Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 1231/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta BCR SA angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia și obligarea la plata sumei de 1.000.000 de euro din care 500.000 euro cu titlu de daune morale și 500.000 euro cu titlu de daune materiale, sumă ce include: echivalentul prejudiciului aferent operațiunilor în RON derulate prin conturile reclamantei în perioada 2007 - 2008, calculate până la data de 30 septembrie 2012 la suma de 218.333,12 RON; echivalentul prejudiciului aferent operațiunilor în euro derulate prin conturile reclamantei în perioada 2007 - 2008, calculate până la data de 30 septembrie 2012 la suma de 36.098,71 euro; echivalentul prejudiciului aferent operațiunilor în dolari SUA derulate prin conturile reclamantei în perioada 2007 - 2008, calculate până la data de 30 septembrie 2012 la suma de 539.025,62 dolari SUA.

Pârâta BCR a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție împotriva următoarelor persoane: B. și C. solicitându-se obligarea primei la plata sumelor de 16.000 euro, 21.000 dolari SUA și 800.000 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 213.448,77 euro cu titlu de daune morale, iar în ceea ce privește pe a doua obligarea la plata sumei de 1.218 euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.218 euro cu titlu de daune morale.

La data de 14 iunie 2013 s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a IV-a și a fost înaintat dosarul Secției a VI-a a Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 31 iulie 2013, sub nr. x/3/2012*.

La data de 13 septembrie 2013 pârâta a depus precizare a cererii de chemare în garanție în sensul că suma de 21.000 dolari SUA ridicată de chemata în garanție B. se compune din trei operațiuni bancare distincte.

La data de 24 octombrie 2013 reclamanta a depus precizare față de cererea de chemare în judecată indicând pentru fiecare cont în parte operațiunile contestate.

La data de 14 februarie 2014 reclamanta a depus completare față de precizările efectuate anterior.

Prin Sentința civilă nr. 6487 din 17 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/3/2012*, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele pretenții:

- suma de 800.000 RON retrasă la data de 27 august 2007,

- suma de 6,75 RON retrasă la data de 11 iunie 2008,

- suma de 10.000 RON retrasă la data de 27 iunie 2007,

- suma de 20.000 RON retrasă la data de 4 iulie 2007,

- suma de 10.000 RON retrasă la data de 13 februarie 2008,

- suma de 17.000 RON retrasă la data de 26 februarie 2008,

- suma de 7.000 RON retrasă la data de 28 septembrie 2007,

- suma de 20.000 RON retrasă la data de 8 noiembrie 2007,

- suma de 10.000 RON retrasă la data de 7 martie 2008,

- suma de 4.750 RON retrasă la data de 5 mai 2008,

- suma de 250 RON retrasă la data de 5 mai 2008,

- suma de 5.000 RON retrasă la data de 5 mai 2008,

- suma de 8.969,44 RON retrasă la data de 28 august 2007,

- suma de 16.000 euro retrasă la data de 19 iunie 2007,

- suma de 30 euro depusă la data de 19 iunie 2007,

- suma de 2.491 euro retrasă la data de 11 iunie 2008,

- suma de 1.218 euro retrasă la data de 18 iulie 2007,

- suma de 14.925 euro retrasă la data de 4 octombrie 2007,

- suma de 16.000 euro retrasă la data de 23 august 2007,

- suma de 3.000 euro retrasă la data de 24 ianuarie 2008,

- suma de 1.000 euro retrasă la data de 3 martie 2008,

- suma de 200 euro retrasă la data de 12 martie 2008,

- suma de 27.500 euro retrasă la data de 25 martie 2008,

- suma de 800 euro retrasă la data de 7 aprilie 2008,

- suma de 8.000 dolari SUA retrasă la data de 29 august 2007,

- suma de 8.000 dolari SUA retrasă la data de 3 septembrie 2007,

- suma de 5.000 dolari SUA retrasă la data de 6 septembrie 2007,

- suma de 2.000 dolari SUA retrasă la data de 28 august 2007,

- suma de 20.000 dolari SUA retrasă la data de 11 octombrie 2007,

- suma de 40.000 dolari SUA retrasă la data de 12 octombrie 2007,

- suma de 15.000 dolari SUA retrasă la data de 6 noiembrie 2007,

- suma de 30.000 dolari SUA retrasă la data de 6 noiembrie 2007,

- suma de 115 dolari SUA retrasă la data de 17 iulie 2007,

- suma de 7.363 dolari SUA retrasă la data de 11 iunie 2008,

- suma de 135 dolari SUA retrasă la data de 26 august 2008,

- suma de 1.650 dolari SUA retrasă la data de 21 decembrie 2007 și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile mai sus enumerate; s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect pretențiile în sumă de 1.448 euro; s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect daune morale și ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.490 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în data de 13 iunie 2007 reclamanta a primit în contul său 2511.A01. 0.4954072.0072.EUR 5, deschis la BCR (denumit în continuare EUR 5) suma de 4.280.000 euro, iar subsecvent acestei operațiuni, atât în contul inițial, EUR 5, cât și în alte conturi ale reclamantei deschise la BCR, unele în RON, altele în valută (EURO sau dolari SUA) s-au desfășurat mai multe operațiuni și tranzacții imputate de reclamantă ca nefiind autorizate de aceasta, cu sume ce proveneau din tranzacția inițială de 4.280.000 euro.

În cadrul precizărilor depuse la data de 24 octombrie 2013 s-a identificat fiecare operațiune contestată și contul de unde provine suma tranzacționată fără autorizarea reclamantei, ce apare drept titular al tuturor conturilor deschise la BCR și care sunt verificate în prezentul litigiu.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, instanța reține faptul că în cauză se invocă răspunderea delictuală a pârâtei, iar faptele ilicite imputate acesteia au fost săvârșite în perioada 2007 - 2008, deci incidentul prescripției se va analiza raportat la dispozițiile legale în vigoare la acea dată, respectiv Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

În acest context, instanța a verificat pentru fiecare operațiune contestată de reclamantă, momentul când aceasta a aflat sau ar fi putut afla paguba și autorul ei.

I. Conturile în RON deschise de reclamantă la BCR:

1. Pentru contul curent xxxxROL 1 se invocă următoarele tranzacții neautorizate:

- plata efectuată în data de 27 august 2007 în valoare de 800.000 RON către D., dispusă de numita B., care nu avea împuternicire acordată de titularul contului pentru a efectua operațiuni pe acest cont. Din cele menționate în cuprinsul cererii înaintată de reclamantă pârâtei la data de 7 decembrie 2007 rezultă că reclamanta a solicitat extrasul de cont inclusiv pentru contul ROL 1, iar la aceeași dată a și primit respectivele extrase (mențiune olografă în acest sens și semnătura pe cerere, efectuate de reclamantă, necontestate). Acest fapt a determinat instanța să conchidă că reclamanta a cunoscut la acea dată toate operațiunile desfășurate până la acel moment pe respectivul cont, în contextul în care într-un extras de cont sunt evidențiate toate operațiunile efectuate pe respectivul cont până la data emiterii, iar în cauza de față acest lucru presupune cunoașterea de către reclamantă și a tranzacției din 27 august 2007, contestată în acest litigiu, efectuată la un moment anterior emiterii și comunicării respectivului extras de cont.

Reclamanta nu a invocat niciodată faptul că extrasele de cont comunicate nu ar fi cuprins datele reale.

Chiar în precizarea din 23 octombrie 2014, reclamanta arată că această operațiune rezultă din extrasele de cont ce i-au fost comunicate, printre acestea fiind menționate și cele primite în 7 decembrie 2007, deci concluzia instanței privind momentul când reclamanta a cunoscut această operațiune este confirmată chiar de parte.

În legătură cu această tranzacție, instanța a reținut că suma de 800.000 RON transferată din contul ROL 1, provine dintr-o tranzacție autorizată tot de numita B. din contul dolari SUA 10 (cont al cărui titular era reclamanta, dar unde B. figurează ca împuternicit), care a autorizat transferul sumei de 341.000 dolari SUA în 27 august 2007 către contul ROL 1 și schimbul valutar aferent. Așa cum rezultă din situația financiară prezentată reclamantei la 7 septembrie 2007 și însușită de aceasta prin semnătură i s-a adus la cunoștință soldul contului dolari SUA 10, așa cum fusese acesta diminuat cu suma transferată de B..

Din perspectiva prescripției, instanța a reținut că la data de 7 decembrie 2007, reclamanta a cunoscut toate operațiunile desfășurate pe contul său ROL 1 până la acel moment, deci inclusiv tranzacția în valoare de 800.000 RON, invocată în acest litigiu, motiv pentru care raportat la această pretenție, termenul de prescripție începe să curgă de la acel moment și se împlinește la data de 7 decembrie2010. Față de momentul sesizării prezentei instanțe, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, instanța a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

- ridicarea de numerar la data de 11 iunie 2008 în valoare de 6,75 RON. Din situația financiară emisă la 11 iunie 2008, pentru contul ROL 1 se menționează un sold de 8,25 RON. Pe același înscris se remarcă mențiunea olografă a retragerii întregii sume disponibile pe cont și a închiderii contului ROL 1, mențiune olografă atribuită reclamantei și care nu a fost negată de aceasta. În acest context instanța a apreciat că aducându-i-se la cunoștință titularului contului soldul contului, acesta ar fi putut să sesizeze eventualele lipsuri sau diminuări din sold realizate neautorizat, inclusiv diminuarea cu suma de 6,75 RON, invocată în prezentul litigiu, cu atât mai mult cu cât data ridicării de numerar neautorizată și prezentarea situației financiare coincid ca dată și sunt urmate de închiderea contului. Astfel, în cazul pretenției în valoare de 6,75 RON, termenul de prescripție începe să curgă la 11 iunie 2008 și raportat la data sesizării instanței aceasta este prescrisă.

2. Pentru contul de economii xxxx.ROL8 se invocă următoarele tranzacții neautorizate:

- ridicarea în numerar a sumei de 10.000 RON în data de 27 iunie 2007. Din cele menționate în cererea adresată pârâtei la 7 decembrie 2007, rezultă că reclamanta a primit la acea dată extrasul de cont pentru contul ROL 8, deci tranzacțiile efectuate pe acest cont până la acea dată i-au fost aduse la cunoștință cu acea ocazie. Constatând că la data de 7 decembrie 2007 reclamanta a cunoscut operațiunea din 27 iunie 2007 efectuată pe contul ROL 8, imputată ca fiind neautorizată, termenul de prescripție începe să curgă în raport de această operațiune de la data când a luat cunoștință de aceasta și s-a împlinit anterior sesizării instanței, motiv pentru care pretenția respectivă este prescrisă.

- ridicarea în numerar a sumei de 20.000 RON din 4 iulie 2007, de asemenea, a fost cunoscută de reclamantă la data de 7 decembrie 2007, când i s-a predat extrasul contului unde s-a efectuat operațiunea, motiv pentru care termenul de prescripție pentru această pretenție începe să curgă de la această dată și s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 10.000 RON la data de 13 februarie 2008. În cadrul raportului suplimentar de expertiză grafică s-a stabilit că O.P. din 13 februarie 2008, ce atestă această operațiune, a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța apreciază că această operațiune a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 17.000 RON la data de 26 februarie 2008. În cadrul raportului de expertiză grafică s-a stabilit că ordinul de plată din 26 februarie 2008, ce atestă această operațiune a fost semnat de reclamantă iar față de această împrejurare instanța a apreciat că această operațiune a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei 7.000 RON la data de 28 septembrie 2007. Ordinul de plată din 29 septembrie 2007, ce atestă operațiunea respectivă a fost recunoscut de reclamantă ca fiind semnat de aceasta, în cadrul ședinței de judecată din 14 februarie 2014, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că această operațiune a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 20.000 RON la data de 8 noiembrie 2007. Ordinul de plată ce atestă această operațiune a fost depus în copie de către pârâtă motiv pentru care nu a fost posibilă expertizarea sa grafică. Cu toate acestea, instanța a reținut că la data de 07 decembrie 2007 i s-a comunicat reclamantei extrasul de cont pentru contul ROL 8, deci tranzacțiile efectuate pe acest cont până la acea dată i-au fost aduse la cunoștință cu acea ocazie, motiv pentru care termenul de prescripție pentru tranzacția din 8 noiembrie 2007, contestată acum, începe să curgă de la această dată și era împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 10.000 RON la data de 7 martie 2008. Ordinul de plată din 7 martie 2008, ce atestă operațiunea respectivă a fost supus expertizării grafice stabilindu-se faptul că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 4.750 RON la data de 5 mai 2008. Ordinul de plată din 5 mai 2008, ce atestă operațiunea respectivă a fost recunoscut de reclamantă în ședința din 14 februarie 2014, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 250 RON la data de 5 mai 2008. Ordinul de plată din 5 mai 2008, ce atestă operațiunea respectivă a fost supus expertizării grafice stabilindu-se că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 5.000 RON la data de 5 mai 2008. Ordinul de plată din 5 mai 2008, ce atestă operațiunea respectivă a fost supus expertizării grafice stabilindu-se că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că această operațiune a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

3. Pentru contul de economii xxxx.ROL18 se invocă următoarele tranzacții neautorizate:

- ridicarea în numerar a sumei de 8.969,44 RON la data de 28 august 2007. Ordinul de plată din 28 august 2007, ce atestă operațiunea respectivă a fost supus expertizării grafice stabilindu-se că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

4. Pentru contul de economii xxxx.ROL16 nu sunt invocate operațiuni neautorizate.

II. Conturile în euro deschise de reclamantă la BCR

1. Pentru contul curent xxxx.EUR5 se invocă următoarele operațiuni neautorizate:

- ridicarea în numerar a sumei de 16.000 euro în data de 19 iunie 2007 de către chemata în garanție B. Potrivit cererii înaintate de reclamantă la 3 martie 2008 către BCR se invocă faptul că din contul său EUR5 s-a retras la data de 19 iunie 2007 suma de 16.000 euro pe numele B., deși pe acel cont nu exista împuternicit. Având în vedere această cerere a reclamantei, instanța trage concluzia că încă din 3 martie 2008 reclamanta cunoștea de existența acestei tranzacții din contul EUR5, iar caracterul său neautorizat era invocat încă de atunci, motiv pentru care instanța a apreciat că reclamanta cunoștea paguba și autorul ei încă din 3 martie 2008, moment de la care începe să curgă termenul de prescripție, termen care s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- depunerea în numerar a sumei de 30 euro din 19 iunie 2003. În raportul de expertiză grafică se menționează, în legătură cu înscrisul care atestă operațiunea respectivă, că nu se poate stabili dacă a fost sau nu semnat de reclamantă. În extrasul de cont comunicat reclamantei la 7 noiembrie 2007 este evidențiată această tranzacție, deci reclamanta a cunoscut această pagubă și autorul ei (pârâta care a efectuat operațiunea neautorizată) încă de la momentul comunicării extrasului de cont, termenul de prescripție începând să curgă de la această dată și s-a împlinit anterior sesizării instanței.

2. Pentru contul curent xxxxEUR12 se invocă următoarele operațiuni neautorizate:

- ridicarea în numerar a sumei de 2.491 euro la data de 11 iunie 2008. Din înscrisul denumit „stare financiară persoană autorizată” emis la data de 11 iunie 2008 rezultă situația soldului contului E12 la 11 iunie 2008 și apare pe acest înscris mențiunea olografă a retragerii întregii sume disponibile (2.495 euro) și închiderii contului precum și semnătura persoanei care face aceste mențiuni, toate fiind atribuite de pârâtă reclamantei, iar aceasta nu a negat scrisul sau semnătura și nici nu a cerut verificarea de scripte în cazul acestora. Pe cale de consecință, nefiind infirmată susținerea pârâtei privind autorul acestor mențiuni, instanța a reținut că la data de 11 iunie 2008, reclamanta a avut cunoștință de această operațiune, deci termenul de prescripție privind pretențiile generate de aceasta începe să curgă de la această dată și se împlinesc anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 1.218 euro la data de 18 iulie 2007. Pe înscrisul aferent tranzacției este menționată chemata în garanție C. dar reclamanta susține că chemata în garanție nu avea împuternicire să opereze pe acest cont. În data de 7 septembrie 2007 i s-a comunicat reclamantei un înscris denumit „situație financiară” ce privea mai multe conturi ale acesteia și care poartă mențiuni olografe a reclamantei, fapt necontestat de aceasta. În această situație financiară, contul E12 apare cu sold 0, deci reclamanta a cunoscut faptul că la acea dată toți banii depuși până în acel moment în respectivul cont au fost retrași, printre aceștia numărându-se și cei vizați de tranzacția contestată, în contextul în care reclamanta invocă tocmai retrageri neautorizate din cont și nu alimentări neautorizate.

- ridicarea în numerar a sumei de 14.925 euro la data de 4 octombrie 2007. Mențiunile olografe de pe situația financiară a contului E12 din 4 octombrie 2007 sunt contestate de reclamantă, dar din probele administrate rezultă că suma de 14.925 euro i-a fost predată personal reclamantei în data de 4 octombrie 2007, deci termenul de prescripție pentru această operațiune începe să curgă de la această dată și s-a împlinit anterior sesizării instanței.

3. Pentru contul de economii xxxxEUR11 se contestă următoarele operațiuni:

- ridicarea în numerar a sumei de 16.000 euro la data de 23 august 2007. La termenul din data de 14 februarie 2014 reclamanta recunoaște semnarea Ordinului de plată din 23 august 2007, deci termenul de prescripție începe să curgă de la această dată când în mod evident reclamanta a cunoscut efectuarea tranzacției, împlinindu-se anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 1.448 euro la data de 26 septembrie 2007. În dovedirea acestei operațiuni pârâta a depus ordinul de plată în copie, nefiind în măsură să depună originalul pentru a se putea realiza verificarea de scripte. Din procesul-verbal de predare documente către reclamantă încheiat la data de 4 martie2011 rezultă că reclamantei i-a fost comunicată la acea dată un extras de cont pentru contul E11, iar în lipsa unor alte probe din care să rezulte că reclamanta a cunoscut anterior situația generală a operațiunilor desfășurate pe acest cont, instanța apreciază că termenul de prescripție pentru această operațiune începe să curgă de la data de 04 martie2011, când reclamanta a putut cunoaște operațiunea contestată și astfel paguba produsă. Față de data sesizării instanței cu prezenta acțiune, 16 octombrie 2012, în cazul acestei operațiuni, instanța apreciază că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

4. Pentru contul de economii xxxx.EUR13 se contestă următoarele operațiuni:

- ridicarea în numerar a sumei de 3.000 euro la data de 24 ianuarie 2008. La termenul din data de 14 februarie 2014 reclamanta a recunoscut semnătura aplicată pe Ordinul de plată din 24 ianuarie 2008, aferent acestei operațiuni, motiv pentru care termenul de prescripție începe să curgă de la data efectuării operațiunii și expiră anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 1.000 euro la data de 3 martie 2008. Ordinul de plată din 3 martie 2008 a fost verificat în cadrul procedurii verificării de scripte fiind stabilit în cadrul expertizei grafice faptul că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 200 euro la data de 12 martie 2008. La termenul din data de 14 februarie 2014 reclamanta a recunoscut semnătura aplicată pe Ordinul de plată din 12 martie 2008, motiv pentru care termenul de prescripție începe să curgă de la data efectuării operațiunii și expiră anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 27.500 euro la data de 25 martie 2008. Ordinul de plată din 25 martie 2008 a fost verificat în cadrul procedurii verificării de scripte fiind stabilit în cadrul expertizei grafice faptul că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 800 euro la data de 7 aprilie 2008. Ordinul de plată din 7 iulie 2008 a fost verificat în cadrul procedurii verificării de scripte fiind stabilit în cadrul expertizei grafice faptul că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

III. Conturile în dolari SUA

1. Pentru contul de economii xxxx.dolari SUA10 se contestă următoarele operațiuni:

- ridicarea în numerar a sumei de 800 dolari SUA în 29 august 2007; a sumei de 800 dolari SUA la 3 septembrie 2007 și a sumei de 5000 dolari SUA la 6 septembrie 2007 a fost realizată, conform mențiunilor de pe ordinele de plată aferente acestor operațiuni, de chemata în garanție B., iar reclamanta susține că nu a acordat împuternicire acesteia pentru efectuarea respectivelor tranzacții. La data de 7 septembrie 2007 i s-a prezentat reclamantei o situație financiară a unora dintre conturile deschise de aceasta la BCR, printre care se număr și contul dolari SUA 10. Faptul că reclamantei i s-a prezentat la acea dată situația financiară respectivă este dovedită de mențiunea olografă consemnată pe acel înscris, ce cuprinde inclusiv data de 7 septembrie 2007, mențiune atribuită reclamantei și care nu a fost negată de aceasta. În cadrul acelei situații financiare este prezentat soldul contului dolari SUA 10 la acea dată, deci după efectuarea operațiunilor de retragere din acel cont contestate acum, împrejurare ce a determinat instanța să aprecieze că la acea dată reclamanta ar fi putut cunoaște respectivele operațiuni, soldul contului, la 7 septembrie 2009, fiind diminuat cu sumele retrase de chemata în garanție.

Întrucât art. 8 din Decretul nr. 167/1958 leagă momentul de început al prescripției nu doar de momentul obiectiv al cunoașterii pagubei, ci și de un moment subiectiv, reprezentat de împrejurarea când putea fi cunoscută paguba, instanța a apreciat că reclamanta putea la 7 septembrie 2009 să cunoască paguba ce o invocă acum în legătură cu cele trei operațiuni efectuate pe contul dolari SUA 10 prin raportare la soldul diminuat al contului respectiv.

Față de această constatare, instanța apreciază că termenul de prescripție pentru operațiunile mai sus menționate, în legătură cu contul dolari SUA 10, a început să curgă la data de 07 septembrie 2009, iar la momentul sesizării instanței deja expirase.

- ridicarea în numerar a sumei de 2000 dolari SUA la data de 28 august 2007. Ordinul de plată din 28 august 2007 a fost verificat în cadrul procedurii verificării de scripte, stabilindu-se prin expertiză grafică faptul că reclamanta l-a semnat, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

2. Pentru contul de economii xxxx.dolari SUA17, se contestă următoarele operațiuni:

- ridicarea în numerar a sumei de 20.000 dolari SUA la data de 11 octombrie 2007. Ordinul de plată din 11 octombrie 2007 a fost recunoscut de reclamantă ca fiind semnat de aceasta în cadrul ședinței din 14 februarie 2014, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 40.000 dolari SUA la data de 12 octombrie 2007. Ordinul de plată din 12 octombrie 2007 a fost expertizat, stabilindu-se, conform raportului de expertiză grafică, faptul că a fost semnat de către reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 15.000 dolari SUA la data de 6 noiembrie 2007. Ordinul de plată din 6 noiembrie 2007 a fost expertizat, stabilindu-se faptul că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

3. Pentru contul de economii xxxx.dolari SUA14 se contestă următoarele operațiuni:

- ridicarea în numerar a sumei de 30.000 dolari SUA în 06 noiembrie 2007. Ordinul de plată din 6 noiembrie 2007 a fost expertizat, stabilindu-se conform completării la raportul de expertiză grafică faptul că a fost semnat de reclamantă, iar față de această împrejurare instanța apreciază că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 115 dolari SUA la data de 17 iulie 2007. În cadrul cererii din 3 martie 2008, prin care reclamanta invocă pârâtei anumite operațiuni nerecunoscute, este nominalizată inclusiv cea privind retragerea sumei de 115 dolari SUA din contul dolari SUA 14, fapt ce a determinat instanța să conchidă că la acea dată reclamanta cunoștea paguba invocată. În acest context, instanța a apreciat că operațiunea era cunoscută de reclamantă la momentul depunerii reclamației privind aceasta (3 martie 2008), deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

Mai mult, în cuprinsul situației financiare din 17 iulie 2007 apare mențiunea olografă a reclamantei privind retragerea sumei de 115 dolari SUA din contul dolari SUA14, iar scrierea acestei mențiuni nu a fost contestată de reclamantă.

4. Pentru contul de economii xxx.dolari SUA3 se contestă următoarele:

- ridicarea în numerar a sumei de 7.363 dolari SUA la 11 iunie 2008. Pe înscrisul denumit „situație financiară” din 11 iunie 2008 apare mențiunea olografă în sensul retragerii din contul dolari SUA3 a sumei de 7.400 dolari SUA, fiind consemnate implicit data scrierii, 11 iunie 2008. Atât scrierea cât și semnătura este atribuită de pârâtă reclamantei, fapte pe care acesta nu-l neagă, dar se invocă faptul că din document nu rezultă în mod clar că reclamanta ar fi cunoscut operațiunea respectivă. Instanța apreciază că atâta timp cât mențiunea olografă ce confirmă operațiunea nu a fost tăgăduită ca fiind realizată de reclamantă, aceasta a avut în mod evident cunoștință de transferul respectiv încă de la momentul efectuării sale la 11 iunie 2008, din cuprinsul mențiunilor olografe rezultând clar semnificația și consecințele operațiunii dispuse.

În acest context instanța apreciază că termenul de prescripție pentru această pretenție a început să curgă la 11 iunie 2008 și s-a împlinit anterior sesizării instanței.

- ridicarea în numerar a sumei de 1650 dolari SUA la data de 21 decembrie 2007. Ordinul de plată din 21 decembrie 2007 a fost recunoscut de reclamantă ca fiind semnat de aceasta în cadrul ședinței din data de 14 februarie 2014, iar față de această împrejurare instanța a apreciat că operațiunea a fost cunoscută de reclamantă încă de la momentul efectuării, deci termenul de prescripție începe să curgă de la acest moment, urmând a constata că s-a împlinit anterior sesizării instanței.

În ceea ce privește apărarea reclamantei în sensul că pentru situațiile financiare privind operațiunile desfășurate pe conturile sale în perioada 2007 - 2008, depuse de pârâtă, nu există dovada comunicării acestora către reclamantă, instanța arată că nu au fost valorificate probator decât acele situații financiare ce cuprindeau mențiuni olografe atribuite reclamantei și netăgăduite de aceasta, mențiuni ce cuprindeau inclusiv data efectuării acestora, fapt ce a condus instanța la concluzia că la momentul efectuării acelor mențiuni, reclamantei i s-au prezentat înscrisurile respective, pe care a și scris și astfel aceasta a putut lua cunoștință de conținutul acestora, inclusiv cu privire la operațiunile desfășurate în conturile respective și consemnate în înscrisurile prezentate.

Așa cum s-a reținut anterior, art. 8 din Decretul nr. 167/1958 stabilește ca moment de debut al prescripției nu doar momentul în care persoana păgubită a cunoscut cert prejudiciul, dar și împrejurarea în care păgubitul s-a aflat în situația în care ar fi putut cunoaște paguba.

În cauza de față la momentul prezentării situațiilor financiare pe care reclamanta a făcut mențiuni olografe privind operațiunile ce priveau conturile înfățișate în acele înscrisuri, aceasta s-a aflat în situația în care ar fi putut sesiza paguba.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, urmare a admiterii excepției prescripției, a rămas învestită doar cu pretențiile reprezentând suma de 1.448 Euro ridicată în data de 26 septembrie 2007 din contul EUR11 și reclamantă ca fiind neautorizată.

Pentru contul EUR11 s-a depus convenția de cont de economii, semnată de ambele părți. Pe cale de consecință, raportul dintre părți cu privire la acest cont se desfășoară în baza contractului, iar eventualele operațiuni efectuate de pârât neautorizat trebuie verificate din perspectiva încălcării normei contractuale, care stabilește drepturile și obligațiile părților.

Pe de altă parte, cel ce se consideră prejudiciat ca urmare a încălcării unei norme contractule, nu are drept de opțiune între cele două forme de răspundere, contractuală și delictuală, acesta putându-și valorifica pretențiile doar pe tărâm contractual.

În cauza de față însă, deși raporturile dintre părți erau bazate pe contract (fiind netăgăduită încheierea unei convenții pentru contul EUR 11), reclamanta a înțeles să sesizeze instanța cu o acțiune vizând angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, împrejurare ce determină instanța să aprecieze acțiunea reclamantei neîntemeiată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind prejudiciul moral, invocat de reclamantă, instanța reține că nu a fost dovedită fapta ilicită a pârâtei, pretins generatoare de prejudicii, conform susținerilor reclamantei, respectiv faptul că pârâta a abuzat sau i-a înșelat încrederea reclamantei prin efectuarea de operațiuni neautorizate pe conturile sale. Pe de altă parte, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut nici dovada prejudiciului de 500.000 euro pretins cu acest titlu, nefiind administrată nicio probă care justifice valoarea acestuia.

Pe cale de consecință, nefiind dovedite toate condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a respins acest capăt de cerere.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematelor în garanție B. și C., instanța a apreciat că a rămas fără obiect în contextul în care pârâta nu a căzut în pretenții în raport cu reclamanta.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta pentru susținerea cererii: 4.500 RON cu titlul de onorariu expert contabil; 6.000 RON cu titlul de onorariu expert parte; 990 RON cu titlul de onorariu expertiza criminalistică.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului și anularea Sentinței civile nr. 6487 din 17 octombrie 2016, pronunțată de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/3/2012*, iar având în vedere că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe; cu cheltuieli de judecată.

A mai solicitat, pentru ipoteza în care instanța de apel va opri spre rejudecare cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatei pârâte BCR la plata următoarelor sume, cu titlu de daune materiale, astfel cum au fost reținute și de expertiza contabilă administrată în cauză: 1. Operațiuni în RON pentru care nu există documente justificative: 850.006,75 RON; 2. Operațiuni în Euro fără documente justificative: 36.052 Euro; 3. Operațiuni în dolari SUA fără documente justificative: 7.478 dolari SUA; 4. Diferența din actualizarea sumei de 850.006,75 RON până la 31 martie2016: 301.690,40 RON și în continuare până la data plății efective; 5. Pierdere din diferența de schimb valutar la schimb neautorizat: 101.684,75 RON; 6. Diferența din actualizarea sumei până la 31 martie2016: 37.725 RON, pe care o solicită și în continuare până la data plății efective; 7. Dobânzi nerealizate în conturi de economii în lei: 34.118,50 RON, pe care le solicită și în continuare până la data plății efective; 8. Dobânzi aferente conturilor de economii în Euro: 8.138,5 Euro, pe care le solicită și în continuare până la data plății efective; 9. Dobânzi aferente conturilor de economii în dolari SUA: 2.821,97 dolari SUA, solicitate și în continuare până la data plății efective, obligarea la plata sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta, prin Decizia civilă nr. 851/A din 9 mai 2017 a respins apelul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Preliminar, Curtea a avut în vedere limita efectului devolutiv al apelului determinată de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum) și a reținut că aceasta înseamnă că efectul devolutiv nu a vizat toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei instanțe, ci numai acelea care au fost criticate de apelant. Această expresie a principiului disponibilității care trebuie respectată în ceea ce privește procedura în calea de atac, apare consacrată legislativ prin dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, „instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”.

În continuare s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 6487 din 17 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/3/2012*, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele pretenții: suma de 800.000 RON retrasă la data de 27 august 2007, suma de 6,75 RON retrasă la data de 11 iunie 2008, suma de 10.000 RON retrasă la data de 27 iunie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 4 iulie 2007, suma de 10.000 RON retrasă la data de 13 februarie 2008, suma de 17.000 RON retrasă la data de 26 februarie 2008, suma de 7.000 RON retrasă la data de 28 septembrie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 8 noiembrie 2007, suma de 10.000 RON retrasă la data de 7 martie 2008, suma de 4.750 RON retrasă la data de 5 mai 2008, suma de 250 RON retrasă la data de 5 mai 2008, suma de 5.000 RON retrasă la data de 5 mai 2008, suma de 8.969,44 RON retrasă la data de 28 august 2007, suma de 16.000 euro retrasă la data de 19 iunie 2007, suma de 30 euro depusă la data de 19 iunie 2007, suma de 2491 euro retrasă la data de 11 iunie 2008, suma de 1218 euro retrasă la data de 18 iulie 2007, suma de 14.925 euro retrasă la data de 4 octombrie 2007, suma de 16.000 euro retrasă la data de 23 august 2007, suma de 3.000 euro retrasă la data de 24 ianuarie 2008, suma de 1.000 euro retrasă la data de 3 martie 2008, suma de 200 euro retrasă la data de 12 martie 2008, suma de 27.500 euro retrasă la data de 25 martie 2008, suma de 800 euro retrasă la data de 7 aprilie 2008, suma de 8.000 dolari SUA retrasă la data de 29 august 2007, suma de 8.000 dolari SUA retrasă la data de 3 septembrie 2007, suma de 5.000 dolari SUA retrasă la data de 6 septembrie 2007, suma de 2.000 dolari SUA retrasă la data de 28 august 2007, suma de 20.000 dolari SUA retrasă la data de 11 octombrie 2007, suma de 40.000 dolari SUA retrasă la data de 12 octombrie 2007, suma de 15.000 dolari SUA retrasă la data de 6 noiembrie 2007, suma de 30.000 dolari SUA retrasă la data de 6 noiembrie 2007, suma de 115 dolari SUA retrasă la data de 17 iulie 2007, suma de 7363 dolari SUA retrasă la data de 11 iunie 2008, suma de 135 dolari SUA retrasă la data de 26 august 2008, suma de 1.650 dolari SUA retrasă la data de 21 decembrie 2007 și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea ca prescrisă pentru pretențiile mai sus enumerate; s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect pretențiile în sumă de 1.448 euro; s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect daune morale și ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.490 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Curtea a constatat că apelanta reclamantă a formulat critici în privința soluției admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune doar pentru pretențiile: suma de 800.000 RON retrasă la data de 27 august 2007, suma de 10.000 RON retrasă la data de 27 iunie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 4 iulie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 8 noiembrie 2007, suma de 16.000 euro retrasă la data de 19 iunie 2007, suma de 2.491 euro retrasă la data de 11 iunie 2008, suma de 1.218 euro retrasă la data de 18 iulie 2007, suma de 14.925 euro retrasă la data de 04 octombrie 2007, suma de 115 dolari SUA retrasă la data de 17 iulie 2007, suma de 7.363 dolari SUA retrasă la data de 11 iunie 2008.

Sub acest aspect, s-a reținut că la solicitarea instanței de apel, la termenul de judecată din data de 25 aprilie 2017 apelanta reclamantă, prin reprezentant, a arătat că în cererea de apel a avut în vedere numai pierderile reținute efectiv de expertiza contabilă nerecunoscute de reclamantă și pentru care nu există documente justificative.

Curtea a mai reținut că potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, ceea ce înseamnă că ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Rezultă astfel că și considerentele primei instanțe privind caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele care nu au mai fost solicitate în apel se opun nu numai părților dar și instanței de apel ca având putere de lucru judecat, astfel încât această chestiune litigioasă nu mai poate fi pusă în discuție în cadrul prezentei căi de atac.

Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel, având în vedere principiul disponibilității cu efectul asupra limitelor apelului, reținut anterior, Curtea a reținut și următoarele:

În cuprinsul primei critici apelanta a contestat soluția pronunțată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile: suma de 800.000 RON retrasă la data de 27 august 2007, suma de 10.000 RON retrasă la data de 27 iunie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 4 iulie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 8 noiembrie 2007, suma de 16.000 euro retrasă la data de 19 iunie 2007, suma de 2.491 euro retrasă la data de 11 iunie 2008, suma de 1218 euro retrasă la data de 18 iulie 2007, suma de 14.925 euro retrasă la data de 04 octombrie 2007, suma de 115 dolari SUA retrasă la data de 17 iulie 2007, suma de 7.363 dolari SUA retrasă la data de 11 iunie 2008.

În dezvoltarea acestei critici a arătat, pe de o parte, că termenul de prescripție a fost întrerupt, în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 prin cererea înregistrată sub Dosar nr. y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (ulterior Dosarul nr. z/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială) soluționată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3 noiembrie 2010. A arătat că introducerea acțiunii, la data de 16 mai 2008, prin care reclamanta a solicitat, în temeiul dreptului său legal de a fi informată, toate înscrisurile privind operațiunile pe toate conturile sale deschise la pârâtă, a fost de natură să întrerupă cursul prescripției prezentei acțiuni, ce are ca obiect obligarea pârâtei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

Pe de altă parte, tot raportat la cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul Dosarului nr. y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (ulterior Dosarul nr. z/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială), apelanta a arătat că intimata BCR nu a executat de bunăvoie hotărârea Tribunalului, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului BCR la data de 3 noiembrie2010 astfel că aceasta a fost somată de către prin BEJ. A arătat că a primit în tranșe înscrisurile solicitate astfel cum rezultă din procesele-verbale încheiate cu intimata pârâtă BCR (Anexa 2 - PV nr. 6178 din 6 iunie 2011 adresa nr. 5402 din 18 mai 2011 în 4 martie 2011. Conform proceselor-verbale încheiate și opisurilor întocmite, abia la 4 martie2011, 5 iulie 2011 și 8 noiembrie 2011, secția a IV-a - au fost predate documentele de către intimata BCR. De asemenea, în datele de 5 iulie 2011 și 8 noiembrie 2011, secția a IV-a - au fost predate documentele bancare de către intimata BCR către apelantă. Prin urmare, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu se situează în speță în perioada 2007 - 2008 ci în anul 2011, atunci când, în etape, apelanta a intrat, parțial, în posesia documentelor deținute de BCR, documente pe baza cărora au putut fi reconstituite în ansamblu și beneficiind de ajutorul unui expert contabil, operațiunile derulate pe conturile apelantei.

Sub un al treilea aspect apelanta a susținut că în mod greșit a stabilit instanța de fond că prin cererea înaintată de apelanta reclamantă intimatei BCR în data de 7 decembrie 2007 (Anexa 3) aceasta a solicitat și a primit extrase de cont pentru conturile ROL. 1, 8 și 16, astfel că aceasta a luat la cunoștință de operațiunile anterioare pe conturile respective la această dată, deoarece în realitate prin cererea din data de 7 decembrie 2007 aceasta a solicitat extras de cont pentru conturile în RON și valută anterior datei 13 iunie 2007.

În raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, răspunderea civilă delictuală, Curtea a reținut că prescripția dreptului material la acțiune trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă potrivit cărora, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.

Cu alte cuvinte, trebuie stabilită data la care păgubitul (reclamanta) a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea deoarece în raport de această dată se stabilește momentul de început al termenului de prescripție și, pe cale de consecință, dacă acesta s-a împlinit sau nu anterior formulării cererii de chemare în judecată.

Termenul de prescripție este un termen legal, care poate fi modificat fie prin oprirea de drept a curgerii acestuia pe timpul cât durează situații limitativ prevăzute de lege care îl pun în imposibilitate de a acționa pe titularul dreptului la acțiune (cazurile de suspendare), fie prin înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei alte prescripții extinctive (cazurile de întrerupere).

În cauză, apelata reclamantă a susținut existența unui caz de întrerupere a termenului de prescripție arătând că termenul de prescripție pentru pretențiile care fac obiectul prezentului dosar a fost întrerupt în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) și 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, prin introducerea cererii înregistrate sub Dosar nr. y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (ulterior Dosarul nr. z/3/2009, Tribunalului București, secția a VI-a comercială) soluționată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3 noiembrie2010.

Curtea a reținut că introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, constituie o cauză de întrerupere a prescripției conform art. 16 alin. (2) lit. b) și art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, și are drept efect, conform art. 17 alin. (1) și (2), ștergerea prescripției, începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o, și curgerea unei noi prescripții, după întrerupere.

Cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripției extinctive, cu începere de la data introducerii ei, în măsura în care va fi admisă printr-o hotărâre definitivă sau, în cazurile prevăzute de art. 300 C. proc. civ., irevocabilă. Conform alin. (2) al aceluiași articol, prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Pentru a se reține caracterul întreruptiv al cererii de chemare în judecată înregistrate inițial sub nr. Dosar y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București (devenit ulterior Dosarul nr. z/3/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială) trebuie analizat dacă prin prima cerere de chemare în judecată s-a urmărit o recunoaștere a dreptului în litigiu în prezentul dosar, drept supus prescripției extinctive.

Prin cererea înregistrată la numărul y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta BCR, solicitând instanței să o oblige pe aceasta din urmă să îi comunice toate înscrisurile ce cuprind date și informații privind toate conturile deschise la pârâta BCR, începând cu data de 13 iunie 2007, până la data pronunțării sentinței.

Litigiul a fost soluționat irevocabil sub nr. Dosar z/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a Comercială la data de 3 noiembrie2010, potrivit susținerilor apelantei reclamante, necontestate de intimata pârâtă.

Comparând obiectele celor două cereri de chemare în judecată, Curtea a constatat că primul demers procesual inițiat de reclamantă este diferit de cel care face obiectul prezentului dosar și, pe cale de consecință nu a fost de natură să întrerupă prescripția dreptului material la acțiune.

Astfel, în timp ce primul a avut ca obiect o obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei de a comunica o serie de înscrisuri despre operațiunile efectuate pe conturile aparținând reclamantei, obiectul celui de al doilea l-a reprezentat solicitarea de reparare a prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a unor operațiuni pretins neautorizate pe conturile sale.

Conturile pentru care s-au solicitat documentele contabile în cazul primului litigiu sunt cele menționate și în cuprinsul celei de a doua cereri de chemare în judecată dar această legătură este, în opinia Curții, insuficientă pentru a conchide că cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să comunice date contabile referitoare la conturile sale a avut efect întrerupător de prescripție pentru demersul prin care a solicitat repararea prejudiciului, ca urmare a unor operațiuni neautorizate pe aceste conturi.

Curtea nu contestă că prin prima cerere de chemare în judecată reclamanta și-a valorificat dreptul de a fi legal informată asupra operațiunilor efectuate asupra conturilor sale, drept de altfel recunoscut irevocabil de instanțele de judecată, dar acest litigiu nu are, asupra celui de al doilea, efectul pe care îl susține apelanta, acela de a întrerupe termenul de prescripție dat fiind faptul că prin prima cerere nu s-a urmărit obligarea pârâtei la plata vreunei sume de bani, pretins tranzacționată de pârâtă în mod neautorizat.

Că prin prima cerere nu s-a urmărit o recunoaștere a dreptului de a solicita despăgubiri pentru operațiunile pretins neautorizate (obiectul celui de al doilea dosar) rezultă și din împrejurarea că prima cerere a fost introdusă pe rolul instanțelor judecătorești la data de 16 mai 2008, iar două dintre pretențiile solicitate în cuprinsul celei de a doua (care mai sunt încă contestate prin cererea de apel) sunt ulterioare acestei date. Este vorba despre suma de 2.491 euro retrasă la data de 11 iunie 2008 și despre suma de 7.363 dolari SUA retrasă la data de 11 iunie 2008.

Pentru aceste considerente, primul aspect în raport de care apelanta reclamantă a susținut că termenul de prescripție a fost întrerupt (introducerea acțiunii care a făcut obiectul Dosarului nr. y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, devenit ulterior Dosarul nr. z/3/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială) a fost apreciat ca nefondat.

Împrejurarea afirmată de apelanta reclamantă, confirmată de înscrisurile de la dosar, că executarea hotărârii pronunțate în primul dosar a fost pusă în executare silit prin intermediul BEJ și că doar în urma procedurii de executare silită a primit de la BCR acte în datele de 4 martie 2011, 5 iulie 2011 și 8 noiembrie 2011, nu poate duce la concluzia că termenul de prescripție a început să curgă în data de 2011, după comunicarea acestor documente, având în vedere înscrisurile administrate în cauză din care rezultă că în mod cert, altele au fost datele la care reclamanta a cunoscut sau trebuie să cunoască caracterul neautorizat al tranzacțiilor. Aceste aspecte vor fi expuse pe larg în continuarea prezentelor considerente.

Astfel, și cel de al doilea aspect susținut de apelanta reclamantă referitor la întreruperea termenului de prescripție (comunicarea actelor solicitate prin prima cerere de chemare în judecată în anul 2011) nu poate fi reținut pentru a conchide că în cauză s-a întrerupt termenul de prescripție.

Cum aspectele referitoare la întreruperea termenului de prescripție au fost apreciate ca nefondate, în continuare, urmează a fi analizată susținerea potrivit căreia în mod greșit a stabilit instanța de fond că prin cererea înaintată de apelanta reclamantă intimatei BCR în data de 7 decembrie 2007 (Anexa 3) aceasta a solicitat și a primit extrase de cont pentru conturile ROL. 1, 8 și 16, astfel că aceasta a luat la cunoștință de operațiunile anterioare pe conturile respective la această dată, deoarece în realitate prin cererea din data de 7 decembrie 2007 aceasta a solicitat extras de cont pentru conturile în RON și valută anterior datei 13 iunie 2007.

Prima instanță a reținut, pentru conturile în RON, că prin cererea înaintată de apelanta reclamantă intimatei BCR în data de 7 decembrie 2007 (Anexa 3) aceasta a solicitat și a primit extrase de cont pentru conturile ROL. 1, 8 și 16, astfel că aceasta a luat cunoștință de operațiunile anterioare pe conturile respective la această dată și a admis excepția prescripției pentru sumele de 800.000 RON retrasă la data de 27 august 2007, suma de 10.000 RON retrasă la data de 27 iunie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 4 iulie 2007, suma de 20.000 RON retrasă la data de 8 noiembrie 2007.

Având în vedere că cele trei sume menționate fac parte din conturi diferite, Curtea a analizat situația fiecărui cont:

Referitor la contul curent xxxxROL 1 din care s-a efectuat o plată în valoare de 800.000 RON în data de 27 august 2007 către D., contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu a început să curgă la data de 7 decembrie 2007 deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii adresate pârâtei rezultă fără echivoc că reclamanta a solicitat extrasul de cont pentru contul ROL 1 înainte de data de 13 iunie 2007.

Într-adevăr, astfel cum rezultă din mențiunea olografă de pe această cerere, reclamanta a primit în data de 7 decembrie 2007 extrasul de cont pentru contul ROL 1, dar, întrucât la dosarul cauzei nu s-a identificat extrasul de cont primit pentru a se observa dacă acesta cuprindea mențiuni cu privire la tranzacțiile ulterioare datei de 13 iunie 2007 până la data emiterii, 7 decembrie 2007, nu s-ar putea reține că tranzacțiile efectuate pe acest cont ulterior datei de 13 iunie 2007 s-au regăsit în extrasul de cont înmânat reclamantei.

S-a mai reținut că la dosarul Tribunalului București, secția a VI-a se află pagina 2 din 4 a unui extras de cont din data de 7 decembrie 2007 eliberat pentru contul analizat (ROL 1) pentru perioada 13 iunie 2007 - 7 decembrie 2007, care însă nu cuprinde nicio mențiune aptă de a conchide că acesta a fost înmânat la acea dată reclamantei. Deși pe acesta se află o mențiune olografă, în lipsa unor date certe din care să rezulte că reclamanta a primit acest extras de cont la data menționată ca fiind cea a emiterii, nu se poate reține că la data de 7 decembrie 2007 reclamanta a cunoscut toate operațiunile desfășurate până la acel moment pe respectivul cont.

Pentru aceste considerente, susținerea apelantei reclamante în sensul că termenul de prescripție nu a început să curgă în data de 7 decembrie 2007 sunt întemeiate.

Însă, această împrejurare nu este de natură a duce la admiterea apelului deoarece Curtea apreciază că dreptul material la acțiune în privința acestei sume s-a prescris pentru următoarele considerente, care vor înlocui considerentele sentinței primei instanțe:

Astfel, pe extrasul de cont eliberat în data de 11 iunie 2008 pentru contul curent xxxxROL 1, cont creditor cu valoarea de 8,25 RON, reclamanta a menționat olograf: retrag întreaga sumă și închid contul.

În opinia Curții, la data de 11 iunie 2008 reclamanta a cunoscut toate operațiunile desfășurate pe contul său ROL 1 până la acel moment, deci inclusiv tranzacția în valoare de 800.000 RON din data de 27 august 2007, pretins nerecunoscută, astfel că raportat la această pretenție, termenul de prescripție începe să curgă de la acel moment și se împlinește la data de 11 iunie 2011. Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

De altfel, acest extras de cont a fost enumerat de reclamantă în cuprinsul precizării aflate la dosarul Tribunalului București, secția a VI-a, împrejurare care a întărit concluzia instanței de apel cu privire la momentul reținut ca fiind cel la care reclamanta a cunoscut efectuarea acestei operațiuni, 11 iunie 2008.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că susținerile reclamantei din cuprinsul răspunsului la întrebarea nr. 3 din interogatoriul administrat la propunerea pârâtei, în sensul că nu a cunoscut tranzacția în valoare de 800.000 RON sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În ceea ce privește contul de economii xxxx.ROL8, Curtea a constatat că au rămas de analizat trei tranzacții pretins neautorizate, în privința cărora s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de cererea din data de 7 decembrie 2007.

În ceea ce privește ridicarea în numerar a sumei de 10.000 RON în data de 27 iunie 2007, ridicarea în numerar a sumei de 20.000 RON din 4 iulie 2007, ridicarea în numerar a sumei de 20.000 RON la data de 8 noiembrie 2007, contrar celor reținute de prima instanță, Curtea apreciază că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu a început să curgă la data de 07 decembrie 2007 deoarece, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii adresate pârâtei, rezultă că reclamanta a solicitat extrasul de cont bancar în valută și RON pentru ROL 1 și cele în valută înainte de data de 13 iunie 2007.

Într-adevăr, astfel cum rezultă din mențiunea olografă de pe cerere, reclamanta a primit la acea dată extrasul de cont pentru contul ROL 8, dar, întrucât la dosarul cauzei nu s-a identificat extrasul de cont primit pentru a se observa dacă acesta cuprindea mențiuni cu privire la toate tranzacțiile anterioare datei emiterii, 7 decembrie 2007, nu s-ar putea reține fără echivoc că tranzacțiile efectuate pe acest cont ulterior datei 13 iunie 2007 s-au regăsit în extrasul de cont înmânat reclamantei în data de 7 decembrie 2007.

Pentru aceste considerente, susținerea apelantei reclamante în sensul că termenul de prescripție pentru aceste pretenții nu a început să curgă în data de 7 decembrie 2007 sunt întemeiate.

Însă, această împrejurare nu este de natură a duce la admiterea apelului deoarece Curtea apreciază că dreptul material la acțiune în privința acestor sume s-a prescris pentru următoarele considerente, care vor înlocui considerentele sentinței primei instanțe:

Astfel, în extrasul de cont eliberat în data de 30 mai 2008 pentru contul curent xxxx.ROL8, pentru perioada 27 iulie 2007 - 30 mai 2008 reclamanta a menționat închiderea acestui cont în data de 12 mai 2008 Curtea a reținut că apelanta reclamantă nu a contestat nici scrisul nici semnătura de pe acest înscris nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de control judiciar.

În opinia Curții, la data de 12 mai 2008 reclamanta a cunoscut toate operațiunile desfășurate pe contul său ROL 8 până la acel moment, deci inclusiv cele trei tranzacții constând în ridicarea în numerar a sumei de 10.000 RON în data de 27 iunie 2007, ridicarea în numerar a sumei de 20.000 RON din 4 iulie 2007, ridicarea în numerar a sumei de 20.000 RON la data de 8 noiembrie 2007, astfel că raportat la aceste pretenții, termenul de prescripție începe să curgă de la acel moment și se împlinește la data de 12 mai 2011. Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

De asemenea, acest extras de cont a fost enumerat de reclamantă în cuprinsul precizării aflate la dosarul Tribunalului București, secția a VI-a, împrejurare care a întărit concluzia instanței de apel cu privire la momentul reținut ca fiind cel la care reclamanta a cunoscut efectuarea acestei operațiuni, 30 mai 2008.

Mai mult, Curtea a apreciat că se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă pentru cele trei sume chiar în data de 24 decembrie 2007.

Astfel, în cuprinsul înscrisului adresat de reclamantă pârâtei, datat 24 decembrie 2007, reclamanta a menționat: „referitor la adresele dumneavoastră nr. 88 din 20 decembrie 2007, 66 din 30 noiembrie 2007 și 49 din 21 noiembrie 2007, ca urmare a solicitărilor mele repetate și în speranța reglementării relațiilor mele cu BCR…”.

Adresa nr. 49 din 21 noiembrie 2007 care, în opinia Curții a fost primită de reclamantă, dat fiind faptul că în cererea din data de 24 decembrie 2007 se face referire la aceasta, cuprinde condițiile de facilitate aprobate în raport de situația financiară a reclamantei.

În anexa la adresă pârâta a menționat: 1. pentru Maxicont în RON. La data de 9 noiembrie 2007 aveați două conturi de economii Maxicont în RON cu următoarele solduri: 2.034.435,96 RON; 1.326.932,07 RON.

În extrasul de cont eliberat în data de 24 octombrie 2011 pentru contul curent xxxx.ROL8, pentru perioada 18 iunie 2007 - 12 mai 2008 s-a menționat în data de 8 noiembrie 2007 un sold de 1.326.932,07 RON.

Se constată astfel că, soldul contului în data de 8 noiembrie 2007 este identic cu soldul contului menționat de pârâtă în oferta trimisă reclamantei în cuprinsul adresei nr. 49 din 21 noiembrie 2007, respectiv 1.326.932,07 RON.

Cum cele trei plăți pretins nerecunoscute au fost efectuate în datele de 27 iunie 2007, 4 iulie 2007, 8 noiembrie 2007, anterior datei de 9 noiembrie 2007 menționată în adresa nr. 49 din 21 noiembrie 2007, Curtea a apreciat că se poate reține că termenul de prescripție începe să curgă în data de 24 decembrie 2007 dată la care operațiunile erau cunoscute de reclamantă și se împlinește la data de 24 decembrie2010.

Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru aceste sume este prescris și în raport de această ultimă dată.

În ceea ce privește operațiunile pe conturile în Euro, Curtea a constatat că în litigiu au mai rămas suma de 16.000 euro pentru contul xxxx.EUR5 și sumele de 2.491 euro, de 1.218 euro, de 14.925 euro pentru contul curent xxxx EUR12.

Referitor la contul xxxx.EUR5 față de care apelanta reclamantă a invocat operațiunea neautorizată de ridicare în numerar a sumei de 16.000 euro în data de 19 iunie 2007, Curtea a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță caracterul prescris al dreptului de a solicita această sumă.

În acest sens, Curtea și-a însușit situația de fapt reținută de prima instanță și, la rândul său a reținut că la dosar, secția a IV-a, se află un înscris datat 3 martie 2008 în cuprinsul căruia reclamanta a menționat că „în data de 19.06… (fără împuternicire) se retrag 16.000 euro pe numele E.”.

Astfel, caracterul neautorizat al acestei operațiuni a fost cunoscut de reclamantă încă din data de 03 martie 2008, dată în raport de care, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 03 martie2011. Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

Și pentru contul curent xxxxEUR12, Curtea a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță. De asemenea, în mod legal s-a reținut incidența dispozițiilor legale referitoare la prescripția dreptului material la acțiune pentru cele trei operațiuni pretins neautorizate.

Astfel, pentru ridicarea în numerar a sumei de 2.491 euro la data de 11 iunie 2008, în mod corect s-a reținut de prima instanță că din înscrisul denumit „stare financiară persoană autorizată” emis la data de 11 iunie 2008 rezultă situația soldului contului E12 la 11 iunie 2008 iar potrivit mențiunii olografe însușită prin semnătură, întreaga sumă a fost retrasă iar contul a fost închis.

Curtea a reținut că apelanta reclamantă nu a contestat nici scrisul nici semnătura de pe acest înscris nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de control judiciar.

Astfel, caracterul neautorizat al acestei operațiuni a fost cunoscut de reclamantă încă din data de 11 iunie 2008, dată în raport de care, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 11 iunie 2011. Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

Aspectele invocate de apelanta reclamantă referitoare la inexistența unui document justificativ al acestei operațiuni, la faptul că inexistența înscrisului a fost reținută și de investigația internă a pârâtei precum și că pe cont nu era desemnat un împuternicit, nu au nicio relevanță față de faptul că instanța de control a apreciat că admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune este corectă.

Acestea ar fi putut prezenta relevanță în ceea ce privește fondul pretențiilor, dacă s-ar fi ajuns la concluzia că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În privința operațiunii de ridicare în numerar a sumei de 1.218 euro la data de 18 iulie 2007, Curtea a apreciat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță, împlinirea termenului de prescripție în raport de data de 7 septembrie 2007.

Astfel, la această dată i s-a comunicat reclamantei un înscris denumit „situație financiară” în cuprinsul căruia în privința contului E12 s-a menționat sold 0.

Se impune astfel concluzia că reclamanta a cunoscut că în 7 septembrie 2007 nicio sumă de bani nu se mai regăsea în Contul E12, astfel că, în raport de această dată termenul de prescripție s-a împlinit în data de 7 septembrie 2010.

În plus, față de cele reținute de prima instanță, Curtea a apreciat că dreptul material la acțiune este prescris pentru această sumă și în raport de înscrisul denumit „stare financiară persoană autorizată” emis la data de 11 iunie 2008 din care rezultă situația soldului contului E12 la 11 iunie 2008. Cum la acea dată întreaga sumă a fost retrasă iar contul a fost închis, Curtea apreciază că la acea dată reclamanta a cunoscut și efectuarea pe cont a acestei operațiuni (ridicare în numerar a sumei de 1.218 euro la data de 18 iulie 2007). Prin urmare, și în raport de această dată, dreptul material la acțiune ar fi prescris.

Și cu privire la această pretenție trebuie menționat că împrejurarea afirmată de apelanta reclamantă în sensul că raportul de investigație al BCR a confirmat că nu a fost identificată convenția Euro 12 pentru împuternicirea pe cont a chematei în garanție C., situație în care semnătura acesteia nu trebuie să fie acceptată pe niciun document, nu prezintă nicio relevanță dat fiind faptul că s-a apreciat de către Curte că admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru această sumă este corectă.

În ceea ce privește ridicarea în numerar a sumei de 14.925 euro la data de 4 octombrie 2007 prima instanță a reținut că din probele administrate rezultă că suma de 14.925 euro i-a fost predată personal reclamantei în data de 4 octombrie 2007, deci termenul de prescripție pentru această operațiune începe să curgă de la această dată și s-a împlinit anterior sesizării instanței.

Și în ceea ce privește această sumă, Curtea a apreciat că aceasta este prescrisă în raport de înscrisul denumit „stare financiară persoană autorizată” emis la data de 11 iunie 2008 din care rezultă situația soldului contului E12 la aceeași dată. Cum la acea dată întreaga sumă a fost retrasă iar contul a fost închis (conform mențiunilor olografe ale reclamantei) rezultă că la acea dată reclamanta a cunoscut și efectuarea pe cont a acestei operațiuni, respectiv ridicarea în numerar a sumei de 14.925 euro la data de 4 octombrie 2007.

În raport de această dată, 11 iunie 2008, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 11 iunie 2011. Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

În privința conturilor în dolari SUA Curtea a constatat că operațiunile în litigiu sunt cele privind ridicarea în numerar a sumei de 115 dolari SUA la data de 17 iulie 2007 din contul de economii xxxx.dolari SUA14 și ridicarea în numerar a sumei de 7363 dolari SUA la 11 iunie 2008 din contul de economii xxx.dolari SUA3.

În privința sumei de 115 dolari SUA ridicată în numerar la data de 17 iulie 2007 din contul de economii xxxx.dolari SUA14, Curtea a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că în data de 3 martie 2008 reclamanta a cunoscut această operațiune pretins neautorizată și că, în raport de această dată termenul de prescripție s-a împlinit în data de 3 martie2011 dat fiind faptul că în cuprinsul cererii din 3 martie 2008 reclamanta a invocat anumite operațiuni nerecunoscute printre care și cea privind retragerea sumei de 115 dolari SUA din contul dolari SUA 14.

Față de momentul sesizării instanței, 16 octombrie 2012, și data împlinirii termenului de prescripție, Curtea a reținut că dreptul material la acțiune pentru această sumă este prescris.

De asemenea, în ceea ce privește ridicarea în numerar a sumei de 7.363 dolari SUA la 11 iunie 2008 din contul de economii xxx.dolari SUA3, soluția și concluziile primei instanțe sunt corecte dat fiind faptul că, în cuprinsul înscrisului denumit „situație financiară” din 11 iunie 2008 există o mențiune olografă însușită prin semnătură de reclamantă astfel: „retrag 7.400 dolari SUA, diferența de 111,79 dolari SUA rămâne în cont pentru reglare comision plată externă, azi, 11 iunie 2008”.

Cum mențiunea olografă ce confirmă operațiunea nu a fost contestată ca aparținând reclamantei, este fără dubiu că aceasta a cunoscut transferul respectiv încă de la momentul efectuării sale, 11 iunie 2008 astfel că, în raport de această dată termenul de prescripție s-a împlinit în data de 11 iunie 2011.

În acest context Curtea a constatat că termenul de prescripție pentru această pretenție a început să curgă la 11 iunie 2008 și s-a împlinit anterior sesizării instanței.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că în privința pretențiilor analizate mai sus s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului material de a cerere executarea silită, prima critică formulată de apelanta reclamantă fiind astfel, nefondată.

În ceea ce privește cea de a doua critică adusă sentinței referitoare la soluția de respingere a pretențiilor în cuantum de 1.448 euro retrasă din contul EUR. 11, Curtea a apreciat-o ca nefondată.

Prima instanță a considerat că cererea este neîntemeiată reținând că, deși raporturile dintre părți erau bazate pe contract, fiind netăgăduită încheierea unei convenții pentru contul EUR 11, reclamanta a înțeles să sesizeze instanța cu o acțiune vizând angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, împrejurare ce determină instanța să aprecieze acțiunea reclamantei neîntemeiată.

Referitor la susținerea apelantei reclamante potrivit căreia dacă judecătorul fondului ar fi apreciat că acțiunea dedusă judecății trebuie întemeiată pe tărâmul răspunderii contractuale, potrivit rolului activ pe care acesta trebuie să și-l manifeste, judecătorului îi revenea obligația să facă corecta încadrare în drept, pe care să o pună în discuția părților, Curtea a reținut următoarele:

Preliminar, a precizat că față de data introducerii cererii de chemare în judecată, 2012 și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, care stabilesc că „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 129 C. proc. civ. 1865.

Deși dispozițiile celor două coduri de procedură sunt asemănătoare sub aspectul prevederilor referitoare la rolul activ, invocarea eronată de către apelanta reclamantă a numărului articolului care consacră principiul rolului activ neavând nicio relevanță specială cu privire la analiza criticii, s-a impus mențiunea dat fiind faptul că apelanta reclamantă a invocat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. atunci când a susținut încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, dispoziții care nu sunt aplicabile în cauză pentru considerentele arătate.

Dispozițiile art. 129 C. proc. civ. consacră principiul rolului activ al judecătorului care se manifestă, într-adevăr, astfel cum a susținut apelanta reclamantă, prin faptul că acesta dă calificarea exactă a cererii, în funcție de conținutul său, iar nu în funcție de denumirea dată de parte.

Ipoteza este reglementată de dispozițiile art. 84 C. proc. civ. potrivit cărora: „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită” și privește situația în care, obiectul cererii este precizat, în sensul că rezultă din motivele de fapt invocate în susținerea ei iar o eventuală eroare cu privire la temeiul de drept al cererii nu poate să influențeze soluționarea cauzei, tocmai pentru că instanța are obligația de a încadra corespunzător pretențiile formulate. În această situație judecătorul este cel care dă, ulterior punerii în discuția părților a acestui aspect, calificarea corectă a cererii.

În opinia Curții o astfel de ipoteză, în care judecătorul primei instanțe să fi fost obligat să dea cererii cu care a fost învestit o altă calificare decât cea dată de parte, nu se regăsește în cauză deoarece cererea de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998, 999, 1000 alin. (3) vechiul C. civ., 1381 noul C. civ. a fost formulată de apelanta-reclamantă, prin reprezentant calificat, avocat F.

Rezultă astfel, că un profesionist a precizat fără echivoc motivele de fapt ale demersului judiciar care au constat în pretinse operațiuni neautorizate pe conturile al căror titular este reclamanta, acesta procedând și la calificarea în drept a solicitărilor.

În concret, s-au făcut referiri la prejudiciul produs de BCR prin fapta culpabilă, la îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii delictuale în privința pârâtei iar această manifestare este însăși expresia principiului disponibilității părții, care presupune că părțile pot determina cadrul procesual din punct de vedere al obiectului, cauzei și părților.

Din întreaga expunere a situației de fapt nu rezultă că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile răspunderii contractuale iar indicarea temeiurilor de drept de la răspunderea delictuală ar fi fost făcută dintr-o simplă eroare, astfel că nu poate fi vorba despre schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată în condițiile art. 84, ca expresie a principiului rolului activ.

Pentru aceste considerente, în mod corect prima instanță a analizat cererea, a stabilit situația de fapt și a apreciat caracterul nefondat al pretențiilor în cuantum de 1.448 euro, sumă retrasă din contul Euro 11, prin prisma dispozițiilor legale menționate de reclamantă.

S-a mai menționat că obligația de a da cererii calificarea corectă, expresie a rolului activ, nu este o excepție de la principiul disponibilității părții întrucât instanța nu schimbă obiectul sau cauza juridică a acțiunii ci îi fixează numai denumirea legală. Or, ceea ce reclamă apelanta este că judecătorul ar fi trebuit să îi modifice cererea de chemare în judecată, prin schimbarea temeiului juridic afirmat de ea, respectiv din răspundere civilă delictuală în răspundere contractuală dacă a observat că în raport de răspunderea delictuală cererea este neîntemeiată, dar o astfel de conduită nu se poate circumscrie noțiunii de exprimare a rolului activ al judecătorului și, pe cale de consecință, nu este permisă.

Dacă s-ar accepta ipoteza susținută de apelanta reclamantă s-ar ajunge ca, pe lângă nesocotirea principiul disponibilității, să fie încălcat și principiul egalității părților în procesul civil. Astfel, s-ar ajunge la situația în care, judecătorul observă că o cerere, astfel cum a fost întemeiată în drept, este neîntemeiată dar că, în raport de alte dispoziții legale s-ar putea da o soluție favorabilă. Dacă procedează la calificarea juridică a cererii în sensul în care soluția pe care o va pronunța este favorabilă se schimbă însăși echilibrul procesual, în defavoarea pârâtului chemat în judecată.

Pentru aceste considerente, susținerea apelantei conform căreia principiul rolului activ nu a fost respectat este nefondată.

În ceea ce privește concursul dintre răspunderea delictuală și cea contractuală la care apelanta a făcut referire, susținând că nu se poate vorbi decât teoretic despre o diferențiere de regim juridic, Curtea a reținut că ambele răspunderi sunt forme ale răspunderii civile, fiind dominate de ideea reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită și culpabilă a unei persoane.

Deși, astfel cum a susținut și apelanta reclamantă, elementele care le condiționează sunt aceleași: existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv, existența unui prejudiciu patrimonial, un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, săvârșirea cu vinovăție a faptei, se impune mențiunea că răspunderea delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator.

O distincție între cele două răspunderi se deduce din natura obligației încălcate. Astfel, când este vorba despre încălcarea unei obligații legale, cu caracter general, este incidentă răspunderea delictuală iar când obligația încălcată este una concretă, stabilită printr-un contract preexistent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii este vorba despre răspundere contractuală.

În cauză, apelanta a susținut că pentru operațiunea de retragere a sumei de 1.448 euro, pârâta nu deține ordinul de plată în original, ci aceasta a depus numai o copie a acestuia; că operațiunea nu a fost autorizată de către reclamantă și nici de împuternicitul existent pe cont; că Banca nu era autorizată, conform convenției, fără acordul prealabil al titularului de cont, să execute automat ordine de plată.

Cum pentru contul EUR11 (față de care s-a susținut caracterul neautorizat al operațiunii de retragere a sumei de 1.448 euro) părțile au semnat convenția de cont de economii în valută pentru persoane fizice, iar în cuprinsul acesteia s-a menționat la pct. 4.1 că titularul de cont, reclamanta, nu autorizează banca să execute automat, fără acordul său prealabil din cont, ordine de plată corespunzătoare fiecărei plăți programate ….” în mod cert apare că în cauză este vorba despre încălcarea unei obligații concrete, stabilite în contractul părților, a cărei îndeplinire s-ar putea analiza în cadrul răspunderii contractuale, astfel cum a reținut și prima instanță.

În condițiile în care, în cauză, preexistă un contract valabil încheiat care cuprinde obligația pârâtei de a executa ordine de plată corespunzătoare fiecărei plăți programate doar cu acord prealabil din partea reclamantei, obligație concretă a cărui nerespectare a fost susținută de reclamantă, nu se poate reține, astfel cum a susținut apelanta, că de fapt în cauză s-a încălcat o obligație legală generală de natura uneia care nu dă posibilitatea unei persoane de a dispune de bunurile altei persoane fără autorizarea acesteia și că astfel, fapta s-a plasat pe tărâm extracontractual.

În ceea ce privește susținerea apelantei reclamante conform căreia, prin contracte nu se poate deroga de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri, Curtea a reținut că acesta este principul libertății actelor juridice civile consacrat de art. 5 C. civ. dar nu are nicio relevanță în privința tipului de răspundere incident în cauză dat fiind faptul că acest principiu are legătură cu voința juridică (presupune că subiectele de drept civil sunt libere să încheie ori nu un act juridic civil; în cazul în care îl încheie, sunt libere să stabilească așa cum doresc, conținutul acestuia; sunt de asemenea, libere ca prin acordul lor, să modifice ori să pună capăt actului juridic pe care l-au încheiat anterior) dar în speță nu se invocă aspecte legate de consimțământul dat de vreuna dintre părți la încheierea contractului ci se pun în discuție aspecte referitoare la efectele actului juridic, imputându-se în fapt, încălcarea obligațiilor contractuale de către pârâtă.

Susținerile legate de semnarea contractelor, respectiv de faptul că acestea i-au fost prezentate reclamantei spre semnare mult mai târziu, că aceasta nu avea ochelarii de vedere și nu i s-a înmânat un exemplar original care să fi rămas în posesia sa, nu pot fi reținute pentru a conchide că la data efectuării operațiunii pe contul reclamantei, nu exista convenție semnată, astfel că operațiunile nu se puteau situa pe tărâm contractual, dat fiind faptul că data întocmirii unui înscris sub semnătură privată, cum este și cazul convenției de cont de economii în valută pentru persoane fizice, este un fapt material care este supus condiției recunoașterii, eventual verificării de scripte iar în cauză aceasta a fost contestată formal, fără a se fi solicitat eventual administrare de alte probe din care să rezulte, eventual, altă dată a semnării actului, care să fi fost ulterioară 26 septembrie 2007 la care a avut loc retragerea sumei de 1.448 euro.

Din răspunsul la interogatoriul la întrebarea nr. 5 și la întrebarea nr. 8 nu s-a putut reține, astfel cum a susținut apelanta reclamantă, că operațiunea reclamată, de retragere a sumei de 1.448 euro în data de 26 septembrie 2007 a avut loc în afara cadrului contractual. Astfel, în răspunsul la întrebarea nr. 5 pârâta a afirmat că motivul pentru care reclamantei nu i s-au prezentat toate convențiile de cont a fost acela că „acestea nu au fost identificate” dar, în speță acest răspuns nu prezintă relevanță față de faptul că la dosar secția a IV-a se află convenția de cont de economii în valută pentru persoane fizice EURO 11.

De asemenea, răspunsul dat de pârâtă la întrebarea nr. 8 nu duce la concluzia că operațiunea în litigiu a fost făcută în afara cadrului contractual în condițiile în care, astfel cum s-a reținut la dosarul cauzei se află contractul pentru contul EURO 11.

Se impune precizarea că cele două răspunsuri la interogatoriu (întrebările 5 și 8) au fost analizate cu privire la această operațiune, fiind fără relevanță dacă alte operațiuni au fost efectuate în afara unui cadru contractual deoarece, doar această pretenție a mai rămas de analizat.

În ceea ce privește împrejurarea că prin încheierea înțelegerii din data de 25 ianuarie 2008, pârâta și-a recunoscut culpa sa și a prepușilor săi în administrarea conturilor reclamantei, altfel nu ar fi plătit acesteia suma totală de 118.194,30 RON cu titlul de reparații, Curtea a apreciat că, pentru considerentele reținute cu privire la temeiul juridic al litigiului, înțelegerea care a intervenit între părți nu are nicio relevanță în privința cererii privind restituirea sumei de 1.148 euro.

Referitor la cea de a treia critică în cuprinsul căreia apelanta reclamantă a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că, în ceea ce privește prejudiciul moral, nu a fost dovedită fapta ilicită generatoare de prejudicii, respectiv că pârâta a abuzat sau i-a înșelat reclamantei încrederea prin efectuarea de operațiuni neautorizate pe conturile sale și nu a făcut dovada prejudiciului de 500.000 euro pretins, Curtea a reținut următoarele:

În justificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale, apelanta reclamantă a susținut în apel, că doar după ce se va admite apelul și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare se va putea cerceta fondul și numai atunci se va putea stabili existența faptei ilicite, respectiv, efectuarea de operațiuni neautorizate pe conturile sale.

Cum pentru considerentele deja expuse s-a reținut caracterul nefondat al criticilor referitoare la prescripția dreptului material la acțiune pentru majoritatea pretențiilor precum și la netemeinicia cererii de chemare în judecată în privința sumei de 1.448 euro, Curtea a constatat că în cauză nu se poate reține în sarcina pârâtei săvârșirea unei fapte ilicite constând în efectuarea de operațiuni neautorizate pe conturile reclamantei.

Având în vedere că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai în cazul îndeplinirii cumulative a condițiile impuse de art. 998 - 999 C. civ. 1864, iar în speță condiția existenței faptei ilicite nu a fost dovedită, Curtea a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de fond de respingere a acestui capăt de cerere ca neîntemeiat. Pe cale de consecință, și această ultimă critică adusă sentinței a apărut ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și a respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința admiterii acțiunii introductive, în sensul de a se dispune obligarea intimatei B.C.R. la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de daune materiale, astfel cum au fost reținute și de expertiza contabilă administrată în cauză:

1. Operațiuni în RON pentru care nu există documente justificative: 850.006,75 lei;

2. Operațiuni în euro fără documente justificative: 36.052 euro;

3. Operațiuni în dolari SUA fără documente justificative: 7.478 dolari SUA;

4. Diferența din actualizarea sumei de 850.006,75 RON până la 31 martie2016: 301.690,40 RON, pe care recurenta o solicită și în continuare până la data plății efective;

5. Pierdere din diferența de schimb valutar la schimb neautorizat: 101.684,75 RON;

6. Diferența din actualizarea sumei până la 31 martie2016: 37.725 RON, pe care recurenta o solicită și în continuare până la data plății efective;

7. Dobânzi nerealizate în conturi de economii în lei: 34.118,50 RON, pe care recurenta le solicită și în continuare până la data plății efective;

8. Dobânzi aferente conturilor de economii în euro: 8.138,5 euro, pe care le recurenta le solicită și în continuare până la data plății efective;

9. Dobânzi aferente conturilor de economii în dolari SUA: 2.821,97 dolari SUA, pe care recurenta le solicită și în continuare până la data plății efective.

Se mai solicită obligarea intimatei BCR la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale, precum și la plata de cheltuieli de judecată.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, vizând modificarea hotărârii judecătorești când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Sub un prim aspect, recurenta a susținut că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8, art. 16 alin. (1) lit. b) și art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Consideră recurenta că instanța de apel a apreciat în mod greșit că prin prima cerere de chemare în judecată, care a făcut obiectul Dosarului nr. z/3/2009, soluționată irevocabil la data de 03 noiembrie2010, având ca obiect obligația de a face, în sensul obligării BCR la predarea tuturor înscrisurilor referitoare la toate operațiunile desfășurate pe conturile recurentei A., nu s-a urmărit o recunoaștere a dreptului de a solicita despăgubiri pentru operațiunile pretins neautorizate (obiectul prezentului dosar).

Or, astfel cum s-a arătat prin motivele de apel, cele două acțiuni sunt indisolubil legate. În contextul în care intimata BCR a refuzat cu obstinație să pună la dispoziția recurentei toate înscrisurile aferente tuturor tranzacțiilor desfășurate pe toate cele 17 conturi deschise de către intimată, recurenta nu putea cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea. Fără urmă de echivoc, rezultă că demersul din primul dosar a fost făcut tocmai cu scopul de a solicita despăgubiri, însă, dată fiind situația în cauză, existența a 17 conturi deschise de intimata BCR; recurenta nu putea avea, în lipsa înscrisurilor, o imagine de ansamblu asupra operațiunilor și nu putea cuantifica nici prejudiciul. De altfel, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, recurenta a avut nevoie de ajutor specializat, de un expert contabil, pentru a putea cuantifica paguba. Situația recurentei a fost una deosebită, fiind vorba de foarte multe conturi deschise de intimată, de operațiuni între aceste conturi, astfel că analiza practic imposibil de realizat în lipsa înscrisurilor doveditoare ale operațiunilor pe cont.

Fără demersul din primul dosar nu putea exista acțiunea de față.

Astfel, prin cererea înregistrată inițial la numărul y/299/2008 din 16 mai 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta BCR, solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să îi comunice reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date și informații privind toate conturile deschise la pârâta BCR, începând cu data de 13 iunie 2007. Prin Sentința civilă nr. 14455 din 7 noiembrie 2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să comunice reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date și informații privind conturile deschise de pârâtă începând cu 13 iunie 2007 și până la 7 noiembrie 2008.

Prin Decizia civilă nr. 499A din 3 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă BCR, a anulat Sentința civilă nr. 14455 din 7 noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 1 și a stabilit în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a Comercială competența materială a soluționării cauzei pe fond.

Prin Sentința Comercială nr. 11500 din 20 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. z/3/2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâta BCR să comunice reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date și informații privind conturile deschise de pârâtă începând cu 13 iunie 2008 și până la 7 octombrie 2008.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, întrucât pârâta BCR nu i-a prezentat reclamantei toate înscrisurile din dosarul băncii referitoare la operațiunile efectuate în conturile sale, între părți s-a creat o stare conflictuală, atenuată prin oferta financiară preferențială de recalculare a dobânzilor bonificate, materializată în înțelegerea din data de 25 ianuarie 2008.

Împotriva Sentinței Comerciale nr. 11500 din 20 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. z/3/2009 a declarat apel pârâta BCR, apel care a fost respins prin Decizia Comercială nr. 192 din 18 martie2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin această decizie, intrată în puterea lucrului judecat, Curtea a reținut, în complinirea considerentelor primei instanțe, dreptul titularului de cont de a fi informat cu privire la operațiunile din contul respectiv, respectiv acesta să cunoască toate actele, faptele și documentele în baza cărora una sau mai multe operațiuni au fost executate, aceasta cu atât mai mult cu cât, partea căreia legea (O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor) și contractul îi conferă acest drept are dubii sau contestă una sau mai multe operațiuni.

Apoi, intimata BCR nu a executat de bunăvoie hotărârea tribunalului, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului BCR la data de 3 noiembrie2010, respectiv nu a respectat obligația care fusese stabilită în sarcina sa, aceea a predării acestor înscrisuri, ci, aceasta a trebuit să fie somată de către apelanta reclamantă prin BEJ, astfel cum reiese din Somația nr. 198/19 ianuarie 2011 (Anexa 1 la cererea de apel).

Faptul că recurenta A. a primit în tranșe înscrisurile solicitate, rezultă din procesele-verbale) încheiate cu intimata pârâtă BCR (Anexa 2 la cererea de apel - PV nr. 6178 din 6 iunie 2011, Adresa nr. 5402 din 18 mai 2011).

Prin urmare, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție nu se situează în speță în perioada 2007 - 2008, ci în anul 2011, atunci când, în etape, recurenta reclamantă A. a intrat, parțial, în posesia documentelor deținute de BCR, documente pe baza cărora au putut fi reconstituite, în ansamblu și beneficiind de ajutorul unui expert contabil, operațiunile derulate pe conturile sale deschise la pârâta BCR.

Având în vedere că cererea care face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la data de 16 octombrie 2012, rezultă fără echivoc că aceasta a fost înregistrată, în mod legal, înăuntrul termenului de prescripție.

Or, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.

Chiar dacă, prin reducere la absurd, s-ar înlătura susținerile de mai sus și s-ar reține pa termenul de prescripție curge de la nivelul anilor 2007 - 2008, acesta tot nu s-ar fi împlinit la data sesizării instanței, 16 octombrie 2012, deoarece acesta fusese întrerupt începând cu data de 16 mai 2008, data promovării acțiunii care a făcut obiectul Dosarului nr. z/3/2009 (fost y/299/2008 la Judecătoria Sectorului 1), iar o nouă prescripție a început să curgă de la data de 03 noiembrie2010

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, „Prescripția se întrerupe: (..) b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj necompetent”.

Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.

În cazul, când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă.

Așadar, introducerea acțiunii, la data de 16 mai 2008, prin care recurenta reclamantă A. a solicitat, în temeiul dreptului său legal de a fi informată, toate înscrisurile privind operațiunile pe toate conturile sale deschise la intimata pârâtă BCR, a fost de natură să întrerupă cursul prescripției prezentei acțiuni, ce are ca obiect obligarea intimatei pârâte la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat recurentei reclamante A..

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, introducerea acestei acțiuni a semnificat întreruperea prescripției începute, iar potrivit art. 17 alin. (3) din același decret, noua prescripție nu și-a început cursul decât la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii, respectiv la data de 03 noiembrie2010, data respingerii recursului BCR împotriva Deciziei Comerciale nr. 192, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială în Dosarul nr. z/3/2009.

A accepta soluția instanței de apel, care a apreciat greșit efectele cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul Dosarului nr. z/3/2009, prin care recurenta reclamantă A. a solicitat toate înscrisurile care au stat în spatele tuturor operațiunilor bancare, ar însemna să se lipsească de efecte juridice dispozițiile art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958. Aceste dispoziții statuează, că „în cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată (..), noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă (..)”.

Sub un al doilea aspect, recurenta a criticat aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 129 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului.

În acest sens, recurenta a criticat considerentele prin care instanța de apel a făcut referire la ajutorul calificat acordat reclamantei, prin avocat, și în care a mai reținut că rolul activ al judecătorului nu presupune schimbarea temeiului acțiunii, cu încălcarea principiului disponibilității părților. Consideră recurenta, că instanța ar fi trebuit să pună în discuție corecta calificare a cererii de chemare în judecată în cazul în care ar fi apreciat că acțiunea dedusă judecății trebuia întemeiată pe tărâmul răspunderii contractuale iar nu pe tărâmul răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte, exercitând controlul de legalitate asupra deciziei atacate, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. și-a întemeiat acțiunea în răspundere civilă delictuală pe prevederile art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1864 și pe cele ale art. 1381 din Noul C. civ. (sub aspectul dreptului la reparație a prejudiciului care i-ar fi fost cauzat de către pârâta B.C.R.), fără ca în cuprinsul cererii de recurs să mai dezvolte ideea acreditată inițial în fața primei instanțe, sub aspectul aplicabilității prevederilor art. 103 din Legea nr. 71/2011, în sensul că fapta ilicită a pârâtei, cauzatoare de prejudicii, a început sub imperiul vechiului C. civ. și continuă să persiste și sub Noul C. civ.

În atare situație, din perspectiva dezlegărilor corecte date în dosar de către instanțele judecătorești, Înalta Curte a examinat cererea de recurs potrivit cu prevederile art. 6 alin. (4) C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, care stabilesc că prescripțiile extinctive începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Se observă că, deși recurenta face referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca temei de drept al cererii de recurs, în motivarea căii de atac reia toate argumentele prezentate deja în fața instanței de apel, în principal cu referire la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă în cauza dedusă judecății.

Recurenta ar fi trebuit să se refere, în concret, la acele aspecte din care să reiasă că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea sau că a pronunțat o decizie cu încălcarea unor texte legale.

Consideră recurenta, că dreptul său la acțiune s-a născut"în anul 2011, atunci când, în etape, a intrat parțial în posesia documentelor deținute de intimata B.C.R., documente pe baza cărora au putut fi reconstituite, în ansamblu, și beneficiind de ajutorul unui expert, operațiunile derulate pe conturile sale deschise la pârâta B.C.R.”. În continuare, a apreciat aceasta, prezentul demers în justiție a fost condiționat de obținerea Deciziei comerciale nr. 192 din 18 martie2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în Dosar nr. z/3/2009, având ca obiect obligarea Băncii Comerciale Române de a-i comunica reclamantei toate înscrisurile ce cuprind date și informații privind toate conturile sale deschise la pârâtă, începând cu 13 iunie 2007 și până la momentul soluționării acțiunii.

Împotriva acestui argument, în mod corect s-a pronunțat instanța de apel care a subliniat că cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să îi comunice datele contabile referitoare la conturile sale nu a avut ca efect întreruperea cursului prescripției extinctive pentru demersul de față, demers prin care se solicită repararea unui pretins prejudiciu, ca urmare a unor operațiuni neautorizate pe aceste conturi.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Susținerile recurentei cum că numai după ce a fost informată parțial, în timp, cu privire la actele, faptele și documentele în baza cărora una sau mai multe operațiuni au fost executate pe conturile sale, a putut constata efectiv prejudiciul decurgând din operațiunile bancare neautorizate și persoana care i l-a provocat, sunt nefondate și prezintă insuficiență în expunerea logică a aserțiunii.

Recurenta confundă momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea (moment ce se putea stabili prin orice mijloc de probă, propus chiar de către reclamantă, din clipa în care i s-a conturat ideea cauzării unui prejudiciu de către Bancă) cu momentul obiectiv (care urma a fi determinat de instanță), al datei la care reclamanta putea ori trebuia să cunoască aceste elemente. Cu alte cuvinte, nu se poate spune, pe de o parte, că recurenta-reclamantă a apelat la justiție pentru a i se furniza elemente edificatoare din partea intimatei, în legătură cu conturile bancare deschise la aceasta, tocmai pentru că avea indicii ale producerii unui prejudiciu, iar pe de altă parte, că abia după punerea în executare a Deciziei comerciale nr. 192 din 18 martie2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a putut avea reprezentarea producerii unui prejudiciu din partea Băncii, prejudiciu evaluat estimativ prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Această discrepanță a apărut de la început, din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din momentul în care reclamanta a susținut că s-a aflat într-o stare de stres și tensiune permanentă din anul 2007, când a ales pârâta B.C.R. să îi administreze conturile bancare; prejudiciul în cuantumul ridicat prezentat în acțiune, care se referă atât la latura patrimonială cât și la cea nepatrimonială, reflectând starea de stres evocată. În acest sens au fost invocate de reclamantă prevederile art. 16 alin. (1) lit. b)) din Decretul nr. 167/1958, pretins nesocotite de către instanța de apel, care stabilesc că prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ arbitral necompetent, cu condiția să nu se fi pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. (art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958).

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de apel că în speță nu s-a produs întreruperea cursului prescripției extinctive, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) și art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, invocate de către recurentă, câtă vreme prin prima cerere de chemare în judecată reclamanta și-a valorificat dreptul de a fi informată asupra operațiunilor efectuate asupra conturilor sale bancare, iar prin prezenta acțiune urmărește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, cu titlu de prejudiciu patrimonial și nepatrimonial; prejudiciu care s-a putut contura numai după ce Banca i-a furnizat datele solicitate prin prima acțiune.

Sub aspectul celei de-a doua critici din cererea de recurs, referitoare la greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. din 1865, care reglementează rolul activ al judecătorului, Înalta Curte reține că în mod corect prin decizia atacată a fost subliniat faptul că rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității părților, principiu care guvernează procesul civil, deoarece obligația de a prezenta natura acțiunii promovate și de a-și proba apărările îi revenea reclamantei, instanța neavând posibilitatea de a se substitui voinței acesteia.

Argumentul recurentei, cum că instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuție corecta calificare a cererii de chemare în judecată, mai exact, că trebuia să stabilească, în temeiul rolului activ, faptul că natura corectă a acțiunii era una în răspundere civilă contractuală iar nu una în răspundere civilă delictuală, cum s-a evocat în partea introductivă a cererii, nu poate fi apreciat ca fondat.

Inițiativei reclamantei de promova o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală i-a corespuns, corelativ, rolul activ al judecătorului, asociat cu necesitatea aflării adevărului în speța dedusă judecății.

Astfel fiind, în cauză a fost respectat atât rolul activ al judecătorului cât și principiul adevărului.

Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 851/A din 9 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM