Măsuri asigurătorii. Ordonanţa procurorului. Contestaţie. Competenţă. Bunuri ale inculpatului
C. proc. pen., art. 249, art. 250
1. În temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului de cameră preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare.
2. Măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea unei societăţi controlate de inculpat, dacă din actele dosarului rezultă că bunurile sunt, în realitate, ale inculpatului.
I.C.C.J., Secţia penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017
Prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile deţinute în mod direct de inculpatul A., precum şi asupra unor bunuri mobile şi imobile deţinute în mod indirect de acelaşi inculpat, prin intermediul societăţii B.
În ordonanţă s-a menţionat că măsura indisponibilizării bunurilor menţionate în cuprinsul său este instituită în vederea confiscării speciale şi acoperirii pagubei cauzate părţii civile C. prin săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi instigare la abuz în serviciu de către inculpatul A., temeiul de drept invocat de procuror în ordonanţă fiind dispoziţiile art. 249 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. proc. pen., art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.
[…]
La data de 29 septembrie 2017, persoana interesată societatea B., prin avocat, a formulat prezenta contestaţie împotriva măsurii asigurătorii instituite de Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017, în ceea ce priveşte sechestrul dispus asupra imobilului situat în str. Y. Bucureşti şi intravilanul localităţii Năvodari (…).
[…]
Soluţia judecătorului de cameră preliminară:
Examinând contestaţia formulată de societatea B. în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, judecătorul de cameră preliminară constată că este nefondată, urmând a o respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Prealabil, se constată că, în raport cu dispoziţiile art. 250 alin. (51) C. proc. pen., având în vedere că până la soluţionarea contestaţiei instanţa a fost sesizată cu rechizitoriul din 27 septembrie 2017, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei.
Judecătorul de cameră preliminară constată că dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul persoanelor fizice sau juridice, al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra cărora proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interes propriu, dar în limitele legii. Este un drept real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea limitelor materiale şi a limitelor juridice. Se reţine că, în materia măsurilor asigurătorii, dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale legilor speciale trebuie să fie interpretate în lumina prevederilor art. 53 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că luarea şi/sau menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se dispune automat, prin efectul legii, ci numai dacă se constată că măsura este proporţională cu situaţia care a generat-o.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. În conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Din analiza textului de lege menţionat, atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, inclusiv de către procuror în cursul urmăririi penale, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracţiune, valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăţiei, dacă se apreciază că se impune această măsură.
Indisponibilizarea bunului supus sechestrului presupune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul sau suspectul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să îşi poată realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancţiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicată prin hotărârea de condamnare. Măsura asigurătorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Pornind de la aceste principii, judecătorul de cameră preliminară mai constată că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
Pe lângă prevederile generale ale art. 249 C. proc. pen., alte dispoziţii speciale cu privire la obligativitatea luării măsurilor asigurătorii sunt incluse în Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. proc. pen., art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 instituirea sechestrului asigurător, printre altele, şi asupra bunurilor imobile deţinute indirect de inculpatul A., prin intermediul societăţii B.
Având în vedere dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 656/2002, măsura de siguranţă a confiscării speciale a obiectului infracţiunii de spălare a banilor şi faptul că inculpatul A. este cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunea de spălare a banilor, judecătorul de cameră preliminară apreciază că în mod legal s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, pentru a se împiedica înstrăinarea bunurilor.
De asemenea, având în vedere că măsurile asigurătorii sunt instituţii de constrângere, având însă un caracter preventiv, dispuse de organele de urmărire penală pentru buna desfăşurare a procesului penal şi asigurarea realizării obiectului acţiunilor exercitate în procesul penal, prin luarea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se poate susţine că s-a adus atingere dreptului la proprietate, această ingerinţă fiind prevăzută de lege.
În ceea ce priveşte critica contestatoarei în sensul că nu poate fi dispusă măsura asigurătorie asupra unui bun ce aparţine unei terţe persoane ce este străină de procedura penală pendinte, judecătorul de cameră preliminară reţine, din actele existente la dosarul cauzei, că beneficiarul real al bunurilor mobile şi imobile ce figurează în proprietatea societăţii B. este inculpatul A.
Potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., „împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.”
În acest moment procesual, judecătorul de cameră preliminară verifică exclusiv condiţiile formale/legale pentru luarea măsurii asigurătorii - iar nu aspectele de temeinicie care sunt supuse examinării completului de judecată învestit cu judecarea pe fond a cauzei penale -, analizează dacă sunt îndeplinite cerinţele generale prevăzute în art. 249 C. proc. pen.
Conform art. 249 alin. (4) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile care urmează a fi confiscate. De asemenea, în speţă, procurorul a indicat în cuprinsul ordonanţei necesitatea luării măsurii asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului presupus cauzat prin faptele care au format obiectul urmăririi penale a inculpatului, întinderea presupusului prejudiciu, dar şi datele/probele din care rezultă, de o manieră rezonabilă în acest moment al procedurii judiciare, că acestea sunt deţinute, indirect, de inculpat.
Bunurile imobile situate în Bucureşti, str. Y. şi în localitatea Năvodari au fost sechestrate cu respectarea acestor dispoziţii legale.
Prin urmare, aşa cum s-a arătat, soluţionarea prezentei contestaţii nu presupune verificarea temeiniciei măsurii de confiscare, care impune administrarea de probe, fiind esenţialmente o chestiune pe fondul cauzei şi - deci - orice consideraţii cu privire la posibilitatea dispunerii confiscării bunurilor în discuţie sunt premature; acestea vor forma obiectul dezbaterilor pe fondul cauzei, în urma administrării de probe şi în condiţii de contradictorialitate, moment la care se vor putea aduce în discuţie aspecte precum buna sau reaua-credinţă a terţilor, caracterul simulat sau nesimulat al unor acte de înstrăinare, încheierea actului cu intenţia de a evita confiscarea, provenienţa bunului, acestea fiind specifice analizei instanţei prin dispunerea confiscării, ca dispoziţie a unei eventuale sentinţe de condamnare, iar nu la verificarea legalităţii măsurii sechestrului.
Se constată că în situaţia de faţă au fost identificate bunuri aflate pe numele unei persoane juridice controlate de inculpatul A., cercetat şi trimis în judecată pentru presupusa comitere a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi de spălare a banilor, fapte generatoare de prejudicii în sensul celor susţinute de actele de cercetare penală.
Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana interesată societatea B. împotriva ordonanţei de luare a măsurilor asigurătorii nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
[…]
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de petenta societatea B. împotriva ordonanţei de luare a măsurilor asigurătorii nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.