Decizia nr. 1263/2017
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 19 octombrie 2015, sub nr. 37484/3/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
I. Să constate nulitatea absolută a clauzelor din secțiunea nr. 6) lit. b) teza I din Condițiile speciale și din secțiunea nr. 4) pct. 4.1. și 4.3. din Condițiile generale ale Contractului de credit din 19 decembrie 2007, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligații:
- obligațiile de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit;
- obligația de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice);
- obligația de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare;
- obligația de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;
II. Să dispună obligarea Băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în LEI, conversia sumei creditului din CHF în LEI făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF- LEU din acea zi.
III. Să dispună obligarea Băncii la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin Sentința civilă nr. 944 din 17 februarie 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. SA.
Împotriva Sentinței civile nr. 944 din 17 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă reclamanta A. a declarat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Prin încheierea din data de 21 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis cererile de suspendare formulate de apelanta reclamantă A. și a dispus suspendarea apelului declarat de apelanta-reclamantă A. până la soluționarea cauzei C 186/2016 aflată pe rolul Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a sesizării pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obiect al Dosarului nr. x/1/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva încheierii din 21 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta D. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susținerea motivului de recurs invocat, referitor la suspendarea cauzei până la soluționarea dos.nr. x/1/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ.
După redarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., recurenta consideră că nu se află într-o situație similară celei în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapt ce rezultă din conținutul întrebării nr. 2 adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv dacă art. 1578 C. civ. își mai află aplicarea în condițiile în care „deși creditul a fost contractat în CHF, reclamanta nu a avut posibilitatea de a retrage creditul contractat în moneda acordată, deoarece moneda nu exista la momentul tragerii creditului decât scriptic”.
În cauza de față, susține recurenta, nu se poate pune problema imposibilității tragerii creditului în CHF dat fiind faptul că pârâta a efectuat viramentul în CHF, în contul împrumutatei, fapt dovedit prin contractul de deschidere cont curent.
În ce privește suspendarea cauzei până la soluționarea cauzei C-186/2016 a Curtea de Justiție a Uniunii Europene, recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 413 C. proc. civ.
Recurenta susține că, în cauză, soluționarea apelului a fost suspendat până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei C-186/16, cauza formată ca urmare a admiterii de către Curtea de Apel Oradea a cererii de sesizare a Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Dosarul nr. x/111/2014, dosar în cadrul căruia calitatea de pârâtă o deține Banca Românească SA.
Recurenta consideră că prin decizia pronunțată Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu va statua asupra niciunui drept în favoarea unei anumite persoane, ci va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor și cum se vor reflecta acestea asupra legislației naționale.
Recurenta apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința textului de lege în baza căruia a fost suspendată soluționarea apelului, în contextul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu va statua asupra niciunui drept, ci va emite o decizie preliminară interpretativă.
Prin urmare, arată recurenta, având în vedere că soluția dată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este în strânsă legătură cu cauza dedusă judecății, precum și împrejurarea că în cadrul dosarului în care a fost admisă cererea sunt alte părți ce nu au legătură cu niciuna din prezenta cauză, clauzele contractuale sunt diferite, precum și că această instanță nu va constata existența sau inexistența unui drept, apreciază că în mod greșit instanța a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei către instanța de apel în vederea soluționării apelului declarat de reclamantă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 aprilie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 11 aprilie 2017.
Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu a recursului.
Prin încheierea din data de 11 mai 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA împotriva încheierii din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen de judecată la data de 21 septembrie 2017 în ședință publică, cu citarea părților.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. SA pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Din perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) și art. 413 C. proc. civ.
Criticile recurentei vor fi înlăturate.
Dispozițiile art. 519 C. proc. civ. prevăd că dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea sesizării.
În cauză, instanța de apel a constatat că, chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită instanței supreme vizează dispoziții legale aplicabile și în litigiul de față, situația apelantei reclamante fiind similară celei din dosarul Tribunalului Dolj, în ambele litigii reclamanții urmărind, în esență, obligația de restituire în aceeași valută a creditelor contractate în CHF.
Prin urmare, dispunând asupra suspendării în condițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ. nu se poate reține că instanța de apel a încălcat dispozițiile menționate, pentru că aceasta a dispus o măsură procesuală stabilită de lege, în exercitarea prerogativelor sale de administrare a actului de justiție.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel a aplicat corect textul legal, dispunând suspendarea cauzei pentru că pe rol exista prezentul litigiu similar cu cel care a generat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
Pretinsa diferențiere a prezentei cauze față de cauza nr. 12331/215/2015 în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, generată de conținutul întrebării nr. 2 în ce privește aplicarea art. 1578 C. civ., va fi înlăturată.
Faptul că printre chestiunile de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile exista și întrebarea referitoare la aplicabilitatea art. 1578 C. civ. ce consacră principiul nominalismului monetar, nu poate face o diferență dintre cauza pendinte și cea în care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.
Similaritatea cauzelor avută în vedere de dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ. vizează ca chestiunile de drept, în întregul lor, a căror dezlegare se solicită să vizeze aceleași dispoziții legale aplicabile spețelor, iar în cauza pendinte, dispozițiile ce constituie obiectul dezlegării de drept sunt aplicabile, în ambele litigii.
Criticile privind suspendarea cauzei până la soluționarea cauzei C.y/16 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, vor fi înlăturate.
Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Fiind vorba de un incident procedural, cel al suspendării judecății, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 4 C. proc. civ. potrivit cărora normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților, dispozițiile art. 5 C. civ. și art. 148 din Constituție care consacră principiul supremației dreptului Uniunii Europene și dă efect principiului aplicării directe a dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a făcut o corectă analiză a oportunității măsurii suspendării din perspectiva identității chestiunii de drept existente între Dosarul pendinte și cel cu nr. y/16 aflat pe rolul Curtea de Justiție a Uniunii Europene în considerarea scopului urmărit de petentul apelant.
Pe de altă parte prin măsura de suspendare dispusă, Curtea de Apel București a evitat pronunțarea unei hotărâri definitive care să fie în contradicție cu dreptul Uniunii Europene, astfel cum acesta urma să fie interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-186/16.
Mai mult, din perspectiva textului art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu va statua asupra unui drept. În fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene urma să statueze în cauza C-y/16 asupra dreptului consumatorului de a fi protejat în fața unor clauze abuzive privind suportarea riscului valutar.
Or, ceea ce decide Curtea de Justiție a Uniunii Europene devine obligatoriu de la data statuării pentru toate instanțele naționale sesizate cu astfel de probleme de drept.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a aplicat în mod legal dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC D. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA împotriva încheierii din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM