Decizia nr. 161/2018
Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 17 iulie 2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) la plata sumei de 10.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 500.000 euro reprezentând despăgubiri morale.
Prin Sentința civilă nr. 328 din 10 martie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 549A din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 303 din 26 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârât la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, respingând capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., care a criticat modalitatea de apreciere a prejudiciului material și moral, invocând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Despăgubirile materiale solicitate au caracter cert, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate până în prezent, cuprinzând cheltuielile efectuate cu ocazia spitalizării, recuperări fizioterapeutice, masaje, tratamente medicamentoase administrate, investigații de specialitate, cheltuieli efectuate cu transportul periodic la spital, plus alte cheltuieli neprevăzute.
Este de necontestat faptul că asemenea evenimente incumbă efectuarea de cheltuieli, iar aceste cheltuieli efectuate în astfel de împrejurări nu pot fi întotdeauna cuantificate, respectiv dovedite în integralitatea lor. Ar fi absurd și total inechitabil a se pretinde reclamantului ca în astfel de momente să se îngrijească în principal de preconstituirea de probe pentru eventualitatea unui proces civil, mai ales că nu a prevăzut importanța chitanțelor în asemenea situații.
În ceea ce privește despăgubirile morale acordate, reclamanta a suferit cel mai grav prejudiciu moral pe care îl poate încerca o persoană, vătămarea integrității corporale în condiții dramatice.
Nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a producerii accidentului, respectiv vătămarea integrității corporale, însă trebuia să se țină cont în stabilirea acestora de caracteristicile concrete ale speței, respectiv împrejurările în care a fost produs accidentul, de vârsta sa și nu în ultimul rând, de urmările produse, aspecte de natură a accentua trauma psihică.
Dată fiind schimbarea radicală a cursului vieții, cuantumul daunelor morale trebuie să urmărească o ameliorare efectivă a vieții pe care este nevoită să o înfrunte reclamanta, care nu se mai bucură de o viață normală, fără privațiuni.
Există un prejudiciu moral imens, așa cum reiese și din probele administrate, și deși acesta nu poate fi cuantificat matematic, gravitatea leziunilor, suferința produsă, impactul asupra viitorului acesteia justifică acordarea unei compensații bănești la un cuantum apreciat corespunzător.
Pe lângă gravitatea prejudiciului moral, este necesar să se dea eficiență criteriului echității, iar indemnizația acordată să fie una substanțială și susceptibilă a compensa prejudiciul moral suferit.
Este necesar și ca evaluarea prejudiciului să se realizeze sub aspectul efectelor negative suferite de persoana lezată pe plan psihic, să nu se rezume la determinarea "prețului" suferinței psihice, care este inestimabilă, ci să se realizeze o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei prejudiciate.
În concluzie, solicită ca instanța de recurs să facă o apreciere corectă a ceea ce a pierdut reclamanta pe plan fizic, psihic, social și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul respectiv, dar și în viitor.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce pot fi circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (nu pct. 6 invocat, cum s-a reținut în raportul întocmit în cauză), Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
În ceea ce privește despăgubirile materiale, instanța de apel a reținut că reclamanta a arătat că acestea reprezintă cheltuieli efectuate cu ocazia spitalizării, a intervențiilor chirurgicale, cu ocazia analizelor de specialitate, radiografii, RMN-uri, cheltuieli de transport, medicamente, recuperare, etc., estimate la suma de 10.000 euro, fără să se facă proba acestora cu documente justificative, așa cum prevăd dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul nr. 8/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în M. Of. nr. 500/3.07.2008.
Prin cererea de recurs s-a reluat critica de apel și s-au făcut referiri la lipsa justificată a actelor doveditoare, generate de situația în care s-a aflat reclamanta, care nu sunt însă de natură să infirme legalitatea deciziei de apel, susținută pe dispozițiile invocate în motivarea soluției, necontestate, și care impun probarea cu documente justificative.
În ceea ce privește despăgubirile morale, acestea se stabilesc prin apreciere, potrivit regulilor consacrate pe cale jurisprudențială, în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, iar în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei, precum și principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.
Criteriile valorificate de către recurenta reclamantă au fost avute în vedere de instanța de apel, acestea fiind analizate în cadrul conturat anterior, controlul de legalitate care putea interveni din partea instanței de recurs, în limitele conferite de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând numai omiterea acestora. Cuantificarea despăgubirilor morale, în aplicarea acestor criterii, este însă rezultatul aprecierii făcute de instanță, apreciere care este exclusă controlului judiciar, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ținând de temeinicia deciziei.
Astfel, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 8/2008 (daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România), arătând că s-a stabilit cuantumul acestora în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei și de criterii obiective: rezultatul accidentului - care constă în vătămarea corporală a reclamantei; numărul zilelor de îngrijiri medicale - pentru vindecarea leziunilor corporale reclamanta a necesitat 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale; existența unor infirmități post-traumatice - din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" rezultă că leziunile nu au pus în pericol viața victimei și, în cazul unei evoluții favorabile, nu constituie infirmitate, iar din biletele de externare întocmite de Spitalul Universitar de Urgență București reiese că aceasta necesită mobilizare cu sprijin progresiv pe membrul operat; vârsta persoanei vătămate - reclamanta având la data accidentului vârsta de 22 de ani.
S-a mai avut în vedere că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții, însă instanța urmărește a-i acorda acesteia o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline durerea pricinuită de vătămările corporale.
Subliniind și că despăgubirile trebuie să fie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, instanța de apel a apreciat cuantumul daunelor morale suferite de reclamantă la suma de 20.000 lei.
Prin urmare, având în vedere că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință, făcând aplicarea și a art. 496 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A., cu domiciliul în municipiul București, și domiciliul procesual ales la SCPA "B.", cu sediul în municipiul București, în contradictoriu cu intimatul-pârât Fondul de protecție a victimelor străzii, cu sediul în municipiul București, și sediul procesual ales la SCA "C.", cu sediul în municipiul București, împotriva Deciziei civile nr. 303 din data de 26 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - GV