Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 148/2018

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2018

Decizia nr. 148/2018

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 16 octombrie 2017, BEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei SC B. SRL, încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin seria BTRL3BS nr. 2334990 și seria BTRL3BS nr. 2334989, împotriva debitoarei SC C. SRL și a avalistului D.

Prin Sentința civilă nr. 8517 din 20 noiembrie 2017, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, reținând incidența în cauză a art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportat la locul efectuării plății.

Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Călărași, prin Decizia nr. 630 din 15 decembrie 2017, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, iar conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Judecătoria Călărași a reținut că, întrucât potrivit dispozițiilor legale menționate, elementul în funcție de care se stabilește competența instanței de executare și, implicit, a instanței competente să se pronunțe asupra cererii de încuviințare a executării silite este domiciliul debitorului și, având în vedere că atât domiciliul debitoarei SC C. SRL, cât și al avalistului D., se află în municipiul Focșani, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Focșani,

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

La data de 16 octombrie 2017, BEJ A. a solicitat Judecătoriei Focșani la cererea creditoarei SC B. SRL, încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin seria BTRL3BS nr. 2334990 și biletul la ordin seria BTRL3BS nr. 2334989, împotriva debitoarei SC C. SRL și a avalistului D., în vederea recuperării creanțelor restante.

Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană (emitentul) se obligă sa plătească altei persoane (beneficiarul, creditorul), sau la ordinul acesteia, o anumită sumă de bani, ia scadență, acesta putând fi garantat prin aval.

Prin avalizare se oferă o garanție a îndeplinirii obligației asumate de către unul dintre semnatarii biletului la ordin, acesta fiind semnat de debitor (emitent) și de terțul garant, numit avalist. Prin semnarea biletului la ordin avalistul își asumă obligația de plată față de beneficiar, la fel ca emitentul, obligându-se să achite suma din biletul la ordin dacă, la scadență, emitentul nu face acest lucru. La scadență, biletul la ordin care nu este plătit către beneficiar, poate fi învestit de instanță cu formulă executorie, la cererea beneficiarului și apoi se trece la executarea silită a emitentului sau a avalistului pentru suma care trebuie plătită.

Din biletele la ordin seria BTRL3BS nr. 2334990 și seria BTRL3BS nr. 2334989, aflate în copie la fila 12 în dosarul Judecătoriei Focșani, rezultă că emitent este SC C. SRL la ordinul creditoarei SC B. SRL, iar D. are calitate de avalist care și-a asumat, prin avalizarea biletului ia ordin, obligația de a plăti suma înscrisă în biletul la ordin emis de SC C. SRL.

Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de emitentul biletului la ordin, în calitate de debitor principal, cât și de avalist, în calitate de garant.

În acest sens, sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că: "sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul" și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Se reține că în cauză cererea de încuviințare a executării silite este formulată atât împotriva debitoarei SC C. SRL, cât și a avalistului D.

În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că ambele instanțe au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., însă judecătoria Focșani s-a raportat la locul efectuării plății, respectiv localitatea Călărași.

Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. - normă de competență proprie fazei de executare silită - potrivit cărora: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Stabilirea competenței în raport de locul plății menționat în cele două bilete la ordin la care s-a raportat Judecătoria Focșani nu este susținută de niciun temei legal, întrucât, în faza de executare silită, se aplică dispozițiile speciale din Cartea a V-a a C. proc. civ., respectiv art. 651, derogatorii de la dreptul comun.

În raport de considerentele reținute și de textele legale evocate, precum și față de împrejurarea că la data sesizării organului de executare atât debitoarea SC C. SRL, cât și avalistul D., împotriva cărora se solicită încuviințarea executării silite, aveau domiciliul în municipiul Focșani, competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite, în raport de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., aparține Judecătoriei Focșani.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 201.8.

Procesat de GGC - GV