Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 44/2017

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91 din data de 6 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată contestația formulată în baza art. 595 C. proc. pen., de condamnata A. privind sentința penală nr. 132 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 171/A din data de 13 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 132 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul penal nr. x/42/2013, în temeiul dispozițiilor art. 396 pct. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A., fără antecedente penale, notar public, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011, parte vătămată B. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 și 05 septembrie 2011 ), toate cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și, art. 33 lit. a) C. pen.

S-a luat act că partea vătămată B., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost anulate înscrisurile respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 2011 și încheierea de completare din 5 septembrie 2011 și repune părțile în situația anterioară.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. x/P/2012 din 9 aprilie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei A. - notar public, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.  246 C. pen. (o faptă la data de 12 august 2011) și art. 289 C. pen. (două fapte la datele de 12 august 2011 și 5 septembrie 2011), toate cu aplic. disp. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că:

a). - La data de 12 august 2011 în calitate de notar public în exercițiul atribuțiilor, cu știință, a îndeplinit în mod defectuos un act cauzând o vătămare intereselor legale ale părții vătămate B., în sensul că a procedat la perfectarea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 2011, încheiat între C., mandatar al numitei B. (în calitate de vânzător) și D. (în calitate de cumpărător), fără a avea extrasul de carte funciară pentru autentificare din care reieșea că proprietara terenului nu mai este de acord cu înstrăinarea imobilului încălcând dispozițiile legale indicate la capitolul Reglementări normative din Rechizitoriu, incidente în cauză;

b). - Cu prilejul întocmirii contractului menționat, notarul public A. a consemnat, în mod nereal, faptul că terenul ce face obiectul contractului din 12 august 2011 nu este afectat de sarcini, conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de E. Buzău - Biroul de Carte Funciară întrucât, la data perfectării actului, inculpatei nu i se comunicase extrasul de carte funciară solicitat și, mai mult, din cuprinsul acestuia, care i-a fost comunicat la o dată ulterioară, reieșea că terenul este afectat de sarcini ca urmare a notării interdicției de înstrăinare manifestată de către B.;

c). - La data de 05 septembrie 2011 notarul public A. cu prilejul exercitării atribuțiilor de serviciu a consemnat aspecte necorespunzătoare adevărului în cuprinsul încheierii de completare din 2011.

Prin același act de acuzare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Totodată, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei spre competentă soluționare, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea efectuării de cercetări față de C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și art. 31 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., fapte din data de 12 august 2011.

În fapt, s-a reținut în actul de acuzare că prin adresa din data de 23 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, a fost înaintată spre competentă soluționare plângerea formulată de către B. prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de notarul public A. și față de C. sub aspectul săvârșirii unor pretinse fapte de natură penală cu prilejul perfectării unui contract de vânzare-cumpărare.

Aceasta a susținut că este proprietara unui imobil situat în Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în cartea funciară, că în perioada 2003 - iulie 2011 a avut o relație de concubinaj cu C. care, în baza unei procuri primite de la ea, i-a înstrăinat un teren mamei lui, respectiv D., actul autentic de vânzare-cumpărare fiind întocmit la B.N.P., A.

Totodată, partea vătămată a învederat faptul că ea nu a fost de acord cu înstrăinarea terenului de către C., fapt pentru care, pentru a împiedica perfectarea acestui act, a solicitat unui notar public întocmirea unui act din care să reiasă opunerea sa la vânzare.

Această interdicție de vânzare a fost notată la F. Buzău însă, notarul public A. nu a verificat situația cadastrală a imobilului și a procedat la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare între C., ca mandatar al numitei B. (vânzător) și D. (cumpărător).

Pe fondul cauzei, s-a reținut în actul de acuzare că B. a avut o relație de concubinaj de lungă durată cu C., relație care a luat sfârșit în cursul anului 2011.

Anterior, prin sentința civilă nr. 7646 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. x/200/2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanții C. și B. în contradictoriu cu pârâții G., H., D. și I.

S-a constatat că între pârâții menționați mai sus, în calitate de vânzători, și cei doi reclamanți, în calitate de cumpărători, a intervenit, la data de 06 iulie 2007, vânzarea-cumpărarea suprafeței de 1,62 ha teren arabil extravilan, situată pe raza com. Mărăcineni sat Căpățânești, jud. Buzău și a suprafeței de 3.000 mp, teren arabil extravilan, situată pe raza com. Mărăcineni sat Căpățânești jud. Buzău, cu vecinii indicați, pentru prețul de 9.000.000 lei vechi, iar la data de 10 iulie 2008 a intervenit vânzarea-cumpărarea suprafeței de 3.700 mp teren arabil, situată în extravilanul satului Căpățânești, T 17 cu vecinii indicați, pentru prețul de 500 lei.

Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 11 martie 2010 la B.N.I., R., C. i-a vândut numitei B. cota sa indiviză de l/2, pe care o deținea din terenul arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale și 3.700 mp, conform actului, teren situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în cartea funciară a localității Mărăcineni, potrivit încheierii din 17 aprilie 2009 eliberată de F. - J. Buzău. Conform contractului menționat, cota indiviză vândută de C., a fost dobândită de acesta prin sentința civilă nr. 7646/2008 a Judecătoriei Buzău, iar vânzarea a fost făcută în scopul reîntregirii proprietății, cumpărătoarea deținând restul cotei indivize de 1/2 din terenul descris mai sus.

Prin procura specială autentificată din 24 august 2010 la B.N.P.A., K., numita B. l-a împuternicit pe C., ca, în numele său și pentru ea, să vândă cui va crede de cuviință și în condițiile cele mai favorabile, terenul în suprafață de 3.681 mp, rezultați în urma măsurătorilor cadastrale - 3.700 mp, conform actului de proprietate, din categoria de folosință arabil, situat în extravilanul com. Mărăcineni, județul Buzău, înscris în cartea funciară a unității administrativ-teritoriale Mărăcineni.

În cuprinsul acestei procuri s-a reținut că terenul a fost dobândit de mandantă, astfel : parte, în baza sentinței civile nr. 7646/2008 a Judecătoriei Buzău, și parte, prin cumpărare, ca bun propriu, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 martie 2010, la care am făcut referire mai sus.

După ce relația de concubinaj dintre cei doi a luat sfârșit, C., în baza procurii menționate, a început să facă demersuri pentru vânzarea terenului, proprietatea fostei sale concubine B.

Astfel, la data de 10 august 2011, acesta a mers la B.N.P., A. pentru a se interesa cu privire la actele ce-i erau necesare în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, pentru care avea procură din partea fostei concubine, teren pe care intenționa să-l vândă mamei sale, D.

Notarul public i-a verificat actele prezentate și i-a comunicat ce acte trebuie să mai aducă pentru perfectarea actului solicitat.

A doua zi, respectiv la 11 august 2011, C. a revenit la B.N.P., A. cu actele necesare, i le-a înmânat acesteia, urmând să revină pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, împreună cu mama sa, a doua zi, respectiv la 12 august 2011, această dată fiind stabilită de către notarul public menționat.

După primirea actelor, la data de 11 august 2011, notarul public A. a emis o adresă către F. Buzău - J. Buzău, prin care a solicitat eliberarea unui extras de carte funciară pentru autentificare cu privire la terenul ce urma a face obiectul contractului de vânzare-cumpărare solicitat de C. și a emis o altă adresă către L. pentru a verifica dacă procura autentificată din 2010 a fost sau nu revocată.

Prin certificatul înregistrat din 11 august 2011 al L. i s-a comunicat notarului public faptul că nu s-a găsit nici-un act juridic de revocare a procurii autentificată din 2010.

Cererea adresată F. Buzău - J. Buzău de către B.N.P., A. a fost depusă la instituția menționată de către reprezentantul biroului, conform borderoului aflat la dosar, și a fost înregistrată din 11 august 2011.

Conform actelor ce au fost înaintate prin adresa din 18 septembrie 2012 a F. Buzău, cererea notarului public A. de eliberare a extrasului de carte funciară a fost înregistrată la instituția menționată, la data de 11 august 2011, ora 11:12 (a se vedea istoricul acțiunilor din Registrul general de intrare).

În cursul aceleiași zile, dar la ora 11:08, a fost înregistrată la F. Buzău, o cerere formulată de către B., prin care a solicitat notarea declarației notariale din 11 august 2011, emisă de B.N.P.A., M.

În cauză s-a procedat la audierea lucrătorilor din cadrul F. Buzău, care s-au ocupat de primirea, înregistrarea, soluționarea și comunicarea celor două cereri formulate de către B.N.P., A. și B.

Conform declarației martorei N., director în cadrul F. Buzău, la această instituție a început să funcționeze, din cursul lunii aprilie 2011, aplicația informatică e-terra 2, care a înlocuit vechea aplicație e-terra 1.

Aplicația e-terra vizează, în primul rând, cărțile funciare electronice, conversia cărților de pe hârtie în format electronic și conversia cărților funciare din aplicația e-terra 1 în aplicația e-terra 2.

Cererile sunt înregistrate în registrul general de intrare, care este electronic, de către referent, în aceeași zi, iar pe borderou, referentul notează pentru fiecare act numărul de înregistrare generat automat din aplicație.

De asemenea, după înregistrarea cererii în registru, se generează automat, din aplicație, numărul de înregistrare a cererii, persoanele desemnate cu soluționarea cererii și termenul de soluționare a acesteia.

Cererile de înscriere la F. pentru același imobil cadastral se soluționează în ordinea înregistrării în registrul de intrare chiar dacă termenul de soluționare a cererii ulterioare este mai mic decât cel al cererii anterioare.

În asemenea situații, aplicația informatică generează un mesaj prin care îl avertizează pe lucrătorul din cadrul F., care are de soluționat cererea ulterioară, cu termen mai mic, despre faptul că se află în lucru o altă cerere pentru același imobil cadastral, cu un număr de înregistrare mai mic, dar cu un termen de soluționare mai mare.

Prin urmare, se procedează la decalarea termenelor de soluționare a respectivelor cereri, în sensul că se soluționează, cu prioritate, cererea anterioară, apoi se soluționează și cererea ulterioară, chiar dacă nu se respectă termenele generate automat de aplicația informatică.

O asemenea situație s-a regăsit și în prezenta cauză.

Astfel, așa cum am arătat, la data de 11 august 2011, ora 11.08 s-a înregistrat la F. Buzău, cererea formulată de către B., prin care a solicitat notarea declarației notariale din 11 august 2011, emisă de B.N.P.A., M., termenul generat automat de aplicația informatică pentru rezolvarea acesteia fiind 17 august 2011.

La aceeași dată, la ora 11.12, la F. Buzău, s-a înregistrat, cererea formulată de către B.N.P., A. prin care a solicitat eliberarea unui extras de carte funciară pentru autentificare referitor la același imobil cadastral ce făcea obiectul cererii.

Termenul generat automat pentru rezolvarea cererii înregistrată a fost 16 august 2011.

Lucrarea înregistrată a fost instrumentată de N., în calitate de registrator și, O., în calitate de asistent-registrator.

În cuprinsul declarației autentificată din 11 august 2011, B. a arătat că nu este de acord cu înstrăinarea imobilului din extravilanul com. Mărăcineni, județul Buzău, înscris în cartea funciară a localității Mărăcineni, județul Buzău.

Prin încheierea din data de 16 august 2011 (Dosar nr. x din 11 august 2011) s-a dispus admiterea cererii cu privire la imobilul cu nr. cadastral 21466, înscris în cartea funciară (provenită din cartea funciară de pe hârtie)/Unitatea Administrativ Teritorială Mărăcineni, având proprietarii B. în cotă de 1/2 de sub B.l, B. în cotă de 1/2 de sub B.3 și s-a notat declarația notarială autentificată din 11 august 2011/B.N.P.A., M. în sensul notării interdicției de înstrăinare a imobilului prin mandatar sub C/l din cartea funciară, Unitatea Administrativ Teritorială Mărăcineni (provenită din cartea funciară de pe hârtie).

Această încheiere i-a fost comunicată numitei B. la data de 17 august 2011, conform dovezii aflate la dosar.

Din declarația martorei P., notar public, a reieșit că în dimineața zilei de 11 august 2011, la B.N.P.A., M. s-a prezentat B., care a solicitat să dea o declarație, pe propria răspundere, din care să rezulte că nu mai consimte la înstrăinarea imobilului (teren) arătat mai sus.

B. i-a spus martorei că, anterior, printr-o procură, împuternicise o persoană, să-i vândă terenul, procură pe care vrea să o revoce, însă nu avea asupra ei procura, nici în original și nici în copie, și nu i-a putut preciza nici care este numărul de autentificare al acesteia, singurul lucru pe care-l cunoștea fiind acela că procura respectivă fusese autentificată la notarul public K.

B. i-a mai comunicat martorei faptul că nu a putut revoca procura la biroul notarial care a autentificat-o întrucât, la data de 11 august 2011, acel birou notarial era închis, angajații aflându-se în concediu de odihnă.

În lipsa datelor arătate mai sus cu privire la procura autentificată de notarul public K., P. nu a putut proceda la efectuarea demersurilor necesare pentru revocarea procurii astfel că, la cererea numitei B., a procedat la autentificarea declarației din 11 august 2011 cu datele furnizate de solicitantă, aceasta menționându-i că îi este necesară pentru a o depune la F. Buzău, în scopul de a împiedica înstrăinarea imobilului.

Pentru serviciul prestat, s-a eliberat bonul fiscal din 11 august 2011, ora 10:33, prin care a fost încasat onorariul notarului.

Cererea a fost depusă, personal, de către B. la F. Buzău.

Împrejurarea că B.N.P.A., K. a fost închis la data de 11 august 2011, reiese și din adresa din 08 noiembrie 2012 emisă de acest birou notarial, prin care s-a precizat faptul că, în perioada 08.08 - 19 august 2011, biroul notarial a fost închis pentru efectuarea concediului de odihnă a întregului personal.

Din declarația martorei T., asistent registrator în cadrul F. Buzău, reiese că, în cursul lunii august 2011, i-a fost repartizată spre soluționare lucrarea înregistrată din 2011.

După primirea cererii, a efectuat verificările necesare și a constatat că aplicația informatică nu-i permite să proceseze cererea în vederea rezolvării, întrucât fusese atenționată printr-un mesaj cu privire la faptul că există pe flux o cerere vizând același imobil cadastral, înregistrată sub un nr. mai mic, care nu fusese soluționată și care avea termen la data de 17 august 2011.

În această situație, nu a putut da curs cererii, decât după momentul soluționării cererii, ambele vizând același imobil adică, număr cadastral și carte funciară.

Față de cele arătate mai sus, s-a procedat la decalarea termenelor pentru soluționarea celor două cereri astfel că, cererea, a fost soluționată la data de 16 august 2011, iar cererea, a fost soluționată la data de 17 august 2011, așa cum rezultă din istoricul acțiunilor cererilor respective din registrul general de intrare electronic.

Extrasul de carte funciară pentru autentificare solicitat de către notarul public a fost trecut în centralizatorul zilnic din data de 18 august 2011 pentru eliberarea lucrării de către referent, solicitantului.

S-a mai reținut că, la termenul fixat de către notarul public A., respectiv la 12 august 2011, la sediul biroului acestuia s-au prezentat C. și mama sa, D., în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare.

Deși cererii vizând eliberarea extrasului de carte funciară pentru imobilul ce urma a face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu i se dăduse curs până la acel moment, pentru motivele arătate mai sus, notarul public A. a procedat la perfectarea actului solicitat în lipsa extrasului menționat.

Astfel, aceasta a autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 2011 prin care, B., reprezentată de C., în baza procurii autentificată din 24 august 2010, în calitate de vânzătoare, i-a vândut numitei D., în calitate de cumpărătoare, terenul extravilan în suprafață de 3.681 mp (suprafață măsurată) - 3.700 mp (suprafața din acte) situat în com. Mărăcineni, județul Buzău, cu nr. cadastral, înscris în cartea funciară a localității Mărăcineni, județul Buzău, conform încheierii de carte funciară din 11 martie 2010 eliberată de E. - F. Buzău, prețul vânzării fiind de 10.000 lei.

În cuprinsul contractului s-a consemnat faptul că vânzătoarea o garantează pe cumpărătoare împotriva viciilor ascunse sau aparente, a oricărei evicțiuni totale sau parțiale, precum și pentru faptul că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de E. - F. Buzău.

Or, așa cum s-a arătat, la data perfectării contractului, notarului public A. nu i se comunicase extrasul de carte funciară și, mai mult, cererea de eliberare a extrasului de carte funciară nici nu fusese soluționată de către F. Buzău.

În această situație, s-a constatat că atestarea făcută în cuprinsul actului cu privire la împrejurarea că bunul vândut nu este afectat de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de E. - F. Buzău, este necorespunzătoare adevărului, deoarece în cuprinsul extrasului de carte funciară pentru autentificare din 11 august 2011, care i-a fost comunicat notarului public A. la o dată ulterioară perfectării actului, în Partea a - III-a (foaie de sarcini) s-a înscris din 11 august 2011 actul notarial din 11 august 2011 emis de B.N.P.A., M. și s-a notat declarația notarială cu același număr, în sensul notării interdicției de înstrăinare a imobilului prin mandatar.

Apărările formulate de către inculpată în cursul urmăririi penale, în sensul: 1) că părțile contractante fuseseră programate pentru încheierea contractului la data de 15 august 2011 însă a procedat la întocmirea acestuia la data de 12 august 2011, în lipsa extrasului de carte funciară, la insistențele numitului C., care a asigurat-o că nu sunt probleme de natură a împiedica perfectarea actului; 2) că, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, personal, a verificat, telefonic, la F. Buzău dacă imobilul ce urma a fi vândut este sau nu grevat de sarcini, răspunsul fiind negativ; 3) că, era imposibil ca B. să fi putut ajunge de la B.N.P.A., M. la F. Buzău în intervalul de timp scurs de la momentul întocmirii declarației și până la ora înregistrării cererii; 4) că, declarația din 11 august 2011 nu trebuia înregistrată ca sarcină, acest lucru întâmplându-se din culpa angajaților din cadrul F. Buzău; 5) că, nici-un act normativ nu prevede obligativitatea existenței, fizic, a extrasului de carte funciară pentru autentificare la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobiliare, fiind suficientă doar solicitarea de către notar a unor informații cu privire la imobil; 6) că, tot din culpa angajaților din cadrul F. Buzău, nu i s-a transmis extrasul de carte funciară pentru autentificare în termen de 2 zile lucrătoare; 7) că cererea formulată, prin care a solicitat eliberarea extrasului de carte funciară pentru autentificare, bloca orice altă înscriere în cartea funciară cu privire la același imobil, din momentul depunerii cererii, astfel că, în mod greșit s-a procedat la soluționarea cererii numitei B., în perioada blocării cărții, au fost înlăturate de organele de urmărire penală, făcând trimitere la o serie de probe administrate, dar și la actele normative incidente în cauză, indicând în acest sens art. 70 alin. (1) din Ordinul nr. 710/C/1995, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, pct. III 4 și III 5 din Ordinul nr. 309/2010, art. 71, 58, 115 și art. 42 alin. (1) și (2) lit. h) din Ordinul nr. 633/2006, Protocolul încheiat la data de 05 mai 2009 între F. Buzău și reprezentanții Camerei Notarilor Publici Buzău, etc., (filele 9 - 12 rechizitoriu).

S-a stabilit că notarul public A. avea obligația de a solicita înscrierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 12 august 2011 la F. Buzău, însă, nu a făcut acest lucru, întrucât până la momentul perfectării contractului nu i se comunicase extrasul de Carte Funciară pentru autentificare.

După primirea extrasului de carte funciară pentru autentificare, a constatat că era notată, ca sarcină, declarația notarială autentificată din 11 august 2011, în sensul notării interdicției de înstrăinare a imobilului prin mandatar, și, având reprezentarea faptului că a autentificat nelegal contractul de vânzare-cumpărare din 2011, învinuita a încercat să dea o aparență legală înscrisului menționat prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, denaturând astfel materialitatea actului. De altfel, aceasta nu a mai solicitat înscrierea în cartea funciară a actului întocmit, deși avea această obligație conform dispozițiilor legale la care am făcut referire mai sus.

În această situație, prin încheierea de completare din data de 05 septembrie 2011, notarul public A., în temeiul disp. art. 53 din Legea nr. 36/1995 și art. 61 din Regulamentul de punere în aplicare aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 710/C/1995, a dispus completarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 august 2011 de același notar în sensul: «.B., reprezentată la autentificarea prezentului contract de domnul C., în baza Procurii autentificate din 24 august 2010 de B.N.P., R., nerevocată conform certificatului din 11 august 2011 eliberat de L.» «.Eu, vânzătoarea, garantez pe cumpărătoare împotriva viciilor ascunse sau aparente, a oricărei evicțiuni totale sau parțiale, precum și pentru faptul că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini, cu excepția declarației autentificate din 11 august 2001 de B.N.P.A, M., conform Extrasului de carte funciară din data de 11 august 2011, eliberat de E. - F., Buzău - Biroul de Carte Funciară.»

Conform acestui înscris, completarea a fost dispusă ca urmare a sesizării numitului C.

Or, din actele dosarului, inclusiv declarația lui C., reiese că acesta nu a solicitat, nici verbal și nici în scris, nici la data de 05 septembrie 2011 și nici la vreo altă dată, completarea contractului în litigiu în sensul celor reținute prin încheiere, astfel că, aspectele consemnate în acest act oficial sunt neconforme adevărului.

S-a avut în vedere împrejurarea că numitul C. a declarat faptul că despre această încheiere de completare, a aflat abia în cursul lunii mai 2012.

Atestarea împrejurărilor că încheierea de completare a fost dispusă ca urmare a sesizării numitului C., fiind omise aspectele prin care a fost completat contractul, că bunul vândut nu este afectat de sarcini, cu excepția declarației autentificate din 11 august 2001 de B.N.P.A., M., conform Extrasului de carte funciară din data de 11 august 2011, eliberat de E. - F., Buzău - Biroul de Carte Funciară, că încheierea de completare s-a încheiat în patru exemplare, din care două s-au eliberat părții, ceea ce denotă faptul că la întocmirea acestei încheieri partea care a sesizat ar fi fost prezentă, lucru nereal, este necorespunzătoare adevărului.

Conform adresei din 18 septembrie 2012 a F. Buzău, cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 august 2011 a fost înregistrată la instituția menționată, la data de 06 septembrie 2011, fiind depusă la registratură de reprezentantul B.N.P., A.

Cu aceeași cerere a fost depusă și încheierea de completare din 05 septembrie 2011.

Prin încheierea din 19 septembrie 2011 (Dosar nr. x din 06 septembrie 2011) a F. Buzău - J. Buzău s-a dispus respingerea cererii cu privire la imobilul cu nr. cadastral  (provenit din nr. cadastral de pe hârtie), înscris în cartea funciară a Unității Administrativ Teritorială Mărăcineni (provenită din cartea funciară de pe hârtie), având proprietarii: B. în cotă de XA de sub B.l, B. în cotă de l A de sub B.3, precum și respingerea cererii sub B/4 din cartea funciară (provenită din cartea funciară de pe hârtie) Unitatea Administrativ Teritorială Mărăcineni. Această încheiere nu a fost atacată de părțile interesate.

În finalul actului de acuzare s-a menționat că din materialul probator administrat și având în vedere declarațiile martorilor C. și D., reiese că suma de 10.000 lei indicată în cuprinsul contractului din 12 august 2011, ca reprezentând prețul pentru vânzarea - cumpărarea terenului în litigiu nu s-a predat/încasat, ci a fost menționată în mod fictiv.

Mandantului B. nu i s-a înmânat de către C. nicio sumă de bani, ca reprezentând prețul obținut pentru bunul vândut, obligație ce-i revenea potrivit contractului de mandat.

Tot din declarațiile acestora reiese că notarul public A. nu a avut cunoștință de faptul că prețul stipulat în contract a fost predat/primit, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1), (3) C. pen.

Având în vedere declarațiile celor doi martori dar și împrejurarea că după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, la aceeași dată, D. 1-a împuternicit pe fiul său, prin procura din 12 august 2011 autentificată la același notar A., să vândă cui va crede de cuviință terenul achiziționat prin contractul din 2011, s-a apreciat că în cauză există indicii cu privire la comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și art. 31 C. pen., rap. la art. 289 C. pen., de către C..

Cauza a fost disjunsă și declinată, spre competentă soluționare, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea efectuării de cercetări față de C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și art. 31 C. pen., rap. la art. 289 C. pen.

Sentința primei instanțe a fost reformată de Înalta Curte de Casație și Justiție care prin Decizia penală nr. 171/A din data de 13 mai 2015 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 132 din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a dispus condamnarea inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor la pedeapsa de 15.000 lei amendă penală.

Conform art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală (fapta din data de 12 august 2011).

În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală (fapta din data de 05 septembrie 2011).

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. c) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, de 15.000 lei amendă penală.

De asemenea, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 63¹ C. pen. (1969).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Prin aceeași sentință a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiași sentințe.

La adoptarea acestei decizii, instanța supremă a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 22 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. x/42/2013 s-a dispus, în baza art. 396 pct. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei A., notar public, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011, parte vătămată B. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 și 5 septembrie 2011), toate cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

S-a luat act că partea vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor, respectiv, contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 2011 și încheierea de completare din 5 septembrie 2011 și repunerea părților în situația anterioară.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. x/P/2012 din 09 aprilie 2013, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A., notar public, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și fals intelectual, prev. de art. 246 și art. 289 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în exercițiul funcției de notar public a procedat la perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentificat din 12 august 2011 încheiat de B., în calitate de vânzător prin mandatarul său C. și D., în calitate de cumpărător, fără a fi în posesia extrasului de Carte Funciară, din care reieșea că proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării nu era de acord cu înstrăinarea lui, încălcând prevederile legale.

În actul se sesizare s-a mai reținut că inculpata a comis și două infracțiuni de fals intelectual, în condițiile în care în contractul de vânzare cumpărare a menționat nereal că terenul nu este afectat de sarcini, conform extrasului de carte funciară din data de 11 august 2011, deși la acea dată nu i se comunicase extrasul. Totodată, la data de 05 septembrie 2011 a întocmit și autentificat încheierea de completare a contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 prin inserarea notării din extrasul de Carte Funciară, primit ulterior. A consemnat însă că decizia emiterii încheierii s-a făcut la sesizarea lui C. căruia i s-ar fi eliberat două exemplare.

Pe parcursul cercetării judecătorești, au fost readministrate probele cu martori, au fost audiate partea vătămată și inculpata și s-au solicitat relații de la diverse instituții.

Cu ocazia soluționării cauzei, judecătorul fondului a apreciat cu privire la existența/inexistența extrasului de carte funciară că potrivit adresei din 20 noiembrie 2013 emisă de S. și înaintată instanței, extrasul de carte funciară pentru autentificarea unui act translativ de proprietate nu era - în luna august 2011 - o condiție a validității contractului de vânzare - cumpărare.

Pe de altă parte, la data de 12 august 2011 (data autentificării contractului de vânzare cumpărare din 2011) Cartea Funciară a terenului ce a făcut obiectul vânzării - cumpărării nu avea nicio notare în Partea a III-a, privind sarcinile, așa cum se reține în rechizitoriu prin expresia „fără a fi în posesia extrasului de Carte Funciară pentru autentificare, din care reieșea că proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării nu este de acord cu vânzarea lui”.

În atare situație, notarul public s-a asigurat că sunt îndeplinite cerințele legii civile și anume că există consimțământul părților, că acestea au capacitate de exercițiu, că bunul ce urmează a fi vândut se află în circuitul civil în momentul încheierii contractului, că este determinat, licit și posibil, că se află în proprietatea vânzătorului, iar prețul este sincer și serios.

Sub acest aspect, s-a reținut că notarul public a solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare, dar neprimindu-l în termenul stabilit, a perfectat actul conform planificării, nu înainte de a primi garanția de la proprietar prin mandatarul său că terenul nu are impedimente la vânzare, de a i se prezenta un extras de carte funciară pentru autentificare pentru același teren eliberat în anul anterior, care confirma garanțiile date și de a se informa și a primi informații de la F. Buzău, cu referire la inexistența notării unor sarcini (în acest sens a se vedea listingul convorbirilor telefonice din data de 11 august 2011).

Mai mult decât atât, notarul public s-a asigurat că procura specială dată de B. lui C. nu a fost revocată.

Tot sub acest aspect, a avut în vedere și dispozițiile art. 1557 C. civ. anterior, care prevedeau că „e valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atâta timp cât nu cunoaște moartea lui sau existența uneia din cauzele ce desființează mandatul”. Aceeași dispoziție o regăsim și în art. 2036 din N.C.C., în care se statuează că „tot ceea ce mandatarul a făcut în numele mandantului este socotit valabil făcut în executarea acestuia”.

Ca atare, în opinia judecătorului fondului legea nu prevedea ca notarul să dețină fizic extrasul de carte funciară, ci doar că trebuie să se informeze și să țină cont de mențiunile din cartea funciară.

Mai mult decât atât, în art. 4 din Protocolul nr. 1404/2010, publicat în M. Of. nr. 475/2010 se precizează că notarii pot obține informații despre mențiunile din Cartea Funciară, prin orice mod de informare. În măsura în care notarul s-a informat (solicitarea extrasului și relațiile telefonice au rol de informare) și nu există nicio mențiune - așa cum este cazul în speță - este evident că nu a îndeplinit defectuos actul respectiv. De altfel, potrivit art. 4 din Protocolul mai sus menționat, dar și în conformitate cu dispozițiile Legilor nr. 36/1995 și nr. 7/1996, notarul are dreptul să solicite informații de această natură prin orice mijloace, ceea ce în speță s-a și făcut.

În concluzie, a apreciat că, contractul de vânzare - cumpărare s-a încheiat fără a exista fizic extrasul de Carte Funciară; notarul public și-a îndeplinit obligația de informare și la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nu exista nicio mențiune în Cartea Funciară, deși trebuia să existe, fiind expirat termenul pentru soluționarea cererii de eliberare a extrasului pentru autentificare.

În legătură cu notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare și revocarea mandatului, judecătorul fondului a reținut următoarele:

Cât privește notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare, în considerarea celor menționate la Punctul I, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, instanța de fond a apreciat că nu exista nicio mențiune în Cartea Funciară cu privire la notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare, deoarece legea nici nu o prevedea.

Astfel, a reținut că art. 19 (1) și nu art. 11/2 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 indicat în mod eronat în rechizitoriu ca și cadru legal ce definește noțiunea de sarcină, deși reglementează procedura efectuării lucrărilor de cadastru, enumeră exhaustiv sarcinile care se notează în Partea a III-a (C/1) a Cărții Funciare a unui imobil și anume: dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosință, abitație, servituțile în sarcina fondului aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani; faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte; sechestrul, urmărirea imobilului și a veniturilor sale și orice modificări, îndreptări sau inserări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.

Ca atare, a apreciat că nu există nicio mențiune despre notarea ca sarcină a unei interdicții de înstrăinare.

Prin intrarea în vigoare la data de 01 octombrie 2011 a N.C.C., se adaugă alte 23 de situații juridice, supuse notării în Cartea Funciară (a se vedea în acest sens art. 902 și 903 C. civ.), reținând faptul că în art. 902 alin. (2) din N.C.C. se statuează că „sunt supuse notării în Cartea Funciară (…) pct. 8 „Interdicția convențională de înstrăinare sau degrevare a unui drept înscris”.

Astfel, s-a constatat astfel, că și în această situație, interdicția de înstrăinare trebuie să facă în mod obligatoriu obiectul unei convenții bilaterale ori multilaterale de voință iar printr-o interpretare „per a contrario, declarația notarială din 11 august 2011 - act juridic unilateral ce consemnează voința generică a proprietarului de a nu vinde - nu constituie o sarcină ce poate fi notată în Cartea Funciară.

A mai subliniat faptul că înscrierile în Cartea Funciară au ca efect opozabilitatea față de terți, iar nu limitarea dreptului de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil. În speță, proprietara își indisponibilizează bunul imobil prin propria voință, exprimată în mod unilateral, aparent fără un scop anume, punându-se în situația de a-și interzice sie însăși înstrăinarea bunului.

Conform doctrinei și practicii notariale, valabilitatea inalienabilității sau indisponibilizării convenționale este condiționată de justificarea unui interes serios și legitim, aspecte ce nu reies din declarația notarială a părții vătămate, în caz contrar, adică în lipsa oricăreia din aceste cerințe, stipularea unei interdicții de înstrăinare poate fi considerată nulă de instanța de judecată pentru obiect ilicit (art. 5 și art. 963 C. civ. anterior) efect ce nu poate fi acoperit nici atunci când interdicția a fost notată în Cartea Funciară.

Referitor la revocarea mandatului, a constatat că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului de 3.700 mp era aceea a revocării exprese sau tacite a procurii speciale, dată lui C. de B. și care să fie și adusă la cunoștința mandatarului, or, nici până la data pronunțării nu a operat o astfel de revocare a procurii și cu atât mai puțin să fie adusă la cunoștința mandatarului.

De altfel, pe întreg parcursul procesului penal, partea vătămată B. a manifestat o poziție pasivă față de această cauză - la urmărirea penală nu a fost audiată, iar în instanță a fost audiată la penultimul termen de judecată, deși au fost acordate în acest sens, nenumărate termene. Pe de altă parte, plângerea penală a fost formulată după câteva luni.

În acest context, a apreciat că nu poate fi acceptată ipoteza susținută de acuzare, că declarația notarială din 11 august 2011 constituie o revocare a mandatului, deoarece revocarea mandatului - presupune o procedură de urmat, finalizată cu înscrierea revocării într-un registru special.

Pentru aceste considerente a apreciat că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, interdicția de vânzare - cumpărare nu reprezenta o sarcină ce trebuia notată în Cartea Funciară și revocarea procurii nu s-a efectuat până la data pronunțării.

În legătură cu aspectele invocate de inculpată în apărare, privind calitatea de funcționar public sau funcționar a notarului public, în considerarea incriminării din art. 246 C. pen., în urma realizării unei analize teoretice a elementelor constitutive, în concluzie, a reținut că, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, notarul public s-a abătut în parte de la prevederile disp. art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, art. 70 din Ordinul nr. 70 C/1995 și pct. II din Ordinul nr. 309/2010 ale Ministrului Justiției, deoarece a răspuns cerinței legale de a solicita extrasul de Carte Funciară pentru autentificare, dar neprimindu-l în termen a procedat la autentificarea contractului. Astfel, s-a apreciat că această abatere nu invalidează contractul de vânzare - cumpărare, deoarece în conținutul lui a consemnat un adevăr și, anume, că la data autentificării bunul vândut nu era ipotecat,sechestrat sau gajat și nu era afectat de sarcini.

Totodată, s-a apreciat că sub aspectul laturii subiective, fapta trebuie comisă cu intenție directă sau indirectă în momentul perfectării actului, iar în contextul probator administrat, trimiterea pentru obținerea extrasului de Carte Funciară, dar și informarea cu privire la situația juridică a terenului conduc la concluzia că, inculpata nu a avut reprezentarea comiterii unei fapte penale.

Mai mult decât atât, s-a reținut că A. nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al raportării inexistenței sarcinilor la un extras de Carte Funciară neprimit și nu a acceptat rezultatul socialmente periculos.

Prin urmare, autentificarea contractului de vânzare - cumpărare de către notarul public A., care avut convingerea că extrasul de carte funciară ce va fi primit ulterior, nu va reda o altă situație - împrejurări care nu au fost puse sub semnul întrebării nici de vânzător prin mandatar și nici de cumpărător - reprezintă o faptă dar care nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.).

Referitor la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) din V.C.P., pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, a reținut că potrivit acestui text de lege „ falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual.

Analizând din punct de vedere juridic elementele ce caracterizează latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut că mențiunile din încheierea de completare din 05 septembrie 2011, constând în consemnarea, că actul s-a întocmit la sesizarea lui C., pe de o parte, iar, pe de altă parte, că pentru C. s-au eliberat două exemplare, nu sunt esențiale și producătoare de consecințe juridice, deoarece nu alterează substanța/esența înscrisului.

Cu alte cuvinte, cerința legii este în sensul că faptele sau împrejurările atestate în mod mincinos, precum și faptele sau împrejurările ce nu au fost inserate în cuprinsul actului, trebuie să fie apte prin ele însele sau prin modul în care se repercutează asupra conținutului actului în ansamblul său și să genereze efecte de drept.

În acest sens, urmează a se observa că C. a declarat în fața instanței că și-a dat acordul, fiind citat în acest scop la biroul notarial.

Mai mult decât atât, mențiunea din finalul încheierii în sensul că din cele patru exemplare, două s-au eliberat părții, nu este de natură a afecta conținutul actului și a genera efecte de drept.

În concluzie, a reținut că vinovăția sub forma intenției - directe sau indirecte - este exclusă și în cazul acestei fapte considerată a fi infracțiunea prev. de art. 289 din V.C.P., și în această situație, a apreciat că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 396 pct. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., faptă din data de 12 august 2011 (parte vătămată B.) și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (două fapte din datele de 12 august 2011 și 5 septembrie 2011).

În ceea ce privește latura civilă, s-a luat act că partea vătămată B., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Deși a apreciat că faptele săvârșite de A. nu sunt de natură penală, iar în cauză nu există constituire de parte civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 580 rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. prima instanță a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 2011 și încheierea de completare din 5 septembrie 2011 și repunerea părților în situația anterioară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat desființarea sentinței și condamnarea inculpatei A. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (1968), având în vedere că în calitate de notar public, prin încălcarea dispozițiilor legale, a atestat în cuprinsul actului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 a imobilului - teren intravilan în suprafață de 3.681 mp suprafață măsurată, cu nr. C.F. din 11 martie 2010, în mod nereal, faptul că vânzătoarea B. o garantează pe cumpărătoare împotriva viciilor ascunse sau aparente, a oricărei evicțiuni totale sau parțiale, precum și faptul că bunurile vândute nu sunt vândute sau ipotecate, sechestrate sau gajate și sunt libere de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011, extras care nu era comunicat notarului public la data perfectării contractului. Ulterior, după primirea extrasului de carte funciară, constatând că era notată o sarcină - interdicția de vânzare conform declarației notariale din 11 august 2011, inculpata pentru a da aparență de legalitate contractului de vânzare cumpărare autentificat deja, prin încheierea din 5 septembrie 2011, a dispus completarea contractului cu date nereale, în sensul că reprezentarea vânzătoarei s-a realizat de către C., în baza procurii din 24 august 2010 nerevocată, conform certificatului din 11 august 2011.

Or, din probele administrate în cauză, inclusiv declarația lui C., nu rezultă că acesta a formulat o astfel de cerere, mai mult, încheierea de completare a fost depusă la Primăria com. Mărăcineni în luna februarie 2013.

Parchetul a criticat sentința și sub aspectul greșitei achitări a inculpatei A. pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (1968), având în vedere că din probele administrate rezultă fără echivoc că, în calitate de notar public, a consemnat date nereale în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, privind împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării nu era afectat de sarcini, în condițiile în care nu era în posesia extrasului de carte funciară și exista o interdicție de vânzare și, ulterior, în cuprinsul încheierii din 2011, dată în completare la contractul de vânzare-cumpărare, a consemnat, în mod nereal, că actul a fost întocmit la sesizarea lui C., care o reprezenta pe vânzătoare în baza unei procuri autentificate și nerevocate.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpatei pentru infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual (2 fapte), în considerarea dispozițiilor C. pen. anterior, ca fiind lege penală mai favorabilă, la o pedeapsă neprivativă de liberate - suspendare condiționată -, anularea celor două acte respectiv, contractul de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 și încheierea de completare din data 5 septembrie 2011.

Inculpata A. a criticat sentința sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, în sensul că în mod greșit, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, conform dispozițiilor art. 580 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., anularea contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 și a încheierii de completare din data 5 septembrie 2011, în condițiile în care a constatat că partea vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 octombrie 2014 sub nr. x/42/2013, fiind fixat prim termen de judecată, în apel, la data de 3 decembrie 2014.

La primul termen de judecată din data de 3 decembrie 2014, Înalta Curte a pus în vedere inculpatei A. dacă dorește să dea declarații în fața instanței de apel sau înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpata învederând instanței că nu dorește să facă declarații suplimentare în cauză și își menține declarațiile date anterior, poziția sa procesuală fiind consemnată în cuprinsul încheierii.

La același termen de judecată în temeiul art. 420 alin. (4) C. proc. pen. s-a acordat cuvântul părților cu privire la cererile de probatorii iar după deliberare au fost încuviințate cererile de probatorii formulate de parchet și inculpată privind audierea martorilor C., T., N., O. și U., fiind acordat termen la data de 21 ianuarie 2015 când s-a dispus citarea martorilor C., T. și N.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2015 s-a procedat la audierea martorilor C., T. și N., depozițiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei (filele 63-68 d.u.p.), a fost respinsă cererea de probatorii în completare formulată de apărătorul intimatei inculpate A. privind audierea martorului V., ca nefiind utilă soluționării cauzei în raport de teza probatorie invocată și cererea de solicitare a înregistrării audio, a ședinței de judecată, de la Curtea de Apel Ploiești, de la termenul când s-a realizat audierea martorului V., pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de la acea dată.

La termenul din data de 4 martie 2015 s-a procedat la audierea martorilor O. și U., declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei (filele 81-84 d.u.p.), fiind acordat termen pentru dezbaterile pe fond la data de 15 aprilie 2015, fiind amânată pronunțarea succesiv la datele de 29 aprilie 2015 și 13 mai 2015.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata A., prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că este fondat apelul Parchetului și nefondat apelul declarat de inculpată, reținând următoarele:

Referitor la criticile formulate de Parchet, Înalta Curte a apreciat că sunt întemeiate având în vedere că prima instanță a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză și, pe cale de consecință, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual (2 fapte) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a reținut că deși prima instanță a reținut aceiași situație de fapt ca și cea care a fundamentat actul de acuzare, respectiv, că în calitate de notar public, la data de 12 august 2011, inculpata A. a procedat la perfectarea actului de vânzare cumpărare autentificat din 2011 încheiat între C., mandatar al vânzătoarei B. și D., în calitate de cumpărător, fără a avea extrasul de carte funciară, în mod eronat a reținut, în baza adresei din 20 noiembrie 2013 comunicată de S., că obținerea extrasului de carte funciară nu era o condiție pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare și că notarul s-a asigurat că sunt îndeplinite cerințele legii civile-consimțământul părților - și, având în vedere informațiile primite de la F. Buzău, a reținut că nu sunt notate sarcini în C.F. în legătură cu imobilul ce face obiectul tranzacției precum și împrejurarea că procura specială dată de vânzătoarea B. mandatarului, nu a fost revocată.

Mai mult, judecătorul fondului a reținut că prin declarația notarială din 11 august 2011 este consemnată voința generică a proprietarului de a nu vinde și nu constituie o sarcină care se impunea a fi înscrisă în cartea funciară, motivat de faptul că înscrierile în cartea funciară au ca efect opozabilitatea față de terți și nu limitarea dreptului de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil.

Înalta Curte a constatat că numita B. a dobândit terenul arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate - 3.700 mp), situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în C.F., potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, în baza sentinței civile nr. 7646 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Buzău (Dosar nr. x/200/2008) și a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 11 martie 2010, prin care C. i-a vândut cota sa indiviză de ½, obținută prin sentința civilă susmenționată, în scopul reîntregirii proprietății.

După dobândirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, prin procura specială de vânzare autentificată din 24 august 2010 la B.N.P., K., numita B. l-a mandatat pe C., concubinul său la acea dată, să vândă în condițiile cele mai favorabile și cui va crede de cuviință terenul în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (3.700 mp conform actului de proprietate), mandat special de care C. a uzat abia după ce relația de concubinaj dintre cei doi a încetat (în cursul anului 2011).

În acest context, la data de 10 august 2011 C. s-a prezentat la B.N.P., A. pentru a obține informații privind actele necesare realizării perfectării contractului de vânzarea asupra terenului, pe care intenționa să-l vândă, în baza procurii speciale de vânzare, numitei D., mama sa. După ce inculpata A. i-a comunicat care sunt actele necesare pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, a doua zi, martorul C. a prezentat actele în completare cerute de inculpată, care i-a solicitat să revină la data de 12 august 2011, împreună cu mama sa, pentru încheierea contractului.

La data de 11 august 2011, inculpata A., a emis două adrese, una către L. pentru a verifica dacă nu s-a realizat o revocare a procurii speciale de vânzare autentificată din 2010 și a constatat că nu există niciun act juridic de revocare, potrivit certificatului din 11 august 2011 al L. (fila 264 d.u.p.) și una către F. Buzău prin care a solicitat emiterea unui extras de carte funciară, pentru autentificare, referitor la terenul ce urma să facă obiectul contractului de vânzare cumpărare.

În legătură cu solicitarea de eliberare a extrasului de carte funciară, din actele și lucrările dosarului rezultă că, cererea inculpatei a fost înregistrată la F. Buzău din 11 august 2011, ora 11:12, conform fișei de borderou și istoricului acțiunilor din Registrul general de intrare (filele 56, 88 d.u.p.), termenul fixat pentru comunicarea extrasului fiind fixat automat, la data de 16 august 2011.

S-a mai reținut, tot în baza probatoriului administrat, că în aceeași zi, din 11 august 2011, orele 11:08, a fost înregistrată și cererea formulată de B. de notare a declarației notariale din 11 august 2011 emisă de B.N.P.A., M., prin care s-a notat interdicția de înstrăinare a imobilului prin mandatar, sub C/1 din cartea funciară (provenită din C.F. pe hârtie) Unitatea Administrativ Teritorială Mărăcineni, pentru care s-a fixat termen automat de rezolvare, tot în sistem informatic, data de 17 august 2011. Demersul de notare a acestei interdicții de vânzare a numitei B. fiind determinat de încetarea relației de concubinaj cu C. și aflarea de către partea vătămată a activităților întreprinse de C. pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Relevantă în acest sens este declarația notarului public P. (filele 322-323 d.u.p. și fila 94 dos. instanță) care a arătat că la data de 11 august 2011, s-a prezentat la biroul său notarial numita B. pentru revocarea unei procuri speciale de vânzare pe care nu o avea la ea și nici nu a putut oferi informații privind numărul și data autentificării ei, ci doar a precizat numele notarului public care a întocmit-o, cu referire la K., împrejurarea în care s-a notat declarația notarială a lui B. de interdicție a înstrăinării imobilului (din 11 august 2011).

De asemenea, partea vătămată B. a arătat în declarațiile date (fila 8 d.u.p. și fila 228 dosar instanță), că a dorit să revoce procura specială de vânzare dată lui C. însă B.N.P., unde a autentificat-o era închis, fiind perioada concediilor (adresa din 8 noiembrie 2012 a B.N.P., K., fila 173 d.u.p.), astfel că s-a prezentat la B.N.P.A., M. pentru întocmirea declarației notariale în legătură cu instituirea interdicției de înstrăinare și depunerea acestei declarații notariale autentificate la F. Buzău pentru notarea în cartea funciară, în scopul împiedicării înstrăinării vânzării(filele 12-13 și 40 d.u.p.).

După înregistrarea cererii formulate de inculpată la F. Buzău, lucrarea a fost repartizată spre soluționare martorei T., asistent registrator care după efectuarea verificărilor necesare a constatat că sistemul informatic nu îi permite procesarea cererii, întrucât pe flux exista în lucru o altă cerere înregistrată, cu privire la același imobil (nr. cadastral și carte funciară), împrejurare în care s-a procedat la decalarea termenelor de soluționare, cererea inculpatei fiind soluționată la data de 17 august 2011 iar cea a părții vătămate la data de 16 august 2011, astfel cum rezultă din registrul general de intrare electronic și centralizatorul zilnic al F. Buzău, eliberarea extrasului de carte funciară către biroul notarial al inculpatei fiind realizat la data de 18 noiembrie 2011 (fila 88 d.u.p.).

În aceste împrejurări, cu ocazia soluționării cererii numitei B., registratorul desemnat cu soluționarea lucrării, martora N., a apreciat în baza cererii, actelor depuse și verificărilor efectuate de asistentul registrator, O., că se impune notarea în cartea funciară, fila III, a declarației notariale autentificate din 11 august 2011 emisă de B.N.P.A., M. privind interdicția de înstrăinare a imobilului, prin mandatar, C/1 din cartea funciară (provenită din C.F. pe hârtie) Unitatea Administrativ Teritorială Mărăcineni, sens în care, a dispus admiterea cererii numitei B. prin încheierea din data de 16 august 2011 (filele 67-68 dos. apel și fila 39 d.u.p.). Împrejurarea relevată de inculpată că la momentul admiterii cererii de notare de către registratorul N. nu exista niciun referat întocmit de asistentul registrator nu are relevanță sub aspectul valabilității notării interdicției în carte funciară în contextul în care împotriva acestei încheieri nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege. În acest sens prezintă relevanță și depozițiile martorei X. (fila 95 dos. fond și filele 376-377 d.u.p.) care a arătat că nu era necesar întocmirea unui referat de către asistentul registrator pentru respingerea unei cereri, dar nici nu era interzis.

Prin urmare, la data de 17 noiembrie 2011, când s-a soluționat cererea formulată de inculpata A. având ca obiect eliberarea extrasului de carte funciară asupra aceluiași imobil, exista în lucru cererea părții vătămate B. de notare a interdicției de înstrăinare a bunului ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare, aspect de care inculpata A. nu a luat cunoștință la data de 12 august 2011, întrucât cererea sa nu a fost soluționată, potrivit centralizatorului de la F. Buzău unde este menționată data de 18 august 2011 (fila 57 d.u.p.) și nici nu a primit relații de la F. Buzău prin alte modalități de comunicare (telefon, fax), împrejurare în care, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a procedat la încheierea și autentificarea contractului de vânzare cumpărare a imobilului susmenționat (din 12 august 2011), deși nu avea extrasul de carte funciară al terenului ce forma obiectul vânzării.

Apărarea inculpatei A. că i s-ar fi comunicat telefonic de angajații F. Buzău, la data de 12 august 2011, relații în legătură cu situația imobilului pentru care a solicitat eliberarea extrasului de carte funciară în sensul că nu este grevat de sarcini, nu poate fi primită, în contextul în care, potrivit probelor administrate rezultă că cererea acesteia nu a fost lucrată în sistemul informatic întrucât exista pe flux o cerere anterioară cu privire la același imobil, cerere care s-a dovedit a fi formulată de B. pentru înscrierea interdicției de vânzare în baza declarație notariale autentificate de acesta la B.N.P.A., M.

De asemenea, împrejurarea că F. Buzău nu oferea informații prin telefon cu privire la situația imobilelor pentru care s-au formulat cereri pentru eliberarea extraselor de carte funciară este confirmată și de angajații acestei instituții, respectiv, martorii T. (filele 382-386 d.u.p., filele 96-97 dos. instanță fond, filele 65-66 dos. instanță apel), N. (fila 98 dos. fond, filele 67-68 dos. apel și filele 395-397 d.u.p.) și O. (fila 119 dos. fond, filele 83-84 dos. apel și filele 378-381 d.u.p.) care au arătat în mod constant în depozițiile lor, că după înregistrarea cererilor având ca obiect obținerea extrasului de carte funciară sau înscrierea unei interdicții, acestea erau repartizate la un asistent registrator care efectua verificarea actelor ce însoțeau cererea și situația imobilului, după care prezenta lucrarea unui referent care decidea cu privire la modalitatea de soluționare a cererilor. Toții martorii au confirmat faptul că datorită volumului mare de lucru erau întârzieri în soluționarea lucrărilor, însă nu se dădeau informații prin telefon cu privire la modalitatea de soluționare ci numai în legătură cu stadiul soluționării lucrărilor.

Relevantă sub acest aspect este și depoziția martorei Șerboiu Paraschiva (fila 92 dos. fond) care a arătat că a depus cererea de eliberarea a extrasului de carte funciară formulată de notarul public A., la F. Buzău, la data de 11 august 2011, împreună cu borderoul, iar la data de 12 august 2011 când s-a prezentat pentru ridicarea extrasului i s-a comunicat că lucrarea nu a fost soluționată, sens în care a informat-o pe A. Aceasta a luat legătura telefonic cu cei de la F. pentru a i se comunica situația cererii. Prin urmare, niciunul dintre martorii audiați nu confirmă susținerea inculpatei că angajații F. Buzău i-ar fi comunicat telefonic situația juridică a terenului ci doar stadiul soluționării cererii.

Contrar celor reținute de instanța de fond și susținute de apărare în legătură cu împrejurarea că notarul public nu avea obligația de a deține extrasul de carte funciară la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare ci doar obligația de a se informa cu privire la situația juridică a imobilului, Înalta Curte a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României nr. 201 din 3 martie 2010, în vigoare la momentul încheierii și autentificării contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 și a art. IV „Atribuții ce revin S. și notarilor publici” din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între E. și S. privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, notarul public avea obligația legală ca la momentul autentificării actului prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, să solicite un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini, iar pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu putea efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.

În același sens sunt și prevederile art. 4 pct. 2 din Protocolul de Colaborare nr. 429312/1404 din 26 aprilie 2010 încheiat între E. și S. privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, cu aplicabilitate din 21 octombrie 2010, în sensul că, autentificarea actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare se face numai după obținerea extrasului de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, a certificatului de sarcini și a documentației cadastrale, contrar celor reținute de judecătorul fondului care a apreciat că la autentificarea actului de vânzare cumpărare nu era necesar obținerea extrasului de carte funciară ci exista doar obligația notarului public de a se informa cu privire la situația imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare cumpărare.

Mai mult, chiar în interpretarea dată de instanța de fond și susținută de apărare privind existența doar a obligației de informare a notarului public în legătură cu situația imobilului ce urma să facă obiectului contractului de vânzare cumpărare, întemeiate pe dispozițiile art. 3.4. din Ordinul nr. 309/2010, potrivit cărora F. are printre obligații și pe cea de eliberare la cererea notarilor publici extrase sau, după caz, copii ale cărților funciare ori certificate de sarcini, care pot fi transmise între notarul public și birourile de cadastru și publicitate imobiliară prin fax sau prin altă modalitate de comunicare, însă eliberarea extrasului nu va fi condiționată de primirea cererilor în original, care vor fi transmise ulterior, s-a constatat că din probele administrate în cauză și expuse pe larg în cele ce preced, nu rezultă că inculpata A. s-a informat cu privire la situația juridică a terenului ci doar a solicitat informații de la F. Buzău în legătură cu stadiul soluționării cererii de eliberare a extrasului de carte funciară.

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor normative enunțate rezultă în mod clar obligația inculpatei A., ca în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau, în calitate de notar public, să solicite, la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare a imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3.700 mp), situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în C.F., potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009-un extras de carte funciară. Obligația existenței unui extras de carte de funciară la momentul perfectării și autentificării contractului de vânzare cumpărare nu a fost îndeplinită de către inculpată fapt ce a condus la îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea activităților de serviciu, după cum nu s-a putut dovedi nici împrejurarea că au fost obținute relații prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare de la F. Buzău cu privire la situația juridică a imobilului ce forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, nu a putut fi primită nici apărarea inculpatei în sensul că a procedat la încheierea contractului de vânzare cumpărare la data de 12 august 2011 urmare insistențelor lui C. care a și asigurat-o că nu este niciun impediment la vânzare, în contextul în care chiar martorul a arătat în mod constant în depozițiile sale, că a fost programat la data de 12 august 2011 pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare de către notarul A. iar, după ce s-a prezentat, contractul era deja întocmit de aceasta din urmă, fiind doar semnat de către părți, după cum, a relatat și faptul că nu cunoștea nimic în legătură cu împrejurarea că ar fi fost necesar un extras de carte funciară, aceste aspecte fiind confirmate și de martorele D. și Z.

De altfel, împrejurarea invocată de inculpată în apărare nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii obligației care îi revenea în calitate de notar public la momentul autentificării actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare de a obține extrasul de carte funciară pentru autentificare, prin urmare, nerespectarea obligației impuse de lege și autentificarea contractului de vânzare cumpărare din 2011, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a unui act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. Mai mult, prin modalitatea în care a acționat, A. a nesocotit dispozițiile legale care reglementează activitatea notarilor publici - art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 -, care instituie în sarcina notarului public obligația de a desluși raporturile reale între părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, de a verifica dacă intenția părților este de face tranzacția și cunosc efectele actelor întocmite precum și dacă scopul pe care-l urmăresc este în conformitate cu legea, or, în contextul în care exista notată o interdicție de vânzare din partea proprietarului bunului imobil pe care martorul C. îl reprezenta în baza unei procuri speciale, aspect ce putea fi verificat de către notar doar la primirea extrasului de carte funciară, este evident că, prin autentificarea contractului de vânzare cumpărare în lipsa extrasului de carte funciară și-a îndeplinit în mod defectuos obligația de verifica voința părților.

În ceea ce privește susținerea apărării privind notarea în mod eronat în cartea funciară a interdicției de vânzare, argument însușit și de judecătorul fondului, Înalta Curte a constatat că notarea în cartea funciară a unei clauze de inalienabilitate exista și în vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres și în N.C.C. (art. 902 alin. (1) și art. 881 alin. (1) teza a II-a) și, spre deosebire de înscrierea provizorie și intabulare care au ca obiect drepturi reale imobiliare, reprezintă înscrierea ce are ca obiect și alte drepturi decât cele tabulare, în sensul că obiectul notării îl pot constitui și alte drepturi decât cele tabulare, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilul și ea poate fi înscrisă în cartea funciară numai în cazurile ordonate de lege, având ca efect opozabilitatea față de terți și numai în mod excepțional, efectul doar de informare. De asemenea, art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), definea obiectul notării ca fiind actele și faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, acestea puteau fi înscrise în cartea funciară la cerere, cu efect de opozabilitate pentru terțe persoane.

Totodată, în conținutul dispozițiilor art. 141 pct. 5 din Legea nr. 7/1996 (art. 19 pct. 1. B lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată) și art. 142 pct. 2 din aceiași lege (art. 19 pct. 1. C lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată) printre categoriile de înscrieri în cartea funciară în cuprinsul părții a II-a și a III-a erau menționate și faptele, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile referitoare la celelalte drepturi tabulare. Mai mult, notarea interdicției de vânzare în cartea funciară era prevăzută în mod expres și în conținutul art. 42 alin. (2) lit. h) (interdicția de înstrăinare sau grevare a imobilului, precum și modalitățile interdicției de strămutare sau grevare) din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.049 din 29 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 11 august 2011 (ordin abrogat prin art. 2 lit. a) din 700 din 9 iulie 2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, publicat în M. Of. al României nr. 571 din 31 iulie 2014).

Stabilind limitele și acestui tip de înscriere, în conținutul art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 7/1996 se prevede că, notarea are ca obiect înscrierea drepturilor persoanelor, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, a acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară, prin urmare, instituie condiția existenței unei legături între actul sau faptul ce se solicită a fi notat și imobilul pentru care se solicită efectuarea notării.

În cauză s-a constatat, pe de o parte că, înscrierea interdicției de vânzare a fost făcută în baza unor dispoziții legale expres prevăzute de lege, cu efecte de opozabilitate față de terți și nu cu efect de informare, pe cale de consecință, dacă notarul public A. ar fi obținut extrasul de carte funciară, ar fi putut constata existența acestei interdicții de vânzare făcute chiar de titularul dreptului de proprietate al imobilului, în baza mențiunilor consemnate în foia a III-a a C.F. (extras) și nu ar fi încheiat/autentificat actul de vânzare cumpărare dintre C., mandatar special, și D., cumpărător, iar pe de altă parte, între demersul făcut de B., proprietarul imobilului, de notare a interdicției de vânzare și imobilul teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3.700 mp), situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în C.F., potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, există o legătură, în sensul că, a interdicția de vânzare a vizat tocmai acest imobil.

Nu se poate aprecia, astfel cum a reținut judecătorul fondului, că prin notarea acestei interdicții de vânzare a terenului în cartea funciară s-a limitat dreptul de dispoziție în sensul inalienabilității sau indisponibilizării bunului imobil chiar de către proprietar care în această modalitate își impune o interdicție de înstrăinare, având în vedere că, legea cadastrului a renunțat la efectul constitutiv al înscrierilor de carte funciară reglementând cu caracter de principiu fundamental, efectul de opozabilitate în materia publicității imobiliare, iar prin notarea interdicției de vânzare nu s-a instituit în cauză o interdicție de vânzare pentru proprietar ci o interdicție de vânzare pentru cel ce era împuternicit în baza procurii speciale să efectueze vânzarea imobilului, în împrejurările faptice descrise anterior (timpul scurt de la momentul aflării de către B. a demersurilor efectuate de C., fostul concubin, de a înstrăina terenul în baza procurii speciale de vânzare, fapt ce nu i-a mai permis proprietarului imobilului să revoce procura respectivă în timp util și să-l încunoștințeze despre revocarea mandatului). Prin urmare, notarea interdicției de vânzare reprezenta voința de proprietarului bunului imobil de a nu mai permite ca vânzarea terenului să se realizeze de către martorul C., în respectarea principiului disponibilității recunoscut proprietarului bunului, fără a considera că prin acesta s-a instituit o interdicție de vânzare chiar pentru B.

Ca atare, Înalta Curte nu a putut primi nici susținerea instanței de fond în legătură cu împrejurarea că singura modalitate de a împiedica vânzarea terenului în suprafață de 3.700 mp era de aceea de revocare expresă sau tacită a procurii speciale dată lui C. de către B. și care trebuia adusă la cunoștința mandatarului, având în vedere, pe de o parte, argumentele expuse în cele ce preced cu privire la posibilitatea notării în cartea funciară a interdicției de vânzare, iar pe de altă parte, efectele notării în cartea funciară a acestei interdicții de vânzare și scopul instituirii ei de către titularul dreptului de proprietate, de a împiedica vânzarea terenului până la revocarea de către mandant a procurii speciale de vânzare.

Această apreciere este susținută, contrar celor reținute de prima instanță referitor la pasivitatea părții vătămate, chiar de demersurile realizate de B. care, inițial, a solicitat unui notar revocarea procurii speciale de vânzare însă, întrucât nu avea actul asupra ei a procedat la întocmirea unei declarații notariale de notare a interdicției de înstrăinare a imobilului, pentru care a solicitat notarea în cartea funciară. Ulterior, partea vătămată a făcut demersurile necesare pentru revocarea procurii speciale de vânzare din 24 august 20101, sens în care a și revocat procura dată lui C. la data de 17 august 2011, astfel cum rezultă din declarația notarială autentificată din 2011 la B.N.P.A., K. (fila 9 d.u.p.).

Revenind la activitatea infracțională desfășurată de inculpata A., Înalta Curte a reținut că, după încheierea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 2011 prin care s-a transmis dreptul de proprietate a imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3.700 mp), situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în C.F., potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009, către D., contrar obligației legale cuprinse în prevederile art. art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și pct. II.4 din Ordinul nr. 309/2010, aceasta nu a solicitat înscrierea contractului la F. Buzău, având în vedere că nu i-a fost eliberat extrasul de carte funciară, prin atitudinea sa inculpata făcând dovada că a autentificat un act, îndeplinindu-și astfel, cu știință, în mod defectuos atribuțiile ce îi reveneau în calitate de notar public.

Ulterior, după comunicarea extrasului de carte funciară de către F. Buzău, inculpata pentru a da aparență de legalitate contractului încheiat, a menționat împrejurări nereale în conținutul încheierii de completare cu privire la situația imobilului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, în sensul că, bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de F. Buzău. În acest context, a inserat în încheierea de completare din 5 septembrie 2009 a contractului de vânzare cumpărare, mențiunea că, „(…) bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini cu excepția declarației autentificate din 11 august 2011 de B.N.P., M., conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de F. Buzău (…)” și împrejurarea că această încheiere de completarea a fost dispusă urmare solicitării lui C.

Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că martorul C. a formulat o cerere de completare a contractului de vânzare cumpărare, aspect confirmat și de către martor în depozițiile date în cursul procesului penal, acesta arătând că a fost luat cunoștință de acest act abia în anual 2012, după cum din materialul probator administrat, rezultă că martorul C. nu mai putea formula o astfel de cerere având în vedere că procura specială de vânzare i-a fost revocată prin declarația autentificată din 17 august 2011 de către partea vătămată B. (fila 9 d.u.p.).

Nu a fost acceptată nici ipoteza susținută de apărare că o astfel de completare putea fi realizată și din oficiu de către notarul public care a întocmit actul, având în vedere dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 care stabilesc atât condițiile în care, din oficiu, pot fi îndreptate erorile materiale sau completate actele notariale ce cuprind omisiuni vădite, respectiv, cu acordul părților, acord care a lipsit în cauza de față, cât și aspectele ce pot face obiectul acestor îndreptări/completări, respectiv, acele erori materiale sau omisiuni vădite ce rezultă din conținutul actului și cuprinsul lucrărilor existente la momentul perfectării actului și nu cu referire la aspecte noi ce rezultă din alte lucrări ulteriore acestui moment. Or, în cauză, încheierea de completare a contractului de vânzare cumpărare din 2011 conține referiri la aspecte noi privind situația juridică a imobilului care nu au fost cunoscute la momentul perfectării actului, prin urmare, nu se putea dispune o astfel de completare din oficiu, scopul întocmirii ei de către inculpata A. fiind de a da aparența de legalitate unui act ce cuprindea mențiuni nelegale făcute chiar de către inculpată, în lipsa extrasului de carte funciară, la momentul autentificării contractului.

După întocmirea încheierii de completare, inculpata a depus, la data de 6 septembrie 2011, o cerere la F. Buzău de înscriere în cartea funciară a contractului de vânzare - cumpărare din 12 august 2011 și a încheierii completatoare, înregistrată la F. din 2011, respinsă prin încheierea din 19 septembrie 2011, rămasă definitivă prin necontestare (fila 45 d.u.p.).

În consecință, față de situația de fapt expusă, reținută pe baza declarațiilor martorilor, declarația părții vătămate B., actelor și lucrărilor care au stat la baza întocmirii și autentificării contractului de vânzare cumpărare din 2011 și încheierii de completare a contractului autentificată din 5 septembrie 2009, registrelor, evidențelor în sistem informatic, actelor transmise de F. Buzău, Înalta Curte a constatat că, fapta inculpatei A., care în calitate de notar public, a autentificat la data de 12 august 2011 contractul de vânzare cumpărare din 2011, prin care C. în calitate de mandatar al numitei B. a vândut imobilul - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3.700 mp), situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în C.F., potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009 - numitei D., mama sa, în calitate de cumpărător, în lipsa extrasului de carte funciară, cu nerespectarea dispozițiilor legale și regulamentare, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și cauzând vătămarea intereselor legale ale părții vătămate B., ca urmare a transferării dreptului de proprietate asupra unui imobil asupra căreia partea vătămată a notat în cartea funciară interdicția de vânzare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (1968).

În apărare sa, inculpata A. a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nici sub aspectul laturii obiective nici al laturii subiective, având în vedere că lipsa extrasului de carte funciară nu reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, în contextul în care aceasta a obținut în altă modalitate informații de la F. Buzău în legătură cu situația juridică a terenului iar autentificarea actului de vânzare cumpărare în lipsa acestui extras poate constitui cel mult o neglijență a notarului public în realizarea atribuțiilor ce îi reveneau la momentul autentificării actului.

Referitor la apărările inculpatei sub aspectul lipsei elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în modalitatea normativă reținută prin actul de sesizare-îndeplinirea în mod defectuos a unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu -, Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate, pentru argumentele arătate pe larg la analizarea probatoriului administrat în cauză, astfel că, o reanalizare a acestor elemente nu se mai justifică.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte a reținut că infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. se comite numai cu intenție, directă sau indirectă, iar din materialul probator administrat în cauză, rezultă dincolo de orice îndoială că la data de 12 august 2011, inculpata A., cu știință, a autentificat contractul de vânzare cumpărare din 2011 în lipsa extrasului de carte funciară, acționând cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția indirectă - în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit dar a acceptat posibilitatea producerii lui. Apărarea inculpatei că prin menționarea în cuprinsul actului autentificat a numărului extrasului de carte funciară, se presupune în mod rațional că aceasta a obținut informații prin telefon despre situația juridică a imobilului și doar dintr-o lipsă de diligență echivalentă culpei (culpa levisima) a procedat la întocmirea/autentificarea contractului, fără a aștepta primirea, în formă scrisă, a extrasului de la F. Buzău, nu poate fi primită de către Înalta Curte, în contextul în care numărul menționat în cuprinsul actului este numărul cererii formulate de inculpată pentru eliberarea extrasului, cunoscut de aceasta încă de la momentul înregistrării la F. Buzău, care, într-adevăr, este și numărul lucrării în baza căruia s-a eliberat extrasul de carte funciară, însă la data de 17 august 2011 și nu la data 11 august 2011, astfel cum s-a menționat de către inculpată. Față de aceste considerente, nu poate fi primită nici apărarea formulată, în subsidiar, de inculpată că nu există nici măcar o culpă a inculpatei ci doar o abatere de la normele regulamentare privind activitatea notarială, cu referire la omisiunea obținerii extrasului de carte funciară, care nu ar atrage răspunderea penală.

Urmarea imediată a faptei inculpatei de a autentifica contractul de vânzare cumpărare din 2011 în lipsa extrasului de carte funciară s-a produs, în sensul vătămării intereselor legale ale părții vătămate B. prin transmiterea dreptului de proprietate către martora D., contrar voinței părții vătămate. Totodată, din probele administrate a rezultat că, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de notar, prin autentificarea contractului de vânzare cumpărare, proprietatea imobilului - teren arabil în suprafață totală de 3.681 mp, conform măsurătorii cadastrale (conform actului de proprietate 3.700 mp), situat în extravilanul com. Mărăcineni, jud. Buzău, înscris în C.F., potrivit încheierii din data de 17 aprilie 2009 - a fost transmisă în patrimoniul lui D., cauzând, astfel, o vătămare a intereselor legale a părții vătămate.

În legătură cu infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1968), contrar celor reținute de judecătorul fondului, s-a constatat că, prin atestarea în conținutul contractului de vânzare cumpărare din data de 12 august 2011 a împrejurării că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de F. Buzău, în condițiile în care inculpata nu avea un extras de carte funciară, așa cum rezultă din probele administrate, la acea dată (cererea nici nu a fost soluționată, întrucât în sistemul informatic al F. Buzău figura în lucru o altă cerere cu privire la același imobil, respectiv, cea de notare a interdicției de vânzare formulată de partea vătămată B.), inculpata A. a alterat adevărul prin atestarea unor împrejurări neconforme cu realitatea.

A fost remarcat faptul că în cazul infracțiunii de fals intelectual alterarea adevărului nu privește materialitatea înscrisului în forma și sursa acestuia, ci mențiunile inserate în înscrisul întocmit de funcționarul public competent. În cauză, inculpata A., deși cunoștea obligația ce îi revenea în exercitarea atribuțiilor de serviciu la autentificarea unui contract de vânzare de cumpărare, a menționat în cuprinsul actului împrejurări necorespunzătoare în legătură cu situația terenului ce face obiectul vânzării, în sensul că nu este grevat de sarcini, deși nu avea un extras de carte funciară emis de F. Buzău, împrejurare care ulterior s-a dovedit a fi neconformă cu realitatea, asupra bunului fiind instituită interdicția de vânzare, prin mandatar chiar de către proprietarul terenului, B.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că prin modalitatea în care a acționat, atestând în mod nereal, cu știință, că imobilul nu este grevat de sarcini, inculpat A. a comis fapta cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția directă.

În baza probatoriul administrat, Înalta Curte a mai constatat că prin menționarea în conținutul încheierii de completare din 5 noiembrie 2011 a contractului de vânzare - cumpărare, a împrejurării că actul a fost întocmit la solicitarea lui C., că aspectele completate au fost omise la momentul autentificării actului și a împrejurării că două exemplare ale încheierii au fost remise lui C., în condițiile în care, încheierea de completare a fost efectuată de inculpata A. după primirea extrasului de carte funciară în care era notată interdicția de vânzare a imobilului, instituită de B., aspecte care nu au fost omise la momentul încheierii/autentificării contractului din 2011, întrucât nu exista un extras de carte funciară eliberat de F. Buzău la acea dată, iar martorului C. nu i-au fost înmânate cele două exemplare ale actului, acesta intrând în posesia încheierii de completare abia în anul 2012, potrivit declarației sale, este realizat elementul material al infracțiunii de fals intelectual în forma atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în conținutul încheierii de completare, fiind periclitată încrederea publică acordată unui actului oficial întocmit de către notar și chiar valabilitatea actului.

Argumentele judecătorului fondului că menționarea în cuprinsul încheierii a împrejurării că au fost remise două exemplare martorului C. la momentul autentificării, nu este o împrejurare esențială și producătoare de consecințe juridice, deoarece nu alterează substanța/esența actului nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere că în cazul infracțiunii de fals intelectual nu este prevăzută condiția esențială, ca înscrisul respectiv să fie apt să producă consecințe juridice, prin urmare, atestarea în conținutul actului a unor împrejurări nereale cu privire la situația de fapt ce a condus la întocmirea acelui act este suficientă pentru realizarea elementului material al laturii obiective.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte a reținut că prin modalitatea în care acționat inculpata A. a avut reprezentarea subiectivă a faptei și a comis-o cu forma de vinovăție cerută de lege - intenția directă, inserarea acelor împrejurări neconforme cu realitatea în conținutul încheierii de completare fiind făcute tocmai pentru a da aparență de legalitate unui contract autentificat de inculpată prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de notar public.

Pe cale de consecință, materialul probator administrat, astfel cum a fost analizat pe larg în cele ce preced, a dovedit fără putință de tăgadă, că inculpata A., la data de 12 august 2011, a atestat, în mod nereal, în conținutul contractului de vânzare cumpărare din 2011 împrejurarea că bunurile vândute nu sunt ipotecate, sechestrate sau gajate și nu sunt afectate de sarcini conform extrasului de carte funciară din 11 august 2011 eliberat de F. Buzău, în condițiile în care inculpata nu avea un extras de carte funciară iar, la data de 5 septembrie 2011, a menționat în mod nereal, în conținutul încheierii de completare din 5 noiembrie 2011 a contractului de vânzare - cumpărare, împrejurarea că actul a fost întocmit la solicitarea lui C., că aspectele completate au fost omise la momentul autentificării actului și împrejurarea că două exemplare ale încheierii au fost remise lui C., faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1968).

Stabilind vinovăția inculpatei sub aspectul comiterii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a desființat, în parte sentința penală atacată, și s-a dispus condamnarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual (2 fapte).

Având în vedere că de la data sesizării instanței și până la pronunțarea hotărârii în apel, 13 mai 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a impus o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract ci pe baza unor criterii concrete, referitoare la menținerea incriminării faptelor săvârșite în legea penală nouă și posibilitatea ca aceasta să retroactiveze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul sancționator.

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmarea abrogării unor texte de lege și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

S-a reținut că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (1969) și două infracțiuni, de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), toate aflate în concurs real, art. 33 lit. a) C. pen. (1969), incriminate în continuare în C. pen. în art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 321 C. pen.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, analiza comparativă a normelor de incriminare nu a evidențiat deosebiri esențiale privind conținutul constitutiv al infracțiunii care să atragă incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori formei de vinovăție cerută de lege), textul art. 297 C. pen. eliminând doar cerința ca fapta să fie săvârșită „cu știință” care stabilea doar forma de vinovăție - intenția - în condițiile în care forma de vinovăție a infracțiunilor este instituită de dispozițiile art. 16 alin. (6) C. pen. „fapta constând într-a acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție iar fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres”, prin urmare, legea nouă nu va retroactiva sub acest aspect.

În ceea ce privește regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatei, s-a constatat că sub aspectul limitelor speciale de pedeapsă, în noua reglementare minimul special a fost majorat de la 6 luni la 2 ani închisoare iar maximul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 3 ani la 7 ani închisoare, corelativ fiind stabilită aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, astfel că lege nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

În ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual, s-a constatat că textul art. 321 C. pen. în esență reia textul art. 289 C. pen., singura modificare o reprezintă referirea la un „funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu” - persoană care poate întocmi un înscris oficial, precizarea fiind făcută pentru a înlătura deficiența din reglementare unde se menționa doar „funcționar” deși, în considerarea art. 150 alin. (2) C. pen. (1968), doar funcționarul public putea întocmi un înscris oficial, ca atare, lege nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

Sub aspect sancționator, s-a constatat că în noua reglementare minimul special al pedepsei închisorii a fost majorat de la 6 luni la 1 an închisoare, prin urmare, legea penală mai favorabilă este tot lege penală anterioară.

Înalta Curtea a avut în vedere, totodată, în aprecierea legii penale mai favorabile și faptul că cele trei fapte au fost comise în concurs real, iar potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. care prevăd că în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (în vechea reglementare potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., în cazul concursului se aplica pedeapsa cea mai grea, iar aplicarea sporului în cuantum de până la 5 ani era facultativă), astfel, legea nouă nu va retroactiva întrucât s-ar putea ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante mai mari inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei, Înalta Curte, reținând vinovăția acesteia în comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual (2 fapte) pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și, în considerarea argumentelor care au determinat stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind C. pen. anterior, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv, dispozițiile părții generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (din legea specială și C. pen.), scopul urmărit și consecințele activității infracționale dar și datele ce caracterizează persoana inculpatei precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acesteia.

La aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracțiunilor comise de către inculpata A., Înalta Curte nu s-a raportat doar la natura acestora, ci a avut în vedere modalitatea desfășurării activității infracționale (autentificarea unui contract de vânzare cumpărare fără existența unui extras de carte funciară, atestând în mod nereal în conținutul acestuia că bunul ce face obiectul vânzării este liber de sarcini, urmată de întocmirea unei încheieri de completare a contractului după primirea extrasului de carte funciară și în care se menționa notarea interdicție de vânzare a imobilului la cererea proprietarului bunului, pentru a da aparență de legalitate contractului de vânzarea cumpărare, atestarea în mod nereal în conținutul acestei încheieri a împrejurărilor întocmirii acestui din urmă act cu referire la persoana care a solicitat întocmirea lui, omisiunile de la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare și nu în ultimul rând remiterea exemplarelor către solicitant), care prezintă elementele constitutive ale mai multor infracțiuni (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual-2 fapte), aflate în concurs real, modalitatea concretă în care acesta a acționat(după realizarea acestor activități ilicite a transmis cu întârziere la oficiul de cadastru și către Primăria Mărăcineni actele translative de proprietate pentru înscrierea în evidențele cadastrale și ale unității administrativ teritoriale locale), precum și urmarea produsă prin săvârșirea faptelor, prin care au fost afectate relațiile sociale privind corectitudinea celor care întocmesc acte oficiale, prestigiul instituției publice din care face parte și inculpata.

Deși, inculpata A. nu a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și constatate de instanța de control judiciar în baza probatoriului administrat, analizând circumstanțele personale ale acesteia cu referire la lipsa antecedentelor penale, cariera profesională îndelungată astfel cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei (peste 25 ani desfășurând activități de avocat și notar), conduita bună în cadrul comunității din care face parte, conduita sa procesuală de a se prezenta de fiecare dată în fața instanței și starea sa de sănătate, Înalta Curte a apreciat că sunt elemente care justifică reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., fiind împrejurări favorabile inculpatei și au fost valorificate de către instanță în procesul de individualizare judiciară al pedepselor ce au fost stabilite.

Ca urmare, reținând împrejurările relevate ca circumstanțe atenuante favorabile și coroborându-le cu toate celelalte elemente cu relevanță în evaluarea periculozității sociale a inculpatei, Înalta Curte în considerarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) lit. e) C. pen. raportat și la limitele minime speciale de pedeapsă stabilite de lege pentru cele trei infracțiuni prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. (1968), de 6 luni închisoare, a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse chiar sub minimul special prevăzut de lege, ci se impune condamnarea inculpatei A. la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 15.000 lei pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de câte 5.000 lei pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, pedepsele aplicate fiind suficiente și apte să asigure realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii penale, astfel cum este prev. de art. 52 C. pen.

Întrucât inculpata A. a comis faptele din prezenta cauză înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile concursului real de infracțiuni, și în baza art. 33 alin. (1) lit. a) art. 34 alin. (1) lit. c) C. pen. (1968), s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei A., stabilind ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 15.000 lei amendă penală.

De asemenea, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 631 C. pen. (1969) privind înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii în condițiile în acre se sustrage, cu rea credință de la executarea amenzii.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții le sentinței atacate.

Referitor la apelul inculpatei A., Înalta Curte a apreciat că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. chiar dacă nu există constituire de parte civilă în cauză, instanța este obligată să se pronunțe și cu privire le desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Argumentele judecătorului fondului că deși nu se poate reține din probele administrate că în cele două acte oficiale, întocmite de notarul public A., nu au fost menționate împrejurări de natură a afecta conținutul actului și a genera efecte de drept, nu pot fi reținute de către Înalta Curte.

Astfel, având în vedere că instanța de control judiciar a apreciat asupra existenței vinovăției inculpatei cu privire la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual (2 fapte) în legătură cu încheierea/autentificarea contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011 și a încheierii de completare a contractului susmenționat, autentificată de inculpata A., în calitate de notar public, din 5 septembrie 2011, se constată că, se impune anularea celor două înscrisuri, acte oficiale întocmite de inculpată, pentru a nu produce efecte juridice pe viitor, prin urmare, va menține dispozițiile sentinței sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 132 din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie, și a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva aceleiași sentințe, pe care a desființat-o, în parte, dispunând condamnarea inculpatei A. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. (1968) și art. 289 C. pen. anterior (2 fapte), pentru considerentele expuse în cuprinsul deciziei.

Împotriva sentinței penale nr. 132 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 171/A din data de 13 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul disp. art. 595 C. proc. pen., art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 4 C. pen., a formulat contestație la executare condamnata A. pentru motivele scrise, filele 3 - 8, susținute cu ocazia dezbaterile de către avocatul ales, astfel cum sunt consemnate în partea introductivă a prezentei.

Contestatoarea a solicitat desființarea hotărârii de condamnare susținând, în esență, că în cauză este incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, dat fiind faptul că la baza condamnării sale au fost avute în vedere dispozițiile cuprinse în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, ce impun notarului public obligația de a solicita un extras de carte funciară, în privința căreia s-a conformat, precum și dispozițiile cuprinse în cap. IV pct. 1 teza a II-a din Protocolul de colaborare nr. 429312/1404 din 26 aprilie 2010 încheiat între E. și S. cu referire la modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară potrivit cărora, autentificarea actelor prin care se transmit, se constituie, se modifică sau se sting drepturile reale imobiliare se va face numai după obținerea de carte funciară pentru autentificare, sau după caz, a certificatului de sarcini și a documentației cadastrale, aceste din urmă norme neîndeplinind cerința impusă prin decizia de neconstituționalitate, astfel că, intervenind dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 din V.C.P., se impune achitarea, cu înlăturarea tuturor consecințelor, decăderilor și interdicțiilor ce derivă din această condamnare.

Curtea, examinând contestația la executare formulată de condamnata A., în raport de susținerile formulate, pe baza actelor și lucrărilor aflate în Dosarul nr. x/42/2013, atașat prezentei, și a dispozițiilor legale incidente constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 595 C. proc. pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau (…) intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea (…), instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.”

Potrivit art. 4 C. pen., cu denumirea marginală „ Aplicarea legii penale de dezincriminare”, „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță pronunțată în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

În cauză, contestatoarea A. a solicitat desființarea sentinței de condamnare dispusă prin sentința penală nr. 132 din data de 22 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 171/A din data de 13 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Prealabil, Curtea a constatat că deși prin cererea formulată cât și cu ocazia dezbaterilor, contestatoarea, prin avocat ales, a invocat ca temei de drept atât dispozițiile cuprinse în art. 595 C. proc. pen., cât și pe cele din art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ambele prin raportare la art. 4 C. pen., având în vedere motivele invocate, respectiv intervenirea unei legi de dezincriminare ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, conchide că fundamentul cererii este reprezentat de dispozițiile cuprinse în art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 4 C. pen. iar nu cele din art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., motivul invocat neputând fi circumscris nici-unuia dintre cazurile expres menționate în acesta.

Verificând contestația din această perspectivă, raportat la probatoriul administrat în cauză și cele statuate de instanța de control constituțional prin decizia invocată, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată și o respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

După cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „ îndeplinește în mod defectuos ” din cuprinsul acestora se înțelege „ îndeplinește prin încălcarea legii”.

La adoptarea acestei decizii s-a reținut în esență că principiul legalității incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar, supunându-se sancțiunii penale, deci comportamentul interzis trebuie impus de legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).

Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.

Instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că efectele unei decizii a Curții Constituționale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării. Decizia menționată reține că atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicității nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate și al constatării neconstituționalității normei, în același sens, fiind și Decizia nr. 18/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei instanței supreme, constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea „ poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare, ipoteze în care constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.

Având în vedere considerentele reținute de instanța de control constituțional prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 rezultă că neîndeplinirea acestei exigențe a conduitei inculpatului scoate respectiva conduită din sfera ilicitului penal, și, drept urmare, pentru situațiile în care acuzația de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curții Constituționale echivalează cu o lege de dezincriminare.

Pornind de la aceste considerații reținute în Decizia nr. 405/2016, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, conform art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea a apreciat că deși contestația formulată de condamnată este admisibilă, întrucât condamnarea definitivă a acesteia a intervenit anterior pronunțării deciziei de neconstituționalitate, pe fondul său, este neîntemeiată și va fi respinsă.

În acest sens, Curtea a avut în vedere, astfel cum rezultă din considerentele avute în vedere de instanța supremă la adoptarea soluției de condamnare a contestatoarei, că acuzația de abuz în serviciu a fost fundamentată pe exercitarea atribuțiilor decurgând din calitatea de notar public a acesteia contrar dispozițiilor cuprinse în art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României nr. 201 din 3 martie 2010, în vigoare la momentul încheierii și autentificării contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011, a dispozițiilor legale care reglementează activitatea notarilor publici, respectiv, cele din art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres și în N.C.C. (art. 902 alin. (1) și art. 881 alin. (1) teza a II-a) din V.C.C., art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), art. 141 pct. 5 din Legea nr. 7/1996 (art. 19 pct. 1. B lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată) și art. 142 pct. 2 din aceiași lege (art. 19 pct. 1.C lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată), pentru argumentele arătate pe larg în cuprinsul deciziei, norme în privința cărora nu se poate pune problema neconformării acestora cu cele statuate prin Decizia nr. 405/2016, fiind vorba de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, în cazul de față, prin lege.

Împrejurarea că în adoptarea soluției de condamnare au fost reținute și încălcarea altor norme care nu respectă această cerință, respectiv cele cuprinse în cap. IV„ Atribuții ce revin S. și notarilor publici” din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între E. și S. privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, s-a constatat că aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie decât cea anterior menționată, atâta timp cât normele în cauză completează legea specială avută în vedere la adoptarea soluției de condamnare, neconstituind singurul temei în acest sens.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, prin norma cuprinsă în art. 54 alin. (1), instituia doar o obligație de diligență din partea notarului public de a solicita un extras de carte funciară, pe care contestatoarea ar fi respectat-o, în timp ce norma din Protocolul de colaborare nr. 429312/1404 din 26 aprilie 2010 încheiat între E. și S. obliga la obținerea extrasului de carte funciară pentru autentificarea contractului de vânzare - cumpărare, se constată că aceasta nu poate fi verificată în cadrul procesual de față, fiind o apărare de fond, avută în vedere de instanțe cu ocazia judecării cauzei și înlăturată de instanța supremă prin adoptarea unei soluții contrare celei de la prima instanță.

Raportat la considerentele anterior expuse, Curtea, apreciind că cererea formulată de condamnata A. nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 595 C. proc. pen., rap. la art. 4 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 597 C. proc. pen. a dispus respingerea, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la cheltuieli judiciare către stat potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., reținând culpa procesuală a acesteia.

Împotriva sentinței penale nr. 91 din data de 6 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, condamnata A. a declarat contestație, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că raportat la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, fapta de abuz în serviciu a fost dezincriminată întrucât normele încălcate, respectiv Protocolul dintre S. și E., nu fac parte din legislația primară sau cea secundară.

A arătat că la momentul judecării cauzei nu avea o foarte mare relevanță, din punctul de vedere al apărării, dacă norma încălcată făcea parte din legislația primară sau din legislația secundară, însă motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție arată expressis verbis fapta pentru care a fost condamnată, și anume că s-a întocmit actul de vânzare-cumpărare în lipsa efectivă a extrasului de carte funciară, reținându-se în considerentele hotărârii că acesta a fost într-adevăr solicitat, dar nu a ajuns la notar și totuși vânzarea s-a perfectat. Ori, în aceste condiții, singura atribuție de serviciu încălcată de A. este prevăzută în Protocolul încheiat între S. și E.

Față de cele învederate, a solicitat să se constate că Protocolul nu are caracterul unui act normativ primar, fapta fiind dezincriminată prin decizia Curții Constituționale care a statuat că fapta de abuz în serviciu se poate referi la încălcarea unei atribuții de serviciu care este prevăzută în legislația primară, respectiv lege sau ordonanță.

Examinând contestația formulată în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestația întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. constituie un mijloc procedural prin care poate fi invocată dezincriminarea ca efect a unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare” (Decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, iar prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., excepție de neconstituționalitate care viza lipsa unui prag al pagubei și a circumstanțierii vătămării produse prin comiterea faptei de abuz în serviciu. Prin ambele decizii s-a realizat o reconfigurare a normei de incriminare și a restrângerii sferei de incidență a normei de incriminare a abuzului în serviciu prin menținerea în sfera ilicitului penal a faptelor care presupun încălcări ale actelor de reglementare primară (legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență).

Totodată, constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, se precizează în Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute de norma de incriminare” (Decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Față de materialul probator existent la dosar, prin Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că fapta inculpatei A., care în calitate de notar public, a autentificat la data de 12 august 2011 contractul de vânzare cumpărare din 2011, în lipsa extrasului de carte funciară, cu nerespectarea dispozițiilor legale și regulamentare, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și cauzând vătămarea intereselor legale ale părții vătămate B., ca urmare a transferării dreptului de proprietate asupra unui imobil asupra căreia partea vătămată a notat în cartea funciară interdicția de vânzare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (1968).

Astfel cum rezultă din considerentele avute în vedere de instanța supremă la adoptarea soluției de condamnare a contestatoarei, acuzația de abuz în serviciu a fost fundamentată pe exercitarea atribuțiilor decurgând din calitatea de notar public a inculpatei A., contrar dispozițiilor cuprinse în art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României nr. 201 din 3 martie 2010, în vigoare la momentul încheierii și autentificării contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011, a dispozițiilor legale care reglementează activitatea notarilor publici, respectiv, cele din art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres și în N.C.C. (art. 902 alin. (1) și art. 881 alin. (1) teza a II-a) din V.C.C., art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), art. 141 pct. 5 din Legea nr. 7/1996 (art. 19 pct. 1. B lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată) și art. 142 pct. 2 din aceiași lege (art. 19 pct. 1.C lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată), pentru argumentele arătate pe larg în cuprinsul deciziei, norme în privința cărora nu se poate pune problema neconformării acestora cu cele statuate prin Decizia nr. 405/2016, fiind vorba de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, în cazul de față, prin lege.

Împrejurarea că în adoptarea soluției de condamnare au fost reținute și încălcarea unor norme cuprinse în cap. IV„ Atribuții ce revin S. și notarilor publici” din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între E. și S. privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, s-a reținut în mod corect că aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie, atâta timp cât normele în cauză completează legea specială avută în vedere la adoptarea soluției de condamnare, neconstituind singurul temei în acest sens.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale nu operează în cauza de față, aceasta echivalând cu o lege de dezincriminare doar în situația în care acuzația de abuz în serviciu nu vizează încălcarea unor norme cu putere de lege.

Or, în cauza de față s-a constatat că au fost încălcate dispoziții care aparțin legislației primare.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de condamnata A. împotriva sentinței penale nr. 91 din data de 6 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondată urmând ca în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația declarată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 91 din data de 6 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 35 lei rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2018.