Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1837/2017

Şedinţa publică de la 7 decembrie 2017

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/285/2016* la data de 21 septembrie 2016, reclamantul A. Rădăuţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunţa obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014, şi nedecontate de C.A.S. Suceava.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 134/2010.

Prin Sentinţa nr. 355 din 17 octombrie 2016, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. Rădăuţi, în contradictoriu cu pârâta C.A.S., reţinând, în esenţă, faptul că prin Raportul de control din 7 iulie 2015 privind verificarea efectuată la nivelul A. Rădăuţi, efectuat de Comisia de control constituită la nivelul M.S., spitalul nu a inclus în bugetul de venituri şi cheltuieli şi nu a raportat prin situaţiile financiare încheiate la sfârşitul anului, venituri şi servicii medicale spitaliceşti prestate peste valorile contractate în valoare totală de 8.169.410 RON, la nivelul anilor 2012, 2013, 2014, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr. 1.043/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, fiind dispusă ca măsură solicitarea la C.A.S. Suceava a plăţii serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014 în valoare totală de 8.169.410 RON şi emiterea de către reclamant a Facturii din 27 iulie 2015, pentru suma de 8.169.410 RON, reprezentând servicii spitaliceşti efectuate peste valoare contractelor aferente anilor 2012, 2013, 2014 şi returnată de către C.A.S. Suceava prin Adresa din 3 august 2015, motivat de faptul că efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe proprie răspundere şi nu atrage nicio obligaţie din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A. Rădăuţi, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, şi în rejudecare obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014, şi nedecontate de C.A.S. Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 81 din 24 februarie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. Rădăuţi, împotriva Sentinţei civile nr. 355 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă (Dosar nr. x/285/2016*), intimată fiind pârâta C.A.S. Suceava.

Împotriva Deciziei nr. 81 din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a declarat recurs recurentul-reclamant A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin Memoriul înregistrat la 20 aprilie 2017 la Curtea de Apel Suceava.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi în rejudecare obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014 şi nedecontate de C.A.S. Suceava.

În susţinerea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a arătat că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, prin raportul de control privind verificarea efectuată la nivelul A. s-a concluzionat în sensul că spitalul nu a inclus în bugetul de venituri şi cheltuieli şi nu a raportat prin situaţiile financiare încheiate la sfârşitul anului, venituri şi servicii medicale spitaliceşti prestate peste valorile contractate la nivelul anilor 2012, 2013 şi 2014. În acelaşi raport se prevede ca măsură, solicitarea Casei de Asigurări a sumei reprezentând contravaloare servicii medicale, fiind facturată suma de 8.169.401 RON la data de 27 iulie 2015, factura fiind refuzată la plată.

Recurentul-reclamant citează dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Normele metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat prin Ordinul M.S. nr. 1.043 din 16 iulie 2010, potrivit cărora serviciile medicale realizate de spitale peste valoarea contractată se facturează distinct.

De asemenea, arată că printre obligaţiile spitalului prevăzute în contractul de furnizare se servicii încheiat cu C.A.S. Suceava se prevede că unitatea sanitară trebuie să asigure acordarea asistenţei medicale în caz de urgenţă medico-chirurgicală, ori de câte ori se solicită în timpul programului de lucru, în limita competenţei şi a dotărilor existente, trebuie să asigure acordarea serviciilor medicale asiguraţilor fără nicio discriminare.

Se mai arată de recurentul-reclamant că M.S. care coordonează activitatea C.N.A.S. obligă spitalul prin raportul de control să solicite intimatei plata acestor sume.

În consecinţă, recurentul-reclamant apreciază că alegerea furnizorului de servicii medicale este un drept reglementat prin lege, fiecărui asigurat, în calitate de furnizare şi nu poate refuza prestarea serviciilor medicale pentru care este specializat.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin Încheierea din data de 14 septembrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin Încheierea din data de 26 octombrie 2017 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, fiind admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. Rădăuţi împotriva Deciziei civile nr. 81 din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte va reţine că este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să analizeze condiţiile de admisibilitate privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei chestiuni de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 C. proc. civ., pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ şi care pot fi enunţate astfel:

1. existenţa unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanţă;

2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

3. soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

4. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza va fi soluţionarea în ultimă instanţă, iar soluţionarea cauzei ar depinde de lămurirea chestiunii de drept invocată de recurent.

În speţă, însă, nu este îndeplinită condiţia privind noutatea chestiunii de drept, aspectele relevante ale cauzei fiind analizate prin decizii anterioare pronunţate la nivelul instanţei supreme în alte litigii similare, motiv pentru care cererea de sesizare va fi respinsă.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. s-a pus în discuţie, în principal, nerespectarea prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 2 alin. (7), art. 208, art. 217, precum şi ale Normelor metodologice de aplicare a contractelor-cadru privind acordarea asistenţei medicale, a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în raport de executarea obligaţiilor asumate de pârâtă prin contractele şi actele adiţionale, ce fac obiectul cauzei deduse judecăţii.

Prin prezenta acţiune reclamantul A. Rădăuţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunţa obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014, şi nedecontate de C.A.S. Suceava.

Problema de drept a cărei dezlegare este hotărâtoare pentru soluţionarea litigiului apărut între reclamantul A., ca furnizor de servicii medicale şi pârâta C.A.S. Suceava, ca plătitor al acestor servicii este de a stabili dacă există obligaţia din partea pârâtei de a plăti reclamantului contravaloarea tuturor serviciilor medicale suplimentare care au depăşit prevederile contractuale.

Este de observat că instanţa de apel a dat efecte principiului forţei obligatorii a contractului şi a reţinut, în esenţă, că, dacă s-ar admite acţiunea reclamantului, s-ar realiza o modificare a contractului realizată de instanţă prin suplinirea acordului pârâtei.

Înalta Curte constată că această abordare a analizei este insuficientă.

Astfel, clauza contractuală potrivit căreia furnizorul trebuie să se încadreze în valoarea contractului trebuie interpretată şi în concordanţă cu principiul reglementat de art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, respectiv art. 1272 C. civ., potrivit căruia, contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.

Totodată, contractele încheiate între părţi nu pot fi analizate doar din perspectiva celor ce l-au încheiat, având o natură atipică, în sensul că beneficiarii finali ai contractelor, contracte pentru care statul a creat un cadru normativ special de reglementare, este cetăţeanul.

În acest context se constată că, instanţa de apel nu a avut în vedere nici prevederile art. 208, art. 217 şi art. 218 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi, iar pârâta, în calitatea ei de asigurător urmărind realizarea obiectivelor sistemului de asigurări sociale de sănătate, are obligaţia de a proteja egal, universal, echitabil şi nediscriminatoriu pe toţi asiguraţii faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală şi accident din prima zi până la vindecare.

Raportând activitatea desfăşurată de reclamantă la textele legale anterior menţionate, se observă că legiuitorul nu a impus o limită în garantarea de către stat a asistenţei de sănătate publică, întrucât nu se poate cunoaşte cu exactitate numărul de asiguraţi care vor solicita serviciile furnizorului şi deci valoarea acestor servicii.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că, în contract părţile au inserat clauza potrivit căreia valoarea din contract poate fi majorată prin acte adiţionale, iar în cazul în care se prezuma lipsa fondurilor necesare decontării, pârâta avea posibilitatea de a aduce la cunoştinţa furnizorului de servicii medicale acest aspect, ceea ce nu a făcut.

Sub un alt aspect, se constată că Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice stabileşte pe diversele sectoare de activitate ale societăţii, anumite limite de cheltuieli şi instituie condiţii imperative cu privire la executarea acestora.

Dar, în acelaşi timp se constată că, pe de o parte, aceeaşi lege prevede posibilitatea unor rectificări bugetare de suplimentare a cheltuielilor în anumite domenii, iar pe de altă parte argumentul unei instituţii publice a Statului Român, de a nu împlini dreptul constituţional al cetăţeanului la ocrotirea sănătăţii din lipsa banilor, nu poate fi primit, în condiţiile obligării corelative a cetăţeanului la plata necondiţionată către bugetul statului a asigurării de sănătate.

Prin norme constituţionale, art. 16 din Constituţia României, dar şi internaţionale art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este recunoscută egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi interzisă discriminarea sub orice formă s-ar manifesta aceasta.

Aplicat la speţă, cetăţeanul asigurat are dreptul la beneficiile ocrotirii sănătăţii indiferent de momentul la care apare această nevoie la începutul anului, al trimestrului sau al lunii şi independent de depăşirea sau nu al unui prag valoric stabilit de Statul Român cu distribuitorul de servicii medicale.

A accepta împlinirea dreptului cetăţeanului până la momentul atingerii unui prag valoric, constituie vădit o discriminare a cetăţeanului care nu a avut "şansa" de a se îmbolnăvi în perioada acceptată la decontare.

Din această perspectivă, refuzul de a deconta serviciile medicale peste valoarea din contract, nu constituie decât aparent o sancţiune a încălcării unei clauze contractuale, fiind în realitate o încălcare a dreptului la ocrotirea sănătăţii a asiguratului.

În contextul relevat, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea cauzei în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată şi a temeiului de drept invocat şi în funcţie de acesta, aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei chestiuni de drept ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. Rădăuţi împotriva Deciziei civile nr. 81 din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2017.

Procesat de GGC - N