Decizia nr. 1333/2017
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 30 mai 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, reluarea de către aceasta a numelui purtat anterior, stabilirea domiciliului minorilor C., D. și E., la domiciliul mamei, exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea celor trei minori.
Prin Sentința nr. 8.986/2016, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, reținând că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei Târgoviște, unde au avut domiciliul comun, iar pârâtul locuiește în prezent în orașul Găești.
Judecătoria Găești, pe rolul căreia, cauza a fost înregistrată la data de 28 februarie 2017, la rândul său, prin Sentința civilă nr. 1.059 din 27 iunie 2017, a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că, potrivit declarației martorului F., tatăl pârâtului, acesta nu mai locuiește de trei ani în orașul Găești, aspect menționat și în adresa întocmită de Primăria Găești - serviciul asistență socială cu ocazia deplasării pentru efectuarea anchetei psihosociale.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Acțiunea cu care reclamanta a învestit Judecătoria Sectorului 5 București are ca obiect desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea domiciliului minorilor rezultați din căsătorie la domiciliul mamei, exercitarea autorității părintești exclusiv de mamă și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea celor trei minori.
Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.
Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, el fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.
Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.
Se reține că noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.
În plus, având în vedere regula cu valoare de principiu înscrisă în art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă se determină raportat la data sesizării instanței.
În cauză, din susținerile părților și din probele administrate, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, a rezultat că ultima locuință a soților a fost în orașul Târgoviște, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Târgoviște.
Niciunul dintre soți nu mai locuia, la data formulării cererii de chemare în judecată - 20 mai 2016, în circumscripția judecătoriei în care s-a aflat ultima locuință comună.
Astfel, din actele dosarului rezultă că reclamanta A. locuiește în București, iar, potrivit declarației date în dosarul Judecătoriei Găești de martorul F., tatăl pârâtului, raportului de anchetă psiho-socială și susținerilor reclamante consemnate în Încheierea de ședință din 20 iunie 2016, pârâtul nu mai locuiește în Găești, fiind plecat în străinătate. Martorul a precizat că pârâtul nu mai locuia în Găești de 3 ani.
În această situație, în cauză este incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea în care niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună a soților, iar soțul pârât nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente, anume când instanțelor române le revine competența internațională, caz în care devine competentă instanța de la locuința reclamantului.
Cum, în cauză, locuința reclamantei era, la data formulării cererii de chemare în judecată în București, instanța competentă să soluționeze cauza Judecătoria Sectorului 5 București.
Față de cele anterior arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2017.
Procesat de GGC - N