță).

Au fost audiați martorii J. și K. la termenul din 15 martie 2016 (filele 135 - 137 vol. III, dosar instanță) și, la același termen, instanța din oficiu, având în vedere conținutul declarațiilor martorilor deja audiați, a pus în discuție și audierea în calitate de martor a numitului M. (poziția părților și motivele pentru care s-a procedat în acest fel sunt consemnate pe larg în încheierea de ședință de la aceeași dată - filele 139 - 140 vol. III dos. instanță).

La termenul din 14 aprilie 2016, s-a procedat la audierea martorilor L., M. și D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 153 - 159 vol. III dos. instanță).

Instanța a dispus întocmirea unui raport de evaluare cu privire la inculpat, acesta fiind înaintat de Serviciul de Probațiune Mehedinți la 16 iunie 2016 (vol. IV dos. instanță).

La interpelarea instanței, la termenul din 16 iunie 2016, inculpatul a precizat că nu dorește să dea declarații în cauză.

Dezbaterile în cauză au avut loc la termenul din 16 iunie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 308 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., invocând, în esență, că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a fi numit funcționar public.

S-a dispus amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și pentru deliberări, toate părțile din dosar și reprezentantul Ministerului Public, depunând concluzii scrise (vol. IV, dos. instanță).

La 7 iulie 2016, Curtea Constituțională a comunicat instanței o copie a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat în Dosarul nr. x/54/2015.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de toate probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele, în fapt și în drept:

În fapt, s-a reținut că la 6 mai 2014, SC E. SRL a formulat o cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, prin care a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei SC C. SRL la plata sumei de 496.539,69 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii unor produse livrate (sentința atașată la filele 311-313, vol. I, d.u.p.).

Prin sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2014, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 496.539,69 lei, reprezentând penalități de întârziere, actualizate cu rata inflației la data plății.

Această sentință a fost redactată la data de 23 februarie 2015, fiind comunicată pârâtei SC C. SRL, care în prezenta cauză are calitatea de persoană vătămată, la data de 04 martie 2015.

După comunicarea acestei sentințe civile, reclamanta SC E. SRL, prin avocat D., a depus, la data de 04 martie 2015, o cerere de executare silită la B.E.J., A., prin care a solicitat, în temeiul art. 637 C. proc. civ., punerea în executare silită a sentinței civile nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, deși, conform dispozitivului acestei sentințe civile, aceasta putea fi atacată cu apel.

Prin cererea de executare silită, creditoarea SC E. SRL a mai susținut că exista pericolul ca debitoarea SC C. SRL să devină insolvabilă, din cauza situației financiare în care se afla (înscris de la filele 15-16, vol. I d.u.p.).

Această cerere de executare silită a fost înregistrată pe rolul B.E.J., A. la data de 04 martie 2015, sub nr. x/E/2015.

A doua zi, după emiterea acestor ordine de plată, în data de 18 martie 2015, prin încheierea de eliberare sume din 18 martie 2015, inculpatul A. dispune eliberarea sumei de 584.146,79 lei - rezultată din urmărirea silită declanșată de creditoarea SC E. SRL împotriva SC C. SRL, după cum urmează: suma de 540.437,19 lei - reprezentând debit, parțial actualizat cu rata inflației la data plății, către creditoarea SC E. SRL, suma de 29.760 lei - reprezentând onorariul avocatului D. și suma de 13.949,60 lei - reprezentând cheltuieli de executare silită.

Cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de către contestatoarea SC C. SRL, a fost admisă prin încheierea din data de 17 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/302/2015, cu motivarea că hotărârea, în temeiul căreia a fost începută executarea silită împotriva contestatoarei SC C. SRL, în cadrul Dosarului de executare nr. x/E/2015 al B.E.J., - A., nu era executorie, în sensul că nu era o hotărâre definitivă, în înțelesul dispozițiilor art. 634 C. proc. civ., față de faptul că nu expirase termenul de apel, hotărârea fiind comunicată contestatoarei la data de 04 martie 2015.

După pronunțarea acestei încheieri, în dimineața zilei de 18 martie 2015, în jurul orelor 10.15, angajații persoanei vătămate SC C. SRL, pe nume J. și K., s-au deplasat la B.E.J., - A., unde au depus o înștiințare din partea conducerii SC C. SRL, prin care această societate aducea la cunoștința inculpatului A. faptul că, prin încheierea din data de 17 martie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/302/2015, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite începută împotriva debitoarei SC C. SRL, în Dosarul de executare silită nr. x/E/2015 al B.E.J., A., până la soluționarea cererii de suspendare aferentă contestației la executare, anexând, în dovedirea acestei înștiințări, extrasul de pe portalul instanțelor de judecată, privitor la acest dosar civil.

Urmarea adresei creditoarei SC E. SRL din 17 martie 2015, prin care aducea la cunoștința inculpatului A. că renunța la executare pentru restul sumei de 678 lei, care ar mai fi rămas de recuperat, inculpatul A. a dispus prin încheierea nr. x, din data de 18 martie 2015, încetarea executării silite pornite la cererea creditoarei SC E. SRL împotriva debitoarei SC C. SRL, sistarea popririlor instituite pe conturile debitoarei, radierea notării dispuse asupra imobilului situat în mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, și remiterea către creditoare a titlului executoriu.

În raport cu situația de fapt descrisă, prima instanță a apreciat că inculpatul A., în calitatea sa de executor judecătoresc, a acționat cu încălcarea normelor de procedură civilă, având în vedere că a pus în executare silită o hotărâre civilă care nu constituia titlu executoriu, a doua zi după ce aceasta a fost comunicată părților, fără a face niciun demers pentru a afla dacă aceasta a rămas definitivă, și a procedat la virarea sumelor de bani, în cuantum total de 584.146,79 lei, obținute în urma popriri înființate, în mod abuziv, asupra contului persoanei vătămate SC C. SRL, deschis la SC G. SA, din contul biroului său în contul Cabinetului Individual Avocat D., după cum îi solicitase creditoarea SC E. SRL, înainte de a dispune distribuirea acestora.

Inițial, în declarația dată în faza de urmărire penală, inculpatul, cu privire la acest aspect, a precizat că, în mod legal a procedat la încuviințarea executării silite prin încheierea din 05 martie 2015, în condițiile în care aceasta se realiza în baza art. 637 teza II-a C. proc. civ., respectiv pe riscul creditorului (declarația din 10 iulie 2015, atașată la filele 111-114, vol. II, d.u.p.).

S-a arătat că apărarea inculpatului sub acest aspect nu poate fi primită, în condițiile în care art. 637 C. proc. civ. prevede că pot fi puse în executare pe riscul creditorului hotărâri judecătorești care pot fi atacate cu apel ori recurs, sub condiția ca aceste hotărâri să constituie titlu executoriu în sensul legii. Art. 632 alin. (2) C. proc. civ. prevede că reprezintă titlu executoriu hotărârile prev. de art. 633 C. proc. civ., hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, era, însă, o hotărâre atacabilă cu apel, iar împotriva acesteia persoana vătămată SC C. SRL a exercitat calea de atac prevăzută de lege în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, sentința civilă nr. 459/C, din data de 1 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/62/2014, nu era o hotărâre cu executare provizorie de drept, neavând ca obiect, potrivit art. 448 alin. (1) C. proc. civ.: stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul; plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor; despăgubiri pentru accidente de muncă; rente ori sume datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii, precum și pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale; despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrității corporale ori sănătății, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestații bănești periodice; reparații grabnice; punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului; cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce privește posesia; hotărârile pronunțate în temeiul recunoașterii de către pârât a pretențiilor reclamantului, pronunțate în condițiile art. 436.

Față de pretinsa stare de insolvabilitate a debitoarei, invocată de creditoarea SC E. SRL prin cererea de executare silită (și susținută, de altfel, și în declarația dată de martorul D. - avocatul societății creditoare la acel moment), s-a precizat că numai instanța putea încuviința, conform dispozițiilor art. 449 alin. (1) C. proc. civ., executarea provizorie a acestei hotărâri, în condițiile în care considera că această măsură era necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum și atunci când aprecia că neluarea, de îndată, a acestei măsuri, era vădit prejudiciabilă pentru creditor, putând obliga pe creditor și la plata unei cauțiuni. O astfel de cerere nu a fost făcută, însă, în cadrul litigiului civil soluționat de Tribunalul Brașov, prin urmare nu se încuviințase o executare provizorie a hotărârii.

S-a arătat că nu pot fi primite nici apărările formulate de inculpatul A. prin concluziile scrise depuse la dosar referitoare la faptul că disp. art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că este o hotărâre definitivă hotărârea care nu a fost încă atacată cu apel, și nu hotărârea neatacabilă cu apel, o astfel de concluzie fiind lipsită de orice fundament juridic. De altfel dispozițiile art. 634 alin. (2) sunt suficient de clare în acest sens, chiar și pentru o persoană fără studii juridice, stipulând că „hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului (…)”.

S-a subliniat că irelevante sunt și argumentele inculpatului, în sensul că, oricum, apelul declarat de persoana vătămată este tardiv, și prin urmare sentința a rămas definitivă și irevocabilă începând cu 20 martie 2015, întrucât fapta care i se impută acestuia a fost săvârșită în data de 5 martie 2015, dată la care el a procedat în mod nelegal la încuviințarea executării silite a Hotărârii judecătorești nr. x/C din 1 octombrie 2014, neexistând la acel moment nici o informație care să-i permită să stabilească că persoana vătămată va declara apel sau nu în termenul prevăzut de lege.

Fără a proceda la o analiză a tardivității apelului declarat în materie civilă, instanța a menționat faptul că acest aspect nu prezintă nicio importanță din punct de vedere al existenței infracțiunii analizate în cauză, întrucât, la data încuviințării executării silite, hotărârea judecătorească nu era o hotărâre definitivă și nici executorie.

În cele din urmă, analizând apărările inculpatului sub același aspect, instanța a reținut că executarea silită în cauză era supusă integral dispozițiilor N.C.P.C., întrucât procesul civil în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 459/C din 1 octombrie 2014 a fost declanșat la 6 mai 2014 (dată la care s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov cererea formulată de reclamanta SC E. SRL, conform mențiunilor din hotărârea atașată în copie la filele 311-313 vol. I d.u.p.), după intrarea în vigoare a N.C.P.C. (15 februarie 2013), iar dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 (legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.) stabilesc în mod expres că dispozițiile noului cod se aplică proceselor și executărilor silite după intrarea acestuia în vigoare.

Norma legală face trimitere la data începerii procesului, respectiv data introducerii acțiunii în instanță și nu la data la care s-a întocmit actul juridic sau a avut loc faptul juridic generator al litigiului, așa cum susține apărarea.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului, constând în aceea că a încuviințat executarea silită și a întocmit toate formele de executare în Dosarul nr. x/E/2015, fără a exista un titlu executoriu în sensul legii, iar prin aceasta a cauzat persoanei vătămate SC C. SRL o pagubă în cuantum de 584.146,78 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că, prin modul în care a acționat, inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul realizării acestora prin încălcarea directă a dispozițiilor legale care îi guvernau activitatea (Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016). Astfel, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc are ca atribuție „punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”, iar dispozițiile art. 54 din aceeași lege prevede că executorul judecătoresc „își îndeplinește atribuția cu respectarea dispozițiilor prezentei legi (…), precum și ale C. proc. civ. și ale altor legi aplicabile în materie”. Așa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, în care s-au analizat apărările formulate de inculpat în cauză, în procedura de executare silită derulată, acesta a ignorat, în mod deliberat, condițiile legale pentru încuviințarea executării silite (art. 632 C. proc. civ. - „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”), punând în executare o hotărâre care, în mod vădit, nu era definitivă și nu constituia titlu executoriu în sensul art. 632 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a reținut săvârșirea faptei cu vinovăție în forma intenției directe, apreciind că în raport cu calitatea inculpatului și pregătirea specifică profesiei acestuia nu poate fi admis că a interpretat din greșeală în mod eronat dispozițiile art. 634 și art. 637 C. proc. civ. Mai mult, modul în care acesta a acționat, colaborarea strânsă cu martorul D., în vederea încuviințării executării silite și a executării rapide a hotărârii nedefinitive, transferul banilor într-un alt cont decât cel al societății creditoare pentru a evita executarea silită din partea N. (declarație martor D. din 14 aprilie 2014), renunțarea la o diferență de creanță pentru a putea constata terminată executarea silită, încasarea onorariului propriu și virarea onorariului avocatului societății creditoare într-un cont distinct, precum și întocmirea procesului-verbal de distribuire a sumelor după ce acestea fuseseră deja eliberate din contul executorului, sunt elemente care conturează din punct de vedere subiectiv existența unei intenții directe.

Cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. prin apărător, cu ocazia dezbaterilor (formulată și în scris la 16 iunie 2016 (vol. IV, dosar instanță), instanța a apreciat că nu există niciun motiv pentru a se reține dispozițiile art. 308 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât, la momentul săvârșirii faptei, acesta era funcționar public în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., fiind o „persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestuia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu”.

Dispozițiile înscrise în Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează organizarea și exercitarea profesiei de executor judecătoresc stipulând, în cuprinsul art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a), că executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public constând în executarea silită a dispozițiilor civile din titlurile executorii, precum și îndeplinirea altor atribuții date prin lege în competența lor. Totodată, articolul 2 alin. (2) din același act normativ stipulează că actele îndeplinite de executorii judecătorești, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestora, precum și numărul de înregistrare și data, sunt acte de autoritate publică și au forța probantă prevăzută de lege.

Așadar, din interpretarea sistematică a celor două articole evocate s-a precizat că rezultă faptul că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorității statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în hotărârile judecătorești și alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competențelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, cu forța probantă corespunzătoare unor asemenea acte, în măsura în care sunt datate și înregistrate și poartă ștampila și semnătura executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a conținutului dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de ierarhizare a acestor dispoziții, ci de a da o definiție mai riguroasă noțiunii de funcționar public decât definiția dată de art. 147 C. pen. anterior; prin urmare, s-a arătat că nu se poate admite că dispozițiile alin. (1) ale art. 175 din N.C.P. se referă la funcționarii publici, iar cele de la alin. (2) ale aceluiași articol la funcționarii publici „asimilați”.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei care s-a aplicat, instanța a avut în vedere limitele generale ale sancțiunii prevăzute de norma de incriminare (închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică), precum și criteriile generale prev. de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, dedusă din modul în care aceasta fost comisă, rezultatul efectiv produs, calitatea inculpatului, dar și datele favorabile acestuia, astfel cum rezultă inclusiv din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Mehedinți (nivel de studii foarte bun, o relație foarte bună cu familia de bază, implicare profesională anterioară, lipsa antecedentelor penale, vârsta, capacitatea efectivă de reabilitare comportamentală).

În raport de toate aceste elemente, Curtea a stabilit o pedeapsă la minimul special prevăzut de lege (2 ani), la care a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 1 an.

A aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., în condițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., reținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege și, în plus, în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului și posibilitățile sale reale de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă, iar reabilitarea comportamentală a inculpatului va interveni chiar și fără executarea acesteia.

În baza art. 93 alin. (1) și alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatului i-a fost impusă respectarea măsurilor de supraveghere menționate anterior.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin sau B. Mehedinți pe o durată de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că persoana vătămată SC C. SRL a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 622.710,99 lei, încă din faza de urmărire penală, poziție menținută și în cursul cercetării judecătorești.

S-a arătat că, în speță, sunt îndeplinite integral condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existența unei faptei ilicite, existența prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

S-a arătat că valoarea prejudiciului, însă, este mai mică decât cea indicată de persoana vătămată, fiind circumscrisă sumei executate silit, respectiv 584.146,79 lei, la care se va adăuga dobânda legală de la data producerii prejudiciului (17 martie 2015) și până la plata efectivă a acestuia.

Împotriva sentinței nr. 163 din 14 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2015, au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul A., motivele apelurilor fiind expuse în încheierea de dezbateri din 31 ianuarie 2017, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, urmând a fi expuse și în considerentele care urmează, cu ocazia analizării lor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 24 august 2016, fiind repartizat aleatoriu și stabilit primul termen de judecată la data de 04 octombrie 2016.

La termenul de judecată din 04 octombrie 2016, a fost încuviințată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., avocat O., în vederea pregătirea apărării.

La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2016, cauza a fost amânată pentru a-i da posibilitatea inculpatului de a fi asistat de apărătorul său ales, având în vedere lipsa acestuia cauzată de faptul că se afla la Tribunalul Argeș pentru a acorda asistență juridică într-o cauză cu mulți inculpați, în care nu și-a putut asigura substituirea. Pentru acest termen, inculpatul, prin apărător ales, a depus înscrisuri în circumstanțiere și înscrisuri constând în documentele financiare a plăților efectuate către SC C. SRL, reprezentând debitul actualizat și cheltuielile de executare aferente Dosarului execuțional nr. x/E/2015, precum și adresele prin care a înștiințat persoana vătămată despre îndeplinirea acestor diligențe în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin presupusa faptă de care este acuzat); de asemenea, au fost depuse înscrisuri privind diligențele depuse de inculpat în relația cu Cabinetul Individual de Avocatură D.

Pentru termenul din 13 decembrie 2016, inculpatul a depus la dosar motive de apel, o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 298 C. pen., precum și o cerere de probatorii (prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei și încuviințarea probei testimoniale constând în audierea martorului D., raportat la cererea de schimbare a încadrării juridice); de asemenea, inculpatul a depus la dosar și un raport de expertiză contabilă judiciară prin care se arată faptul că părții civile i se datora suma de 13.383,40 lei, reprezentând dobânda legală la suma de 584.146,79 lei, pe perioada 17 martie 2015-26 octombrie 2016.

La același termen de judecată, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în dovedirea faptului că apărarea a întreprins toate diligențele necesare față de avocatul D., în vederea restituirii și a cotei ce reprezintă valoarea onorariului de avocat plătit acestuia, respectiv: adresele efectuate către acesta, dovezile primirii acestora și răspunsul pe care avocatul l-a transmis către apărători și parte.

Tot la termenul din 13 decembrie 2016 a fost audiat apelantul intimat inculpat A., iar, față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către avocatul D., apărarea a arătat că renunță la audierea acestuia, întrucât, din conținutul documentelor depuse la dosar instanța poate să-și formeze o părere legată de conduita acestuia.

Înalta Curte a încuviințat la acest termen proba testimonială solicitată de inculpat, constând în audierea martorului P., teza probatorie invocată de către inculpat constând în dovedirea activității și conduitei profesionale a acestuia în cadrul corpului de executori judecătorești.

La termenul din data de 31 ianuarie 2017, instanța a procedat la audierea martorului P. și a încuviințat depunerea la dosar a unei caracterizări, semnate de președintele Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu privire la persoana și activitatea executorului judecătoresc A.

La acest termen, constatând că nu mai sunt alte probe care pot fi administrate, cereri sau excepții de invocat, Înalta Curte a declarat terminată cercetarea judecătorească și, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (6) și (11) C. proc. pen. raportat la art. 388 C. proc. pen., a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor, susținerile fiind în detaliu consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la termenul din 31 ianuarie 2017.

Înalta Curte, examinând hotărârea instanței de fond, atât prin prisma motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de apelantul intimat inculpat A., cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., constată că situația de fapt reținută de către instanța de fond în sentința atacată nu s-a modificat ca urmare a administrării probatoriului în fața instanței de apel.

În consecință, Înalta Curte constată, în urma coroborării întregului probatoriu administrat în cauză, că situația de fapt expusă în sentința atacată este judicios stabilită, rezultând, dincolo de orice dubiu rezonabil, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care Înalta Curte își însușește, în totalitate, argumentele de fapt și de drept expuse de către instanța de fond, prezumția de nevinovăție de care inculpatul beneficia, conform dispozițiilor art. 4 C. proc. pen., art. 23 alin. (1)¹ din Constituție și art. 6 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind răsturnată, fără niciun dubiu, de probele administrate în cauză.

Se constată, așadar, că toate probele administrate în etapa apelului nu au avut aptitudinea de a schimba, chiar și parțial, situația de fapt anterior menționată, cu privire la care Înalta Curte apreciază că nu se impune a mai fi reluată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată ca fiind nefondate motivele de apel invocate de către inculpat, în legătură cu care a subliniat că trebuie circumscrise cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. in infracțiunea prevăzută de art. 298 C. pen.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat că,”în realitate, atribuțiile de serviciu care îi sunt imputate a fi încălcate sunt realizate sub forma culpei și nu a intenției, ca latură subiectiva a infracțiunii, această încadrare fiind, efectiv, fundamentată, pe interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data săvârșirii faptei, respectiv anul 2015. A precizat că, în concret, în calitate de executor judecătoresc, trebuia sa verifice faptul că hotărârea era sau nu, după caz, potrivit legii, titlu executoriu.

A subliniat că, prin încălcarea dispozițiilor art. 666 pct. 5 alin. (2) C. proc. civ., ar fi întrunite elementele laturii subiective a infracțiunii de neglijență în serviciu pentru că, din eroare, nu a verificat această situație, așa cum era obligat prin îndatorirea de serviciu. A arătat că, practic, din culpă, a omis să facă acest lucru, fiind convins la acel moment ca hotărârea poate fi pusă în executare.

A precizat că, convingerea faptului că sentința este cu titlu executoriu valabil a rezultat și din faptul ca avocatul D., cu care colabora din anul 2012 în mai multe cauze, a venit și l-a încunoștințat de faptul ca hotărârea este executorie, conform dispozițiilor civile si că poate sa o pună în executare, nemaifiind nevoie sa mai facă dovada comunicării datei hotărârii. Neavând plicul cu data comunicării sentinței Tribunalului Brașov, a crezut fără să solicite acest plic că, într-adevăr, hotărârea este executorie.

În mod categoric, a considerat ca nu poate fi pusa în discuție existenta infracțiunii de abuz in serviciu, întrucât nu ne aflăm in situația unei fapte realizată cu intenție directă în dauna debitorului SC C. SRL.

În raport de schimbarea încadrării juridice, a solicitat instanței ca, evaluând atât circumstanțele personale, cât si lipsa oricărui precedent în cariera sa profesională de 4 ani, raportat și la diligentele făcute de acoperire integrala a prejudiciului, să admită apelul și cererea de schimbare a încadrării juridice si să pronunțe o nouă hotărâre de condamnare prin aplicarea unei amenzi, ca formă minima sancționatorie prevăzută de dispozițiile penale, raportate la infracțiunea de neglijenta in serviciu. În măsura în care instanța va admite apelul, astfel cum a fost formulat, a solicitat înlăturarea măsurii complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), și g) C. pen. pe durata de 1 an, așa cum a fost dispusă de către instanța fond”.

Înalta Curte constată că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată, întrucât elementul esențial care face distincția între cele două infracțiuni, abuzul în serviciu și neglijența în serviciu, îl reprezintă latura subiectivă, respectiv forma de vinovăție. Pentru a exista infracțiunea de neglijență în serviciu este necesar ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu să se fi produs din culpă (neglijență). Culpa simplă (sau neglijența) ca formă a vinovăției, se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși putea și trebuia să-l prevadă. Aprecierea vinovăției sub forma culpei urmează a se stabili după observarea criteriilor prevăzute de lege: dacă făptuitorul trebuia să prevadă rezultatul faptei sale și dacă putea să-l prevadă.

Pentru a exista infracțiunea de abuz în serviciu, este necesar ca îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către inculpat, în sensul realizării acestora prin încălcarea dispozițiilor legale care îi reglementau profesia, să se fi produs cu intenție, directă sau indirectă.

Intenția directă se caracterizează prin aceea ca infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmărește producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Intenția indirectă există atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei și, cu toate că nu-l urmărește, acceptă riscul sau posibilitatea ca el să se producă.

În ceea ce privește latura subiectivă cu care inculpatul A. a comis infracțiunea, Înalta Curte, constată, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că inculpatul a comis fapta cu vinovăție în forma intenției directe. Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte are în vedere calitatea de executor judecătoresc a inculpatului și pregătirea juridică specifică profesiei sale, aspecte în virtutea cărora inculpatul nu avea cum să se afle în eroare atunci când a crezut că hotărârea pe care o pune în executare este una definitivă, în condițiile în care acesta a ignorat, pur și simplu, în mod deliberat, condițiile legale pentru încuviințarea executării silite (art. 632 C. proc. civ. - „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”) și a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă și nu constituia titlu executoriu în sensul art. 632 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte este întru totul de acord cu argumentele expuse de către instanța de fond în considerentele sentinței apelate, modul în care inculpatul a acționat, colaborarea strânsă cu martorul D., în vederea încuviințării executării silite și a executării rapide a hotărârii nedefinitive, transferul banilor într-un alt cont decât cel al societății creditoare pentru a evita executarea silită din partea N. (declarație martor D. din 14 aprilie 2016), renunțarea la o diferență de creanță pentru a putea constata terminată executarea silită, încasarea onorariului propriu și virarea onorariului avocatului societății creditoare într-un cont distinct, precum și întocmirea procesului-verbal de distribuire a sumelor după ce acestea fuseseră deja eliberate din contul executorului, toate acestea reprezentând elemente care conturează din punct de vedere subiectiv existența unei intenții directe cu care a acționat inculpatul.

Sub aspectul laturii obiective, Înalta Curte constată că, prin modul în care a acționat, inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul realizării acestora prin încălcarea dispozițiilor legale care îi reglementau profesia (așa cum se arată în Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016), respectiv a art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, unde se arată că executorul judecătoresc are ca atribuție „punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”, dar și a art. 54 din legea anterior menționată, unde se prevede că „executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum și ale C. proc. civ. și ale altor legi aplicabile în materie.”

Cu privire la primul motiv de apel invocat de către Parchet, care a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât în ceea ce privește pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. s-a omis precizarea că aceasta devine executorie doar în cazul în care suspendarea sub supraveghere se revocă sau anulează, fiind necesar, astfel, ca instanța de apel să completeze hotărârea cu această mențiune, Înalta Curte constată că sunt nefondate aceste critici aduse hotărârii primei instanțe.

Conform dispozițiilor art. 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principala privativa de libertate a fost executata sau considerata ca executata, text din care rezultă legătura între pedeapsa accesorie si pedeapsa principală privativa de libertate care trebuie sau ar trebui executată.

Înalta Curte constată că, spre deosebire de C. pen. anterior, care prevedea la art. 71 alin. (5) că, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii, actualul C. pen. nu mai prevede în mod expres acest lucru, legiuitorul considerând, probabil, că este inutilă o asemenea mențiune. Iar aceasta întrucât, având în vedere că este o pedeapsă accesorie, care urmează, deci, soarta pedepsei principale, atunci devine logic faptul că, așa cum executarea pedepsei accesorii se suspendă pentru că a fost suspendată executarea pedepsei principale, și în momentul în care se revocă sau anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, iar această pedeapsă devine executorie, la acel moment devine executorie și pedeapsa accesorie; prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune completarea hotărârii primei instanțe cu mențiunea că aceasta devine executorie doar în cazul în care suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale se revocă sau se anulează, așa cum a solicitat Parchetul.

Cu privire la al doilea motiv de apel invocat de către Parchet, care a criticat sentința instanței de fond sub aspectul netemeiniciei, arătând că, în cauză, nu s-a realizat o justă individualizare a pedepsei, suspendarea sub supraveghere nefiind oportună în raport de gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele produse părții civile prin prejudiciul însemnat, dar și sub aspectul decredibilizării instituțiilor juridice, Înalta Curte constată ca fiind nefondate și aceste critici aduse hotărârii primei instanțe.

Pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa și prevenirea de noi infracțiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeași pedeapsă, identică ca gen și cuantum, nu produce aceleași efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor, să fie proporțională în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea pe care o prezintă pentru ordinea publică și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să influențeze rațiunea, sentimentele și voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.

Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

Aplicând în cauză aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că, raportat la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, la calitatea în care inculpatul a comis infracțiunea, la datele personale favorabile acestuia, astfel cum rezultă din toate înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, dar și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Mehedinți (din care reiese că acesta are studii superioare, o relație foarte bună cu familia de bază, implicare profesională anterioară, lipsa antecedentelor penale, vârstă tânără, capacitatea efectivă de reabilitare comportamentală), dar și la faptul că inculpatul a depus diligențe pentru acoperirea prejudiciului cauzat părții civile (cu excepția sumei reținută de avocat ca onorariu și pentru care, deși a făcut diligențe și în această privință, avocatul a refuzat să o restituie), prevenția poate fi atinsă și fără a se dispune executarea pedepsei cu închisoarea, în condițiile în care, însăși cercetarea într-un dosar penal și, apoi, trimiterea în judecată a inculpatului și condamnarea sa la 2 ani închisoare (chiar și în condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere), cu toate consecințele negative care s-au răsfrânt asupra persoanei acestuia, reprezintă o „sancțiune” suficientă, care-l va face, pe viitor, să nu mai comită infracțiuni.

Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 163 din 14 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2015.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 163 din 14 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2015.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj