Decizia nr. 422/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat obligarea pârâtei SC G. SA la plata următoarelor sume: 6.480,67 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta B.; suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamantul A., suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamantul C., suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamantul D., suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta E., respectiv, suma de 100.000 euro, pentru reclamanta F., cu titlu de daune morale.
Prin Sentința nr. 2.145 din 15 septembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să plătească, cu titlu de daune materiale, suma de 6.480,67 lei, iar cu titlu de daune morale, reclamantei B. suma de 25.000 euro, reclamantului A. suma de 25.000 euro, reclamantului C. suma de 25.000 euro, iar reclamanților D., E. și F. câte 10.000 euro pentru fiecare, echivalent în lei, la cursul BNR, din ziua plății. A fost obligata pârâta ia plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).
Prin Decizia nr. 618 A din 24 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC G. SA și a admis apelul formulat de reclamanții A., B., C., D., E. și F. împotriva Sentinței civile nr. 2.145 din 15 septembrie 2016, pronunțată de către Tribunalul Ilfov.
A schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat pârâta către reclamanții A., B. și C. la plata sumei de 100.000 euro pentru fiecare, echivalent în lei la data plății, la cursul BNR și către reclamanții D., E. și F. la plata sumei de 25.000 euro pentru fiecare, echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, cu titlu de daune morale.
A menținut restul dispozițiilor.
Cu aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, Înalta Curte constată următoarele:
Pârâta SC G. SA, a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 618/A din 24 martie 2017 a Curții de Apel București, în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate și diminuarea daunelor morale acordate de către instanța de apel.
În baza primului motiv de recurs, pârâta a susținut că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel București este parțial nemotivată.
Astfel, instanța de apel a arătat că raportul de expertiză tehnică efectuată în dosarul penal este suficient pentru a crea convingerea acesteia că singurul vinovat de producerea accidentului ar fi întervenientul forțat.
Este adevărat că în dosarul penal nr. x/212/2015, Judecătoria Constanța a pronunțat Sentința penală nr. 1.163 din 4 decembrie 2015 (prin care a fost stabilită vinovăția asiguratului intervenientul forțat H.), însă raportul de expertiza tehnică efectuat în cauză arată că "motociclistul a încălcat prevederea art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că a depășit viteza legal admisă, dar acesta încălcare nu are legătură de cauzalitate cu producerea accidentului."
Prin urmare, existau temeiuri suficiente pentru administrarea unor probe noi, inclusiv proba cu expertiza tehnică auto, care să determine mai clar posibilitățile de evitare a accidentului de către ambii conducători auto implicați.
Instanța de apel era în mod necesar obligată să administreze o astfel, de probă, pentru ca hotărârea să fie departe de orice critică.
Din raportul de expertiză tehnică menționat rezultă că, în cauză este dovedită culpa comună a celor doi conducători auto și, ca urmare, sunt incidente prevederile art. 1371 C. civ.
În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, pârâta a invocat încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material privind acordarea daunelor morale reclamanților, în cuantum total de 375.000 euro.
În susținerea acestei critici de nelegalitate, recurenta a arătat următoarele:
Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.
Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite,
Sumele acordate cu titlu de daune morale exced cuantumului prevăzut de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Liberaților Fundamentale, și care cuprinde elemente obiective prin analiza tuturor soluțiilor pronunțate de către curțile de apel din România.
Recurenta-pârâtă a invocat decizii ale instanțelor de apel și de recurs care arată practica în acest context aparte al despăgubirilor morale.
În aceeași idee, de dovedire a prejudiciului personal nepatrimonial, care odată recunoscut în condițiile legii ( art. 1391 alin (2) C. Civ.) reprezintă o problema de apreciere a circumstanțelor de fapt în măsura în care au fost dovedite, Înalta Curte constată că, " instanța de apel nu a negat, în principiu, dreptul unei astfel de rude de a i se acorda daune morale, ci a analizat circumstanțele factuale în care acest drept a fost pretins și situația concretă a fiecărei persoane ce a afirmat că a suferit un prejudiciu, apreciind că nu a fost tăcută o dovadă a suferințelor morale"(extras din Decizia 1.617/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă).
Într-o decizie de speță, Curtea de Apel București, făcând referire la practica judiciară arată că "la stabilirea cuantumului daunelor morale se poate avea în vedere și criteriul obiectiv constând în sumele acordate în practica judiciară, în cazuri similare. Se poate avea în vedere crearea continuă a practicii judiciare, în sensul că stabilirea unei sume medii, pentru cazuri similare, s-ar afla atât sub protecția principiului egalității părților în fața legii, cât și sub protecția principiului non discriminării, și de asemenea, ar reprezenta un parametru echitabil și echidistant care, deși creat prin unirea unor multiple elemente subiective similare, s-ar afla în cea mai mare măsura într-o zonă incontestabilă" (Decizia nr. 110 din 22 martie 2013 nepublicată).
Într-o altă decizie de speță, Înalta Curte de Casație și Justiție arată, că: " Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatului Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora."
Aceeași idee reiese din Decizia nr. 2.075/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care, într-o speță similară, arată că: "în schimb, instanța trebuie să acorde victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, pierderea suferită prin decesul soțului, respectiv părintelui reclamanților.
În privința criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral, tribunalul a reținut aspectele legate de lipsirea reclamanților de sprijinul moral și material al autorului lor, durerea, provocată prin decesul acestuia. În plus față de aceste criterii reținute de tribunal, curtea a avut în vedere și criterii precum vârsta copiilor defunctului, gradul de rudenie al reclamanților - soție, respectiv copii, precum și efectele negative pe care le produce decesul autorului lor asupra dezvoltării profesionale și sociale în viitor a copiilor defunctului. De asemenea, au fost avute în vedere și circumstanțele deosebite, violente, în care a decedat autorul reclamanților."
În speță, respectiva instanță de apel a acordat celor 3 reclamanți rude ale defunctului daune morale de 135.000 lei, considerându-se, pe de altă parte, că suma solicitată de aceștia cu titlu de daune morale, de 500.000 euro, nu este rezonabilă (soluția a fost menținută în recurs).
"Aceasta, întrucât despăgubirile acordate de instanță trebuie să fie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, m acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează în echitate atunci când decide cuantumul daunelor acordate cu titlu de reparație morală, în aplicarea art. 41 din Convenția europeană."
Nu mai puțin importantă este și interpretarea recentă a naturii și esenței prejudiciului,ca element al răspunderii civile delictuale, așa cum este văzut acesta de către Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia dată în interesul Legii nr. 12/2016.
Curtea Europeană, în practica sa, a arătat adesea faptul că important este principiul echității în materia daunelor morale, astfel încât, pe de o parte fiecare persoană să primească o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.
Aprecierea rezonabilă a acestor despăgubiri este cuprinsă și în deciziile nr. 900/2015, nr. 2.431/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu mai puțin importantă este și recenta legislație în domeniul asigurărilor - Ordonanța nr. 54/2016, care, în art. 21, arată în mod mult mai concret care este evaluarea despăgubirilor și la ce se raportează aceasta.
Or, despăgubirile pentru daunele morale așa cum sunt acestea acordate în prezenta cauza de către curtea de apel nu răspund acestor cerințe și criterii ale rezonabilității, respectiv, ale echității lor. Nu s-a făcut dovada elementelor obiective pe baza cărora instanța de apel a realizat cuantificarea daunelor morale.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, în sensul considerentelor ce succed:
În ceea ce privește criticile formulate de pârâtă în baza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este parțial nemotivată, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În acest sens, din actele și lucrările dosarului reiese că, atât prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului, cât și prin cererea de apel, pârâta SC G. SA a menționat doar în mod formal că solicită, în dovedire, proba cu expertiză tehnică auto, alături de proba cu înscrisuri, fără a dezvolta nicio solicitare concretă de efectuare a unei expertize tehnice judiciare de specialitate în fața instanțelor de fond și fără a critica, în apel, o eventuală neanalizare sau respingere a acestei cereri de către prima instanță învestită cu soluționarea cauzei. O astfel de cerere nu a fost formulată de către pârâtă nici printr-o cerere separată de probe, pe care să o depună în cursul judecății din fond sau apel.
Mai mult, în încheierea de dezbateri din 17 martie 2017, Curtea de Apel București a reținut că: "Apărătorul apelantei-pârâte arată că înțelege să se folosească de concluziile expertizei auto efectuată în dosarul penal și nu mai solicită această probă în prezenta cauză."
De asemenea, în considerentele deciziei pronunțate, cu ocazia analizării primei critici formulate de către apelanta-pârâtă, instanța de apel a răspuns motivului de apel prin care se susținea dovedirea, în cauză, a unei culpe comune a celor doi conducători auto și incidența prevederile art. 1371 C. civ.
Față de cele ce preced, nu poate fi primit argumentul unei hotărâri parțial nemotivate, Înalta Curte reținând ca nefondat acest motiv de recurs.
Prin cea de-a doua critică, recurenta-pârâtă invocă nesocotirea de către curtea de apel a jurisprudenței în materie și solicită diminuarea cuantumului daunelor morale în cauza de față și stabilirea acestora prin raportare la sumele stabilite de instanțele naționale în situații similare și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, susținând, totodată, că daunele acordate intimaților-reclamanți exced limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, ce oferă criterii obiective de cuantificare.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, având în vedere că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat jurisprudența națională, precum și cea indicată de pârâtă, astfel cum impun dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, ce nu permite efectuarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate, pe calea prezentului recurs.
Alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite.
Așa fiind, este nelegal argumentul instanței, reținut în analiza apelului declarat de către pârâtă, în sensul că "apelanta-pârâtă nu a depus jurisprudența în spețe similare din care să rezulte că despăgubirile acordate au fost mult mai mici decât cele din cauză, ci doar a enumerat anumite decizii de speță, pe care Curtea nu le poate lua în considerare, neputând stabili dacă situațiile din cauzele respective au elemente de similitudine cu litigiul de față."
Cum apelanta-pârâtă a indicat în mod concret decizii de speță și a invocat, ca motiv de apel, faptul că legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare, jurisprudența fiind unicul criteriu oferit de lege, instanțele de judecată având obligația de a face o corectă aplicare a acestuia, curtea de apel trebuia să manifeste preocupare în a analiza jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.
Este adevărat că despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale care să le poată comensura, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.
De asemenea, este evident că întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.
Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.
Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul analizei atente a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca aceasta să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.
Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.
Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat terțele persoane păgubite.
Cu alte cuvinte, daunele morale acordate nu trebuie să fie excesive ca întindere, riscând în acest caz de a se îndepărta de la funcția compensatorie recunoscută prin lege.
Întrucât aceste aspecte nu au făcut obiectul analizei în apel, se va admite recursul pârâtei, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare ia aceeași curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, în operațiunea de cuantificare, instanța de trimitere urmează să țină seama de criteriile de stabilire a daunelor și de practica judiciară națională în materie, respectiv de hotărâri judecătorești ale instanțelor civile și penale din care se desprinde cuantumul despăgubirilor pentru suferința produsă membrilor familiei ca urmare a decesului unei rude apropiate într-un accident de circulație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 618/A din data de 24 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel,
Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedura civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.
Procesat de GGC - ED