Decizia nr. 282/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția I civilă, la data de 25 octombrie 2017 reclamantele A. și B. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 2811 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 a acestei instanțe, în sensul de a se preciza natura dobânzii la care pârâții au fost obligați.
În motivare, reclamantele au arătat că O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare la data promovării acțiunii finalizate cu pronunțarea titlului executoriu, a fost abrogată pe parcursul executării, prin art. 11 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, aprobată prin Legea nr. 43/2012.
Din dispozițiile acestui act normativ rezultă că dobânda remuneratorie reprezintă dobânda datorată de către debitor cu titlu de preț ai folosinței capitalului creditorului, iar dobânda penalizatoare reprezintă dobânda datorată de debitorul obligației pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, având, prin urmare, natura juridică de daună moratorie.
În aceste condiții, începând cu data de 1 septembrie 2011 (data la care a intrat în vigoare O.G. nr. 13/2011, art. 19), se impunea acordarea dobânzii legale penalizatoare (al cărei cuantum este mai mare decât cel al dobânzii legale datorate în baza O.G. nr. 9/2000) pentru debitele rămase restante începând cu acea dată.
În acest sens, sunt semnificative și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că, în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 C. civ. adoptat în anul 1864, respectiv a celor ale art. 1531 alin. (1) și 2 teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor de bani prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, situație ce se regăsește în speța de față.
Prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, cu opinie majoritară, a admis cererea și a lămurit dispozitivul Sentinței civile nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov , secția litigii de muncă și asigurări sociale în sensul că dobânda la care au fost obligați pârâții este una penalizatoare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantele C., B. și A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință: au fost obligați pârâții 1 - 3 să plătească reclamantei C. drepturile salariale echivalente sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută lunară începând cu data de 14 decembrie 2007 la zi și pe viitor; au fost obligați pârâții 1 - 3 să plătească reclamantelor B. și A. drepturile bănești echivalente sporului de solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută lunară începând cu data de 11 decembrie 2007 la zi și pe viitor; au fost obligați pârâții 1 - 3 la plata dobânzii legale și la plata sumei reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație la data plății; a fost obligat pârâtul 2 la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor; a fost obligat pârâtul 4 (Ministerul Economiei și Finanțelor) să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
Sesizarea instanței cu prezenta cerere s-a realizat ca urmare a modificărilor legislative ce au intervenit în procedura de punere în executare a sentinței civile evocată anterior, eu privire la accesoriile obligației principale stabilită prin această hotărâre judecătorească, ce reprezintă dobânda legală.
În acest sens, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor de bani, stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost eșalonată, pe perioada de timp indicată în cuprinsul acestui act normativ, iar, în intervalul de timp în care s-a realizat punerea în executare a acestui titlu, puterea legislativă a adoptat Legea nr. 43/2012, prin care a aprobat O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, act normativ ce a abrogat O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data emiterii acestui titlu.
Cum punerea în executare a sentinței civile mai sus indicată nu a fost finalizată până la data abrogării actului normativ în raport cu care a fost pronunțată dispoziția de plată a accesoriilor obligației principale, respectiv până la data de 1 septembrie 2011, instanța a constatat că în cauză se impune lămurirea dispozitivului acestui titlu, tocmai pentru respectarea principiilor ce guvernează etapa punerii în executare a hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii, respectiv a principiului legalității și a principiului executării integrale a obligației stabilita prin aceste titluri.
Totodată, s-a constatat că problema de drept referitoare la natura juridică a dobânzii stabilite prin titlurile executorii a căror procedură de punere în executare a fost reglementată prin dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, a primit dezlegare pe calea soluționării de către instanța supremă a unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 2/2014, în sensul că pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
În raport cu aceste statuări, obligatorii pentru instanțele judecătorești, Curtea de Apel Brașov a constatat că dobânda ce a fost stabilită prin sentința civilă a cărei lămurire s-a solicitat are natura juridică a unei dobânzi penalizatoare, astfel cum aceasta este definită de art. 11 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, anume a unei dobânzi datorată de către debitor pentru neexecutarea la scadență a obligației ce a fost stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.
Decizia nr. 1845/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind o decizie de speță, iar nu pronunțată în procedura recursului în interesul legii, conform art. 514 și urm. C. proc. civ. ori pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 și urm. C. proc. civ., nu este obligatorie pentru instanțele judecătorești, în condițiile în care în dreptul civil român jurisprudența nu constituie izvor de drept.
Pentru a se face aprecieri cu privire la încetarea executării silite a unei hotărâri judecătorești prin executare voluntară este necesar a se cunoaște întinderea dispozitivului acesteia, ordinea logică impunând lămurirea hotărârii în caz de divergență între părți și după un asemenea demers calificarea executării silite ca fiind totală sau parțială.
Atâta timp cât normele legale aplicabile în cauză nu supun exercitarea dreptului de a obține lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești unui termen de decădere, nu se poate susține impunerea pe cale jurisprudențială a unui asemenea termen.
În opinie separată formulată în sensul respingerii cererii de lămurire dispozitiv, s-a motivat că Sentința civilă nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 nu a făcut obiectul vreunei executări silite, ci a fost executată eșalonat în baza moratoriului legal dispus prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, executarea fiind finalizată cu mult anterior formulării cererii ce face obiectul prezentei judecați.
Hotărârea a cărei lămurire se solicită a fost pronunțată la data de 14 ianuarie 2009 când era în vigoare O.G. nr. 9/2000, anterior modificării acesteia prin Legea nr. 71/2011, lege prin care s-a făcut, pentru prima dată, distincția legală dintre dobândă remuneratorie și dobândă penalizatoare. Această clasificare făcută de legiuitor a fost preluată din literatura juridică și a fost introdusă, inițial, fără o reglementare diferită a ratei celor două tipuri de dobânzi, această rată fiind unică pentru ambele categorii, respectiv rata dobânzii legale stabilită la nivelul dobânzii de referință a BNR diminuată cu 20%, prevăzută prin art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 în forma în vigoare la data nașterii raportului juridic ce a determinat creanța purtătoare de dobânzi.
Ulterior hotărârii ce constituie titlu executoriu, a intrat în vigoare O.G. nr. 13/2011 (ce a abrogat O.G. nr. 9/2000) prin care a fost preluată clasificarea dobânzilor în remuneratorii și penalizatoare, însă s-a reglementat diferit nivelul ratei dobânzii legale pentru cele două categorii în sensul că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR la care se adaugă, spre deosebire de rata dobânzii legale remuneratorii, 4 puncte procentuale.
Faptul că dobânda legală la care face referire hotărârea ce se dorește a fi lămurită este una penalizatoare, iar nu una remuneratorie este un lucru evident și rezultă din chiar rațiunile ce au stat la baza acestei distincții, sesizată în literatura juridică, întrucât este vorba de o dobândă datorată de către pârâți pentru neîndeplinirea la scadență a obligației bănești principale, iar nu despre o dobândă stabilită drept plată pentru restituirea unui împrumut (remuneratorie).
Cu toate acestea, prin cererea de lămurire dedusă judecății, astfel cum se arată explicit în motivarea ei, se tinde la obținerea unui titlu executoriu pentru plata diferențelor dintre rata dobânzii legale achitată, prevăzută de O.G. nr. 9/2000, și cea a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011 stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR plus 4 puncte procentuale, diferențe ce reclamanta consideră că i se cuvine începând cu data intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ, respectiv începând cu data de 24 august 2011.
Ori, aceste diferențe constituie pretenții noi ce nu au făcut obiectul soluționării prin sentința ce se dorește a fi lămurită, astfel încât, acestea nu pot fi solicitate și analizate pe calea lămuririi dispozitivului respectivei hotărâri judecătorești
Această solicitare reprezintă în realitate o cerere nouă cu care instanța nu a fost învestită inițial și asupra căreia nu poate să se pronunțe decât cu riscul de "a da mai mult decât s-a cerut".
În acest sens se are în vedere faptul că, în ceea ce privește dobânda legală datorată pentru plata eșalonată a unor sume prevăzute în titluri executorii, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, până în prezent, trei decizii obligatorii pentru instanțele de drept comun: RIL nr. 2/2014, HP nr. 7/2015 și HP nr. 21/2015. În speță sunt relevante toate aceste decizii care soluționează probleme de drept în ceea ce privește normele legale aplicabile în materia dobânzilor și a prescripției acestora.
În concluzie, cererea de lămurire în sensul că dobânda legală penalizatoare este cea prevăzută de O.G. nr. 13/2011 stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR plus 4 puncte procentuale este una nouă în raport cu obiectul acțiunii soluționată prin hotărârea ce face obiectul lămuririi și poate face obiectul unei judecăți distincte, judecată în care să se ia în considerare principiul neretroactivității legii civile noi precum și deciziile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție relevante în această materie. O astfel de cerere nu poate fi primită pe calea lămuririi în temeiul art. 2811 din vechiul C. proc. civ. deoarece o hotărâre judecătorească poate fi lămurită doar în raport de legislația în vigoare la data pronunțării ei, iar nu în raport de acte normative ce au intrat în vigoare ulterior acestei date.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Justiției.
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a arătat că încheierea atacată este nelegală întrucât aprecierea conform căreia dobânda legală la care au fost obligați pârâții prin sentința a cărei lămurire se solicită reprezintă o chestiune extra petita, în cauză fiind în discuție pretenții ulterioare și subsecvente pronunțării sentinței vizate, născute sub imperiul unei legi noi.
Pe cale de consecință, instanța nu poate corecta fondul pricinii în procedura specială instituită de art. 2811 C. proc. civ., întrucât ar încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 11/F din 14 ianuarie 2009.
Prin urmare, cu încălcarea și aplicarea greșit a normelor de drept material, instanța a admis cererea de lămurire dispozitiv, întrucât acesta nu cuprinde dispoziții contradictorii care să trebuiască a fi interpretate în ceea ce privește înțelesul, întinderea sau aplicarea lor.
Prin hotărârea a cărei lămurire se cere instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce reclamantele au solicitat prin acțiunea introductivă, iar printr-o cerere de lămurire dispozitiv nu pot fi depășite limitele învestirii.
Prin formularea cererii de lămurire se tinde a se obține un titlu pe baza căruia să se mărească cuantumul sumelor solicitate cu titlu de drepturi salariale, deși prin acțiune introductivă reclamantele nu au învestit instanța cu o astfel de cerere.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției a arătat că în mod greșit instanța a apreciat că se impune lămurirea dispozitivului Sentinței nr. 11/F din 14 ianuarie 2009,
În condițiile în care aceasta a fost executată în totalitate, în mod voluntar, conform prevederilor actelor normative referitoare la plata unor sume prevăzute de titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul bugetar (O.U.G. nr. 71/2009).
Astfel, după executarea hotărârii, lămurirea dispozitivului nu mai este posibilă, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Dispozitivul hotărârii a cărei lămurire se cere este limpede și în deplin acord cu petitul acțiunii, statuând că pârâții vor fi obligați la plata dobânzii legale, astfel ca dobânda va fi calculată potrivit O.G. nr. 9/2000 până la data de 31 august 2011 și potrivit O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 01 septembrie 2011.
În condițiile în care nu a fost stabilita prin convenția părților, dobânda penalizatoare este egală cu dobânda legală, iar rata celor două dobânzi este diferită, conform art. 4 din O.G. nr. 13/2011.
Prin Decizia în interesul legii nr. 2/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărâri că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, în funcție de împrejurările concrete ale speței.
În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a arătat că lucrum cessans, sub forma daunelor interese moratorii egale cu dobânda legală, urmează a fi acoperit numai în situația în care datoria nu a fost plătită la scadență.
În privința titlurilor executorii însă, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 230/2012.
Așa fiind, în speță, creanțele au fost afectate de termene suspensive și au devenit exigibile numai în momentul împlinirii fiecărui termen de eșalonare, situație față de care, singura situație în care s-ar fi putut acorda dobânda penalizatoare sub forma dobânzii legale ar fi fost pentru neexecutare, dacă debitorul nu și-ar fi executat creanța în cuantumul și la termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009 și de O.U.G. nr. 74/2014.
Or, plata sumelor datorate de Ministerul Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea acestor termene.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de lămurire dispozitiv a fost promovată în raport de Sentința nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/64/2008, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Sentința menționată a fost pronunțată, în primă instanță, de către Curtea de apel în baza atribuirii de competență, dispusă prin art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.
Dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 75/2008 prevedeau că: "(1) cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel. (2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție."
Art. II din același act normativ prevedea că: "(1) Dispozițiile art. I se aplică și proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară. (2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi trimise de îndată spre soluționare curților de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac, (3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunțate cu privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit de îndată la Înalta Curte de Casație și justiție, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac."
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 73/6.02.2009, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele, atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.
Ulterior textele de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009.
Odată cu abrogarea dispozițiilor art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 s-a revenit la competențele anterioare edictării acestora, astfel că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil în speță (în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012), competența de soluționare în primă instanță a conflictelor de muncă aparține tribunalelor, iar conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența curților de apel.
Prin urmare, ca efect al controlului de constituționalitate și modificărilor legislative intervenite, și competența de soluționare a recursului în cauza dedusă judecății a revenit Curții de Apel, instanță care, potrivit dispozițiilor declarate neconstituționale, judecase în primă instanță.
Potrivit art. 2813 alin. (1) din C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811 precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea.
În consecință, neexistând o dispoziție legală derogatorie de la dreptul comun, în această situație, care să atragă competența materială de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și justiție, va fi admisă excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 158, 159 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță care, de altfel, a soluționat și recursul declarat pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - NN