Decizia penală nr. 155/2017
Asupra recursului de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 487 din data de 9 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/197/2016/a14, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibile, contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data 28 aprilie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. formulată de același inculpat.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:
În cadrul Dosarului nr. x/197/2015/a14, având ca obiect contestația inculpatului A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care a fost confirmată arestarea preventivă și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 23 ianuarie 2017 emis de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/197/2015/a13, în baza încheierii de ședință din 1 februarie 2017, contestatorul inculpat A., prin apărător ales, în ședința publică din data de 9 mai 2017, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că textul de lege criticat, în conformitate cu care împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, nu este clar și încalcă prevederile art. 23 alin. (7) din Constituția României și art. 5 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul inculpat A., prin avocat ales, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu și oricare ar fi obiectul acesteia”.
Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, pentru a putea fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- Starea de procesivitate, în sensul că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui proces ce trebuie soluționat premergător fondului litigiului;
- Activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- Prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară;
- Existența unui interes procesual al părții sau al subiectului procesual care ridică excepția de neconstituționalitate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. care prevede că împotriva încheierii prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acest text de lege este considerat neconstituțional întrucât prevede posibilitatea exercitării contestației doar împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță, nu și în căile de atac.
În raport cu condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale a României și cu criticile de neconstituționalitate formulate de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că această excepție tinde la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării unui nou caz de exercitare a căii de atac a contestației, respectiv și împotriva încheierilor pronunțate în căile de atac, nu numai în primă instanță, așa cum prevede reglementarea actuală, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.
Prin urmare, față de vădita lipsă a interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins cererea formulată de contestatorul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei dispoziții, inculpatul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 7 august 2017, sub nr. x/1/2017, primul termen fiind stabilit, aleatoriu, la data de 25 septembrie 2017.
În ședința din 25 septembrie 2017, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 09 mai 2017, publicată în M. Of. al României nr. 580/20.07.2017, a dispus recalificarea căii de atac exercitate în prezenta cauză, ca fiind recurs.
Dezbaterile s-au desfășurat în aceeași ședință, iar concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 487 din data de 9 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015/a14, Înalta Curte, completul de 5 judecători, cu majoritate, apreciază întemeiată critica, urmând a admite recursul și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.”
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.
Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
În mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite primele trei condiții, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației, de către o persoană având calitatea de contestator inculpat, vizează o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituțională, deși instanța de contencios constituțional a mai fost anterior sesizată cu cereri privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., însă nu s-a pronunțat în sensul admiterii acestora.
Referitor la condiția de admisibilitate, în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că inculpatul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că acestea sunt în contradicție cu dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituția României, cu art. 5 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind accesul liber la justiție și al dublului grad de jurisdicție.
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. a fost ridicată în dosarul având ca obiect contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care a fost confirmată arestarea preventivă și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 1 februarie 2017 emis în Dosarul nr. x/197/2015/a13, aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, în faza procesuală a apelului.
Potrivit dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., a căror constituționalitate se contestă, încheierea prin care se dispune asupra măsurilor preventive în faza procesuală a apelului nu este supusă căii de atac a contestației.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, cu majoritate, apreciază că decizia Curții Constituționale de soluționare a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. poate avea efecte asupra admisibilității contestației formulate de inculpatul A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care a fost confirmată arestarea preventivă și s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 1 februarie 2017 emis de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/197/2015/a13, în baza încheierii de ședință din 1 februarie 2017 privind pe inculpatul A., astfel încât cererea recurentului inculpat apare ca întemeiată.
Opinia instanței cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., invocată de inculpat în prezenta cauză, este de respingere ca neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 129 din Constituția României „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”, iar potrivit prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituția României, prevederi a căror încălcare se invocă, „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”.
Prin urmare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituția României, în condițiile în care legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac pentru toate persoanele aflate în situații identice.
Referitor la critica privind pretinsa neconcordanță între dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind accesul liber la justiție și al dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este neîntemeiată, în condițiile în care prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare.
În prezent cauza se află în apel (al doilea grad de jurisdicție), judecarea cauzei fiind desfășurată de către o instanță independentă și imparțială, cu respectarea drepturilor inculpatului, garantând astfel dreptul la un proces echitabil.
Din perspectiva C.E.D.O., temeiul verificării legalității și temeiniciei detenției unui inculpat, după pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare, îl constituie art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În ceea ce privește folosirea termenului de „recurs” în cuprinsul art. 5 parag. 4 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța apreciază că nu conduce la interpretarea strictă, în sensul de cale de atac, ci la posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la o instanță pentru verificarea legalității măsurii preventive, drept de care inculpatul a beneficiat, măsura preventivă fiind verificată de o instanță de judecată.
Totodată, dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăd dublul grad de jurisdicție doar în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei penale, or acest drept este respectat de legislația procesual penală prin instituirea căii de atac a apelului.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, cu majoritate, va admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 487 din data de 09 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015/a14.
Va desființa, în parte, decizia atacată și rejudecând, va admite cererea formulată de inculpat și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen.
Va menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 487 din data de 09 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015/a14.
Desființează, în parte, decizia atacată și, rejudecând:
Admite cererea formulată de inculpatul A. și sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 130 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2017.
Cu opinia separată a doamnei judecător B., în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 487 din data de 09 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015/a14.
Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Din această perspectivă, se reține că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei. Astfel, se constată că, în speță, excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de contestator inculpat (A.), vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare [respectiv art. 206 alin. (1) C. proc. pen.] și, deși instanța de contencios constituțional a mai fost anterior sesizată cu cereri privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., nu s-a pronunțat în sensul admiterii acestora (Deciziile Curții Constituționale nr. 643/2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 51/22.01.2015, și nr. 202/2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 361/11.05.2016).
În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de contestatorul inculpat A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, apreciez că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, deși autorul excepției a susținut că prevederile anterior menționate contravin celor ale art. 23 alin. (7) din Constituția României, în conformitate cu care „încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”, în concret, criticile formulate de acesta tind la modificarea textului de lege criticat prin crearea posibilității de a ataca cu contestație încheierea instanței de apel pronunțată în materia măsurilor preventive.
Or, reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la „condițiile legii”, o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, chiar și prevederile art. 23 alin. (7) din Constituția României fac trimitere la „căile de atac prevăzute de lege”.
Așadar, prin obiecțiunile formulate, contestatorul nu urmărește armonizarea cu Legea fundamentală a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., ci instituirea unei căi de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanța de apel asupra măsurilor preventive, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.
Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, consider că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.
Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestator în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, apreciez că, în mod întemeiat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul inculpat A.