Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 331/A/2017

Şedinţa publică din 27 septembrie 2017

Decizia nr. 331/A/2017

Deliberând asupra excepției inadmisibilității apelului de față invocată de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 422 din 31 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/103/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, părțile civile A., B., C. și inculpata D. împotriva sentinței penale nr. 66/P din 06 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/103/2016. S-a desființat, în parte, sentința apelată și, reținând cauza spre rejudecare, s-a descontopit pedeapsa principală de 15 ani și 8 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., respectiv dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme aplicată inculpatei D. în pedepsele componente.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata D. a fost trimisă în judecată, din infracțiunile de violență în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 188 C. pen. și profanare de cadavre și morminte prevăzută de art. 383 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor comisă asupra unui membru de familie prevăzută de art. 188 alin. (1) raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. și profanare de cadavre și morminte prevăzută de art. 383 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 188 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor comisă asupra unui membru de familie.

În baza art. 188 raportat la art. 67 alin. (2) și în condițiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen.

În baza art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa menționată mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă rezultând o pedeapsă principală de executat de 17 ani și 8 luni închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) din C. pen. respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

S-a reținut ca pedeapsă accesorie rezultantă interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.

S-a înlăturat dispoziția de restituire către părțile civile A., C. și B. a sumei de 34.058 lei, din suma de 50.000 lei, consemnată la SC E. SA - Sucursala Piatra Neamț conform recipisei de consemnare din 01 septembrie 2016 (fila 198 vol. I dosar instanță).

În baza art. 249 alin. (1) raportat la art. 404 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asupra sumei de 50.000 lei consemnată la SC E. SA - Sucursala Piatra Neamț conform recipisei de consemnare din 01 septembrie 2016 (fila 198 vol. I dosar instanță).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 422 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată în stare de arest preventiv de la 06 octombrie 2016 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea condamnată D. a formulat, potrivit art. 426 lit. b), c), d), f) C. proc. pen. contestație în anulare. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău la data de 10 aprilie 2017 sub nr. x/32/2017, condamnata a invocat faptul că dosarul nu s-a judecat în condiții legale nici la fond și nici în apel considerând că i s-au încălcat drepturi fundamentale: dreptul al justiție (proces echitabil, acces la probatorii), acces la dosar, asistență juridică reală, legală, neobstrucționată, dreptul la proprietate, Parchetul Neamț ilegal a luat în custodie toate proprietățile, nepermițându-i acces legal la documentele administrative necesare pentru exercitarea dreptului la apărare, documente medicale, a căror lipsă a pus în primejdie sănătatea, viața, bunuri de folosință urgentă, fiind în zadar toate cererile adresate Parchetului Neamț, dreptul la sănătate, la viață, dreptul la identitate, dreptul la onoare, demnitate, fiind obligată să reintre în greva foamei (refuz hrană, negativism alimentar).

Prin Decizia penală nr. 800 din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată D. împotriva Deciziei penale nr. 422 din data de 31 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea să plătească intimatei-persoane vătămate A. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea D. a formulat apel, la data de 11 iulie 2017, invocând dispozițiile art. 432 alin. (4), art. 426 lit. b), c), d) și f) C. proc. pen., vizând latura penală și latura civilă.

În motivarea căii de atac, apelanta contestatoare a invocat încălcarea drepturilor fundamentale, a principiilor dreptului la justiție, la un proces echitabil, a dreptului la apărare, la studierea propriului dosar, principiul loialității administrării probelor, dreptul la asistență juridică reală, dreptul la proprietate, dreptul la viață, libertate, onoare și demnitate, invocând disp. art. 23 alin. (1)2 Constituție, art. 47 teza a II-a și art. 49 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 parag. 1 și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contestatoarea a învederat că existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, dar și inexistența probelor în sensul că din punct de vedere criminalistic nu există urme sau mijloace materiale de probă care să conducă la concluzia că aceasta se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni.

În esență, au fost reiterate aspecte vizând incompatibilitatea judecătorului de la fond, formularea unei cereri de strămutare ori neasistarea acesteia de către un avocat încă din data de 15 septembrie 2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16 august 2017.

Înalta Curte notează că excepția inadmisibilității unei căi de atac are caracter peremptoriu deoarece prin efectele pe care le produce tinde la împiedicarea oricărei judecăți și la stingerea procesului.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În cauză, contestatoarea D. a formulat, în temeiul art. 426 lit. b), c), d) și f) C. proc. pen. contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 422 din data de 31 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2016, care a fost respinsă, în temeiul art. 431 C. proc. pen., ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 800 din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărâre ce formează obiectul prezentului apel.

Conform dispozițiilor art. 431 alin. (4) C. proc. pen., decizia dată în apel este definitivă.

Prin urmare, C. proc. pen. nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a apelului, ca de altfel a niciunei căi de atac împotriva Deciziei penale nr. 800 din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 6 și art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea D. împotriva Deciziei penale nr. 800 din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta contestatoare, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea D. împotriva Deciziei penale nr. 800 din 22 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta contestatoare, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2017.