Decizia nr. 126/2018
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 20 mai 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 95/2014.
1.2. Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința civilă nr. 2102 din 27 august 2015, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității de reprezentant și excepția netimbrării, ca neîntemeiate, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs reclamanții, întemeiat pe art. 488 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei pe fond și admiterea cererii lor de suspendare și de anulare a O.U.G. nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.
Au precizat că recursul privește și respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, O.U.G. nr. 1/2015 și H.G. nr. 99/2015, apreciind că această măsură este abuzivă, nelegală și nemotivată și, coroborată cu refuzul Avocatului Poporului, îi pune în imposibilitate de a putea prezenta instanței constituționale motivele de neconstituționalitate cuprinse în aceste acte normative.
Au arătat că nu au solicitat instanței de fond a constata neconstituționalitatea unui act, atribut exclusiv al Curții Constituționale. Astfel, instanța de fond a susținut că au solicitat să se constate neconstituționalitatea actului juridic normativ, motiv pentru care a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Refuzul instanței de a trimite excepția de neconstituționalitate Curții Constituționale reprezintă, în condițiile art. 488 C. proc. civ., un veritabil motiv de admitere a recursului, hotărârea fiind dată cu încălcarea competenței unei alte instanțe și cu încălcarea normelor de drept material.
În continuarea cererii de recurs, recurenții au prezentat textul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, apreciind că sunt îndeplinite prevederile art. 29 și 30 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
În ceea ce privește respingerea acțiunii, au susținut recurenții că instanța de fond, apreciind că nu poate intra peste atributul legislativului și respingând acțiunea ca inadmisibilă, a denaturat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, pentru că O.U.G. nu este o lege, ci este un act administrativ, normativ provizoriu, ce produce efecte până la aprobarea prin lege, iar motivele de nelegalitate sunt supuse controlului judiciar. Însă, din definiția actului administrativ, rezultă că acesta este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
Au mai arătat că, potrivit jurisprudenței instanței supreme, O.U.G. este un act normativ unilateral asimilat actului juridic administrativ.
Au precizat recurenții că instanța de fond s-a aflat în eroare când a reținut că ar fi invocat în principal neconstituționalitatea, pentru că au solicitat să se dispună suspendarea actului juridic până la soluționarea cererii de anulare a acestuia, impunându-se admiterea acțiunii și admiterea cererii de suspendare și de anulare a O.U.G. nr. 95/2014.
3. Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurenților nu se pot încadra între motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței de fond, apreciind că acțiunea în contencios administrativ nu poate avea ca obiect anularea unei ordonanțe de urgență.
4. Procedura de soluționare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 11 decembrie 2017, Completul de filtru a respins excepția nulității recursului și, apreciind că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2. Cu privire la fondul recursului
Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamanților - astfel cum a fost precizată în scris, prin cererea depusă la 20 august 2015 (dosar de fond), precum și de avocatul acestora în ședința publică din 21 august 2015 -, de anulare a O.U.G. nr. 95/2014.
Prin cererea precizatoare, reclamanții au arătat că, inițial, au solicitat suspendarea ordonanței de urgență și, reiterând motivele de nelegalitate invocate prin cererea de suspendare, au solicitat anularea O.U.G. nr. 95/2014. Odată cu cererea precizatoare, reclamanții au formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a aceluiași act normativ, O.U.G. nr. 95/2014, și a Normelor metodologice de aplicare a acestui act.
Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004,
"(1) Persoana vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
(...)
(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.".
În cauză, se constată că obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat, îl constituie anularea O.U.G. nr. 95/2014.
Potrivit art. 108 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta, iar, conform art. 115, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Ordonanțele emise de Guvern au caracter de lege, fiind adoptate în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competențelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
Astfel, contrar alegațiilor recurenților-reclamanți, ordonanțele emise de Guvern nu au caracter de act administrativ deoarece prin ordonanțe Guvernul legiferează în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative.
Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are competența de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.
Deci, ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, legile și ordonanțele Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate numai prin sesizarea Curții Constituționale. Astfel, în cazul ordonanțelor nu se examinează legalitatea acestora ci numai constituționalitatea lor.
În raport cu aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă, pentru că anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege, excedează competențelor instanței de contencios administrativ.
Prin urmare, atâta timp cât acțiunea, întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca inadmisibilă, nu mai erau îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.
Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au reiterat textul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014, însă, în raport cu cele reținute anterior, nu sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale.
Față de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că nu sunt incidente motive de casare a hotărârii recurate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
4.3. Soluția instanței de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. și DD. împotriva Sentinței civile nr. 2102 din 27 august 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CT