Asupra recursului de faţă;
În baza actelor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014/a1, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpaţii A. şi B., prin avocat C., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen.
A obligat pe fiecare dintre inculpaţi să plătească statului câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că apărarea inculpaţilor A. şi B. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că aceste dispoziţii sunt contrare art. 1 alin. (4) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României, republicată, art. 6 şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, critica de neconstituţionalitate vizând, în esenţă, faptul că legiuitorul nu a reglementat prin art. 281 alin. (1) C. proc. pen. cazul de nulitate absolută constând în lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1, 2, 3, 10 şi 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
A constatat că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "legătura cu soluţionarea cauzei", potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a satisface exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale.
În speţă, Curtea a constatat că, de fapt, inculpaţii au apreciat că dispoziţiile legale menţionate sunt în dezacord cu prevederile Constituţiei, din perspectiva faptului că legiuitorul nu a prevăzut ca şi caz de nulitate absolută lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea, întrucât urmăresc prin aceasta atât o modificare a prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., cât şi a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., implicit prin prisma soluţiilor ce ar putea fi date în cauză în calea ordinară de atac a apelului.
Prin urmare, s-a urmărit modificarea textelor de lege, amintite, lucru ce nu se poate realiza pe cale jurisdicţională, întrucât instanţele de judecată nu exercită funcţia legislativă, care este exercitată de Parlament sau Guvern.
Faţă de aceste considerente, a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate invocată să aibă "legătură cu soluţionarea cauzei".
Împotriva încheierii din 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014/a1, au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii A. şi B.
Examinând recursul formulat de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, în virtutea următoarelor considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată; "Curtea Constituţională decide asupra excepțiilor ridicate în faţa instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Prin urmare, pentru a putea fi admisă sesizarea Curţii Constituționale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- starea de procesivitate, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui proces ce trebuie soluţionat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară;
- existenţa unui interes procesual al părţii sau al subiectului procesual care ridică excepţia de neconstituţionalitate.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe "numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu şi atunci când se tinde la modificarea sau completarea acesteia, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.
Înalta Curte reţine că recurenţii inculpaţi au invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., prin prisma faptului că legiuitorul nu a prevăzut ca şi caz de nulitate absolută lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea, urmărind prin aceasta atât o modificare a prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., cât şi a dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., implicit, din perspectiva soluţiilor ce ar putea fi date în cauză în calea ordinară de atac a apelului.
Prin urmare, se constată că prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate se tinde, practic, la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curții Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
De aceea, Înalta Curte, în acord cu ceea ce a reţinut instanţa de apel, apreciază că modificarea unui text de lege nu se poate face pe cale jurisdicţională, întrucât instanţele de judecată nu exercită funcția legislativă, situaţie în care s-ar încălca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", ceea ce înseamnă că legiuitorul a lăsat în sarcina completului de judecată învestit cu soluţionarea căii de atac şi în faţa căruia s-a invocat o eventuală nemotivare a soluţiei pronunţate de judecătorul fondului să analizeze dacă în considerentele hotărârii atacate sunt cuprinse argumentele pe care se sprijină soluţia dată, atât în fapt, cât şi în drept şi dacă cei în cauză au beneficiat sau nu de o judecată efectivă.
În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, având în vedere că aceasta priveşte dispoziţii normative în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară, iar excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 138/2015 a Tribunalului Suceava.
Cu privire, însă, la condiţia privind existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei, se constată că această cerinţă nu este îndeplinită şi prin urmare, cererea inculpaţilor nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituționalitate a unui text de lege, astfel cum sunt cerute de legiuitor în alin. (1)-(3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Concluzionând, faţă de vădita lipsă a interesului procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituționalitate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014/a1, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii din 14 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2014/a1.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON pentru fiecare recurent inculpat, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 noiembrie 2017.