Decizia nr. 58/2018
Asupra recursurilor de față;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/212/2014 reclamantul Orașul Năvodari - prin Primar a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL - prin lichidator judiciar SC B. SPRL, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, sub condiție rezolutorie între părți și autentificat din data de 17 ianuarie 2006 la B.N.P., C., obligarea pârâtei la plata daunelor-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat, astfel încât terenul ce face obiectul prezentului contract să revină în proprietatea reclamantului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
2.Prin sentința civilă nr. 13523 din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosar nr. x/212/2014, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.
3. Cauza a fost înregistrată la data de 11 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Constanța.
B. Hotărârea primei instanțe.
4. Prin Încheierea din data de 07 mai 2015, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
5. La data de 13 iunie 2016 SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, în temeiul art. 63 și urm N.C.P.C. au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. SPRL, prin care au solicitat încuviințarea în principiu a cererii de intervenție formulată, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
6. Prin sentința civilă nr. 1471 din 08 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis excepția de netimbrare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale și s-a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale.
S-a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. SPRL, formulată de intervenienții SC D. SPRL, SC E. SRL, SC F. SRL și s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul Năvodari prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. SPRL și cu intervenienții în interes alăturat pârâtei, SC D. SPRL, SC E. SRL, SC F. SRL.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.
7. Împotriva acestei hotărârii au formulat apel reclamantul și pârâtul.
Apelul formulat de reclamantul Orașul Năvodari - prin primar, a vizat nelegalitatea și netemeinicia sentinței civile nr. 1471 din 08 iunie 2016.
8. Pârâta SC B. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC A. SRL, a formulat apel atât împotriva încheierii din 16 aprilie 2015 cât și față de considerentele sentinței civile nr. 1471 din 08 iulie 2016 pronunțate de Tribunalul Constanța.
9. Prin întâmpinare, apelanta - pârâtă, SC B. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC A. SRL, a solicitat respingerea apelului formulat de reclamant Orașul Năvodari - prin primar, ca nefondat.
10. Nu au fost administrate probe noi în fața instanței de apel.
D. Hotărârea instanței de apel.
11. prin Decizia civilă nr. 685 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant Orașul Năvodari - prin primar, cu sediul în Năvodari, județ Constanța, împotriva sentinței civile nr. 1471 din 08 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. x/212/2014, și de apelant pârât SC B. SPRL - lichidator judiciar al debitoarei SC A. SRL, cu sediul în Constanța, județ Constanța, împotriva încheierii din 16 aprilie 2015 și a sentinței civile nr. 1471 din 08 iunie 2016 pronunțate de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. x/212/2014, în contradictoriu cu intimații intervenienți SC D. SRL, SC E. SRL și SC F. SRL, toți cu domiciliul în București, sector 2, având ca obiect rezoluțiune contract.
12. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Cu privire la apelul reclamantului:
13. Excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii este o excepție de procedură, peremptorie, dar care începe cu un efect dilatoriu, și absolută, iar în ceea ce ceea ce privește ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale și a altor incidente intervenite în cursul judecății, având în vedere că excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii vizează legala sesizare a instanței și constituie plata serviciului ce urmează a fi prestat de aceasta, instanța de judecată trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra acestei excepții care este legată de investirea ei, deoarece instanța investită printr-o cerere nulă nu mai are căderea să analizeze alte aspecte procedurale.
14. Astfel, în mod legal prima instanță s-a pronunțat asupra excepției de netimbrare a capătului de cerere respectiv și nu asupra cererii de renunțare la soluționarea acestuia.
15. În ceea ce privește împrejurarea că prima instanță nu a stabilit în sarcina reclamantei taxa de timbru, ci obligația cuantificării valorii capătului 2 de cerere, s-a reținut că, în contextul în care reclamanta nu a înțeles să evalueze capătul de cerere respectiv, prima instanță nici nu îi putea pune în vedere achitarea unui cuantum determinat al taxei judiciare de timbru pe care o datora, apelanta invocând o neregularitate care izvorăște din propria-i faptă.
16. În cererea de apel apelantul-reclamant a indicat legea aplicabil ca fiind C. civ. de la 1864, iar cauza civilă a cererii de chemare în judecata ca fiind condiția rezolutorie, fiind reluate în cererea de apel considerațiile teoretice cu privire la noțiunea și efectele condiției rezolutorii expuse prin cererea introductivă de instanță.
17. S-a observat însă de către instanța de apel că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat drept temeiuri de drept art. 1516 (Drepturile creditorului: (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.) și art. 1550 (Modul de operare: (1) Rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită. (2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept.) din N.C.C. - Legea nr. 287/2009 republicată, temeiuri care, în mod evident, trimit la rezoluțiune drept cauză de desființare a contractului, deși N.C.C. are dispoziții anume destinate condiției ca modalitate a obligațiilor civile ( art. 1399 - 1410).
18. Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune (filele 19 și urm. dos. Tribunal Constanța) reclamantul a indicat, în combaterea excepției prescrierii, art. 1368 C. civ. 1864 (Acțiunea vânzătorului pentru rezoluțiunea vânzării este reală. Cu toate acestea, vânzătorul nu se va putea prevala de dreptul său, în contra autorității publice, nici în contra adjudecatarilor în vânzări silite, decât conformându-se, pentru acest din urmă caz, regulilor prescrise în procedură.).
19. Dat fiind că prin petitul cererii de chemare în judecată s-a solicitat a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, ca urmare a îndeplinirii a unei pretinse condiții rezolutorii, s-a constatat de către instanța de apel că apelantul-reclamant este inconsecvent în ceea ce privește temeiurile de drept de natură a conduce la desființarea contractului în cauză.
20. Astfel, rezoluțiunea contractului sinalagmatic și condiția rezolutorie sunt categorii juridice care nu se confundă și nu se suprapun, chiar dacă, prin invocarea ambelor, partea interesată tinde la desființarea contractului.
21. Astfel, condiția este o modalitate a obligației civile, înțeleasă ca eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde existența (nașterea sau desființarea) dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative., cu mențiunea că producerea respectivului eveniment nu depinde în mod obligatoriu de conduita uneia din părțile contractului.
22. În același timp, rezoluțiunea și rezilierea contractului, pentru care C. civ. nu oferea o definiție, au fost calificate pe cale doctrinară și jurisprudențială ca fiind sancțiuni civile, întemeiate pe ideea de culpă a debitorului obligației neexecutate.
23. Astfel, chiar dacă și condiția rezolutorie și rezoluțiunea/rezilierea au ca efect desființarea contractului, condiția rezolutorie este o modalitate accesorie contractului, a cărei îndeplinire are ca efect desființarea, cu efect retroactiv, a contractului, independent de culpa vreunei părți, în timp ce rezoluțiunea/rezilierea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic.
24. Urmând această distincție creată pe cale doctrinară și jurisprudențială, N.C.C. - Legea nr. 287/2009 republicată, lămurește în mod definitiv această chestiune și reglementează în mod distinct cele două categorii juridice, tratându-le în titluri distincte ale Cărții a V-a Despre obligații.
25. Față de cele mai sus expuse, concluzia nu poate fi decât că neexecutarea unei obligații de a face, asumată de către debitor, nu constituie o condiție rezolutorie ci, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte condiții, o cauză de rezoluțiune a contractului.
26. Astfel, s-a constatat că, în mod legal, a procedat și prima instanță atunci când, constatând ca neîndeplinită respectiva obligație, nu a dat acestei împrejurări efectele specifice condiției rezolutorii, ci a analizat în ce măsură sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea.
27. Întrucât apelantul-reclamant nu a criticat soluția primei instanțe și din perspectiva îndeplinirii condițiilor rezoluțiunii, instanța de apel, în aplicarea principiului tantum devolutum quantum appellatum, consacrat de art. 477 C. proc. civ., nu a analizat condițiile rezoluțiunii contractului în cauză și dacă acestea erau sau nu îndeplinite.
28. Cu privire la apelul declarat de către apelantul-pârât SC A. SRL - prin lichidator judiciar, a reținut următoarele:
Apelul declarat privește modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescrierii dreptului la acțiune, excepție respinsă prin încheierea de ședință din data de 07 mai 2015 și nu 16 aprilie 2015, cum a indicat apelanta-pârâtă.
29. Apelanta a susținut, în esență, că, în mod greșit, a aplicat instanța dispozițiile art. 1368 V.C.C. speței și, în mod greșit a calificat acțiunea de față ca fiind o acțiune reală, întrucât toate cele prevăzute de lege în art. 1362-1369 se referă la ce se întâmplă dacă nu se îndeplinește obligația principala a neplății prețului și nu alte obligații. Art. 1366 se poate aplica doar rezoluțiunii pentru neplata prețului - obligația principală a cumpărătorului, iar nu acțiunii în rezoluțiune prin care se reclamă neîndeplinirea oricărei alte obligații de către cumpărător, dar nu se reclamă neplata prețului, astfel că acest caracter real nu poate fi atribuit acțiunii în rezoluțiune de față.
30.Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 1368 C. civ., acțiunea vânzătorului pentru rezoluțiunea vânzării este reală, fără ca legiuitorul să facă vreo distincție în funcție de obligația pentru a cărei neexecutare se cere rezoluțiunea contractului. Acțiunea în rezoluțiune este una reală întrucât urmărește valorificarea unui drept real, prin redobândirea proprietății bunului vândut și poate fi îndreptată împotriva oricărei persoane în mâinile căreia s-ar afla bunul, cu excepția arătată de art. 1368 teza a II-a C. civ.
31. Cu toate acestea, nu orice acțiunea reală este imprescriptibilă.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, fără distincție după dreptul valorificat prin acțiune - drept real sau drept de creanță.
32. Potrivit art. 21 Decretul nr. 167/1958 însă: Dispozițiile Decretului de față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.
33. Cum acțiunea vânzătorului în rezoluțiunea contractului este o acțiune reală prin care se tinde la redobândirea dreptului real de proprietate asupra bunului vândut, rezultă că această acțiune nu este supusă regulii de prescriptibilitate prevăzută de art. 1 și nici termenului general de prescripție stabilit de art. 3 alin. (1) din decret, ci regulilor de prescriptibilitate prevăzute de C. civ.
34. Potrivit art. 1890 C. civ.: Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
35. Pe cale doctrinară și jurisprudențială art. 1890 C. civ. a fost interpretat restrictiv în sensul că s-a consacrat imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată inclusiv pe dreptul de proprietate privată, care nu se stinge prin neuz, cât și a acțiunii negatorii prin care proprietarul unui bun cere încetarea exercitării nelegitime de către o altă persoană a unui drept de servitute, uz, uzufruct, etc.
36. Acțiunii vânzătorului în rezoluțiunea vânzării nu îi este recunoscut un astfel de caracter, această acțiune fiind recunoscută ca una din excepțiile de la principiul imprescriptibilității acțiunilor reale întemeiate pe dreptul de proprietate, alături de alte acțiuni pentru care legea prevederea termene speciale de prescripție ( spre exemplu art. 498 C. civ., art. 840 C. civ., art. 1909 alin. (2), art. 1910 C. civ.). Cum pentru această acțiune C. civ. sau altă lege nu prevedea un alt termen de prescripție special, termenul este cel de drept comun stabilit de art. 1890 C. civ., de treizeci de ani.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.
37.Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurentul-reclamant Orașul Năvodari - prin primar, cât și recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța.
38. În recursul său, recurentul-reclamant Orașul Năvodari - prin primar, a adus următoarele critici deciziei recurate:
39. Instanța de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor legale de drept material, aplicabile în speță.
Astfel, recurentul-reclamant a pretins că a indicat tot timpul ca fiind aplicabile în speță dispozițiile C. civ. de la 1864, cu privire la condiția rezolutorie.
40. S-a arătat că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 ianuarie 2006 la B.N.P., Săcăleanu Mariea, părțile au convenit, prin art. 2 alin. (2) ca în termen de 1 an de zile de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătoare să realizeze 40% din valoarea investiției și să respecte PUD-ul aprobat, sub condiția rezoluțiunii contractului.
41. Prin actul adițional din 21 august 2006 autentificat la același B.N.P., s-a convenit eliminarea alin. (2) din art. 2 din contractul inițial și completarea cu un alt alineat care prevede că „de asemenea, cumpărătoarea se obligă să respecte PUD-ul (conform Hotărârii Consiliului Local nr. 195 din 6 octombrie 2005), precum și încadrarea în termenele de executare prevăzute în Autorizația de Construire din 22 aprilie 2005, iar terenul nu se poate înstrăina decât după recepția la terminarea lucrărilor de execuție a construcțiilor”.
42. Recurentul-reclamant consideră că, întrucât termenele prevăzute în Autorizația de construire nu au fost respectate, a intervenit condiția rezolutorie.
S-a mai arătat faptul că pârâta nu ar fi contestat că nu a executat lucrarea de construire conform autorizației, astfel că instanța de apel era ținută să constate intervenită condiția rezolutorie, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități.
43. În recursul său, recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța, a adus următoarele critici deciziei recurate:
44. Decizia instanței de apel este greșită în ce privește termenul de prescripție al cererii formulate de către reclamantă.
Astfel, în opinia recurentei-pârâte prevederile art. 1368 C. civ. - 1864, se aplică doar rezoluțiunii pentru neplata prețului, care este obligația principală a cumpărătorului, iar nu acțiunii în rezoluțiune prin care se reclamă neîndeplinirea oricărei alte obligații de către cumpărător, dar nu se reclamă prin neplata prețului, în opinia recurentei-pârâte, acțiunea reclamantei se încadrează în dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ. - 1864.
45. Ca atare, s-a apreciat de către recurenta-pârâtă, acțiunea în rezoluțiune formulată în cauză este o acțiune persoană, iar nu una reală, fiind prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, prescripția dreptului material cu privire la acțiunile ce izvorăsc din contractul de față fiind guvernată de dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
46. S-a susținut că dreptul la acțiune s-a născut la data de 26 aprilie 2009, însă cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 7 august 2014, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
47. Prima instanță, a analizat cererea de rezoluțiune atât din perspectiva îndeplinirii condiției rezolutorii, cât și din perspectiva rezoluțiunii pentru neîndeplinirea unei obligații.
În raport de acest ultim aspect, prima instanță a concluzionat că nu este îndeplinită condiția cu privire la faptul că neexecutarea obligației să fi fost imputabilă părții care nu a îndeplinit-o.
48. Recurenta-pârâtă a arătat că, prin cererea de apel a criticat această soluție a primei instanțe, arătând că nu a fost îndeplinită niciuna dintre cele trei condiții necesare pentru admisibilitatea rezoluțiunii, respectiv și cea privind neîndeplinirea obligației de către o parte, dar și cea privitoare la punerea în întârziere în condițiile prevăzute de lege.
49. Instanța de apel a procedat greșit respingând apelul sub acest aspect, mai ales atunci când a reținut că obligația de a construi este esențială alături de cea a plății prețului, deoarece în materia vânzării-cumpărării, vânzătorul îndeplinește obligația de a da, iar cumpărătorul îndeplinește obligația de a plăti prețul, acestea fiind obligațiile esențiale în această materie, iar nu obligația de a construi, în cauză fiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare, iar nu unul de antrepriză.
50. În speță nu are relevanță faptul că înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare terenul fusese atribuit prin concesionare, către recurenta-pârâtă.
51. Sub alt aspect, s-a criticat faptul că, în mod greșit, a trecut instanța de apel la analiza obligației principale prin analiza altor obligații, asumate anterior de părți, dar care nu mai sunt în vigoare, referirea făcându-se la faptul încheierii actului adițional din august 2006 prin care s-a eliminat condiția rezolutorie legată de termenul de edificare a 40% din construcție, prevăzută în contractul inițial.
F. Apărările formulate în calea de atac a recursului.
52. La data de 13 aprilie 2017, recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului pe considerentul că motivele invocate nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
G. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
53. În ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant Orașul Năvodari - prin primar.
54. Criticile acestuia nu pot fi reținute.
Astfel, deși acesta pretinde că a indicat ca fiind aplicabile în speță dispozițiile C. civ. de la 1864 cu privire la condiția rezolutorie, în realitate, prin cererea de chemare în judecată a indicat ca temeiuri de drept dispozițiile art. 1516 și 1550 din N.C.C. - Legea nr. 287/2009, temeiuri de drept care trimit la rezoluțiune drept cauză de desființare a contractului, deși N.C.C. are dispoziții distincte privind condiția ca modalitate a obligației civile (art. 1399 - 1410).
55. Având în vedere data la care a fost încheiată convenția ce face obiectul cauzei de față, în speță sunt aplicabile dispozițiile C. civ. de la 1864.
Așa după cum, în mod corect, a reținut și instanța de apel, între cele două categorii juridice, respectiv condiția rezolutorie și rezoluțiunea/rezilierea, există distincție, acestea fiind reglementate în mod diferit.
56. Deși a invocat existența unei condiții rezolutorii, recurentul-reclamant a invocat texte de lege care sunt aplicabile rezoluțiunii contractului, or, sub acest aspect hotărârea primei instanțe nu a fost atacată în apel, iar în recurs recurentul-reclamant pretinde că nu a avut în vedere decât condiția rezolutorie prevăzută în art. 2 alin. (2) din Contractul autentificat din 17 ianuarie 2006 la B.N.P., C., afirmație ce nu corespunde realității.
57. Chiar dacă s-ar avea în vedere că recurentul-reclamant a invocat doar condiția rezolutorie cuprinsă în contractul ce face obiectul cauzei, în realitate, această condiție rezolutorie nu mai exista la data formulării cererii de chemare în judecată, deoarece, prin actul adițional autentificat sub nr. 2421 din 21 august 2006 la B.N.P., C. s-a convenit eliminarea formei vechi a alin. (2) al art. 2 din contractul inițial și înlocuirea cu un alt conținut care, deși prevede obligația pentru cumpărătoare de a respecta PUD-ul, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 195 din 6 octombrie 2005, precum și încadrarea în termenele de executare prevăzute în autorizația de construire din 22 aprilie 2005, aceste clauze nu se află sub imperiul unei condiții rezolutorii, cum era în formularea anterioară a acestui articol din contract.
58. Mai mult, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că recurentul-reclamant s-a înscris la masa credală cu suma cuvenită pentru vânzarea respectivului teren, ba chiar a fost de acord cu vânzarea acestuia în cadrului planului de reorganizare și, ulterior, în procedura falimentului, astfel că admiterea cererii din cauza de față ar echivala cu o dublă reparare a eventualului prejudiciu suferit de recurentul-pârât, dar întoarcerea imobilului respectiv în patrimoniul recurentului-reclamant nici nu ar mai fi posibilă, deoarece, în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva recurentului-pârât din cauza de față, acest imobil a fost adjudecat, în mod legal, de o altă persoană juridică.
59. În ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța.
60. Criticile formulate de aceasta nu pot fi reținute.
Astfel, după cum a reținut și instanța de apel, acțiunea vânzătorului în rezoluțiunea contractului este o acțiune reală prin care se tinde la redobândirea dreptului real de proprietate asupra bunului vândut, această acțiune nu se supune regulii de prescriptibilitate prevăzut de art. 1 și nici termenului general de prescripție stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ci, după cum prevăd dispozițiile art. 21 din același decret, se supun regulii de prescriptibilitate prevăzute de C. civ.
61. Potrivit art. 1890 C. civ. - 1864, toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invocă să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poate opune reaua-credință.
62. În doctrină și jurisprudență s-a consacrat imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul de proprietate, însă în cazul acțiunii în rezoluțiunea vânzării a fost recunoscut termenul prevăzut de art. 1890 C. civ. - 1864, adică termenul de 30 de ani.
63. Nu pot fi reținute criticile recurentei-pârâte nici în ce privește pretinsa nemotivare, de către instanța de apel, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor pentru admisibilitatea rezoluțiunii contractului, deoarece, așa după cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, recurentul-reclamant nu a criticat hotărârea primei instanțe sub acest aspect, ci doar sub aspectul neluării în seamă a condiției rezolutorii.
64. Critica vizând analiza obligației principale prin forma inițială a art. 2 alin. (2) din contract, este întemeiată, însă ea a fost avută în vedere în cazul analizei recursului declarat de recurentul-reclamant la parag. 57.
65. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Orașul Năvodari - prin primar și de pârâta SC A. SRL Constanța - prin lichidator judiciar SC B. SPRL Constanța împotriva Deciziei civile nr. 685 din 20 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 ianuarie 2018.