Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autorităţile judiciare din Italia - Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP, rectificat la data de 04 noiembrie 2017, pe numele persoanei solicitate A.
A fost dispusă predarea persoanei solicitate, A., către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 a fost menţinută măsura arestării preventive, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16 noiembrie 2017 şi până la 15 decembrie 2017 inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 31 octombrie 2017.
S-a reţinut că la data de 31 octombrie 2017 a fost înregistrată adresa din data de 31 octombrie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene din data de 24 octombrie 2017, efectuată în baza mandatului european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autorităţile judiciare din Italia - Tribunalul din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP, pe numele persoanei solicitate A.
Totodată, s-a reţinut că au fost înaintate procesul-verbal încheiat la data de 31 octombrie 2017 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ordonanţa de reţinere nr. x/2017 din 31 octombrie 2017, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 31 octombrie 2017, ora 11:30, până la 01 noiembrie 2017, ora 11:30.
S-a mai reţinut că prin Încheierea din 01 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2017/a1, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 01 noiembrie 2017 până la data de 15 noiembrie 2017, inclusiv şi s-a stabilit termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.
De asemenea, s-a constatat că adresa din data de 06 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - nr. x/17 RGGIP pe numele persoanei solicitate A.
Deopotrivă, s-au făcut demersuri ca urmare a neconcordanţelor existente cu privire la nume, între semnalarea Biroului Sirene, unde apare numele A. şi mandatul european de arestare, emis pe numele A.
Mai mult s-a reţinut că la data de 04 noiembrie 2017 autorităţile judiciare italiene au rectificat mandatul european de arestare, fiind înaintat la dosarul cauzei la termenul din data de 10 noiembrie 2017 mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.
Totodată, s-a reţinut că în cuprinsul mandatului european de arestare se arată că acesta se întemeiază pe mandatul de arestare naţional emis la data de 30 august 2017 de Tribunalul din Udine, Biroul Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP pentru comiterea infracţiunii, prev. de art. 110, 61 nr. 5 şi 7, 624, 625 nr. 2 şi 5 C. pen. italian, respectiv furt calificat, întrucât a fost săvârşit prin violenţă asupra bunurilor, de trei sau mai multe persoane, profitând de circumstanţele de timp (în timpul nopţii), în aşa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată, producând părţii vătămate un prejudiciu patrimonial de importanţă ridicată.
De asemenea, s-a constatat că se menţionează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, conform art. 110, 624 bis C. pen. italian este închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi amendă între 154 şi 516 euro; dacă sunt în concurs una sau mai multe circumstanţe prev. de art. 625 C. pen. italian sau dacă una dintre aceste circumstanţe este în concurs cu una dintre cele prevăzute de art. 61 C. pen. italian, pedeapsa este închisoarea de 3 la 10 ani şi amendă între 206 şi 1.549 euro.
În acelaşi context s-a arătat că din descrierea faptelor rezultă că persoana solicitată A. împreună cu B., C., D., E.şi A., în noaptea de 02 din 03 februarie 2017, cu scopul de a obţine profit, au pătruns în interiorul societăţii "F.", situată în localitatea G. (Udine), de unde au sustras de pe acoperişul halei 270 panouri fotovoltaice de 245 watt, producând un prejudiciu total de 70.000 euro (se reţin circumstanţe agravante, întrucât a fost săvârşită prin violenţă asupra bunurilor, constând în tăierea conectorilor - cablurile de conectare ale panourilor şi spargerea a două dintre aceste panouri şi de un grup format din trei sau mai multe persoane care au profitat de circumstanţele de timp, în timpul nopţii, în aşa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată şi producând părţii vătămate un prejudiciu patrimonial de importanţă ridicată).
S-a mai reţinut că la termenul din data de 13 noiembrie 2017 a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că nu are obiecţiuni cu privire la identitate, se prevalează de efectele regulii specialităţii, însă a arătat că nu este de acord cu predarea, deoarece nu a fost în Italia din anul 2015 şi nu are cunoştinţă de faptă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, văzând dispoziţiile art. 86 şi 96, art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicat.
Astfel, invocarea de către persoana solicitată a nevinovăţiei sale ca urmare a faptului că nu s-ar fi aflat pe teritoriul statului solicitant la data săvârşirii faptei şi că nu este autorul faptelor ce se reţin în sarcina sa nu poate constitui motiv de refuz la predare, întrucât nu se regăseşte printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004. Aceasta, întrucât în cadrul procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
S-a arătat că în acelaşi sens Curtea Constituţională (Decizia nr. 1.290 din 14 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 749 din 10 noiembrie 2010) a statuat că autoritatea judecătorească română chemată să execute un mandat european de arestare poate hotărî asupra predării, dar nu poate să se pronunţe cu privire la temeinicia măsurii preventive sau a hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul solicitant. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanţiile procesuale existente.
În privinţa măsurilor privative de libertate dispuse în cauză s-a reţinut că persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa de reţinere nr. x/2017 din 31 octombrie 2017, pentru 24 ore, cu începere de la 31 octombrie 2017, ora 11:30, până la 01 noiembrie 2017, ora 11:30, iar prin Încheierea din 01 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2017/a1, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 01 noiembrie 2017 până la data de 15 noiembrie 2017, ce va fi menţinută prin prezenta sentinţă, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 103 alin. (11) teza II-a din Legea nr. 302/2004.
De aceea s-a reţinut că măsura privativă de libertate este motivată, în procedura mandatului european de arestare şi în acord cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. f) teza a II-a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazului în care este vorba despre detenţia legală a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare", deoarece mandatul european de arestare se execută în conformitate cu principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, consacrat de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţie persoana solicitată A.
A solicitat admiterea contestaţiei, întrucât este nevinovat pentru că la data presupuselor fapte nu se afla în Italia iar, în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Înalta Curte, examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2.002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.
Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din prezenta lege.
Analizând actele şi lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autorităţile judiciare italiene au menţionat că solicitarea adresată autorităţilor judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autorităţile judiciare din Italia - Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP, rectificat la data de 04 noiembrie 2017" faţă de cetăţeanul român A.
Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz de executare, iar persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate.
Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (infracţiunea prev. de art. 110, 61 nr. 5 şi 7, 624, 625 nr. 2 şi 5 C. pen. italian, respectiv furt calificat, întrucât a fost săvârşit prin violenţă asupra bunurilor, de trei sau mai multe persoane, profitând de circumstanţele de timp (în timpul nopţii), în aşa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată, producând părţii vătămate un prejudiciu patrimonial de importanţă ridicată, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, conform art. 110, 624 bis C. pen. italian este închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi amendă între 154 şi 516 euro; dacă sunt în concurs una sau mai multe circumstanţe prev. de art. 625 C. pen. italian sau dacă una dintre aceste circumstanţe este în concurs cu una dintre cele prevăzute de art. 61 C. pen. italian, pedeapsa este închisoarea de 3 la 10 ani şi amendă între 206 şi 1.549 euro, Înalta Curte apreciază că măsura instanţei de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa menţinerii arestării preventive şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene este întemeiată.
Totodată, se constată că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate au echivalent în C. pen. român.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.
Referitor la susţinerile persoanei solicitate conform cărora este nevinovat, întrucât la momentul săvârşirii presupuselor fapte nu se afla pe teritoriul Italiei, Înalta Curte reaminteşte că obiectul judecăţii îl reprezintă verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi motivele de refuz ale predării, susţinerile acestuia pe fondul acuzaţíilor urmând a fi lămurite de autorităţile judiciare din Italia.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În ceea ce priveşte susţinerea persoanei solicitate, referitoare la faptul că este nevinovat, necunoscut cu antecedente penale şi are copii în întreţinere sunt aspecte ce privesc fondul executării mandatului european, care vor fi avute în vedere la soluţionarea acestei cereri.
De asemenea, nu s-a depăşit durata rezonabilă a măsurii arestării provizorii având în vedere că a fost dispusă la data de 31 octombrie 2017, în raport de dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora durata totală a arestării provizorii este de maxim 180 de zile.
În contextul particular al cauzei, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că nu se justifică aplicarea unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen., mai uşoară, respectiv arestul la domiciliu, argumentele expuse de apărare şi datele personale ale contestatorului neputând fi circumscrise unor motive temeinice care să conducă la adoptarea unei astfel de soluţii, subzistând temeiurile care au justificat privarea de libertate a persoanei solicitate, neintervenind temeiuri noi care să determine o asemenea măsură, măsura arestării provizorii fiind singura aptă să asigure buna desfăşurare a procedurii judiciare.
În raport de acestea, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.
Opţiunea instanţei pentru luarea măsurii arestării preventive, iar nu a unei alte măsuri a fost determinată de caracterul urgent şi de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2017.
Procesat de GGC - ED