Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 497/2018

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.

Decizia nr. 497/2018

Deliberând, asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă, sub nr. x/114/2017, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții E., Curtea de Apel București, Tribunalul București, F. și G. au solicitat următoarele:

- să se constate discriminarea și faptul că reclamanții erau îndreptățiți, încă din anul 2007, la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 lei;

- obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii (actualizate cu indicele de inflație), calculate (cu respectarea dispozițiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referință sectorială de 405 lei (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referință sectorială), pentru perioada 03 mai 2014-01 decembrie 2015 (pentru reclamanta C. începând cu data de 05 februarie 2015), respectiv 445,5 lei, pentru perioada 01 decembrie 2015-02 mai 2017 și pentru viitor.

- obligarea pârâților la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 02 mai 2014 și până la data plății efective a sumelor cuvenite, obligarea pârâților să procedeze la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, și, pe cale de consecință, să achite reclamanților sumele datorate (indexate cu indicele de inflație).

Prin încheierea din 13 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în Dosarul nr. x/114/2017, a fost disjunsă cauza în privința reclamanților C., D. și a fost amânată pronunțarea în cauză, la data de 27 septembrie 2017, în privința reclamanților A. și B.

Ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. x/114/2017, cererea formulată de reclamantul D. a fost înregistrată la data de 13 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, sub nr. x/114/2017.

Prin sentința civilă nr. 940 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții E., Curtea de Apel București, Tribunalul București, F. și G., în favoarea Tribunalului Călărași.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Buzău a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea,Tribunalul Buzău a avut în vedere că reclamantul D. are domiciliul în municipiul Călărași, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate, aspect față de care competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Călărași.

Tribunalul Călărași, secția I civilă, învestit prin declinare de către Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1150 din 12 decembrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

La adoptarea acestei soluții, Tribunalul Călărași a reținut că art. 127 C. proc. civ. instituie obligația ca la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamantul să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și să-și desfășoare activitatea la instanța competentă să judece cauza în fond, în apel sau în recurs.

A mai reținut că reclamantul D., la data promovării acțiunii avea calitatea de personal auxiliar, respectiv grefier în cadrul Tribunalului București, calitate pe care o are și în prezent.

Tribunalul Călărași a constatat că, potrivit art. 127 C. proc. civ., competența teritorială prevăzută de această dispoziție legală este una facultativă și nicidecum una exclusivă. Așadar, nefiind vorba de o competență de ordine publică, în sensul art. 129 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci una de ordine privată, excepția necompetenței teritoriale în acest caz nu poate fi invocată decât în condițiile art. 130 din Legea nr. 134/2010, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în prezenta cauză, pe de o parte, necompetența teritorială a fost invocată, din oficiu, de către Tribunalul Buzău și nu de către pârâți, așa cum prevede art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Tribunalul Călărași se află în raza Curții de Apel București, ca și Tribunalul București, și nu se încadrează în categoria instanțelor prevăzute de art. 127 C. proc. civ., în timp ce Tribunalul Buzău se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte învecinată cu Curtea de Apel București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Buzău, în considerarea dispozițiilor legale și a argumentelor ce succed:

Prin acțiunea formulată de reclamantul D., care are domiciliul în municipiul Călărași, instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict de muncă, de competența tribunalului în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte reține că reclamantul D. funcționează în cadrul Tribunalului București, având calitatea de personal auxiliar de specialitate.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. 3 prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Or, norma legală în cauză reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

În speță, Înalta Curte constată că reclamantul, potrivit mențiunilor cuprinse în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, domiciliază în raza teritorială a Tribunalului Călărași, și are locul de muncă la Tribunalul București, ambele aflate în circumscripția Curții de Apel București.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum este îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza, Înalta Curte constată că operează prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Buzău, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.