Decizia nr. 563/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2017 sub nr. x/114/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. Buzău - Ialomița a solicitat, în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, în contradictoriu cu pârâtele B. Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. com. Nuci prin primar, anularea în parte a Hotărârii nr. 204 din 15 mai 2002 emisă de B. Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în ceea ce privește suprafața de 46,22 ha cuprinsă la pct. 5 din anexa nr. 16.
În motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată a fost reconstituită o suprafață de 46,22 ha pajiști atribuită localității Micșuneștii Mari care se suprapune cu obiectivul „Acumulare Dridu”, obiectiv de investiție inventariat în domeniul public al statului și aflat în administrarea reclamantei.
Prin sentința nr. 996 din 26 septembrie 2017 Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând că obiectul acțiunii, astfel cum a fost motivat în fapt și în drept, îl constituie anularea parțială a unei hotărâri emise în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar de către o comisie județeană constituită în acest scop, conform acestui act normativ. Față de această împrejurare, așa cum prevăd dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare, în speță Judecătoria Buftea.
Prin sentința nr. 17 din 9 ianuarie 2018 Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Buftea a reținut că cererea introductivă de instanță nu are ca obiect o obligație de a face neevaluabilă în bani, întemeiată pe dispozițiile Legii fondului funciar, întrucât nu se evocă o situație litigioasă derivată din procedura de constituire-reconstituire a dreptului de proprietate.
Prevederile legale care instituie competența materială a judecătoriei în materia litigiilor de fond funciar fac trimitere la noțiunile de reconstituire/constituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, pe cale de consecință numai pentru aceste ipoteze fiind aplicabile normele care instituie o competență cu caracter derogatoriu de la dreptul comun aceste norme fiind, ca orice text de lege care prevede o excepție, de strictă interpretare.
Prin urmare, câtă vreme cererea reclamantei nu vizează o hotărâre care a fost emisă în procedura administrativă de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate asupra terenului și nici nu se contestă refuzul unei comisii de fond funciar de a emite o hotărâre pentru atribuirea acestui drept, competența judecătoriei nu se verifică.
Chiar dacă reclamanta a invocat și dispozițiile Legii nr. 18/1991 (cu precizarea că au fost invocate doar acele dispoziții care reglementează dreptul de proprietate publică conform afirmațiilor în motivarea cererii introductive de instanță) această împrejurare nu este de natură să schimbe obiectul cererii pendinte, temeiul juridic al acesteia și cauza juridică pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.
Întrucât reclamanta solicită anularea unui act administrativ, formulând plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, și se invocă o suprapunere de drepturi între domeniul public al Statului și domeniul unei unități administrativ teritoriale (public sau privat) rezultă că litigiul este unul de competența instanțelor de contencios administrativ, în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 213/1998 ce statuează că litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor sau al municipiilor sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
De altfel, chiar dacă nu ar fi incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 213/1998, cererea reclamantei ar fi tot de competența materială a instanțelor de contencios administrativ, încadrându-se în ipoteza reglementată de art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv reclamanta se consideră vătămată în dreptul de proprietate pe care îl administrează printr-un act administrativ al unei autorități publice.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru argumentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. Buzău - Ialomița a solicitat, în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, în contradictoriu cu pârâtele B. Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. com. Nuci prin primar, anularea în parte a Hotărârii nr. 204 din 15 mai 2002 emisă de B. Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în ceea ce privește suprafața de 46,22 ha cuprinsă la pct. 5 din anexa nr. 16, în privința căreia s-a invocat că, deși a fost inventariată în domeniul public al statului, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în beneficiul localității Micșuneștii Mari, cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 pct. 18 din anexa la Legea nr. 213/1998, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 și a Legii apelor nr. 107/1996.
Potrivit propriilor mențiuni, actul juridic atacat, respectiv Hotărârea nr. 204 din 15 mai 2002 a Consiliului Județean Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, a Regulamentului de aplicare a acesteia, aprobat prin H.G. nr. 1172/2001, și a avut ca obiect înscrierea în anexa 16, ca titular de drepturi, a Primăriei com. Nuci, cu o suprafață totală de 314,1700 ha teren. Hotărârea constituie chiar actul de stabilire a dreptului de proprietate emis - cu referire la punctul care interesează cauza - în beneficiul C. Nuci, iar motivul de nulitate absolută parțială invocat în privința sa corespunde motivului de nulitate prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 169/1997, cu modificările ulterioare.
Controlul judecătoresc al actelor emise de comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, ca și de alte autorități administrative cu atribuții în această procedură - prefect, primar, etc. - se realizează, prin excepție de la regulile aplicabile contenciosului administrativ de drept comun, pe calea specială a plângerii reglementată prin dispozițiile art. 53 și următoarele din cap. 4 al Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, dar și pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute pentru motivele de nulitate special reglementate prin dispozițiile art. 3 al Legii nr. 167/1997, modificată, în toate aceste situații soluționarea cererilor fiind deferită în competența instanțelor judecătorești de drept comun, care judecă un contencios administrativ special atât din punct de vedere al competenței, cât și al regulilor de procedură aplicabile, care nu sunt cele ale contenciosului administrativ de drept comun, dat de Legea nr. 544/20004, ci acelea ale C. proc. civ., astfel cum se prevede expres prin art. 58 și art. 63 din Legea nr. 18/1991, modificată.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de natura actului atacat (act de constituire a dreptului de proprietate privată emis în baza Legii nr. 18/1991), împrejurarea că reclamanta a indicat ca temei juridic al cererii (și) dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu are relevanță în stabilirea competenței, întrucât potrivit art. 5 alin. (2) din acest act normativ „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. De asemenea, nu prezintă relevanță, sub aspectul competenței instanței ori a regimului juridic aplicabil actului contestat, împrejurarea că reclamanta a înțeles să declanșeze în legătură cu acesta procedura plângerii prealabile reglementată prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ întrucât, cum s-a arătat, legea este cea care cârmuiește regimul juridic aplicabil diferitelor acte juridice, regim juridic ce nu poate fi schimbat funcție de procedura juridică pe care partea, cu ignorarea legii, o declanșează în legătură cu actul a cărui legalitate o contestă.
O asemenea procedură judiciară este prevăzută de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 169/1997, modificate, atât pentru ipoteza contestării actelor de constituire/reconstituire ori a altor acte administrative emise în aplicare acestor legi de către persoanele ce sunt parte în procedură, cât și pentru ipoteza în care astfel de acte sunt contestate de terțe persoane care invocă încălcare unui drept ori interes legitim, împrejurare ce împiedică derularea procedurii de drept comun prevăzute de legea contenciosului administrativ în fața instanțelor ordinare de contencios administrativ.
Întrucât în cauză se solicită anularea unei hotărâri emisă în temeiul Legii nr. 18/1991, iar imobilul în raport de care s-a derulat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate se află situat în raza teritorială a Judecătoriei Buftea, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, potrivit considerentelor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.