Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 414/2018

Ședința publică din 14 februarie 2018

Decizia nr. 414/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 9 decembrie 2015, ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., U.A.T. Ocna Mureș, prin primar și Consiliul Local Ocna Mureș, solicitând ca, pe calea hotărârii judecătorești, să fie obligați pârâții în solidar să îi plătească suma de 4.493 RON, reprezentând paguba cauzată prin deteriorarea autoturismului proprietatea lui, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 318/2017 din 24 martie 2017, Judecătoria Aiud a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului U.A.T. Ocna Mureș, invocată de către acesta.

A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului E., invocată de către acesta.

A respins acțiunea față de Consiliul Local Ocna Mureș, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință.

A admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C., D. și F., E. și U.A.T. Ocna Mureș.

A obligat pârâții în solidar la plata sumei de 4.493 RON, reprezentând pagubă cauzată.

A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de către reclamant.

A respins cererea formulată de pârâți, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

A admis cererea formulată de martorul G. și a obligat reclamantul la plata către acesta a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli deplasare în instanță.

Prin Decizia nr. 583/A/2017 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Alba, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de către pârâții E., C., D. și U.A.T. Ocna Mureș împotriva Sentinței civile nr. 381/2017 din 24 martie 2017 a Judecătoriei Aiud.

A admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe și a schimbat, în parte, sentința apelată, numai în ceea ce privește neacordarea de către instanța de fond a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului A. și, în consecință:

A obligat pârâții E., C., D. și U.A.T. Ocna Mureș la plata în favoarea reclamantului A. a sumei de 369,51 RON, reprezentând cheltuieli de judecată de la fond.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat pârâții E., C., D. și U.A.T. Ocna Mureș la plata în favoarea reclamantului A. a sumei de 820 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâții U.A.T. Ocna Mureș, prin primar și Consiliul Local Ocna Mureș au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Alba, la data de 21 decembrie 2017 și transmis spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 22 decembrie 2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29 decembrie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.

Prin Rezoluția completului din data de 8 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 14 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din noima de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul ca Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. l C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, noima de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici aceasta normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul Cod de procedură civilă păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Alba revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâții U.A.T. Ocna Mureș, prin primar și Consiliul Local Ocna Mureș împotriva Deciziei nr. 583/A/2017 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - N