Despăgubiri materiale reprezentând pensie de întreținere, solicitate de copiii minori ai victimei decedate într-un accident rutier. Noțiunea de venit
Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală
Index alfabetic : pensie de întreținere
- despăgubiri materiale
- diurnă externă
- salariu net
- venit
- prejudiciu prin ricoșeu
C.civ., art. 527, art. 529, art. 1390
Sumele plătite de către angajator tatălui minorelor cu titlu de diurnă externă nu trebuie incluse în noţiunea de venit lunar net şi, pe cale de consecinţă, acestea nu trebuie să influenţeze cuantumul pensiei de întreţinere care urmează a fi stabilit pentru cele două reclamante, întrucât sumele în discuţie nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora şi, ca atare, nu se subsumează noţiunii de "venit", relevantă în contextul art. 527 şi 529 din Codul civil.
Secția I civilă, decizia nr. 1911 din 24 noiembrie 2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.11.2015, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul forțat E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 Euro (6.615.000 lei), în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cate 500.000 euro (2.205.000 lei), reprezentând daune morale ca urmare a decesului soţului, respectiv tatălui F.; obligarea pârâtei la plata către minorele B. şi C., a unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de câte 1.000 lei fiecare, până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare până la finalizarea studiilor, respectiv până cel târziu la vârsta de 26 ani; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au invocat Legea nr.136/1995, Ordinul nr.14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art.466 şi urm. C.proc.civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3823 din 22.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea şi a fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune morale 50.000 euro echivalent în lei la data plăţii pentru reclamanta A.; câte 100.000 euro echivalent în lei la data plăţii pentru minorele B. şi C.; a mai fost obligată să plătească către minorele B. şi C. pensie de întreţinere lunar în cuantum de 1.000 lei fiecare, de la data introducerii acţiunii 11.11.2015 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare până la terminarea studiilor, respectiv până cel mai târziu la 26 ani.
Prin decizia nr. 206/A din 16.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 3823/2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC D. SA şi intimatul intervenient E., ca nefondat, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentinţa apelată în sensul că, a obligat pârâta la plata către fiecare dintre minorele B. şi C. a unei pensii de întreţinere în cuantum de câte 145 lei/lunar pentru fiecare minoră cu începere de la data introducerii acţiunii, 11.11.2015 şi până la majorat, precum şi în continuare, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 40.000 euro daune morale şi a obligat apelanta pârâtă la plata către apelanta reclamanta A. a sumei de 3.600 lei cheltuieli de judecată în apel. Curtea de apel a reținut următoarele:
În privinţa pensiei de întreţinere, Curtea a arătat că va analiza diferenţiat criticile părţilor în raport de dispoziţiile legale care reglementează cuantumul obligaţiei de întreţinere (contestat de pârâtă) şi de cele incidente cu privire la data de la care se acordă pensia de întreţinere (contestată de reclamante).
În ceea ce priveşte legalitatea soluţiei primei instanţe de stabilire a pensiei de întreţinere în favoarea minorelor, Curtea a constatat că aceasta nu a fost contestată, măsura impunându-se faţă de dispoziţiile art. 1390 C.civ. şi art. 529 C.civ.
În ceea ce priveşte noţiunea de venit prevăzută de art. 527 şi 529 C.civ., Curtea a reţinut considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în cadrul căruia a pronunţat decizia nr. 21/2015 . Chiar dacă ipoteza avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie diferă de cea din prezenta speţă, Curtea a apreciat că aceste considerente se impun şi în acest dosar, având în vedere că s-a apreciat asupra noţiunii de venit menţionat de art. 527 şi 529 C.civ. iar în prezenta cauză, analiza pretenţiilor şi apărărilor părţilor se referă la aceeaşi noţiune.
Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, potrivit cărora, „personalului trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri i se acordă: A. În străinătate, o indemnizaţie zilnică în valută primită pe perioada delegării şi detaşării în străinătate, denumită în continuare indemnizaţie de deplasare, compusă din: a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea;”
Chiar dacă sumele achitate cu titlu de diurnă externă au fost achitate cu caracter de continuitate cel puţin pentru cele şase luni anterioare decesului, astfel cum au susţinut apelantele reclamante şi cum rezultă fără dubiu din adresa emisă de angajator, acestea nu pot fi reţinute ca făcând parte din venitul net menţionat de art. 529 C.civ. deoarece reprezintă un venit cu destinaţie specială, afectat în mod exclusiv desfășurării activităţii tatălui în străinătate având scopul de a asigura acoperirea cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşura activitatea.
Împotriva deciziei civile pronunţate de instanţa de apel reclamantele au declarat recurs, invocând următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamantele A., B. şi C. susţin că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate, instanţa de apel nu avut în vedere criteriile detaliate în hotărâre şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv Ordinul nr. 14/2011 al CSA care prevede că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România, sens în care se invocă două hotărâri judecătoreşti.
Sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanţa de apel constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului la despăgubire, prin raportare la jurisprudenţa aceleiaşi instanţe precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Deşi instanţa de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamantă, în concret, acestea nu au fost utilizate.
Cu privire la pensia de întreţinere lunară, în speţă, se arată că sunt incidente dispoziţiile Codului civil, iar nu cele ale Codului fiscal, cum greşit a reţinut instanţa de apel, respectiv prevederile art. 1390 C.civ.
Se mai arată că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1390 C.civ., raportându-se doar la sumele realizate de defunct cu titlu de salariu net, deşi, inclusiv angajatorul G., în cuprinsul adeverinţei depuse la dosar, precizează că venitul lunar plătit lui F. este compus din salariu net şi diurnă externă în euro.
De altfel, instanţa de apel nu a făcut aplicarea şi celui de-al doilea criteriu instituit de art. 1390 C.civ., respectiv nevoile celui păgubit şi nu a ţinut cont că minorele sunt în continuarea studiilor, iar cheltuielile legate de dezvoltarea lor sunt tot mai mari (haine, alimente, rechizite etc.).
S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Asupra îndeplinirii condiţiilor de formă ale recursurilor, sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) C.proc.civ., s-au constatat următoarele:
Cererea de recurs formulată de reclamantele A., B. şi C., ultimele două prin reprezentant legal A. a fost motivată, fiind semnată de reprezentantul reclamantelor, avocat X., cu delegaţie avocaţială aflată la dosarul de fond (se precizează că reprezentarea este acordată şi pentru căile de atac);
Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.
S-a constatat că cererea de recurs a fost declarată în termenul legal.
Astfel, recursul formulat de reclamantele A., B. şi C., ultimele două prin reprezentant legal A., a fost declarat la data de 22.03.2017 (conform datei de pe rezoluţia de înregistrare a motivelor de recurs la instanţa de apel).
Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C.proc.civ., s-au constatat că recursul formulat de reclamantele A., B. şi C. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C.proc.civ.
Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C.proc.civ.
Prin încheierea din 14.07.2017 Î.C.C.J. a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 102/A din 23.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă și s-a acordat termen de judecată la data de 24.11.2017.
Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Prin decizia civilă nr. 102/A din 23.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile reclamantelor, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către fiecare dintre minorele B. şi C. a unei pensii de întreţinere în cuantum de câte 145 lei/lunar pentru fiecare minoră cu începere de la data introducerii acţiunii, 11.11.2015 şi până la majorat, precum şi în continuare, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani. A obligat pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 40.000 euro daune morale. A obligat pârâtă la plata către reclamanta A. a sumei de 3.600 lei cheltuieli de judecată în apel.
Recurentele reclamante invocă drept motive de nelegalitate interpretarea greșită a art. 1390 Cod civil, precum și a art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr.14/2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale și a cuantumului pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat către cele două reclamante, fiice ale defunctului.
În cauză, reclamantele au suferit prejudicii prin ricoşeu care sunt acele prejudicii suferite de către terţe persoane, victime indirecte, cauzate acestora de prejudiciul iniţial provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate. Lato sensu, este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o relaţie de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată şi care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecţiune faţă de respectiva victimă imediată. Aşadar, prejudiciul pe care îl suferă victima imediată este prin el însuşi la originea directă a altor prejudicii cauzate unor terţe persoane.
Prejudiciile prin ricoşeu pot fi și nepatrimoniale sau morale. Asemenea prejudicii morale constau în suferinţa psihică pe care o încearcă victimele indirecte (de pildă, soţul sau soţia, descendenţii, părinţii, fraţii şi surorile etc. victimei imediate) din cauza pierderii unei fiinţe dragi, faţă de care au o afecţiune deosebită.
Dreptul victimelor indirecte la reparaţie pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoşeu, limitele sale şi condiţiile de stabilire a despăgubirilor sau, după caz, a compensaţiilor băneşti sunt cuprinzător reglementate în art. 1390 - 1392 noul Cod Civil.
Motivele invocate de recurentele reclamante în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., cu privire la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011 vizează acest prejudiciu moral, ele fiind nemulțumite de aplicarea legii de către Curtea de apel în stabilirea cuantumului daunelor morale, motive ce nu pot fi însă primite.
Instanța de apel a apreciat că, în raport de consecinţele suferite de persoanele vătămate, criteriile avute în vedere sunt acelea al echităţii şi al proporţionalităţii, potrivit cărora dacă prejudiciul suferit de persoana vătămată este unul grav, atunci aceasta este îndreptăţită la acordarea unei despăgubiri corespunzătoare, având în vedere și natura raporturilor dintre soţi şi dintre părinte şi copii minori, în mod legal instanța a dispus acordarea acestor daune morale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, acestea au fost aplicate de Curtea de apel în contextul examenului de interpretare corectă a prevederilor legale incidente mai sus menționate, în raport de consecinţele negative suferite reclamante pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, criterii subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor. Suma de 40.000 euro daune morale acordată de instanța de apel fiecărei reclamante nu reprezintă o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului la despăgubire, Curtea având în vedere la determinarea în concret a cuantumului acestor daune morale în mod just că, spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.
Așadar, Curtea a avut în vedere o serie de criterii raportate la persoanele prejudiciate, precum consecinţele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanţa valorii morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
Drept urmare, nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. invocat de recurente.
Recurentele reclamante mai formulează critici de nelegalitate în privința interpretării prin prisma textelor legale a criteriilor de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima prin ricoşeu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreţinerii pe care victima imediată , tatăl lor, avea obligaţia de a o presta ori le-o acorda în fapt, invocând nelegala aplicare a art. 1390 alin. (3) din Codul civil.
În cauză, reclamantele minore au invocat acest prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea de către ele a întreţinerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat urmare a faptei ilicite. Un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. În acest sens, art. 1390 din Codul civil dispune: „(1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat”; aşadar, au dreptul la reparaţie, în temeiul acestui text şi cu acest titlu, în primul rând, acele victime prin ricoşeu care primeau sau ar fi primit întreţinere de la victima imediată, având un drept subiectiv la întreţinere, prevăzut expres de lege.
În ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere acordat de Curtea de apel celor două reclamante minore, nici aceste critici ale recurentelor nu pot atrage nelegalitatea deciziei instanţei de apel.
Se susține în cuprinsul memoriului de recurs că în mod nelegal nu au fost luate în considerare de către instanță veniturile defunctului (care ar fi trebuit să includă și diurna pe care acesta o încasa), că s-au încălcat prevederile art. 1390 din Codul civil, că s-au ignorat nevoile celui păgubit și s-au aplicat în mod nelegal dispozițiile Codului fiscal.
Aceste afirmații sunt nefondate. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod legal normele de drept material, și anume prevederile art.1390 și 529 C.civ., reținând că sumele plătite tatălui minorelor cu titlu de diurnă externă nu trebuie incluse în noţiunea de venit lunar net şi, pe cale de consecinţă, acestea nu trebuie să influenţeze cuantumul pensiei de întreţinere care urmează a fi stabilit pentru cele două reclamante minore.
Așadar, Curtea de apel, în contextul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere acordate recurentelor reclamantelor fiice ale defunctului, a procedat la aplicarea justă a criteriilor legale statuate de prevederile incidente din Codul civil. Referirile instanței de apel la prevederile din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal sau din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii au vizat clarificarea noțiunii de venit la care s-a raportat Curtea în examinarea și aplicarea dispozițiilor din Codul civil cu ocazia stabilirii cuantumului pensiei cuvenite reclamantelor și nu pot conduce la concluzia susținută de recurente că s-au ignorat astfel prevederile Codului civil.
Drept urmare, în mod corect a conchis instanța că sumele în discuţie nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora şi, ca atare, nu se subsumează noţiunii de "venit", relevantă în contextul art. 527 şi 529 din Codul civil.
Nici critica recurentelor reclamante privind ignorarea de către instanţa de apel a celui de-al doilea criteriu instituit de art. 1390 alin.(3) C.civ., respectiv nevoile celui păgubit nu subzistă, Curtea de apel a aplicat corect aceste prevederi conform cărora la stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea.
Susținerea recurentelor prin care acestea invocă inaplicabilitatea art. 529 C.civ. nu poate fi primită, teza finală a art.1390 alin. (3) C.civ. prevede în mod expres drept un criteriu de stabilire a despăgubirii la care are dreptul victima pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreţinerii pe care victima imediată avea obligaţia de a o presta ori i-o acorda în fapt și veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea, dispoziții legale aplicate în mod just de către Curtea de apel.
Pentru aceste considerente, a fost respins recursul declarat reclamante împotriva deciziei nr.
102/A din 23.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă în baza art. 496 C.proc.civ.