Decizia nr. 111/2018
Asupra contestației de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 199 din data de 1 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 (y/2017), Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată cererea de contopire formulată de petentul A. și a obligat petentul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 31 iulie 2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală sub nr. x/2/2017 cererea de contopire formulată de către petentul condamnat A.
Totodată, petentul a solicitat recunoașterea Sentinței penale din 28 februarie 2012 a Tribunalului de Mare Instanță din Lyon - Tribunalul Corecțional Franța și executarea pedepsei de 6 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Prin Sentința penală nr. 224 din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală s-a admis cererea de contopire a pedepselor, formulată de condamnatul A.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 359A din 23 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv:
- pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen.
- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea de instigare la introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, prev. de art. 47 raportat la art. 185 alin. (1), (2) din Legea nr. 254/2013 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin Sentința penală nr. 51 din 23 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia nr. 716 din 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București, în:
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen..
- pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 2044 din 12 iunie 2014 a ÎCCJ
- pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 550 din 24 martie 2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași (contopite cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 2044 din 12 iunie 2014 a ÎCCJ)
- pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 925/30 martie 2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curții de Apel Iași, în:
- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie (contopită cu restul neexecutat de 4 zile din pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată prin Sentința penală de la 11 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Regional din Grodzisk Mazowiecki, Polonia, recunoscută prin Sentința penală nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curții de Apel Iași)
- pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 550 din 24 martie 2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași (contopite cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 2044 din 12 iunie 2014 a ÎCCJ)
- pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală
S-a constatat că pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 550 NCPP din 24 martie 2014 a Judecătoriei Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosarul nr. z/245/2013* (contopite cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 2044 din 12 iunie 2014 a ÎCCJ) și cele aplicate prin Sentința penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală au fost contopite prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași, rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele săvârșite la data de 23 aprilie 2015 și pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași.
S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat la pedepsele de 3 ani și 8 luni închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 359A din 23 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt concurente cu faptele pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare prin Sentința penală nr. 51 din 23 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia nr. 716 din 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București și pedeapsa de 8 luni închisoare pentru care petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curții de Apel Iași.
În baza art. 43 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea 187/2012 și art. 39 C. pen.. s-au contopit pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 51 din 23 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Urziceni, definitivă prin Decizia nr. 716 din 21 aprilie 2016 a Curții de Apel București și pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curții de Apel Iași, urmând ca petentul condamnat să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din celelalte pedepse, de 1 an, 2 luni și 10 zile închisoare, urmând să execute 4 ani, 10 luni și 10 zile, la care se adaugă restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv restul de 871 de zile închisoare, în final condamnatul urmând să execute 4 ani, 10 luni și 881 de zile de închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., alături de pedeapsa principală a închisorii condamnatul A. va executa și pedeapsa complementară cea mai grea, și anume interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pentru o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea.
În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea, ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. scade din durata pedepsei perioada reținerii, arestului preventiv și executată, respectiv perioada de la 27 aprilie 2015 la zi.
Pe cale de consecință, au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 59/26 aprilie 2016, emis în baza Sentinței penale nr. 51 din 23 februarie 2016 a Judecătoriei Urziceni, nr. 975 din 4 iulie 2016, emis în baza Sentinței penale nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iași și nr. 8 din 23 septembrie 2016 emis în baza Sentinței penale nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri.
S-au menținut următoarele măsuri:
- măsura de siguranță a confiscării speciale de la A. a sumei de 1.000 euro, care a făcut obiectul infracțiunii de "dare de mită”, sumă ce este consemnată la CEC Bank Sucursala Iași, cu chitanța din data de 14 mai 2015, confiscare dispusă prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași.
- măsura de siguranță a confiscării speciale de la A. a bunurilor mobile identificate asupra acestuia cu ocazia constatării infracțiunii flagrante în Penitenciarul Iași, după cum urmează: un număr de 4 aparate telefonice mobile marca D. și un încărcător de telefon mobil marca D. (telefon marca D. Duos, culoare alb cu gri, într-o stare aparent foarte bună, fără cartele SIM, cu acumulator, telefon marca D., culoare negru cu argintiu, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM, cu acumulator, telefon marca D., culoare negru cu violet, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM cu acumulator, telefon marca D., culoare alb cu gri, cu urme de uzură pe partea exterioară, fără cartelă SIM cu acumulator și încărcător de culoare neagră cu inscripția D.); un număr de 4 aparate telefonice mobile marca E. (telefon marca E., culoare argintiu cu gri-șobolan, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM cu acumulator, telefon marca E., culoare negru cu argintiu, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM cu acumulator, telefon marca E., culoare argintiu cu gri-șobolan, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM cu acumulator și telefon marca E., culoare alb cu argintiu și marginea ecranului neagră, într-o stare aparent foarte bună, cu cartelă SIM și acumulator inscripționat), confiscare dispusă prin Sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel Iași.
Prin Sentința penală din 8 februarie 2012 a Curții de Apel din Lyon - Tribunalul de Mare Instanță, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 100.000 de euro amendă penală.
Preliminar, instanța de fond a constatat că petentul condamnat a formulat mai multe cereri, toate subsumate unicului scop de deducere din pedeapsa rezultantă aplicată a unei perioade executate și computate adecvat din pedeapsa care a constituit primul termen al recidivei postcondamnatorii.
Așa cum s-a menționat anterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x1/2/2016, petentul a solicitat consecutiv cererii de contopire a pedepselor aplicate, deducerea perioadei menționate din pedeapsa rezultantă care i se va stabili. Cererea petentului a fost analizată și respinsă de către Curtea de Apel, reținându-se, în esență, că în cauză există două pluralități de infracțiuni, respectiv o recidivă postcondamnatorie și un concurs de infracțiuni, iar perioada pe care petentul condamnat dorește să fie dedusă a fost computată deja, din termenul I al recidivei postcondamnatorii.
În același scop, respectiv deducerea perioadei menționate, petentul condamnat a formulat o cerere de îndreptare eroare materială, respinsă ca nefondată.
De asemenea, restul cererilor formulate urmărind același scop au fost respinse ca nefondate.
În fine, prin prezenta cerere petentul condamnat a solicitat Curții recunoașterea Hotărârii din 8 februarie 2012 a Curții de Apel din Lyon - Tribunalul de Mare Instanță și, urmare a efectelor juridice pe care hotărârea recunoscută le produce în ordinea juridică internă, respectiv executarea pedepsei cu închisoarea aplicată, descontopirea pedepsei rezultante dată spre executare prin Sentința penală nr. 224 din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală și repunerea tuturor pedepselor în individualitatea lor, contopirea acestor pedepse cu pedeapsa aplicată de către instanța străină și deducerea tuturor perioadelor anterior executate, inclusiv a perioadei computată deja din termenul I al recidivei postcondamnatorii.
A mai reținut prima instanță că, de vreme ce, în cauză, petentul condamnat a urmărit recunoașterea hotărârii străine în vederea contopirii pedepsei aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate de către instanțele naționale, pe care, în urma contopirii pedepselor, să o execute pe teritoriul României, este evident că dispozițiile art. 1401 din Legea nr. 302/2004 nu sunt incidente.
Împotriva Sentinței penale nr. 199 din data de 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat contestație condamnatul A. pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri, precum și cele depuse în scris la dosarul cauzei.
În esență, a solicitat, admiterea contestației, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a cauzei, precizând că, în primul rând, instanța a fost învestită, în baza Legii nr. 302/2004 republicată și modificată, cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri străine. Este vorba de Sentința penală nr. 1660 pronunțată de Tribunalul de Mare Instanță din Lyon, Franța. În secundar, s-a solicitat contopirea pedepselor cu pedeapsa străină și deducerea perioadelor executate după efectuarea operațiunii de contopire. În acest context, a precizat că instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește cererea de recunoaștere a sentinței penale franceze, pronunțându-se doar asupra cererii de contopire, solicitare secundară, pe care a respins-o.
Examinând contestația formulată de condamnatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul condamnat și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte constată că prima instanță a dat pe deplin eficiență acestora, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Astfel, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală recunoașterea hotărârilor penale poate fi dispusă, inter alia, în vederea executării în regim de detenție a pedepsei aplicate de către organele judiciare ale unui stat străin (stat solicitant) ori în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în detenție a pedepsei.
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent este de competența curții de apel. Se constantă așadar, că legea prevede că dialogul judiciar trebuie inițiat de către statul solicitant și nu de către persoana interesată ori de către procuror.
Din contră, în cazul în care se dorește recunoașterea hotărârii în vederea altor efecte juridice decât executarea în regim de detenție, anume reținerea stării de recidivă etc., recunoașterea hotărârii străine revine judecătoriei, instanță care, potrivit art. 1401 din Legea nr. 302/2004, poate fi sesizată fie de către procuror, fie de către persoana interesată.
Or, în cauză, petentul condamnat a urmărit recunoașterea hotărârii străine în vederea contopirii pedepsei aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate de către instanțele naționale, pe care, în urma contopirii pedepselor, să o execute pe teritoriul României, situație în care, evident, că dispozițiile art. 1401 din Legea nr. 302/2004 nu sunt incidente.
Cât privește motivul de contestație vizând susținerea în raport de care înainte de a decide nerecunoașterea hotărârii judecătorești, instanța de fond trebuia să facă demersurile care sunt instituite prin Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, respectiv art. 9, care stabilește că „înainte de a decide nerecunoașterea hotărârii judecătorești și neexecutarea pedepsei, autoritatea competentă din statul de executare să consulte autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate și, dacă este cazul, îi solicită să furnizeze, fără întârziere, orice informații suplimentare necesare”, Înalta Curte îl constată a fi nefondat.
Astfel, verificând actele și lucrările aflate la dosar, se constată că între statul român și cel francez s-a purtat o corespondență, potrivit dispozițiilor legale incidente în materie, fiind atașată, după cum a fost comunicată, în copie certificată, de către Curtea de Apel Iași, traducerea Sentinței penale nr. 1660 din 28 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel din Lyon - Tribunalul de Mare Instanță din Lyon, camera penală 16, transmisă de către autoritățile judiciare franceze.
În aceeași ordine de idei, se reține că, mai mult decât atât, din actele dosarului rezultă că organele statului emitent nu doresc ca executarea pedepsei aplicate să fie executate pe teritoriul României, sens în care au solicitat, iar Curtea de Apel Iași a dispus, predarea petentului (măsură amânată până la eliberarea din executarea pedepsei aplicate de către instanțele române) către acestea în vederea executării acestei hotărâri.
În această succesiune logico-juridică, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, a aprecia întemeiată cererea de recunoaștere acestei hotărâri și contopirea acestei pedepse cu pedepsele aplicate de către instanțele române ar echivala cu lăsarea fără nici un efect juridic a hotărârii de predare pronunțate anterior, ceea ce, evident, ar fi de neacceptat.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de condamnatul A., împotriva Sentinței penale nr. 199 din data de 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) Cod proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A., împotriva Sentinței penale nr. 199 din data de 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 (y/2017).
Obligă contestatorul - condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2018.
Procesat de GGC - LM